Boulogne, 27/04/2017

La Boulogne, chiar lângă locuinţa mea, un cartier întreg poartă amprenta trecutului industrial al oraşului. 

Nu vorbesc despre locul unde se aflau, timp de aproape un secol, uzinele « Renault ». Acolo, vaste operaţii de urbanism şi arhitectură fac să nu mai recunoşti nimic din trecutul industrial al zonei. 

Eu vorbesc despre un mic cartier, cu numai câteva străzi, în care se găseau, unele lipite de altele, casele lucrătorilor de la « Renault » de acum un veac. Ah ! Nu e vorba de « capodopere arhitecturale », în sensul major al cuvântului, ci de “pavilioane” suburbane tradiţionale. Insă care au specificul şi « şarmul » lor, mai ales din cauza materialelor întrebuinţate la vremea aceea : cărămidă aparentă, marchize sau verande de sticlă, desene de ceramică smălţuită pe faţadă, uneori chiar şi bârne aparente de lemn, care dau clădirilor un iz balnear. 

Acest cartier a fost bombardat în mod sălbatic de aviaţia engleză, canadiană şi americană, în 1942 şi în 1943,  « din greşală », făcând mii de morţi şi de răniţi. Insă mare parte din case au scăpat şi timp de zeci de ani ele şi-au păstrat aspectul specific, înfrumuseţat de grădiniţe minuscule, bine cultivate, cu flori şi arbuşti coloraţi, cu mese de lemn sau ciment, cu coteţe de păsări sau câini. Mai toate aveau un etaj, la care te urcai pe o scară exterioară. 

In ultimii ani, de când  structura socială a cartierului s-a modificat, micile uzine sau atelierele meşteşugăreşti dispărând unele după altele,  aceste case au fost cumpărate de persoane cu mijloace materiale importante, care au început să le modifice, în funcţie de nevoile lor familiare. 

In majoritatea cazurilor, edificiile au păstrat vechea structură, la care s-au adăugat supraetajări, plombe în stil modern, chiar şi ateliere de arhitectură sau design cu o formă avangardistă. 

Rezultatul, deşi eteroclit, este foarte original. Mai ales când ai ocazia să vezi un interior în care pereţii au fost dărâmaţi, pentru a înlocui cămăruţele minuscule de acum o sută de ani, cu « lofturi », sufragerii, bucătării deschise « à l’americaine », scări interioare în spirală, însă într-o carcasă tradiţională.

Mai puţin interesante sunt câteva construcţii ale ultimilor ani, unde spaţiul redus la sol a decis arhitecţii să umple cu polonicul metri cubi de beton, fără balcoane, fără vreun joc de volume, adevărate « cutii de pantofi ». 

Insă, în luna aprilie, acolo unde vechile grădiniţe încă mai există, exuberanţa naturii cu trandafiri grimpanţi, stânjenei, glicine, liliac înflorit dă un aer familiar întregului cartier, cum rareori mai întâlneşti în zonele recent urbanizate. 

O plimbare în această zonă este, în acelaşi timp o lecţie de arhitectură comparată şi un curs de botanică urbană. Completată de prezenţa unei multitudini de păsări, pe care nici nu te-ai aştepta să le întâlneşti în plin oraş ! 

Adrian Irvin ROZEI

Boulogne, aprilie 2017

This slideshow requires JavaScript.

–

Service après vente

Intr-un comentariu la acest articol am citit:

Cocostarcul este din plastic, dar pisica este vie.

Am fost cam uimit : doar nu trăiesc la « Muzeul kitschului », inaugurat de curând la Bucureşti, pe strada Covaci !

Cu atât mai mult cu cât, când am făcut această fotografie, o doamnă de lângă mine a spus, vorbind despre cocostârc : « E ultima vedetă din Boulogne ! »

Am trecut iar prin acest loc.

Cocostârcul nu mai era acolo! In schimb, pe gard stătea un porumbel bicolor, care aştepta plecarea mea pentru a ciuguli un codru de pâine, aruncat în bazin.

Trebuie să spun că acest loc îmi e bine cunoscut de mai bine de 20 ani.

Când copii mei aveau 5 sau 6 ani, ei numeau casa vecină « la maison du coq » !

Locuia acolo, într-un pavilion de beton din anii ’50, însă înconjurat de o splendidă grădină, la umbra unui arbore imens, o doamnă în vârstă. In fundul curţii, circulau vreo 10 găini şi un cocoş, care trezea de dimineaţă, cu cucurigul lui, tot cartierul. Inclusiv cele trei blocuri cu 10 etaje din vecinătate.

La moartea ei, doamna a lăsat casa şi grădina, prin testament, oraşului Boulogne, cerând ca vila să fie amenajată pentrul uzul copiilor cu handicap. Am înţeles că ea avusese doi copii cu astfel de probleme. Intr-adevăr, edificiul vecin, donat tot de ea, a fost transformat într-un cămin pentru copii handicapaţi.

Insă vila, dificil de adaptat, a devenit biroul de informaţii municipal.

Azi, am intrat în acest birou şi am întrebat-o pe doamna care lucrează aici, dacă a mai văzut cocostârcul.

« Desigur ! » mi-a răspuns ea. « E o pacoste ! Această pasăre consideră că bazinul este un « garde-manger » natural. Vine periodic şi mănâncă peştişorii roşii pe care noi îi punem în bazin. Nu ştim ce să facem ca să scăpăm de el ! »

Probabil că, în cele din urmă, vor instala o pasăre de pradă…din plastic, ca să-l sperie pe cocostârc.

Şi astfel, intuiţia cititorului care a postat comentariul la textul meu, se va dovedi exactă !