File de jurnal

București, 26/05/2016

 

In 2004, « Intâlnirile Franco-Române în Mediterana » au fost celebrate în sudul Franței, la Sète. 

Titlul întâlnirilor era, în acel an, « Connaissez-vous Sulina ? ».

Tema aleasă era « Delta Dunării » și scopul urmărit, anunțat chiar din titlu, era să facem cunoscut locuitorilor din Languedoc frumusețile ascunse ale acestui colț de paradis, aflat la celălalt capăt al Europei.

Atunci a fost lansat un concurs pentru cel mai bun reportaj după o vizită în Deltă, al cărui premiu era… un voiaj în Delta Dunării ! Am recoltat un enorm succes : am primit … un (1) reportaj !

 Insă, în toamna aceluiași an, acest efort de pregătire a permis organizatorilor « Intâlnirilor… » să monteze un program consistent în jurul temei alese.

In ceea ce mă privește, pregătirea lor mi-a dat ocazia neașteptată de a revizita Delta Dunării, unde nu mai fusesem de aproape 30 ani, și să descopăr un loc (aproape) unic în lume prin geografia, istoria și tradițiile lui. 

Pe 10/10/2004, programul întâlnirilor prevedea o seară întreagă la Sète, care începea cu un dialog între semnatarul acestor rânduri și Marina Botez. 

Marina, pe care o cunosc de… ani de zile (când e vorba de o Doamnă nu e politicos să precizezi numărul, mai ales când ei se numără cu zecile!), este nepoata lui Eugen Botez, în literatură, Jean Bart.

Fiind vorba de Sulina, acolo unde Eugen Botez a fost în anii ’30 căpitanul portului și unde el a plasat acțiunea romanului « Europolis », mărturia unui descendent al scriitorului  « maritim » era mai mult decât binevenită. 

Tot atunci, am descoperit că, după dialogul nostru, era prevăzută o piesă de teatru, « Apolodor », spectacol-concert de Ada Milea după Gellu Naum.* 

Ce lucru straniu !

Imi aminteam că, în copilărie, citisem « Cartea cu Apolodor » de Gellu Naum, dar de aici până a-mi imagina că o poveste pentru copii  ar putea deveni un « spectacol-concert » era drum lung ! 

E drept că Gellu Naum (1 august 1915, București – 29 septembrie 2001, București) a fost un eminent scriitor suprarealist în anii ’30. Numai că eu, bine educat  de propaganda « tov. comuniști » în anii ’60, n-am descoperit această « abatere de la morala proletară » decât mulți ani mai târziu, în Occident. 

Am asistat la spectacolul Adei Milea și am fost fascinat ! 

Povestea pinguinului Apolodor, care lucra în corul circului din București, dar căruia « îi era dor de frații lui din Labrador », reunea toate ingredientele unui « musical » suprarealist. Subiectul decalat, muzica antrenantă, dialogul calculat pentru a stârni reacția copiiilor din sală, ritmurile variate, aceeași melodie îmbrăcând uneori un ritm de « ranchera » din Far West, alteori forma unei melopei arabe, totul reușea să provoce râsul celor mici și a celor mari, aflați în sală. 

Am rămas atât de fascinat de frumusețea acestui spectacol încât, n-am putut rezista tentației de a cumpăra înregistrarea lui și, în săptămânile care au urmat, l-am ascultat de câteva ori.

După care, …l-am uitat prin vreun dulap ! 

                                                      *   *   *

Ediția XIV a « Festivalului comediei românești » se desfășoară în acest an între 21 și 29 mai. Sunt programate  37 întâlniri cu publicul bucureștean, evoluând între spectacole comice, lansări de carte, întâlniri cu actorii, seri de improvizație, spectacole de cabaret, proiecții de filme, « instalații teatrale » ( ?), concerte sau tururi ghidate. Iar desfășurarea acestor manifestații este prevăzută în localizările cele mai neașteptate, de la prestigiosul « Ateneu Român », la Parcul « A. I. Cuza » și de la Teatrul Național, la « Cortul Țândărică ».

Insă majoritatea spectacolelor au loc « a tout seigneur, tout honneur ! » în sala sau foaierul Teatrului de Comedie. 

De abea sosit  la București, am descoperit existența acestui festival și am alergat la Teatrul de Comedie ca să consult programul zilei. 

Actualul Teatru de Comedie este, pentru mine, o veche cunoștință.

Aici am văzut, la sfârșitul anilor ’50, înainte de înființarea în 1961 de către Radu Beligan a teatrului de azi, prima mea piesă clasică : « Britannicus ».

Interpretarea și vocea cavernoasă a lui Alexandru Critico, recitând versurile lui Racine, mi-au rămas întipărite în minte până azi. 

După 1961, am văzut aici alte câteva spectacole. Insă cele care m-au marcat au fost « Celebrul 702 » de Alexandru Mirodan, în care Radu Beligan juca rolul titular, și, mai ales, « Procesul Dlui. Caragiale » de Mihai Ștefănescu, în care partitura celebrului dramaturg era interpretată de Jules Cazaban.  

Insă acum, la afiș l-am descoperit pe vechiul meu prieten… pinguinul Apolodor !

Spectacolul era precedat de lansarea CD-urilor « Orei vesele », o altă noutate din… anii ‘30 ! Tănase, Birlic, Giugaru… numai tineri de viitor ! Pe care, cel puțin pe ultimii doi, am avut ocazia să-i întâlnesc, chiar dacă de departe, în anii ’60. 

De data asta, Dorina Chiriac nu mai era pe scenă, ca la Sète, în 2004, însă făcea parte din juriul Festivalului. La fel ca și « colegul meu necunoscut »  Adrian Lustig !** 

L-am revăzut pe Apolodor în a doua lui versiune, care a avut premiera pe scena teatrului « Lucian Blaga » din Cluj la 7 martie 2015. « La butoane » era tot Ada Milea, autoarea muzicii originale a spectacolului. 

In ciuda celor 14 ani trecuți de la prima prezentare a piesei, « Apolodor » n-a luat niciun rid. La fel ca și tatăl lui, Apolodorel, « un pinguin bătrân și chel », sau Apolodorica, « o pinguină atâtica » ! 

Iar actorii, prezenți în 2004 la Sète, și-au amintit cu nostalgie de peripețiile călătoriei în autobuz între România și Franța. 

La sfârșitul întâlnirii noastre, ne-am dat rendez-vous cu Apolodor peste alți 12 ani. La București sau… la Sète ! 

                                                               Adrian Irvin ROZEI

                                                               București, mai 2016

 

*Am scris atunci un articol, publicat în diferite reviste românești din lume, care poate fi citit pe site-ul meu www. adrian-rozei.net la :

Întâlnirile franco-române în Mediterana  

**Am aflat nu de mult că acest renumit autor dramatic a studiat, la începutul carierii lui, la Institutul Politehnic « București », secția « Automatică ». Exact acolo unde am fost elev, înainte de a pleca din țară, între 1964 și 1967 !