Un sicilian la Bucureşti

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 81 – 82, datat iulie – septembrie 2018

 

Bucureşti, 6/06/2018

 

In ultimii ani, de fiecare dată când vin la Bucureşti, locuiesc în cartierul în care am copilărit.

Am descoperit acolo un hotel, deschis nu demult, într-un edificiu construit pe la 1900, în stilul epocii. Hotelul, ţinut de nişte italieni, are chiar şi un restaurant cu specific latin.

Aşa se face că mare parte din clientelă provine din ţara lui Dante. 

In luna mai a acestui an, am remarcat, în hall-ul hotelului, un personaj pitoresc : mic de statură, musculos, bronzat, plimbându-se mai toată vremea  în maiou, cu părul alb şi ochelari de soare. Destul de agitat, el încerca să se descurce în italiană cu recepţionista hotelului, care nu înţelegea totdeauna ce doreşte. 

Am intervenit, ca să-l ajut, şi am descoperit că… voia să cumpere o chitară !

I-am explicat cum se ajunge la un magazin specializat în astfel de produse şi… am plecat la treburile mele ! 

A doua zi, italianul era iar la recepţia hotelului. Cum aveam ceva mai mult timp, l-am întrebat dacă a rezolvat problema.

Aşa am făcut cunoştinţă cu Eligio ! 

Intr-adevăr, el cumpărase chitara, dar acum dorea să achiziţioneze alte accesorii muzicale.

Oarecum uimit să descopăr preocupările lui, am început să-i pun câteva… întrebări suplimentare ! 

Am aflat, astfel, că Eligio Faldini este un « cantautore » sicilian, că îşi acompaniază compoziţiile la chitară şi că locuieşte nu departe de Palermo, într-un mic orăşel, numit Marineo. Ceeace amuză pe toţi interlocutorii săi, este că oraşul lângă care trăieşte se numeşte… Corleone !

Insă, ce m-a uimit cel mai mult, a fost când am aflat cum se face că Eligio se află la Bucureşti în aceste zile de primăvară.

 « Am vorbit cu nişte prieteni italieni, care locuiesc în România. Atunci mi-am spus că ar fi interesant să cunosc o altă cultură, o altă muzică, alte obiceiuri… Şi am decis să plec în vacanţă în România ! »

Adaug eu : fără niciun program prtestabilit, fără itinerariu sau… busolă ! 

Mărturisesc că demersul lui Eligio, ca şi caracterul lui clocotitor, m-au fascinat din primul moment. După câteva minute de discuţie, timp în care am vorbit despre slăbiciunea pe care o am pentru Sicilia, de mai bine de 40 ani, i-am făcut o propunere. 

Intâmplarea face să mă găsesc la Bucureşti, în fiecare an, la sfârşitul lunii mai/începutul lunii iunie.

Cum pe 2 iunie se sărbătoreşte Ziua Naţională a Italiei, de fiecare dată are loc un vernisaj, un concert, o conferinţă, o reuniune… organizate de RO. AS. IT (Asociația Italienilor din România).

In acest an

«  RO.AS.IT. a organizat spectacolul „Un bel di (Într-o bună zi) Beldie”, dedicat Centenarului Marii Uniri și Zilei Naționale a Republicii Italiene. Evenimentul s-a desfășurat pe 6 iunie în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, sub patronajul Ambasadei Italiei la București, proiectul coordonat de Ioana Grosaru fiind realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale ». 

Cum aveam onoarea de a fi invitat la această manifestaţie culturală, am profitat de ocazie pentru a-i propune sicilianului meu să mergem împreună. 

Eligio a acceptat imediat şi astfel ne-am găsit în Aula Bibliotecii Centrale Universitare.

Trebuie să precizez că, pentru mine, acest loc şi acest eveniment îmbrăcau o formă specială : nu mai pusesem piciorul în această sală de …  60 ani !

Iată cum îmi aminteam de acel moment, într-un text recent : 

« Vorbind de B. C. U. (Biblioteca Centrală Universitară), în anul 1958, am asistat în aula bibliotecii la sărbătorirea a o sută de ani de la nașterea umoristului evreu Șalom Alechem. Au fost citite atunci diferite texte umoristice ale celebrului scriitor de limbă idiș, în interpretarea câtorva actori de renume. Dar poanta serii a fost lectura unei povestiri de către Jules Cazaban, născut la Fălticeni unde conlocuise cu populația evreiască al cărui accent îl imita cu o exactitate uimitoare. Momentul de vârf a fost atins când Jules a pronunțat formula cheie, pusă în gura personajului interpretat: « Moișe, adă bomba! », care a ridicat sala în picioare și a dezlănțuit ropote de aplauze. Formulă care a circulat săptămâni în șir prin oraș! ».

 De această dată, subiectul era total diferit. 

Cu o măestrie deosebită, spectacolul îmbina textele scriitoarei Coleta de Sabata cu teme clasice de Verdi sau Rossini, cu canzonettele napolitane sau cu paşii de dans ale unor balerini confirmaţi sau… debutanţi ! 

Sicilianul meu era… ca un peşte în apă !

După spectacol, alerga de la un actor la altu’, se fotografia cu toată lumea, de la ambasadorul Italiei la balerina de 10 ani, ciocnea cu toţi, vorbea (în italiană !) ca o morişcă… Insă le preciza tuturor că el e… sicilian ! 

Atunci, am decis că trebuie să-i arăt… Bucureştiul sicilian ! 

După ce a fost impresionat de iluminaţiile Palatului regal, l-am dus la Ateneu, şi am intrat la Hotelul Athénée Palace. 

Cum ştiam că în restaurantul italian din hotel sunt afişate fotografii din filme şi cu vedete italiene ale anilor ’60, i-am spus : « Acum vreau să vad dacă eşti, cu adevărat, sicilian ! »

L-am condus în faţa fotografiei Stefaniei Sandrelli pe un balcon din Palermo, imagine extrasă din filmul « Divorzio all’italiana », şi l-am întrebat :

 « Recunoşti acest loc ? »

« Cum să nu ! Am asistat la turnarea filmului ! Aveam 5 ani ! » 

Mai apoi, i-am arătat, tot în culoarele hotelului, fotografiile Reginei Maria, asemănătoare cu cea de la « Grand Hotel Villa Igiea » din Palermo.

Imediat, Eligio a sunat un amic din Palermo, prieten cu directorul hotelului sicilian pe care l-am frecventat acum doi ani, ca să-i împărtăşească experienţele pe care le trăia. 

Insă, lovitura de graţie, după ce ne-am oprit câteva minute în faţa bisericii italiene, a fost când i-am explicat unde este înmormântat revoluţionarul român al cărui nume îl poartă principalul bulevard din Bucureşti !

Cum ar putea să-şi imagineze un sicilian că într-un parc din Palermo poţi întâlni bustul de marmoră a lui Nicolae Bălcescu! 

După toate aceste « emoţii », am decis că e timpul să mergem la masă. 

Ne-am dus în « centrul istoric » al oraşului, acolo unde restaurantele şi barurile se ţin lanţ.

I-am povestit că, în urmă cu câteva zile, intrând într-unul dintre aceste restaurante, mi s-au adresat în italieneşte. Uimit, am întrebat cum se face ?

« 90% din clienţii noştri sunt italieni ! », mi s-a răspuns. 

Atunci, Eligio a vrut să-i convingă să-l angajeze, pentru câteva zile, pe post de… cântăreţ al localului ! A revenit cam decepţionat, constatând că nu-i chiar aşa de simplu ! 

Mărturisesc că ardeam de curiozitate să-l aud cântând. Insă, cum, unde, cu ce instrument… ? 

Ne-am aşezat la masă într-un restaurant tradiţional românesc, pentru că doream să-i prezint câteva specialităţi culinare locale.

Cum eram în plină stradă, după puţin timp, a trecut un cântăreţ ambulant cu chitara în mână.

L-am invitat să se aşeze la masa noastră, i-am oferit un pahar şi… i-am dat chitara lui Eligio : « Acum să te văd ! »

Nu s-a lăsat rugat ! Ne-a interpretat, timp de vreo 15 minute, melodii tradiţionale siciliene, canzonette napolitane, succese italieneşti, de ieri şi de azi… 

In jurul nostru, se strânseseră trecătorii, fermecaţi de cântecele lui Eligio. Printre ei, şi trei turişti italieni din Salerno ! Cu care, a doua zi, Eligio a ieşit într-o discotecă ! 

Acum, nu-mi mai rămâne decât să revin la Palermo, unde amicul meu « cantautore » m-a invitat. 

E programat, pe curând !

 

                                                     Adrian Irvin ROZEI

                                               La Bastide Vieille, august 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *