File de jurnal (romane 2)            

Basta un poco di musica,
basta una melodia,
anima mia,
tutto si salverà. *

Acum câțiva ani, fiind în voiaj la Budapesta, am decis să-mi petrec o seară făcând o croazieră pe Dunăre. Era în luna octombrie, temperatura…ca la sfârșitul verii, luna plină poleia apele liniștite ale fluviului, iar pe cele două maluri, monumentele și edificiile, amintind glorioasa istorie a capitalei Regatului care la sfârșitul secolului XIX strălucea cu toată măreția Imperiului Austro-Ungar, erau luminate discret, un adevărat decor de teatru pe fundalul înstelat.

Ce poate fi mai romantic ? Probabil că nici regii sau principii acelei lumi n-au beneficiat de un cadru atât de somptuos !

In plus, un bufet aprovizionat de personalul vasului în permanență cu toate specialitățile culinare și barmanul, căruia ajungea să-i faci un semn ca să-ți umple paharul cu băutura dorită.

Ce poți cere mai mult ? Ah, da ! Un pic de muzică pentru a aduce o nuanță locală suplimentară unei seri ce se anunța de neuitat !

Ei bine, nici acest « detaliu » nu fusese uitat ! Doi violoniști și un contrabasist se plimbau printre mese, acompaniați în surdină de un pian, dintr-un colț al salonului. O adevărată « gură de rai »! Dacă în rai a fost prevăzută o astfel de ambianță !

Și pe când profitam de toate aceste bunătăți, admirând măreția peisajului, orchestra a început să cânte, trecând de la o masă la alta și întrebându-i pe oaspeți din ce țară veneau. Astfel am avut dreptul, rând pe rând, la « Sous les ponts de Paris », « O sole mio », « Que viva Espana », « Hava nagila » etc., etc. Ba chiar, crezând că-mi fac o mare plăcere, mi-au cântat și « Ciocârlia », e drept, cu o virtuozitate de invidiat.

Am suportat în tăcere turul lor, din masă în masă, sperând că, odată terminat, voi auzi, în fine, vreun Kalman, Lehar sau Zeller. Poate chiar și un dans ungar de Brahms sau czardașul lui Monti, ce mi se păreau mai la locul lor în acest cadru.

Da’ de unde ! Când au terminat turul « invitaților » (« guests » cum îi numesc ei, deși sunt plătitori !), au continuat cu arii din « Hello Dolly » sau din « West Side Story » !

Atunci am intervenit și, profitând de o pauză, l-am întrebat pe dirijorul formației de ce nu cântă și ceva « local » ? Doar folclorul maghiar a inspirat atâția compozitori celebrii ! El mi-a răspuns : « Clientela noastră e internațională. « Our guests » sunt fericiți să audă o melodie din țara lor și astfel participă cu mai mult antren, cântând în cor și aplaudând cu frenezie ! » Iar eu am înțeles ceea ce el nu mi-a spus clar : «…și astfel lasă, la urmă, un bacșiș mai substanțial ! »

*   *   *

In voiaj la Roma, am descoperit o nouă atracție, de curând inaugurată : un tur al orașului, într-un vagon de tramvai din anii ’20, aparținând regiei romane de transport ATAC, pertfect restaurat și amenajat în restaurant. « RISTOTRAM »-ul funcționează în fiecare sâmbătă seara, circuitul durează trei ore și-ți permite să descoperi sau să revezi câteva din monumentele celebre ale « Cetății eterne », cum ar fi Coliseul, Arcul lui Constantin, Piramida lui Caius Cestius, Institutul Cultural Român « Vasile Pârvan », Muzeul de Artă Modernă din « Valle Giulia »… luminate și puse în valoare cu mult gust, mulțumită unor opriri de 10 sau 20 minute, judicios alese. Și în același timp poți profita de un meniu copios care, fără a fi gastronomic, este o bună imagine a specialităților culinare romane, care nu se limitează la spagheti și ravioli, cum afirmă deseori turiștii din diferite colțuri ale lumii ! Acompaniate fiind de băuturi alcoolice « à volonté », începând cu « Pro secco », trecând prin vin alb și roșu, la alegere, și terminând cu celebra cafea italiană, însoțită de un « limoncello » sau un cognac local ! Ce poți cere mai mult ?

Ah, da ! Muzica !

Și asta era prevăzut ! O cântăreață italiană, acompaniată de cea mai sofisticată instalație electronică posibilă, cu o voce minunată și un inegalabil simț al ritmului, care cântă timp de trei ore fără întrerupere, de-a lungul « croazierei » prin oraș. Și repertoriul italian, clasic sau modern, este destul de bogat pentru a-ți permite să susții un recital…zile întregi !

Ei bine, spre marea mea surprindere, cântăreața ne-a gratificat mai bine de jumătate din timp cu muzică englezească, mai bine zis, americană ! Iar restul vremii, numai cu șlagăre italiene din ultimii ani. Desigur că publicul, exclusiv italian, cunoștea parte din cântecele interpretate, însă nu i-am simțit foarte entuziasmați !

Până când, la cererea unor « invitați » care sărbătoreau nu știu ce aniversare, solista a atacat două sau trei dintre succesele anilor ’60. Și atunci toată asistența s-a ridicat în picioare, a început să cânte și să danseze cu entuziasmul natural al italienilor, când se înflăcărează, de-mi era frică să nu văd tramvaiul sărind de pe șine !

Atunci m-am întrebat : oare e adevărat că acești muzicieni interpretează ce place publicului sau ce preferă ei ? Cu atât mai mult cu cât, de această dată, nici nu era vorba de un bacșiș mai gras, pentru că așa ceva nici nu era prevăzut !

Roma, 18 octombrie 2014

*« Ajunge puțină muzică
   Ajunge o melodie,
   Sufletul meu,
   Totul va fi salvat…»

(melodie de Marino Marini – text de Diego Calcagno, lansată în 1959)