File de jurnal (parisiene)
Paris, 1/11/2015
« On nous dira qu’on a tort de crier
Et de clamer nos quatre vérités,
Qu’il vaut mieux se taire ou mentir,
Et surtout savoir garder le sourire.
Et pourtant dans le monde
D’autres voix nous répondent… »
Georges Moustaki
De fiecare dată când am vazut, trecând pe străzile Bucureștiului, o placă purtând inscripția : « Nu circulați pe acest trotuar : cade tencuiala » am fost scandalizat ! Un astfel de accident, cauzat de proasta execuție a lucrărilor, poate surveni oriunde. Insă când placa este instalată, înseamnă că e o boală mai veche. Iar că ceea ce ar fi trebuit să fie reparat în maximum câteva zile, se va împământeni pentru multă vreme ! Și chiar așa este. Pentru că am văzut și revăzut astfel de anunțuri, pe același zid, la intervale de câteva luni.
Ah ! Aș spune că e mai bine decât la Catania, în Sicilia, unde majoritatea balcoanelor din centrul istoric sunt învelite în pânze groase de sac. Acolo, nici nu mai sunt puse panouri de avertisment ! Probabil că aceste « protecții » sunt instalate…de ani de zile !
La Béziers, noua municipalitate a impus tuturor proprietarilor de imobile nu numai să restaureze fațadele degradate, dar chiar și să le vopsească proaspăt, când ele dădeau semne de « oboseală » istorică. Bineînțeles cu ajutorul financiar al Primăriei. Rezultatul este mai mult decât probant : majoritatea fațadelor din centrul istoric, chiar și în cartierele defavorizate, au fost revopsite.
Nu-mi imaginam însă că, în inima Parisului, pe fațada de la « Palais des Congrès », la Porte Maillot, voi vedea un astfel de afiș !
Insă astăzi am descoperit, pe zidul de marmoră gri, sub care a fost instalată o grilă metalică ce trebuie să îndepărteze trecătorii, un afiș care spune :
« Palatul Congreselor
Paris
Pericol de cădere
Vă rugăm să ne scuzați pentrul deranjul ocazionat »
Astfel am înțeles de ce se spune că « Parisul este micul București ». Sau poate « Bucarest est le petit Paris » ?
Adrian Irvin ROZEI, Paris, 1 noiembrie 2015
Fațada binecunoscutului monument « Arche de la Défense » este acoperită de ani de zile cu o rețea de protecție : acolo cad placile de marmora instalate în 1989 !