« J’aimerais tant voir Syracuse
L’île de Pâques et Kairouan
Et les grands oiseaux qui s’amusent
A glisser l’aile sous le vent.

Avant que ma jeunesse s’use
Et que mes printemps soient partis
J’aimerais tant voir Syracuse
Pour m’en souvenir à Paris ! »

Vidéos Bing Syracuse Henri Salvador

Timp de aproape jumătate de secol, am visat să ajung la Siracuza, în Sicilia ! Nu știu de ce! Poate pentru că am auzit și îndrăgit melodia « Syracuse »?

« Syracuse » este un cântec francez din 1962, scris de Bernard Dimey și compus de Henri Salvador, care evocă localizări de vis. Melodia sugerează o călătorie în jurul lumii, cu destinații exotice, inclusiv « Syracuse » etc., în spiritul melancolic al parizianului sedentar, autorul textului. El spune povestea imaginară a unei schimbări exotice de peisaj în locuri unde Dimey, în cele din urmă, nu va ajunge niciodată!

Însă, eu am sosit prima oară în Sicilia în 1970. Și, de atunci am revenit de nenumărate ori. Cu toate astea, n-am ajuns la Siracuza decât în 2018 !

Cum se face ? Simplu ! Am plecat înspre Siracuza de trei ori. Însă, o dată a izbucnit pe drum o furtună teribilă, altă dată am fost oprit de o grevă « surpriză » a căilor ferate siciliene și, a trei oară… nu-mi mai amintesc ce m-a oprit din drum !

În cele din urmă, în 2018, am reușit să ajung în orașul mult visat, însă doar pentru o zi. Pe care am petrecut-o în totalitate la Ortigia.

Ortigia este, cum îți explică ghidurile turistice, o insulă mică, dar magică, unde istoria este foarte înghesuită… Aici, castelele încă mai vorbesc araba sau normanda, bisericile mai cântă din castaniete, palatele fac grimase trecătorilor, iar « Duomo » dansează sirtaki! Toate acestea pentru că atât de mulți „cuceritori” au trecut pe aici, fiecare lăsând în urma lui o bucată din istoria și cultura sa! Și la fiecare pas, dai de mare, cu un albastru fermecător care te îndeamnă să nu-ți mai iei ochii de la orizontul îndepărtat!

Nu voi vorbi aici despre nenumăratele monumente, biserici, opere de artă, ruine antice etc. ale căror descriere o poți găsi pe Internet sau în ghidurile turistice editate pe hârtie. Mă voi mulțumi să descriu unul dintre locurile mele preferate, char în inima orașului vechi. Vreau să vorbesc despre Via Capodieci.

În 2018, când am sosit la Siracuza fără un program precis, am descoperit « Galleria regionale di Palazzo Bellomo », pe Via Capodieci, la numai câteva case de strada principală, Via Roma, care traversează insula.

Muzeul este situat în Palazzo Bellomo. Originile palatului datează din secolul al XII-lea, în timpul domniei dinastiei Hohenstaufen în Sicilia. Ca atare, palatul se mândrește și azi cu o serie de elemente remarcabil de bine conservate din această perioadă. Fațada principală, precum și subsolul și parterul, păstrează în mare parte aspectul clădirii din secolul al XII-lea.

Modificări arhitecturale au fost făcute în secolul al XIV-lea și cu atât mai mult în secolul al XV-lea, când castelul a aparținut familiei Bellomo, după care palatul și-a lut numele. Adăugirile din această perioadă, cum ar fi portalurile, ferestrele cu ogive și scara, prezintă influențe ale goticului catalan, un stil popular pe atunci în Sicilia (care făcea parte din Coroana Aragonului). În secolul al XVIII-lea, clădirea și Palazzo Parisio, învecinat, au fost achiziționate de o mănăstire benedictină, care a fuzionat clădirile într-una singură. În 1866, palatul a fost naționalizat de statul italian și, de atunci, a servit drept muzeu începând cu anul 1940.

Muzeul găzduiește o colecție de opere de artă (picturi, sculpturi și arte decorative) care urmăresc istoria orașului Siracuza și a regiunii sale de-a lungul mai multor secole, din Evul Mediu până în epoca modernă. Cea mai faimoasă lucrare din colecția muzeului este « Buna Vestire » de Antonello da Messina (1474).

La numai câteva case mai departe, pe latura opusă a străzii, se află un restaurant numit « Trattoria La Foglia 1984 ». De fapt, un magazin de antichități printre care erau instalate și câteva mese la care puteai mânca.

Pe mine m-au impresionat, mai ales, obiectele și mobilierul « Liberty », în versiunea sa tipică siciliană. Trebuie să mărturisesc că, pe atunci, nu eram încă familiarizat cu stilul « Liberty della Sicilia sud-orientale ».

Însă, numai câteva case mai departe, pe aceeași stradă, am remarcat o poartă cum nu se poate mai reprezentativă pentru stilul « Liberty » italian tradițional.

Marea surpriză a fost când am traversat strada ! Aici se afla, la no. 18, Chiesa San Benedetto.

Biserica San Benedetto, împreună cu mănăstirea originară a Ordinului Benedictin, constituie ansamblul monumental situat pe via Capodieci în centrul istoric al orașului Siracuza, aparținând arhiepiscopiei Siracuzei, vicariatului Siracuzei sub patronajul Sfintei Lucia.

Pe fațada bisericii se putea vedea o enormă bandeolă cu inscripția : « Hristos a înviat ! Adevărat a înviat ! » în limbile română și italiană !

Desigur că am intrat în biserică.

Astfel am făcut cunoștință cu Pr. Răzvan Morgoci și am aflat istoria recentă a parohiei. În anul 2010, biserica a fost ridicată de Mitropolitul Ortodox Român Siluan al Italiei ca parohie ortodoxă românească, având hramul « Sfântului Apostol Pavel și Sfintei Lucia Fecioară și Martiră », cu jurisdicție asupra credincioșilor ortodocși români din teritoriile celor două eparhii, Siracuza și Noto.

Părintele Morgoci mai slujea și în câteva orașe vecine la Floridia, Pachino, Augusta și Palazzolo. Am vorbit îndelung despre fidelii români din aceste parohii și, în general, despre viața unui preot român în Sicilia.

Părintele mi-a propus chiar să-l însoțesc într-un turneu pastoral la Noto, o ocazie unică pentru a cunoaște barocul sicilian din acest oraș, clasat « Patrimoniu UNESCO » din anul 2002.

Orașul Noto este adesea considerat „capitala barocului sicilian” datorită palatelor, bisericilor și piețelor sale care întruchipează eleganța și teatralitatea acelei epoci ( secolul XVIII ), după ce un teribil cutremur a distrus în totalitate vechia așezare.

Din păcate, programul meu, stabilit cu anticipare, nu mi-a permis să realizez acest proiect… foarte atractiv !

În fine, dacă urmărești în continuare Via Capodieci, ajungi la un loc extrem de rar în lume și cu o istorie… veche cât lumea !

Este vorba de Fântâna Aretuzei !

« Fântâna Aretuzei (în italiană Fonte Aretusa, în greacă veche Ἀρέθουσα) este un izvor natural de pe insula Ortigia, în centrul istoric al orașului Siracuza. Conform mitologiei grecești, această fântână cu apă dulce este locul unde nimfa Aretuza, figura protectoare a Siracuzei antice, s-a întors la suprafața Pământului după ce a evadat din casa ei subacvatică din Arcadia.

Fântâna este considerată unul dintre cele mai emblematice repere ale Siracuzei antice și este inclusă în limitele zonei desemnate ca Patrimoniu Mondial datorită semnificației sale istorice, mitologice și culturale. »

În tradiția locală, Fântâna Aretuzei este numită „a funtana re papyri” (fântâna cu papirus) datorită vegetației care se dezvoltă în centrul ei (singurul loc din Europa unde această plantă crește în mod natural).

Mai mult : în bazinul construit în secolul XIX în vecinătatea fântânii, se împletesc apa dulce a izvorului natural cu apa sărată a mării ! Iar vietățile ce trăiesc aici (pești, broaște, păsări acvatice sau terestre) s-au obișnuit cu acest amestec neobișnuit !

Dincolo de legendă, un lucru este clar: Fântâna Aretuzei a fost timp de mii de ani un loc magic pentru plimbări romantice și apusuri de soare de poveste.

*   *   *

În programul vizitei mele la Siracuza din 2025 era prevăzut și un alt obiectiv excepțional. Nu vorbesc despre orașul Noto, pe care desigur că l-am vizitat cu o imensă plăcere. Oarecum eclipsată de « supraturismul » actual, boala « post-Covidului ». De altfel, îi sfătuiesc pe cei ce vor să profite din plin de acest loc magic să ajungă acolo după-amiază, atunci când cohortele de turiști de pe vapoarele de croazieră, care se opresc pentru o zi la Siracuza, au părăsit deja « câmpul de luptă » !

Vorbesc despre un oraș pe care l-am numit « Città delle donne » !

Canicattini Bagni este o localitate siciliană cu doar cca. 7000 locuitori, aflată la numai 20 Km. de Siracuza, în « La Valle degli Iblei ».

Canicattini Bagni este considerat „vitrina Liberty Siciliane” datorită bogatei sale moșteniri arhitecturale Art Nouveau, născută dintr-o tradiție meșteșugărească locală adânc înrădăcinată și răspândită în tot orașul, inclusiv în locuințele sale umile.

Spre deosebire de stilul Liberty, importat din marile orașe, cel din Canicattini Bagni își are originea într-o școală de desen și arhitectură fondată de Giovanni Privitera, care a format o generație de artizani și decoratori.

Santo Aiello, unul dintre cei mai influenți artiști locali, și-a lăsat amprenta asupra peisajului urban cu balcoanele, fațadele și balustradele sale împodobite cu motive florale, linii sinuoase și figuri feminine. Astfel, stilul Liberty nu s-a limitat la palate sau clădiri religioase, ci s-a extins la case modeste, devenind o expresie colectivă a modernității și a mândriei locale.

În practică, mai toate edificiile, cu doar unu sau două etaje, din cele două străzi principale, sunt împodobite cu sculpturi florale sau mascaroni reprezentând chipuri feminine, surâzătoare, grațioase cu părul despletit sau arborând flori și fructe locale. Este o enormă plăcere să te plimbi prin centrul orașului, unde ai sentimentul că ești privit cu interes… doar de fete frumoase !

M-am întrebat cum se face că acest stil local a dăinuit în arhitectura orașului timp de mai bine de jumătate de secol, până în anii ’50 ai secolului trecut.

Am găsit explicația (după părerea mea !) în plăcile singurului balcon decorat într-un stil amintind mai degrabă anii ’30 (Art Déco).

El reprezintă diferiți meșteșugari practicând arta lor. Însă, chiar în panoul central al balconului, putem vedea o scenă de « rămas bun » în care o femeie însoțită de un copil, aflată pe cheiul din port, flutură o batistă de « adio » spre vaporul care se îndepărtează… spre « Lumea nouă » !

Îmi închipui că figurile feminine de pe fațade reproduc imaginile idealizate ale celor lăsate acasă, când plecau în căutarea unei vieți mai bune !  

Trebuie să mărturisesc că am descoperit mare parte din decorațiile orașului Canicattini Bagni în bogata documentație oferită de Dna. Ileana Pisana, care m-a primit cu multă amabilitate la sediul de la « Unione dei comuni Valle degli Iblei ». În semn de mulțumire, i-am oferit ultimul număr al revistei « Siamo di nuovo insieme ».

I-am explicat și « cine este Ileana Cosânzeana » în basmele populare românești !

*   *   *

În ultima seară, înainte de a părăsi Siracuza, am revenit pe Via Capodieci.

Chiar lângă Fântâna Aretuzei, în fața unui elegant restaurant, am fost întrebat dacă nu vreau să iau masa în localul lângă care mă aflam. Am răspuns că cinasem deja, dar că sunt dispus să închei seara cu desertul meu preferat : affogato al caffè !

În așteptarea desertului, am schimbat câteva cuvinte cu interlocutorul meu, arătându-i un număr din revista « Siamo di nuovo insieme ». Valerio Buonconsiglio a reacționat într-un mod surprinzător : « Și nevasta mea vine din România ! »

Când am descoperit mai multe detalii, a fost rândul meu să « sar în aer » : soția lui Valeriu se numește Beatrice și e născută la Iași ! Adică, exact ca mama mea, care se numea Beatrice și era originară… tot  din Iași !

În continuare, am aflat că noul meu amic are doi copii, de 11 și 9 ani, care au și ei cetățenia română.

Când a venit momentul să plătesc, Valerio mi-a spus : « Affogato nu există pe lista noastră ! Deci, n-ai nimic de plătit ! » Ce eleganță !

Noroc că mai aveam un (ultim !) număr din « Siamo… » !

Însă, mai întâi, Valerio m-a dus « să-mi arate ceva… ». Sub lumina lunii pline, suprafața apei din Fântâna Aretuzei colcăia de zeci, poate sute, de pești de apă dulce sau apă sărată, care înotau împreună, nestingheriți.

Atunci, m-am întrebat : « Oare de ce la suprafață, pe Pământ, oamenii nu pot trăi împreună… ca peștii din Fântâna Aretuzei ? »

Adrian Irvin ROZEI

Ortigia, octombrie 2025