Verzi afară, roșii înăuntru

Cãldurã mare, monser!

coperta cartii lui Lomborg, Skeptical EnvironmentalistVara anului 1523 a fost extrem de cãlduroasã în Burgundia, celebra regiune viticolã din centrul Frantei. Se pare cã temperatura ar fi depãsit în acel an cu 4,10°C media celei înregistrate în timpul perioadei de referintã preferate a climatologilor, care se întinde dela 1960 pânã la 1989. Dupã data mentionatã, numai anul 2003 a depãsit acest record cu o diferentã de 5,86°C fatã de medie.

Cum se cunoaste cu o asemenea precizie o informatie tehnicã de vârf ca aceasta? Revista “Nature”, publicatã pe 18 noiembrie 2004, explicã într’un lung studiu cã se pot deduce conditiile climatice din vara si primãvara precedentã într’o anumitã regiune, plecând dela data de începere a recoltãrii strugurilor. Dupã cum precizeazã Isabelle Chuine, cercetãtoare la “Centrul de ecologie functionalã si evolutivã” din Montpellier, care face parte din CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique): “Aceste date constituie un semnal nealterat de timp, care ne oferã o cronologie absolutã.”

Multumitã modelului conceput de aceastã biologã, se poate extrage un semnal climatic din informatiile istorice acumulate de Emmanuel Le Roy Ladurie. Acest celebru profesor de la Collège de France, autorul studiului “Histoire du climat depuis l’an mille”, este de altfel cosemnatar, împreunã cu alti climatologi, al articolului publicat în “Nature”.

În ceeace priveste Burgundia, studiul, care se bazeazã pe analiza strugurilor de tip “pinot noir”, o varietate a cãrei patrimoniu genetic a rãmas neschimbat din secolul XIV, de unde un proces de maturizare a ciorchinilor imuabil, a luat ca punct de plecare anul 1370. Poate însã cã viticultorii si-au schimbat modul de a lucra de-a lungul anilor. “E posibil, spune Isabelle Chuine, însã nu în asa mãsurã încât sã altereze semnalul climatic pe care’l observãm”.

De altfel aceastã informatie este îndeaproape confirmatã de inelele de crestere observate pe arbori, în termeni stiintifici “dendrocronologia”, altã sursã de informatii, care permite cunoasterea evolutiei climatice, an de an, plecând dela evolutia lemnului.

Astfel s’a constatat cã în Burgundia recoltarea strugurilor a fost timpurie în anii 1380 (+0,72 °C) si 1420 (+0,57 °C) si cã deceniile 1520, 1630 si 1680 au fost tot atât de cãlduroase ca si sfârsitul secolului XX. A urmat, pe urmã, o perioadã de rãcire pânã în 1750, când a fost atins punctul cel mai scãzut, continuatã fiind pânã în 1970.

Concluzia imediatã ar fi cã, în fond, anomaliile climatice înregistrate în ultima vreme nu au nimic de a face cu activitatea omului, ci corespund mai degrabã unei evolutii naturale.

“Ce n’est pas notre sentiment” spune Isabelle Chuine, dând ca exemplu vara 2003, an în care recoltarea strugurilor din Burgundia a început pe 19 august, cu mai bine de douã sãptãmâni înainte de data obisnuitã. Însã deocamdatã este numai o pãrere personalã, care necesitã o confirmare bazatã pe un studiu detailat. De aceea, aceleasi analize vor fi practicate si în alte regiuni, înainte de a se putea trage o concluzie generalã, între altele în zonele viticole italiene.

* * *

Nu-i dracul atât de negru

Iatã deci cã teoriile pe care le auzim în permanentã, proclamate cu vehementã pe toate drumurile de ecologistii din întreaga lume, precum cã omul, prin activitatea sa necontrolatã, este pe cale de a modifica însãsi clima planetei Terra, par sã nu reziste unui studiu specializat si independent, condus pe baze stiintifice incontestabile. De altfel, în nenumãrate locuri se înmultesc afirmatiile precum cã discursul-catastrofã proclamat peste tot de ecologisti ar putea fi cea mai mare imposturã a epocii noastre. Dupã cum spun unii analisti, comparând aceastã doctrinã cu binecunoscuta teorie a lui Marx, “un fel de nou opium care, dupã ce a drogat intelectualitatea si politicienii, ar atrage pe cãi fãrã iesire “le bon peuple”.

Bjorn Lomborg, statisticianul iconoclast din DamenarcaCea mai bunã dovadã este cartea lui Bjorn Lomborg (foto 2) intitulatã, în versiunea ei francezã, “L’Ecologie sceptique, le véritable état de la planete” (foto 1). În acest enorm opuscul, a cãrui lecturã se vãdeste destul de indigestã, pentru cã plin de tablouri, cifre si diagrame, autorul demonteazã piesã cu piesã, în 743 pagini, masina retoricã a “verzilor”.

Autorul vorbeste în cunostintã de cauzã pentru cã, în afara faptului cã este profesor de statisticã la Universitatea din Aarhus din Danemarca, a fost multã vreme membru al organizatiei “Greenpeace”. Asa a dat, din întâmplare, peste interviul unui economist american conservator, numit Julian Simon, care afirma cã majoritatea cunostintelor traditionale asupra mediului sunt eronate. Drept care Bjorn Lomborg a decis sã verifice, împreunã cu studentii lui, afirmatiile lui Simon. Mare i-a fost surpriza când a constatat cã aceste afirmatii erau corecte! De unde concluzia imediatã pe care statisticianul nostru încearcã s’o repete în toate zãrile.

De fapt, cei care nu au memoria selectivã, sau care recitesc informatiile anilor ’70, îsi amintesc de foametea care bântuia în lume în acea epocã. Meritã sã citãm, cel putin Biafra sau China, ca sã nu mai vorbim de India, devenitã autosuficientã din punct de vedere alimentar acum mai bine de 20 ani. Iatã deci cã lucrurile se amelioreazã nu numai în tãrile dezvoltate, la “bogati”, ba chiar si la cei numiti printr’o poeticã perifrazã din “Internationala”, “popor de osânditi”. Avantajul în cazul lui Bjorn Lomborg este cã, toate aceste fenomene, resimtite în mod instinctiv si difuz de cãtre cei care nu vor sã se îmbete cu apã neînceputã, sunt studiate si analizate în mod stiintific, statistic, cu date si grafice concrete.

Astfel, Lomborg demonstreazã cã, preturile alimentare scãzând în permanentã, populatia, chiar si cea a tãrilor subdezvoltate, pardon, “pe cale de dezvoltare”, se hrãneste din ce in ce mai bine, cã foametea dispare, desi populatia mondialã este în crestere continuã.

Între alte semne concrete, “l’ésperance de vie”, care era de numai 30 de ani în 1900, s’a ridicat astãzi la 67 de ani. Acum, acest factor a devenit, chiar si în tãrile lumii a treia, superior mediei engleze sau americane din anii ’40, multumitã faptului cã progresele realizate în jumãtate de secol sunt superioare celor obtinute în cei 50 de ani precedenti.

Altã idee preconceputã spulberatã de Lomberg: “cresterea economicã pune în pericol viitorul planetei”. Din contra, cu cât societãtile sunt mai dezvoltate, deci mai bogate, cu atât ele pot consacra sume mai mari protectiei mediului.

Planeta noastrã nu a dus lipsã si nici nu va duce lipsã, în viitorul apropiat, de energie. Cei care-si aduc aminte de teoriile alarmiste din anii ’70 privind sfârsitul rezervelor petroliere în treizeci de ani, nu pot decât sã surâdã azi, când stocul disponibil de petrol si gaz este estimat între 40 si 60 de ani. Ca sã nu mai vorbim de noile metode de exploatare, mult mai eficiente, si de dezvoltarea potentialã a energiei nucleare sau a energiilor alternative, a cãror utilizare se aflã astãzi încã într’un stadiu incipient.

Chiar si în ceeace priveste poluarea marilor orase, progresele sunt considerabile. Numai cei care au cunoscut “smogul” londonez al anilor ’70 pot aprecia situatia actualã. Si se pare cã în anii ‘30-’40 nivelul de poluare al orasului Londra era si mai ridicat. Acelasi lucru se poate spune despre fluviul ce traverseazã marea capitalã britanicã. Se stie cã astãzi se pot pescui în Tamisa pesti de o mãrime impresionantã, pe când în anii ’60 acest fluviu era considerat mort.

Exemplul Deltei Dunãrii este reprezentativ. Numai dupã câtiva ani de timide eforturi, care trebuie continuate, accelerate si înmultite, practic toate consecintele foliei industriale ceuaseschiene sunt pe cale de disparitie. Chiar si specialisti internationali, cum ar fi Herne Lethier, expert elvetian, venit sã facã un bilant ecologic pentru Consiliul Europei, afirmã cã “les choses s’améliorent”.

Altã mistificare ecologistã: “teoria despãduririi”. În iulie 1997, magazinul TIME titra un studiu asupra mediului: Pãdurile lumii –”massacre a la tronçonneuse”. Încã înainte de a lucra în domeniul hârtiei, fusesem uimit sã constat cã, atunci când comparam imaginile de pe cãrtile postale dela 1900 cu cele de astãzi, în regiunile Mediteranei, observam evolutia pozitivã a “covorului verde”.

Se pare cã aceastã obsesie a despãduririi existã încã de pe vremea lui Platon, care se plângea cã dealurile Aticii seamãnã cu “scheletul unui corp minat de boalã” din cauza deforestãrii. În realitate, se stie cã, dacã Europa a pierdut 50% pânã la 70% din pãdurea ancestralã, aceasta se datoreazã despãduririlor practicate în Evul Mediu, în scopul mãririi suprafetei arabile si pentru a obtine lemne de foc. Acelasi fenomen a fost constatat în Orientul Mijlociu, unde în perioada otomanã au fost tãiati fãrã milã arborii necesari constructiilor navale. Însã orisicine a auzit vorbindu-se despre cei sase milioane de arbori simbolici plantati în Israel în memoria celor sase milioane de evrei sacrificati în timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, în Europa.

Tot cartea lui Lomberg demonstreazã cã “Salvati Amazonia, plãmânul planetei!” este o altã fantasmagorie, care nu tine cont de echilibrul între productia de oxigen a plantelor si consumul lui în fenomenul de descompunere naturalã, la moartea acestora.

Nenumãrate alte capitole, din cele 743 pagini ale cãrtii, trateazã despre poluarea cu petrol a mãrii, asa zisa încãlzire a climei, gaura din pãtura de ozon sau despre OGM (organismele genetic modificate). Autorul ne demonstreazã între altele cã inundatiile catastrofale si unice, sau rãzboaiele pentru apã prezise de nenumãrati experti, se bazeazã pe cifre false sau falsificate.

Ne putem întreba cum este posibil ca atâta lume sã fi fost înselatã într’o manierã atât de magistralã! Rãspunsul cum cã “mass media” sunt în parte responsabile (bine înteles cã o catastrofã se vinde mai bine decât un fapt divers fericit!) nu este decât o formã de a ascunde motivele profunde.

Este evident cã nenumãratele organisme care trãiesc din exploatarea acestei mane ecologice, au tot interesul sã ne prezinte o imagine apocalipticã a viitorului omenirii. Altfel, sursele financiare ar seca! Însã si aceastã explicatie, ca si cea care justificã cruciadele cercetãtorilor obligati sã prezinte realitatea sub o luminã particularã, dacã vor sã obtinã fondurile necesare continuãrii activitãtii lor, nu sunt probabil decât consecintele induse care duc la amplificarea fenomenului.

Aici intervin probabil diferite elemente din subconstientul fiecãruia dintre noi. Toti visãm la o “vârstã de aur” miticã, în care nu existau conflicte de nici un fel. Omul îsi gãsea “alinarea în sânul naturii”, pe când acum trãim într’o societate din ce în ce mai urbanizatã.

“De ce m’ati dus de lângã boi, de ce m’ati dus de acasã?” Este clar cã vinul pe care’l bea Ludovic al XIV-lea era o posircã fatã de cel consumat de orisice clochard din ziua de azi si cã în timpul iernii încãlzirea unui palat ca cel dela Versailles lãsa mult de dorit în comparatie cu cea a orcãrui apartament dintr’un bloc dela periferia unui oras din secolul XXI, cel putin în tãrile dezvoltate.

Greenpeace: masinãrie ideologicã

Atunci cum sã ne explicãm aceastã pasiune netãrmuritã pentru ecologie si ce factori se aflã la originea ei? Multi sunt cei care au încercat sã dea o explicatie rationalã acestui fenomen de societate.

S’a vorbit, la origina organizatiei Greenpeace, de o asociatie de oameni extrem de bogati care, pentru a simplifica lucrurile, au interesul de a limita dezvoltarea economicã a lumii în asa fel încât sã poatã continua sã profite din plin de frumusetile planetei, fãrã a fi deranjati de “vulgum pecus”. Teorie care, chiar dacã e plauzibilã, pare disproportionatã fatã de mijloacele utilizate azi de partizanii ecologiei si de amploarea fenomenului.

Mai degrabã s’ar zice cã, dupã fiasco-ul aventurii comuniste, care a reprezentat o iluzie pentru milioane de oameni timp de un secol si jumãtate, si cum modelul capitalist îsi aratã si el limitele (a treia masinã în familie nereusind sã mai reprezinte un ideal în viatã), omenirea, cel putin cea care are asiguratã “pâinea cea de toate zilele”, este în cãutarea unui nou drapel sub care s’ar putea înrola.

Numai cã acest drapel se dovedeste a fi chiar dela bun început…zdrentuit! În plus de faptul cã se sprijinã pe o imposturã, cum s’a demonstrat mai sus, întretimp si-a pierdut chiar si aspectul umanist cu care se mândrea. Pentru cã discursul ecologist a abandonat referinta de bazã: omul! Fãrã aceastã referintã, poarta se deschide larg orcãrui lobby, care se catãrã pe scena mediaticã pentru a apãra puii de focã sau câinii abandonati din Bucuresti, si care se bat pentru salvarea balenelor, lãsând de o parte calitatea vietii oamenilor de pe planetã. Însã dacã s’ar ocupa de problemele cotidiene ale oamenilor simplii, aceastã luptã n’ar avea acelasi impact mediatic si, în ultimã instantã, n’ar aranja interesele personale ale atâtor politicieni, lideri de opinie, scriitori, jurnalisti, cercetãtori etc.

Asa cã luptând contra disparitiei cine stie cãrei specii obscure de insecte din Amazonia, de fapt ei se luptã pentru salvarea propriei lor specii!

Adrian Irvin Rozei
Buenos Aires, noiembrie 2004

P.S.: Pe zi ce trece, noi informatii spicuite din presa internationalã par sã confirme afirmatiile precedente:

Demonstratie  pe  strazile  Parisului  dupà  moartea  ursului  numit  Canelle– Pe 6 noiembrie 2004, a avut loc în centrul Parisului o manifestatie de protest organizatã de WWF (Fondul Mondial pentru Naturã) prilejuitã de moartea ursului numit Canelle (foto 3), împuscat de un vânãtor cu câteva zile mai înainte, în muntii Pirinei, eveniment calificat de Serge Lepeltier, ministrul Ecologiei, drept “o catastrofã ecologicã fãrã precedent” (!)

Printre multe alte comentarii, disproportionate ca numãr fatã de importanta evenimentului, iatã pe cel al directoarei Departamentului politic si de opinie dela SOFRES (organism specializat în sondarea opiniei publice din Franta):

“…(la manifestanti) Regãsim vointa de a apãra o lume necunoscutã la persoanele care au pierdut orsice contact cu realitatea agricolã. Aceastã nostalgie pentru o viatã în armonie cu natura cristalizeazã frica produsã de fenomenul mondializãrii… Mobilizarea în favoarea protectiei lupului si a ursului este simptomaticã pentru o societate care si-a pierdut reperele: dusmanul de ieri, a devenit prietenul de azi.” Mai ales când animalul de 300 kg este confundat cu jucãria de catifea de pe patul copilului!

-În ziarul “Le Monde” datat 13 decembrie 2004, cronicarul economic Eric Le Boucher scrie:
“Nu este prea bine vãzut ca un jurnalist sã dea stiri bune. Trãgând concluziile bilantului economic al anului care s’a scurs, nu putem decât sã scriem, bucurându-ne: 2004 a fost înfloritor. Anul cel mai bun din ultimile trei decenii, dupã cum afirmã Banca Mondialã.”

Si ziaristul ne indicã, în continuare, nu numai cã cresterea mondialã a fost de 4%, dar cã tãrile în curs de dezvoltare au realizat o medie de 6%, trase fiind în sus de China, cu un record de 8,8%, si de India cu 6%. Pânã si tãrile africane subsahariene, atâta vreme defavorizate, au reusit rezultate pozitive. De altfel, calculele specialistilor pronosticheazã o crestere a PIB-ului mediu pe cap de locuitor de 3,5% pe an pânã în 2015!

Bine înteles cã problemele care rãmân de rezolvat sunt nenumãrate. Însã, cel putin, un eveniment unic si de nesperat acum numai câtiva ani este pe cale sã se realizeze: numãrul celor “extrem de sãraci” de pe planetã va scãdea cu 50% pânã în 2015.

-Altã polemicã climatologicã: curba în formã de crosã de hockey prezentatã în 1998 de revista Nature, si care pare sã ilustreze cresterea temperaturii medii a planetei în ultimile douã decenii. De unde concluzia cã acest fenomen se datoreazã “efectului de serã”, consecintã a intensificãrii activitãtii industriale umane.

Un discret articol corectiv, publicat de cercetãtorii care semnau articolul initial, a apãrut pe 1 iulie, în aceeasi revistã. Se afirma acolo cã, desi articolul initial continea un numãr de erori, concluziile rãmân aceleasi! De unde o polemicã de experti care, plecând dela aceleasi date, dar cu alt tratament statistic, au ajuns la concluzii diametral opuse! Însotite fiind de comentariul publicat în “Energy & Environment”, care considerã cã studiul initial este “o constructie artificialã cauzatã de o utilizare mediocrã a datelor, date depãsite si calcule incorecte”.

Nu voi intra în detaliile polemicii între acesti specialisti! Prudent fiind însã, voi profita de sezonul soldurilor care se apropie, pentru a-mi cumpãra un al doilea costum de baie si încã un palton!

Paris, ianuarie 2005

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *