Vivere pericolosamente… la Bogotà !  

File de jurnal

Bogotà, 14/04/2016

 

Nu știu de ce, dar am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru orașul Bogotà !

Poate și pentru că Bogotà a fost primul oraș din America de Sud unde am pus piciorul pe acest continent, în 1975, cu ocazia primului meu voiaj de afaceri în Lumea Nouă.

Pe atunci, nu existau zboruri directe de la Paris la Bogotà. După o escală la Madrid de câteva ore, când am căutat pe panoul de afișaj zborul meu, am remarcat că, după indicativul companiei de navigație aeriană, era menționat : « Sudamerica ». Cu alte cuvinte, nu un oraș, nu o țară… ci numele unui continent ! Subînțeles : « Voi ce îmbarcați, lăsați orice prejudecată ! »

Intr-adevăr, la Bogotà am descoperit o lume diferită de cea pe care mi-o imaginasem după lecturile mele precedente. Poate și pentru că Bogotà este, cum aveam să descopăr în anii următori cu ocazia altor voiaje pe acest continent, o sinteză a lumii sudamericane.

In acest oraș poți întâlni vestigii coloniale ca la Lima, o arhitectură contemporană originală, ca la Mexico, o viață culturală intensă, ca la Buenos Aires, o climă de vârf de munte, ca la Quito, o populație multicoloră, ca la Rio… Probabil că, în mare parte, acest mozaic se datorează și faptului că « Republica de Colombia » este singura țară sud-americană cu un litoral la oceanul Pacific și altul la oceanul Atlantic, prin marea Caraibelor. Deasemenea, singura cu trei lanțuri andine, ceeace te obligă, dacă vrei s-o parcurgi din est în vest, la un continuu « sus/jos », care se traduce printr-o permanentă schimbare de climat, ce dă naștere unei vegetații de o raritate fără egal, deci a unei infinități de fructe și legume, rar întâlnite în alte colțuri ale lumii.

Varietatea stilurilor arhitecturale este uimitoare...

Varietatea stilurilor arhitecturale este uimitoare…

In anii următori am revenit de două sau trei ori pe an în Colombia*, țară pe care am străbătut-o din nord în sud, de la Isla San Andres din Caraibe, la Leticia, în inima  Amazoniei, și din est în vest, de la deșertul din Guajira, lângă frontiera cu Venezuela, la portul Buenaventura, pe malul Pacificului. 

Aceste vizite se justificau prin varietatea industriilor cu care lucram. La un moment  dat, ajunsesem să am trei agenți în Colombia, la Bogotà, la Medelin și la Cali, fiecare cu specialitatea lui : unul cu industria materiilor plastice, altul cu producțiile florale și al treilea cu industria electrică. Fără să mai vorbesc de discurile de vinil sau de sticlele de ulei de masă! 

Insă, de fiecare dată, voiajele mele începeau și se terminau la Bogotà, unde rămâneam uneori chiar și șapte zile. Așa se face că am cunoscut mulți colombieni, mi-am făcut mulți prieteni și, mai ales, multe prietene la Bogotà, printre care, cu unii, am rămas în contact până azi, după  aproape patru decenii. 

Prieteni noi și vechi la Bogota

Prieteni noi și vechi la Bogota

Apreciam mult la Bogotà modul de a se comporta al amicilor mei : ajungea să-i sun și să-i anunț că vin pe  cutare dată, ca să-mi spună că vor sosi să mă aștepte la aeroport, că se vor libera sâmbătă sau duminică și mă vor duce la cutare sau cutare obiectiv turistic. Iar dacă aveau un program stabilit de multă vreeme, mă luau cu ei. Astfel, am făcut, de multe ori cunoștință cu tot « familionul » sau m-am trezit invitat la « Salonul agriculturii » din Bogotà ! Un subiect neobișnuit pentru mine, dar pe care  nu-l puteam refuza. 

Singurul lucru care mă enerva, era că, în mod sistematic, soseau cu o oră sau două în întârziere ! Cu timpul, m-am familiarizat cu obiceirile locale și făceam în mod automat corectarea necesară : « un ratico » (un moment !) înseamnă 15 sau 20 de minute de întârziere, « un ratito », vreo trei sferturi de oră, « un rato » (largo !), între 1 și 2 ore ! Chers colombiens ! 

De altfel, colombienii, care au cu siguranță limba cea mai clară și mai puțin marcată de un accent regional în America de sud, sunt specialiștii diminutivelor. Precum și a formulei impactante care dă imediat conversației o turnură familiară. Cât de uimit am fost când o interlocutoare dintr-o societate industrială sau dintr-o administrație, pe care o întâlneam pentru prima dată, mi se adresa cu cuvintele : « Mi amor » ! 

Faimoasele "murales", ca în multe alte locuri din America Latină!

Faimoasele “murales”, ca în multe alte locuri din America Latină!

Tot la Bogotà, am făcut cunoștință mai îndeaproape cu muzica lui Carlos Gardel. In 1975, se sărbătoreau 40 ani de la moartea, într-un accident de avion la Medelin în Colombia, a prințului tangoului argentinian. Puțini sunt cei care știu că această  țară este în competiție cu Uruguay și… Porto-Rico pentru al doilea loc pe podiumul ridicat celebrului cântăreț al anilor ’30. Și dacă în 1975 am asistat la concerte și prelegeri în amintirea lui Carlos Gardel, întâmplarea a făcut să aflu la Bogotà, în 2016, despre dispariția lui Mariano Mora, care colaborat acum aproape un secol cu marele compozitor de tango Enrique Discepolo Santos. 

La Bogota, artiștii ocupă strada (la Septima,  de câțiva ani rezervată în totalitate pietonilor!)

La Bogota, artiștii ocupă strada (la Septima, de câțiva ani rezervată în totalitate pietonilor!)

La Bogotà, apreciam și multe alte aspecte ale vieții cotidiene : 

-bucătăria tipică de pe « Altiplano », cu supa tradițională « ajiaco bogotano », pe bază de cartofi, la care se adăugau, în plus de pieptul de găină, după gustul fiecăruia, capere, avocado, câte un știulete de porumb fiert, ardei iute etc., etc. Aici am învățat să mănânc brânză împânată cu dulceață de gutui sau « empanadas » cu carne, cu brânză sau cu atâtea alte umpluturi. 

-varietatea ritmurilor colombiene de la cumbia la vallenato, de la salsa la muzica electronică,

-eleganța bărbaților care, protejându-se de frig cu un poncho scurt, înfășurat în jurul gâtului « la ruana » și ținând în mână o umbrelă (la Bogotà un « chubasco », o aversă neprevăzută te poate surprinde în orice moment!) nu ezită o secundă înainte de a da mâna unei doamne ce coboară o treaptă sau o ajută să ducă un pachet. Drept care aceasta, în semn de recunoștință, îl va lua de braț, chiar dacă se cunosc de puțină vreme, 

-arhitectura orașului, o îmbinare de  stiluri, colonial, « art déco » sau contemporan, care se detașează pe fundalul verde al pădurii tropicale. Este unul din rarele locuri din lume unde zgârie-norii oarecum banali se integrează perfect în peisajul tradițional. E drept că majoritatea blocurilor au fațade decorate în cărămidă aparentă, ceeace le dă un iz « colonial », 

-nenumăratele spectacole de folclor (« Tierra colombiana », « El zaguan de las aguas »…) astăzi dispărute, care te familiarizau cu tradițiile, costumele, ritmurile regionale sau cu viața socială și religioasă, 

-serile de gală din marile hoteluri ale orașului : la câte spectacole n-am asistat, câte vedete n-am descoperit în hotelul « Tequendama », dintre care unele puțin cunoscute sau total ignorate în Europa, de la spaniolul Raphael, la colombianul Carlos Vives ! 

Fstivalul de teatru bianual prezenta în acest an o piesă de Ionesco... într-o viziune mexicană!

Fstivalul de teatru bianual prezenta în acest an o piesă de Ionesco… într-o viziune mexicană!

In fine, mai rămân atâtea alte « specialități » colombiene pe care nu le voi menționa aici, dar care mă fac să-mi amintesc cu nostalgie și imensă plăcere de Bogotà ! 

*   *   *

 In anul 2003, am făcut un voiaj în America de sud pe care l-am numit « la tournée des ambassadeurs ».

 Am avut atunci ideea năstrușnică de a telefona la ambasadele României din țările sudamericane prin care treceam și să-l rog pe ambasador să mă primească, măcar câteva minute. Toți ambasadorii m-au primit cu multă bunăvoință și le-am pus tuturor aceeași întrebare : « Care sunt prezențele românești remarcabile (istorice, culturale, politice, de actualitate…) în țara în care sunteți acreditat ? » 

Am descoperit astfel existența unor nenumărate personalități sau aventuri umane, legate de « spațiul mioritic », și am construit legături de prietenie care durează până azi.

Insă una dintre descoperirile cele mai neașteptate a fost existența, în câteva țări sudamericane, a unor busturi reprezentând personalități istorice românești, instalate în piețe sau parcuri publice : Tudor Vladimirescu la Montevideo, Mihai Viteazul la Buenos Aires, Bălcescu la Santiago de Chile, Alexandru Ioan Cuza la Bogotà, Eminescu la Havana…

Am plecat atunci pe urmele lor, le-am găsit, fotografiat, uneori am și scris « istoria » lor.

Cu excepția monumentului din Bogotà ! Asta numai pentru că, în ultimii 13 ani, nu am avut ocazia să trec prin Colombia. Când am vrut s-o fac, direcția grupului TOTAL mi-a interzis-o, de frica de a avea să plătească vreo răscumpărare de câteva milioane de USD, dacă voi cădea în mâinile unor « guérilleros ». Recunosc că am fost flatat de înalta valoare acordată pielii mele, chiar dacă am considerat-o cam excesivă ! 

Acum însă, sosit pe cont propriu, am plecat în căutarea faimosului bust al celui ce a realizat unirea Principatelor dunărene acum 157 ani.

Cuza, în Muzeul militar; Santander, pe "Septima", în centrul orașului.  Oare e adevărat că erau înrudiți?

Cuza, în Muzeul militar; Santander, pe “Septima”, în centrul orașului. Oare e adevărat că erau înrudiți?

N-a fost o treabă ușoară, chiar dacă bustul lui A. I. Cuza se află în plin centru al orașului, la numai câteva « cuadras » de catedrală, inima cartierului istoric restaurat numit « La Candelaria ».

Această zonă, în care s-au desfășurat de-a lungul istoriei câteva momente cruciale din trecutul Americii de sud, – Bogotà a fost capitala vice-regatului « Nueva Granada » – era aproape abandonat la jumătatea secolului XX. Deși el ascunde vestigii coloniale, ba chiar și mici bijuterii arhitecturale în stil « Art Nouveau » sau « Art déco ». Doar în ultimii douăzeci de ani, o acțiune susținută de reabilitare a transformat această zonă într-un adevărat « Quartier Latin » în care se întretaie viața studențească, activitățile artistice (teatre, muzee, săli de concert…) cu activitățile meșteșugărești și micile galerii de avangardă sau cu muzica informală a artiștilor de stradă. 

Insă bustul lui Cuza nu se află la Bogotà, ca statuile din celelalte țări sudamericane, într-un loc public, ci în incinta Muzeului militar !

Insăși istoria prezenței acestui bust la Bogotà, cel puțin în forma în care ea mi-a fost povestită de unul dintre ghizii muzeului, rămâne un mister.

O primă variantă afirmă că fiul faimosului erou al independenței colombiene, Santander (1792 –  1840) ar fi fost căsătorit cu fiica lui  A. I. Cuza ! Numai că, după câte știu eu, Cuza nu a avut decât doi fii recunoscuți oficial, fructul legăturii sale cu Maria Obrenovici, adoptați mai apoi de către perechea princiară română ! Se pare, după spusele ghidului, că un descendent al domnitorului Cuza trăiește încă în Colombia și că el ar fi comandat acest bust, instalat în curtea Muzeului militar, datorită rangului de colonel deținut de A. I. Cuza în armata Moldovei.

Altă variantă, cu mult mai apropiată de amintirile mele legate de celelalte busturi din diferite țări sudamericane, afirmă că ele au fost aduse cu avionul preșidențial cu ocazia turneului lui Ion Iliescu, acum 16 ani. In același timp, au fost instalate la București busturile faimoșilor « libertadores » pe aleea de lângă TV română, în fața « Casei Americii Latine ». Bolivar beneficiază însă de o favoare, înălțîndu-se în picioare  chiar în fața imobilului TV. Insă ghidul de la Bogotà afirmă că și un bust al lui Santander ar fi fost instalat la București, în schimbul celui care-l reprezintă pe domnitorul român !

Toate aceste busturi aflate azi în America de sud fuseseră realizate de sculptorul Gheorghe Adoc încă de la începutul anilor ’90 și nu și-au găsit utilizarea  decât mulțumită pripei în care a trebuit inventat un cadou prezidențial, puțină vreme înainte de vizita oficială.

In tot cazul, după ce m-au văzut fotografiind bustul lui Cuza-Vodă sub toate unghiurile, câțiva soldați care circulau prin muzeu, au venit să mă întrebe cine e acest « Alexandru Ioan Cuza, primer principe de los Principados rumanos Unidos », țară de care n-auziseră niciodată !

Astfel, m-am trezit făcând un curs de istorie a României în fața a cinci sau șase răcani colombieni, însoțiți de un subofițer. Impresionat de destinul dramatic al « omului cu ocaua », dar, mai ales, de povestea lui moș Ion Roată, unul dintre ascultătorii mei mi-a propus să-mi dea adresa lui « facebook » și să devenim « friends ». Aș fi preferat să i-o dau pe cea a lui Cuza, însă n-o știam pe de rost !

                                            *   *   *

Cu siguranță că n-aș fi descoperit muzeul « Mercedes Sierra de Pérez – El Chico » dacă n-aș fi trecut pe la ambasada României din Bogotà.

Ambasada României în Colombia nu se bucură de un sediu remarcabil, precum cele din Buenos Aires, Santiago de Chile, Lima, Montevideo sau Rio de Janeiro. In aceste orașe, sediile ambasadelor sunt adevărate « palacetes », edificii istorice de prestigiu, pe când la Bogotà e vorba doar de un apartament dintr-un elegant imobil de cărămidă din anii ’70. Insă niciunul dintre sediile diplomatice precitate nu are un vecin de calitatea celui de la Bogotà.

Trecusem deja de mai multe ori prin fața intrării parcului « El Chico », unde, datorită stilul său arhitectural, îmi aminteam de « Cetatea » sau straniu denumitul « Belvedere cu bănci » ( ?) din Cișmigiu, fără să intru acolo. E drept că pe atunci nu aveam numai preocupări turistice, la Bogotà ! Iar între 1975 și 1990, ambasadele României nu reprezentau pentru mine un subiect de interes. Mai degrabă, le evitam !

De această dată, am intrat în parcul de peste drum de sediul ambasadei, unde erau expuse într-o vitrină, fotografii ale unui pod fabricat în « false trunchiuri de arbori executate în ciment » din Parcul Ioanid. Stranie coincidență ! In parcul « El Chico » sunt presărate, pe ici, pe colo, gherete, porți, lampadare… construite în același stil « rocaille », caracteristic pentru arhitectura europeană a anilor 1900.

Insă adevărata surpriză a fost edificiul muzeului care se găsește în inima parcului bogotan.

Bogota El chico exterior 001_resize

Istoria acestui muzeu este povestită pe scurt în broșura lui de prezentare, dar mai ales ilustrată de un scurt film proiectat chiar la intrare, intitulat « Tres istorias », bazat pe documente, fotografii, planuri de epocă.

« In 1911, don Pepe Sierra a cumpărat domeniul « El Chico Grande » și, doi ani mai  târziu, « El Chico Chiquito »… Don Pepe era un simplu țăran analfabet care, prin abilitatea lui comercială, a devenit în câteva decenii, cel mai bogat om din Colombia.

 « De la țăranul milionar la filantroapa Mercedes Sierra de Pérez ».

Dona Mercedes (1877-1953) era unul dintre cei șase copii ai lui don Pepe Sierra. Ea a moștenit « El Chico » și profitând de restul averii primite « a făcut donații în același spirit în care tatăl ei făcea afaceri (sic!) cu scopul ca această avere să nu se risipească în mici opere de caritate ». Cum dona Mercedes era membru al « Societății de Ameliorare și decorare a orașului Bogotà », ba chiar și președinta ei de onoare, la moartea sa i-a lăsat prin testament domeniul « El Chico ».

După 11 ani de lupte juridice cu familia, care a contestat acest act, și după unele modificări arhitecturale, parcul și muzeul « El Chico » și-a deschis porțile marelui public în decembrie 1964.

Dona Mercedes nu putea bănui cà va avea ca vecin... Ambasada României!

Dona Mercedes nu putea bănui cà va avea ca vecin… Ambasada României!

Muzeul se prezintă azi ca o sumă de colecții reflectând pasiunile și preocupările artistice ale donatoarei. Dona Mercedes, dincolo de posibilitățile ei financiare aproape nelimitate, a manifestat un gust sigur pentru curentele artistice, tot atât clasice, cât și contemporane.  Astfel, în colecția ei poți întâlni piese de cristal sau sticlă, obiecte și odăjdii bisericești din secolul XVIII sau XIX, argintărie europeană sau americană, piese executate în lemn, fier forjat, fildeș, cupru sau bronz, precum și vase « Art Nouveau » semnate Gallé, Lalique sau Daum.

Colecția de mobilier este tot atât de variată și reprezentativă pentru stilurile secolelor XVIII și XIX ca și prin eclectismul ei : mobile în stil maur din Africa de nord, Spania sau Orientul mijlociu, o sală de mese stil Napoleon III, saloane tip sudamerican, din perioada colonială sau republicană, o sală de baie decorată cu ceramică multicoloră, un « patio » tapisat cu « azulejos »…

Bogota El Chico interior 001_resize

Toate aceste obiecte au fost achiziționate de Dona Mercedes cu ocazia voiajelor sale în lume. « In vremea țarilor, a locuit în Rusia, timp de trei ani, în Germania, timp de zece ani, și în Anglia, țara ei preferată, multă vreme. Precum și în Spania, Franța, Italia și alte țări din Europa » scria ziarul « El Espectador » datat din 25 august 1953, a doua zi după decesul distinsei colecționare.    

Nu-mi mai rămâne decât să găsesc încrucișările traiectoriilor ei cu « spațiul mioritic ». Insă aceasta va fi « my home work » în lunile viitoare !

*   *   *

Așezat confortabil într-un taxi, alături de șofer, visam la toate experiențele și « trăirile » colombiene din ultimii 40 ani.

Traficul automobilistic la Bogotà a fost și rămâne o catastrofă în ciuda amenajărilor, ameliorărilor și modificărilor aduse an de an de către primăria orașului. Poți aștepta și un sfert de oră la un semafor de pe « Septima », artera principală a capitalei colombiene, extensia modernă a istoricei « Calle Real » din vremea coloniei spaniole.

Deodată, opriți la unul dintre aceste semafoare, văd apărând printre mașini niște indivizi în uniforme de « star-treck », cu revolverul țintit spre mine. Intr-o secundă, unul dintre ei înhață de guler un biciclist care se fofila printre mașini, îl întinde cu mâinile în aer pe capota vehicolului vecin, îl percheziționează din cap până-n picioare și, într-o suflare, dispar cu toții, într-o dubă de poliție, inclusiv bicicleta arestatului.

Toată secvența n-a durat nici 30 secunde. N-am avut timp nici să filmez, nici să-mi fie frică !

« Vivere pericolosamente » la Bogotà !

 

Adrian Irvin ROZEI, Bogotà, aprilie 2016

 *Republica de Colombia » este singura țară sudamericană care a decis, prin numele ei, să-l amintească pe cel care a descoperit America, « Cristóbal Colón ».

Deși în limba română numele acestei țări este « Columbia », în acest text am decis s-o menționez cu numele utilizat de locuitorii ei : « Colombia ». Ceeace evità confuzia cu alte « Columbii » de prin lume !  

Service après vente

Desigur că am încercat să dezleg la București, o lună mai târziu, misterele afirmațiilor ghidului din Bogotà, la Muzeul militar.

Bustul lui Santander… este necunoscut la București.

In ceeace privește un ipotetic descendent al lui Cuza în America de Sud, un respectabil fost diplomat român, multă vreme în post în diferite țări sudamericane, mi-a confirmat că a întâlnit o familie purtând numele, foarte rar, al domnitorului român, însă nu în Colombia, ci… în Chile ! Se pare că asemănarea domnului ce purta acest nume cu prințul danubian era frapantă. Iar fiicelor lui li s-a acordat o bursă de către Statul român, ceeace le-a permis să studieze la București.

Pentru Dona Mercedes Sierra Cadavid de Pérez cercetările de abia încep… la Paris !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *