Viena, 10/06/2025

„Im Kinsky”

În dimineața următoare, ieșind din hotel, am dat peste un oraș total diferit de cel din ajun!

O circulație nebună, poate nu atât a mașinilor, cât a bicicletelor, care ocupă cu benzile lor rezervate cam vreun sfert din carosabil, când nu se instalează… pe trotuar. Și care, uneori, circulă în “contra-sens” cu traficul motorizat!

Astfel, o traversare pietonală devine …o aventură cu consecințe greu de calculat !

Cum zicea Philippe le Hardi :

« Père, gardez-vous à droite ! Père, gardez-vous à gauche ! »

Adică : « Tată, păzește-te la dreapta ! Tată, păzește-te la stânga! »

Se spune că această frază a fost rostită de Philippe, al patrulea fiu al regelui Jean al II-lea al Franței și al Bonnei de Luxemburg, pe 19 septembrie 1356 în timpul bătăliei de la Poitiers.

Cel mai dificil și periculos, este când cobori dintr-un taxi, și o bicicletă te izbește în plin zbor. După care îți face și « morală », cum că « ești în spațiul lor » !

Am plecat, în ciuda acestor pericole, spre centrul orașului. După o trecere rapidă pe la Votivkirche și Hotel Regina, iată-mă în “cartierul istoric » al orașului, pe Freyung, în drum spre piețele și palatele tradiționale.

Deodată, o fațadă barocă îmi atrage atenția. Nu atât fațada, cât decorația, mai bine zis, ciocanul în bronz masiv al porții de lemn, care reprezintă un turc, spân și mustăcios, pe un tun, sub câteva steaguri… victorioase!

Intrigat de aceast “omagiu” neașteptat, am intrat în curtea interioară a palatului.

Astfel, am descoperit palatul baroc “Kinsky”.

„Palatul Kinsky, cunoscut și sub numele de Palatul Daun-Kinsky, este situat pe Freyung 4 în centrul orașului, la intersecția cu Herrengasse. Este unul dintre cele mai importante palate în stil „Hoch baroc” din Viena.

Palatul a fost construit între 1713 și 1719 de Johann Lucas von Hildebrandt pentru mareșalul Wirich Philipp Graf Daun, în perioada următoare eliminării amenințării Imperiului Otoman, când a fost inințiată renumita „Vienna Gloriosa”.

 În 1746, Johann Joseph Reichsgraf von Khevenhüller a achiziționat palatul de la Leopold Joseph Graf Daun, fiul constructorului.

Pe 7 mai 1763, s-a născut aici prințul Józef Antoni Poniatowski, general polonez și mareșal al Franței. Khevenhüller a vândut palatul în 1764 președintelui Consiliului Curții Imperiale, Ferdinand Bonaventura al II-lea, conte de Harrach. În 1790, palatul a trecut în posesia fiicei sale Rosa Gräfin von Kinsky. În 1986, a fost vândut de Franz Ulrich Fürst Kinsky.”

Cunosc Palatul Kinsky din Praga, dar, mărturisesc că n-am pus niciodată piciorul în omologul său din Viena!

„Palatul Kinský este un palat baroc situat în Praga, Republica Cehă, în Piața Orașului Vechi. Acum este un muzeu de artă care găzduiește colecțiile Galeriei Naționale din Praga, situată în Piața Orașului Vechi din Praga, Republica Cehă.”

Însă, mai degrabă decât pentru remarcabila colecție de artă pe care o adăpostește, Palatul Kinsky din Praga este faimos pentru o « legendă urbană » întreținută de aproape 80 ani : 

« Conform unei credințe înrădăcinate, Klement Gottwald a anunțat succesul loviturii de stat de la Praga în fața unei mulțimi de susținători entuziaști în 1948, de la balconul Palatului Kinský. Această versiune a poveștii, însă, este falsă: Klement Gottwald se afla într-adevăr pe balconul Palatului Kinský pentru a se adresa susținătorilor săi care demonstrau în Piața Orașului Vechi, dar pe 21 februarie 1948, cu patru zile înainte de infamul discurs pe care l-a ținut pe 25 februarie, din spatele unui camion, în fața unei mulțimi de susținători care demonstrau într-o locație complet diferită: Piața Wenceslas. »  

Era momentul potrivit pentru a descoperi Palatul Kinsky din Viena, profitând de faptul că porțile grele de lemn erau larg deschise.

Am remarcat, însă, că nu eram singurul „oaspete neinvitat” venit să profite de decorul excepțional al intrării în palat: o scară barocă, străjuită de statui, atalante, oglinzi imense, putti zglobii, lampadare enorme de fier forjat…

În această ambianță feerică, nenumărate fetițe, mai ales asiatice, care arborau ultimele îmbăcări, accesorii sau încălțări de la Vuitton, Dolce & Gabbana, Fendi etc.  veneau să se „tragă în poză”, făcând fițe și semnul victoriei… ca pentru publicitățile hollywoodiene !

Nu dădeau, însă, nicio atenție remacabilului plafon pictat, s-ar zice de Tiepollo!

În realitate:

„De remarcat este și decorația interioară cu scara (probabil proiectată de Antonio Beduzzi) și frescele de pe tavanul « bel etage »-ului. Acestea sunt realizate de Carlo Carlone – cu o pictură în cuadratură de Marcantonio Chiarini – și înfățișează apoteoza contelui Daun.

Aici, scara urcă la cele două etaje principale în două rânduri suprapuse, fiecare întrerupt de un palier intermediar, care sunt combinate pe fațadă printr-un aranjament colosal de opt pilaștri.

Ultimul etaj este marcat în interiorul scării de un balcon înconjurător, care formează un fel de cadru pentru fresca tavanului și face perspectiva iluzorie a imaginii de deasupra și mai plutitoare și ireală.”

Tot pe această scară, am remarcat câteva postere anunțând licitațiile unor opere de artă din zilele precente sau următoare.

Printre ele, o licitație care “a făcut dâră’n barba” lumii anticarilor: “The Gustav Klimt Sale” de pe 24.04.2024!

“Portretul recent redescoperit al maestrului austriac Gustav Klimt se aștepta să se vândă cu o sumă cuprinsă între 32 și 53,4 milioane de dolari”, afirma Roland Schlager/APA/AFP via Getty Images CNN.

Și totuși:

„Un portret de Gustav Klimt, nevăzut timp de aproape un secol, s-a vândut cu 32 de milioane de dolari – limita inferioară a estimării pre-licitației.

 „Portretul domnișoarei Lieser”, considerat a fi una dintre ultimele lucrări ale pictorului austriac, a creat un entuziasm imens în lumea artei, dar a ajuns să se vândă la limita inferioară a evaluării sale de 30-50 de milioane de euro (32-53,4 milioane de dolari).

Licitațiile au început de la 28 de milioane de euro, iar lucrarea s-a vândut la un preț de licitație de 30 de milioane de euro. Aceasta nu include comisioanele casei de licitații. Prețul de vânzare a fost mai puțin de jumătate din cel obținut de o altă pictură de Klimt – „Dame mit Fächer” (Doamna cu evantai) – la Londra anul trecut.

Ultimul portret realizat de Klimt a devenit cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la o licitație europeană, fiind adjudecată cu 85,3 milioane de lire sterline (108,4 milioane de dolari)…

„Portretul domnișoarei Lieser” a fost considerat mult timp pierdut, potrivit casei de licitații vieneze « im Kinsky ».

Cu toate acestea, recent a ieșit la iveală că acesta a aparținut în proprietate privată unui cetățean austriac. „Redescoperirea acestui portret, unul dintre cele mai frumoase din ultima perioadă creativă a lui Klimt, este o senzație”, a declarat casa de licitații într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său înainte de vânzarea de miercuri după-amiază.”

Astfel, mi-am dat seama că mă aflam… chiar în edificiul casei de licitații “im Kinsky » !

Excelentă ocazie de a o vizita !

Trebuie să precizez că sunt un « fan » al caselor de licitație !

La Paris, trec în fiecare lună pe la Artcurial :

A Venise, dans Paris… (I) | ADRIAN ROZEI

« De peste douăzeci de ani, trec pe la ARTCURIAL, așa cum fac de fiecare dată când trec prin cartier. Artcurial este o casă de licitații franceză specializată în artă plastică și obiecte de colecție. Sediul central se află într-o vilă privată la numărul 7, rond-point des Champs-Élysées, în arondismentul 8 din Paris.

Motivul e simplu : « Vizita la Artcurial este o plăcere extraordinară! Nu doar pentru a admira obiectele/operele de artă expuse, în vederea viitoarelor licitații, ci și pentru a vizita librăria, care găzduiește lucrări de artă, cărți și cataloage legate de știrile actuale din domeniul artei.

Este o plăcere și… un chin! Ți-ar plăcea să cumperi TOATE aceste cărți! Ceea ce este imposibil, atât din cauza prețului, cât și a greutății acestor lucrări! »

Pot spune același lucru despre Artmark, la București, pe str. C.A. Rosetti ! Eram acolo… acum 4 zile !

Consider că vizita unei « case de licitații » este, de multe ori, mai interesantă decât cea a unui muzeu ! Pentru că aici varietatea operelor de artă este cu mult mai mare.

Expozițiile stil : Cézanne : « Muntele Sainte Victoire » la ora 10h35, la 10h58, la 11h25 etc… « merci beaucoup ! J’ai déjà donné ! »

Mai mult ! Într-o expoziție pregătitoare în vederea unei licitații, poți afla nu numai istoria obiectului expus, dar și o estimare a valorii sale potențiale. Care poate fi confirmată sau infirmată de vânzarea efectivă… cum s-a văzut mai sus !

În ceea ce mă privește, caut în aceste localizări și valoarea (estimativă) a unor obiecte pe care le cunosc sau, uneori, le posed.

De aceea, nu mă « înghesui » să merg la alde « Sotheby’s », unde prețurile afișate depășesc (de cele mai multe ori !) pe cele familiare lumii mele.

Am împins, deci, o poartă grea de lemn de la etajul Palatului Kinsky și… ca prin efectul unei baghete magice, m-am trezit într-altă lume decât cea din care tocmai ieșisem !

Cum spunea Baudelaire :

“Là, tout n’est qu’ordre et beauté,

Luxe, calme et volupté” !

(„Acolo, totul este ordine și frumusețe, lux, calm și voluptate”!)

Liniște, se vorbește în șoapte, obiectele expuse… unul mai frumos ca altul ! O lume de vis ! Pe ici, pe colo, un băiețel sau o fetiță elegant îmbrăcați, răspund cu surâsul pe buze la orișice întrebare le pui.

Și, dacă n-au răspunsul exact, se duc să consulte arhivele, computerele, alți « specialiști » etc.

Mă plimb, încet – încet, prin sălile « casei de licitații », consultând catalogul vânzării ce urmează (în două limbi : germană și engleză).

În afară de portrete, peisaje, « scènes de genre », tablouri animaliere, sculpturi, stampe…, dau și peste obiecte care-mi sunt familiare.

De exemplu, o pereche de candelabre însoțite de o etichetă, care spune : « Paar Leuchter , Wien, 19/20 Jh. 300 – 600 Euro ».

Sunt identice cu cele pe care « le-am salvat de la incendiu », când am părăsit România, în 1967 !

Mai încolo, o celebră statuie « chryséléphantine » de Demétre H. Chiparus, intitulată « Les Amis de Toujours », cu o estimare între 18 000 și 36 000 Euro !

Am și eu un : « Demètre Haralamb Chiparus (în limba română: Dumitru Haralamb Chipăruș; 16 septembrie 1886 – 22 ianuarie 1947) a fost un sculptor român din epoca Art Déco, care a trăit și a lucrat la Paris, Franța. A fost unul dintre cei mai importanți sculptori ai vremii. » !

Doar că, al meu e o copie, în valoare de… 50 Euro !

Sau vasul « soliflor Gallé » vândut la « Consignația » în 1967 pentru o sumă cu care am putut cumpàra… o pereche de pantofi !

Însă, marea surpriză apare când observ o stampă japoneză, cu indicația: “Utagawa Kunisada, Drei Holtzschnite, Japan, 19. Jahrhundert »

Urmată de valoarea estimativă : 300 – 600 Euro

Este o stampă japoneză cu același autor ca și cele… din podul casei noastre de la Bastide !

O « poveste luuungă, despre care am vorbit de mai multe ori:

Le retour de « Genji » (III) | ADRIAN ROZEI

Profit de ocazia oferită de un subiect bine cunoscut, stampele lui Utagawa Kunisada, pentru a intra în vorbă cu doi dintre supraveghetorii din muzeu.

Care, spre uimirea mea, discută în limba… spaniolă!

Astfel, aflu că Tess Marisol este stagiară la Im Kinsky, dar că, în paralel, urmează studii de istoria artelor plastice.

 După câteva minute de conversație,  aflu că « amicul » ei este român și că, în curând, vor pleca în vacanță… în România.

« Unde veți merge ? »

« În Dobrogea ! »

« Mai precis ? »

« Ah ! E un sat mic, pe care nu-l cunoașteți ! Se cheamă « Greci » ! 

Acum, era rândul meu s-o uimesc:

“Greci, i-am spus, este un sat despre care aud vorbindu-se deseori!”

 Pentru că:

 “Localitatea Greci este menţionată pentru prima dată în harta statistică din anul 1790, sub denumirea de Greczj.

Se presupune că, la început, a fost locuită de greci. Odată cu începerea exploatării granitului la începutul secolului XIX, au fost aduşi pietrari din Italia, Grecia şi Bulgaria, urmaşii lor rămânând pe aceste meleaguri până în prezent, comunitatea italiană devenind o emblemă a comunei Greci.

Oricât de surprinzător ar părea, în localitatea Greci din județul Tulcea, majoritatea localnicilor vorbesc limba italiană.

Povestea italienilor care s-au stabilit aici începe în anul 1885. Regele Carol I le-a dat misiunea italienilor de a îmbrăca în rocă sculptată Castelul Peleș, iar ei au găsit în Munții Măcinului materia primă pe care o căutau: granitul, o piatră dură și nobilă.

Munții bătrâni și încărcați cu granit au fost motivul pentru care ei au rămas. Au sfidat timpul și și-au format aici familii. Meșterii din Friuli – Veneția, stabiliți la Greci, nu au vrut să mai plece. Au considerat că România este patria lor adevărată.

Acum, cariera de piatră de la Greci este închisă. Oamenii iau granit de la Măcin și Turcoaia. Dar nu vor uita niciodată legendele despre hărnicia italienilor pietrari. Păziți de Sfânta Lucia să nu-și rănească ochii cu schijele de piatră, ei au fost adevărații îmblânzitori ai Munților Măcin.”

Așa se face că satul « Greci » apare deseori în articolele revistei « Siamo di nuovo insieme », în care public de vreo 20 ani !

De data asta… « am bătut cuiu’ în cap!”

*   *   *

Vizita “surpriză” la “Im Kinsky” mi-a decalat programul cu vreo două ore!

N-am renunțat, totuși, să vizitez “Muzeul ceasurilor”, o altă pasiune la care nu pot renunța.

“Muzeul Ceasului este un muzeu al orașului Viena, situat într-una dintre cele mai vechi case ale Vienei, Palais Obizzi (numit și: Harfenhaus) în districtul 1 al Vienei, Innere Stadt.

Aproximativ 700 de ceasuri sunt expuse pe trei etaje, în 19 camere, documentând dezvoltarea tehnologiei orologeriei începând cu secolul al XV-lea.”

Însă, pe mine mă interesau, mai ales, ceasurile legate de experiențele mele în acest domeniu. De exemplu: ceasurile de buzunar, pendulele « à la française », ceasurile « oignon » cu cifre europene sau turceși, pendulele de masă din secolul XIX…

Am remarcat o pendulă de marmoră neagră “type borne”, reprezentativă pentru stilul secolului XIX. Am două pendule similare ; pe una dintre ele am plătit,  acum vreo 10 ani la Béziers, exorbitanta sumă de… 28 Euro!

Nu e chiar ca la « im Kinsky » !

Nu rezist tentației de a menționa o pendulă unică în lume :

„Un ceas cu automat care înfățișează o exploatare minieră, 1891 Carl Morawetz, Viena

Ceasul, care a fost un cadou de rămas bun pentru un inspector guvernamental al minelor din Moravia, prezintă o secțiune transversală a unei mine de cărbune. La fiecare jumătate de oră și la ora întreagă, un miner împinge un cărucior în mină, iar cupele elevatorului se mișcă în sus și în jos pe puțul principal.”

Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să primesc un astfel de cadou, la sfârșitul carierei mele în lumea mineritului.

E drept că nu mă pot plânge ! Clienții mei latino-americani mi-au oferit două obiecte remarcabile, tot un «cadou de rămas bun » :

-chilienii, un set de pinteni de argint pentru « huaso » (cow-boys în Chile),

-guatemaltecii, o placă de cristal cu dedicație, pe un soclu de marmoră verde. 

Care, însă, nu-mi indică ora exactă,… nici în America Latină, nici în Europa !

*  *  *

Este aproape ora 16 și eu tot n-am luat masa de prânz !

Nici nu știu unde să mă duc. Evit restaurantele menzionate prin ghidurile turistice, cum ar fi “Zum  Schwarzen Kamel”, acolo unde pe  terasă se vorbesc toate limbile pământului.

Totuși, nu rezist și arunc o privire pe o fațadă cu mozaicuri « Jügendstil » de pe la 1900. Din instinct, urmez două trăsuri cu cai, mânate de un  « Kutscher mit Melone Hut » (vizitiu cu melon !).

Dau peste o piață liniștită, fără mașini, nici trotinete !

În centrul ei, statuia lui Lessing pare că discută cu o familie de vizitatori.

De jur împrejur, doar fațade în stil baroc. Ba chiar și un restaurant cu terasă : « Bieradies »

Este exact locul pe care-l caut ! Numai specialități austriece !

Aleg un « Gefültes Schnitzel mit Kartoffelsalat » și… un bock de bere « Bieradies »! E atât de cald că vor mai urma alte două beri. O raritate pentru mine ! Nu beau niciodată bere. Însă, acum, sunt la Viena ! 

“When in Rome, do as the Romans do!”

Mă întreb cum voi face cu « Affogato etc. » ?

Ma’: « Era già tutto previsto!”, cum zice Riccardo Cocciante

Vidéos Bing Andrea Bocelli – Era Già Tutto Previsto (Live From Portofino / 2012)

Am reperat pe listă: “Eiskaffee”!

S-ar zice că știau că voi veni aici!

Asta zic și eu « organizație » ! Bravo !

Va urma…

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, august 2025