File de jurnal (italice)
Roma, 22 aprilie 2002

Pe când trăiam în România, la Bucureşti, treceam zilnic, în colţul străzii pe care locuiam, prin faţa unui edificiu impunător, nu atât prin dimensiunile sale, pentru că nu avea decât parter şi două etaje, cât mai ales prin forma arhitectonică şi decoraţia multicoloră din ceramică smălţuită. De altfel, această casă, vizibil construită pentru uzul unei singure familii, nici nu putea fi prea mare, pentru că se găsea într’un cartier unde majoritatea construcţiilor erau vile sau mici blocuri, edificate la începutul secolului XX sau, cel mult, în anii ’30.

Aflată nu departe de Şcoala Centrală de Fete, această clădire avea un stil, mai ales în decoraţia ei exterioară, foarte asemănător, aşa că, având în vedere că faţada nu purta nicio indicaţie privind numele arhitectului, mi-am închipuit că trebuie să fie opera lui Ion Mincu sau a vre’unui elev din şcoala lui.

E drept că preocuparea principală, când săream gardul vilei, în timpul vacanţei de vară, pentru a culege dudele din pomii ce se găseau în curte, era mai degrabă să nu fim prinşi de portarul instituţiei care fusese repartizată în acest edificiu, la începutul anilor ’50. Ba chiar odată am avut ocazia să admir timp de trei ore faţadă vilei din vârful dudului, până la sosirea tatălui meu, care ne-a liberat din ghearele portarului, care se învârtea la piciorul pomului cu o joardă impresionantă în mână!

Doar astăzi, la aproape patruzeci de ani după ce am părăsit strada copliăriei mele, am descoperit că această vila, atât de originală prin decoraţia ei traditională românească, este opera unui arhitect italian.

* * *

Giulio Magni s-a născut la Velletri, la vreo 30 km de Roma, nu departe de celebra zonă viticolă de la Frascati, pe 1 noiembrie 1859.

Singurele indicaţii asupra originilor familiale ale arhitectului provin din testamentul literar al tatălui său, Basilio Magni, scris în 1912, cu titlul „Prose literare morali e civili”. Astfel descoperim că Giulio avea un frate, Giuseppe, care s’a dedicat sculpturii. „Multe edificii publice şi particulare a ridicat primul la Bucuresti, unde a locuit zece ani, multe sculpturi a realizat cel de-al doilea, şi amândoi îşi exercită la Roma nobila lor artă”.

Giulio Magni a fost un artist precoce. În 1881, la numai 22 ani, a câstigat premiul II la Concursul Poletti, în cadrul Academiei San Luca din Roma.

La 31 ani, participă, împreună cu alţi arhitecţi italieni, la fondarea grupării „Associatione Artistica fra i Cultori dell’Architettura in Roma” al cărui preşedinte va fi între 1906 şi 1907, după întoarcerea din România. Această asociaţie a avut în patruzeci de ani activităţi multiple, atât în domeniul protecţiei monumentelor istorice din capitala italiană, cât şi în sfera popularizării activităţii arhitecturale prin editarea unei reviste de specialitate.

Giulio Magni caută, încă de la începutul activităţii sale artistice, un stil propriu, chiar dacă în linie cu gustul epocii: romantism şi întoarcere la motivele clasice italiene sau greceşti.

În 1893, Giulio Magni este invitat la Bucureşti, probabil ca urmare a intervenţiei inginerului italian B. Giulini, unde, începând din 1894, lucrează la proiecte aparţinând Municipiului şi Ministerului Lucrărilor Publice.

În România, Giulio Magni a câştigat diferite premii în concursurile de arhitectură, atât de numeroase în perioada când noul proclamat Regat trebuia să-şi constituie o infrastructură modernă. De exemplu, Premiul II pentru proiectul Camerei Deputaţilor şi Senatorilor, sau Premiul III pentru proiectul Gării Centrale din Bucuresti, intitulat „Traianus Optimus”.

În 1893, Giulio Magni este însărcinat cu executarea lucrărilor de construcţie ale Arhivelor Statului, însă în cele din urmă, după diferite variante propuse în 1895 şi 1896, edificiul este realizat de M. Gabrielescu.

În 1899, Giulio Magni construieşte gările din Comăneşti, lângă Bacău, şi din Brustureasa, purtând numele lui Elie Radu, binecunoscutul Inspector al Lucrărilor Publice, „care a conceput şi realizat lucrările de alimentare cu apă a oraşului Bucureşti şi numeroase construcţii de seamă de căi ferate şi poduri şi sosele”, după cum indică placa de marmoră instalată pe zidul vilei lui din strada Donici.

Această casă, construită în 1898 pentru familia celebrului inginer, este concepută în stilul unei „locuinte de munte, înfrumuseţată cu decoraţii din „terracotte maiolicatte” (albe, galbene, verzi, albastre), balustre şi balcoane din calcar alb şi structuri aparente din lemn. Ferestre şi porti tipice pentru începutul secolului.”

În cei zece ani în care a locuit la Bucureşti, Giulio Magni a realizat aproape treizeci de edificii dintre cele mai variate, precum Hala Traian, Palatul Arhiepiscopiei Catolice, o biserică la Constanţa, gări, diferite vile comandate de personalităti importante ale vieţii politice şi sociale române (Lahovary, Andronescu, Popovici etc.) şi mai multe şcoli la Iaşi şi Bucureşti.

Dintre toate aceste clădiri, o parte au fost distruse în timpul războiului sau demolate în anii următori.

Însă, dintre cele care mai dăinuiesc, poate cea mai cunoscută este ”Şcoala Comunală Mavrogheni”, aflată pe Şoseaua Kisseleff, alături de Muzeul Ţăranului Român, construită în 1895 pe terenul bisericii „Izvorul Tămăduirii”.

Deşi era unul din primele proiecte realizate de Giulio Magni în România, el integrează prin decoraţia sa policromă nu numai elemente artistice româneşti, dar şi mentionează numele principalilor fondatori ai literaturii de limbă română: „Heliade, Alexandri, Asaki” etc. În acelasi timp, această realizare de excepţie aminteşte unele influenţe italiene (veneţiene sau renascentiste).

După 1904, Giulio Magni s’a întors în Italia, unde a continuat să lucreze la Roma până la moarte, în 1930.

Din păcate, activitatea lui italiană nu a avut răsunetul meritat, pentru că realizările ulterioare s’au limitat la împrejurimile Romei, cu excepţia a două proiecte la Alexandria (Egipt) şi Sofia (Bulgaria).

În capitala italiană, Giulio Magni a executat câteva proiecte urbanistice, care au rămas un exemplu de încercare de a realiza un ţesut rezidenţial omogen.

Ultima construcţie importantă executată de arhitectul roman este Ministerul Marinei, enorm edificiu care se găseşte lângă Piazza del Popolo, conceput în stilul „Novecento”.

Totuşi unii exegeţi ai operei lui Giulio Magni afirmă că până şi în ultimile realizări se întrevăd influenţe ale stilului „balcanic şi ortodox”, rezultat al sejurului de un deceniu în România. Ceea ce, pentru amatorul italian, nefamiliarizat cu parcursul arhitectului roman, poate pare straniu, după cum cel român nu-şi poate imagina că edificiile construite într-un stil atat de reprezentativ românesc pot fi opera unui arhitect… italian!

Adrian Irvin Rozei, Roma, aprilie 2002

Service après vente

Opt ani după publicarea acestui articol, am descoperit că, în 2008, s-au pus în România bazele „Fundaţiei Giulio Magni”, „… cu scopul… de a divulga importantele merite ale lui Giulio Magni”.

Un articol a fost publicat cu aceasta ocazie în no. „Martie/Aprilie 08” al revistei „Siamo di nuovo insieme” de Asociaţia italienilor din România, iar volumul „Arta 1900 în România”, editata la NOI Mediaprint, îl menţionează într-un scurt paragraf, ilustrat cu fotografiile a cinci detalii de arhitectură selecţionate printre realizările lui dela Bucureşti. O readucere în actualitate binevenită !

Galerie foto

1. Gara din Curtea de Arges, construita de Giulio Magni in 1898
2. Vila construita de Giulio Magni pentru ing. Elie Radu pe strada Donici in 1898 (azi)
3. Aceeasi vila cu planul ei la vremea constructiei