Tu ești “Mircea”? Da’mpărate!

Dintotdeauna m-au fascinat corăbiile care traversează mările și oceanele. Nu cojile de nucă de 10 sau 15 metri, de cele mai multe ori ticsite de instrumente de navigație moderne cu care niște obsedați ai performanțelor sportive încearcă să se bată cu elementele dezlănțuite într-o luptă care-i depășește. Nici vapoarele de croazieră moderne, cu 10 sau 12 etaje în care nu mai ai practic niciun contact cu elementul lichid, în afara dușului din sala de baie a cabinei care seamănă mai degrabă cu apartamentul dintr-un hotel de 5 stele.

Nu, eu visez la corăbiile cu pânze de la sfârșitul secolului XIX sau începutul secolului XX, nave cu două sau trei catarge, împinse de vele care totalizau, o dată desfășurate, mii de metri pătrați, alunecând pe apa mării însoțite de șuieratul vântului și care aveau nevoie de zeci de marinari bine antrenați, capabili să manevreze, cu toții în ritm, un vas de mai bine de o sută de metri lungime, la un semn al căpitanului.

Din păcate, „clipperele” care corespundeau acestei imagini au dispărut în majoritate acum un secol.

Totuși, câte o copie semi-modernă a lor mai dăinuiește pe ici, pe colo, navigând pe mările globului. Așa se face că, de câte ori aveam prilejul, alergam să le admir prin porturile din toate colțurile lumii. Am avut deci ocazia în 30 ani să întâlnesc vasul cu trei catarge „Libertad” precum și fregata „Sarmiento” sau corveta „Uruguay” în portul Buenos Aires, bricul barcă „Amerigo Vespucci” la Spezia, nava portugheză „Sagres” la Lisabona, nava columbiană „Gloria” la Cartagena sau „Bolivar” în Venezuala și „Cuauhtemoc” la Acapulco în Mexic, precum și multe altele, mai mult sau mai puțin prestigioase. Ca să nu mai vorbesc de celebrul „Sea Cloud” cu o istorie care ar putea umple un enorm volum, între robinetele de aur instalate de Zsa Zsa Gabor și tunulețul de jucărie montat de dictatorul dominican Trujillo în anii ‘50, ceea ce îl scutea de plata drepturilor de port, prezentându-l ca … o „navă de război”!


Însă mai toate navele cu pânze precitate, care brăzdau mările globului, au ceva în comun: sunt nave-școală utilizate de marina națională a țării al cărui pavilion îl arborează pentru pregătirea viitorilor ofițeri, mașiniști, tehnicieni din forțele lor navale. Și, în general, pot fi întâlnite împreună cu ocazia regatelor sau festivităților maritime organizate de diferite porturi celebre din lume. În general, aceste „tall ships” – cum le numesc americanii – se reunesc pentru câteva zile într-un port, unde pot fi vizitate, după care părăsesc cheiurile în formație și odată ajunse în marea liberă demarează o regată până la următorul port de întâlnire.

Prima mare festivitate de acest gen la care am participat, intitulată „Les voiles de la Liberté”, în 1989, se desfășura în portul Rouen și sărbătorea aniversarea celor 200 ani de la Revoluția franceză.

Am avut atunci ocazia să vizitez nu numai velierii precitați, dar și mulți alții, mai mult sau mai puțin iluștri.

Însă cel care m-ar fi interesat poate cel mai mult, deși anunțat în programul manifestației … nu a apărut!

Era vorba de vasul barc „Mircea”, nava-școală a Academiei navale din România. Măsurând 81, 2 metri lungime și 12 lățime, nava are o înălțime maximă a arborilor de 44 metri și e unul dintre cele mai reprezentative vase ale acestei categorii.

Mircea Rouen 001_resize
Nava “Mircea” la Rouen…

În anii următori am tot căutat să-l întâlnesc prin lume fără succes. Așa se face că, atunci când am aflat că „Mircea” participă la manifestațiile intitulate „Armada 2008”, între 4 și 7 iulie 2008, am alergat să-l cunosc în fine după aproape 20 ani de așteptare. M-am prezentat la bordul navei și am fost primit cu multă căldură de Comandantul II al velierului, Dl. Herciu, oficiind în funcția de căpitan în acel moment.

Iată ce mi-a destăinuit el privind istoria trecută și prezentă a acestei nave mitice.

Mircea Constanta 001_resize
… si in portul Constanta
* * *

Adrian Irvin Rozei: Așteptam de mulți ani ocazia de a urca pe puntea bricului* „Mircea”.

Constantin Herciu: Mă bucură foarte mult să constat că peste tot pe unde am călătorit cu bricul „Mircea” se află români care sunt încântați de a întâlni nava și care-mi repetă că n-au reușit s-o vadă în țară. Și sunt cu atât mai bucuroși să o întâlnească peste mări și țări. Am primit după aceste întâlniri și numeroase scrisori de la românii din străinătate.

Nava a fost construită în 1938-39 și pusă în serviciu după război. O perioadă scurtă, până în 1945, a fost luată de ruși ca plată de război. A fost retrocedată României la insistențele guvernului de atunci, a Casei Regale; a rămas cu titlul de navă-școală, însă o lungă perioadă nu s-au investit bani în ea. Cum se schimbase tipul de învățământ, nu s-a mai pus accentul pe stilul tradițional de practică pe nave cu vele și de navigație pe velier. Cu trecerea timpului, s-a impus o reparație capitală. În 1966 a fost executată această reparație capitală la șantierul Blohm und Voss (în Germania). În 1976 s-a realizat un voiaj cu ocazia bicentenarului Statelor Unite. Au urmat altele în Mediterana și în Oceanul Atlantic timp de zece ani. La sfârșitul anilor ‘80 bricul „Mircea” se apropia de 25 ani de la revizia capitală, care e considerată ca durată normală de viață a unei nave. Nu erau probleme economice, ci riscuri privind siguranța navei și a echipajului. Așa că, Statul Major al Marinei a decis să nu trimită nava în curse lungi până nu se execută o revizie completă. Deci, de la sfârșitul anilor ‘80 până în ‘93-‘94 se făceau numai voiaje scurte: Marea Neagră, Egee, Mediterana Orientală, maximum 50-60 de zile. Voiajele se realizau cu studenții Academiei Navale și cu elevii dela Școala militară de maiștri a Forțelor Navale.

Mircea Herciu 001_resize
Impreuna cu capitanul Herciu la bordul navei

În 1994, nava a intrat în reparații în șantierul din Brăila, însă datorită organizării bugetare deficiente, lucrările au întârziat. În 2001 a început finalizarea lucrărilor și teste. Practic, corpul a rămas același, cel original, însă cu mici zone înlocuite, tot pe sistemul clasic, cu nituri. Partea de arboradă și de greement, deci catargele, au rămas aceleași, în schimb s-au schimbat amenajările interioare, mobilierul. Totul s-a refăcut păstrând proiectul inițial, nemodificând nimic, neschimbând nici din aspect, nici din utilitate. Probabil că s-ar fi putut face un salon de lux pe care să-l prezinte în reviste. Decizia luată a fost să rămână așa cum era gândit la origine. În schimb s-a înlocuit toată aparatura. Până în ‘94, nava lucra pe curent continuu. S-a schimbat totul în afară de motorul principal, cel din 1966. În 1939, nava avea un motor de 550 CP, cel introdus în 1966 la reparația din Germania are o putere de 1100 CP, foarte robust, care nu pune niciun fel de probleme. În afară de motor și de instalația de guvernare, AEG din Germania, s-a înlocuit tot: partea de navigație, de comunicație – care a evoluat în timp.

Organizația maritimă internațională impune acum standarde de navigație și de siguranță, care, fără să fie obligatorii pentru navele militare, trebuie totuși luate în considerație. Nu poți face navigație în zone de trafic aglomerat, cum ar fi Canalul englez, sau strâmtori, chiar și în marea liberă, fără să ai aparatura și practica sau meseria actuală. Trebuie să-i învățăm pe copiii ăștia cu ce e nou și modern pentru că asta vor întâlni și așa vor lucra. Deja marina română cumpără nave din străinătate pe alte tipuri de echipamente de comunicație, de navigație și de salvare, deci impactul trebuie să fie cât mai mic pentru ei în momentul în care intră în flotă.

După 2002, anul de probe în Marea Neagră, în care au fost testate instalațiile, echipamentele, arborada, s-au tensionat manevrele fixe care țin catargele, foarte sensibile în caz de solicitare.

În 2003 am avut o invitație la Academia navală a Turciei (Tuzla) și am fost acolo într-un schimb de experiență. A fost o pregătire pentru marșul din 2004, urmare a invitației de la Sail Training Association. Am plecat pe coasta Statelor Unite: 160 zile, 14 000 mile parcurse cu un echipaj de 186 oameni. Traseul urmat: Cagliari, Las Palmas, Gran Canaria, Bermude, Charleston, Baltimore, Newport, New London, Halifax, Sidney, traversarea înapoi – Brest, Cadix, La Valetta, Constanța. Am plecat pe 19 aprilie și am ajuns înapoi pe 5 septembrie. Pe parcurs, echipajul s-a reînnoit și ofițerii și maiștrii s-au schimbat, au venit oameni noi și în echipaj. A fost o încercare și pentru noi și pentru studenți. Au fost foarte bucuroși să revadă nava pe coasta americană, unde nu mai fusese din 1976, aproape 30 ani.

În 2005 am participat la regata organizată tot de Sail Training în Marea Nordului. Un marș mai scurt, de 115 zile, nu foarte plăcut din cauza condițiilor meteorologice.

Primul bric „Mircea”, navă cu două catarge, a fost cumpărat în 1882 de Ministrul de război din acea vreme cu destinația de navă-școală.

Ținând cont de evoluția de după Războiul de Independență a flotei române și impunerea unor noi standarde de instruire pentru cadeții școlilor militare, s-a considerat că e necesară achiziția unei nave-școală cu vele, tradițional englezească, recunoscută cu cei mai buni navigatori. Ideea s-a vădit benefică pe termen lung pentru că toți cadeții care vin la noi ca să se pregătească provin din țări cu tradiție navală, cu deschidere la mare, dar care nu au veliere mari care să le permită pregătirea unui număr mai mare de studenți. Chiar și Franța are „La Belle Poule” și “L’ Etoile” care aparțin Marinei franceze, dar care au dimensiuni mai mici, în comparație cu bricul „Mircea”, care are 81 m. Depinde desigur de politica statului respectiv. Ei au o navă de luptă, un avizor, transformat în navă-școală, „Jeanne d’Arc”, la care participă la stagii de instrucție și cadeți de la Academia Navală. Turcia, de exemplu, nu are niciun fel de velier, își trimite cadeții la noi și reflectează dacă să-și cumpere sau să construiască o navă asemănătoare.

Mircea coada 001_resize
Vizitatorii fac coada pentru a vizita N.S. Mircea

AIR: Nu e straniu ca în 2008 să ai un vas cu pânze când marina cu pânze nu mai există de o sută de ani?

CH: E și o problemă de modă, datorită tendinței ecologice și de protecție a mediului. Cred că și în marina comercială sistemele de propulsie se vor schimba cu timpul. Am văzut deja inițiative pentru căutarea unui sistem combinat, nu neapărat vele de stil clasic. De exemplu, un gen de zmeu, prins de prova navei și ridicat la înălțime considerabilă, care trage nava doar cu forța vântului sau cel puțin reduce consumul de combustibil.

Lucrul și practica pe un velier formează pentru munca în echipă și caracterul puternic, pentru că este destul de dificil. Nu stai pe punte, trebuie să te urci pe arboradă, să-ți ajuți colegul. E o vorbă marinărească: „O mână pentru tine și o mână pentru navă”. Cu o mână trebuie să stai asigurat și cu cealaltă trebuie să lucrezi. În momentul în care se întâmplă ceva, trebuie să-ți ajuți colegul pentru că înălțimile sunt destul de mari, pe catargul central te poți găsi la 44 m deasupra apei. Marea nu e întotdeauna binevoitoare, în condiții nefavorabile – vânt, furtună – trebuie să întinzi sau chiar să strângi pânzele, trebuie să orientezi poziția velelor și vergilor … Asta întărește coeziunea și formează pentru lucrul în echipă, încrederea în celălalt, în forțele tale proprii și descoperă laturile de caracter la copiii care n-au cunoscut decât viața pe uscat. Cei de abia ieșiți de pe băncile liceului, fără nici o legătură cu marina, sunt puși în fața unor situații reale. Trebuie să se ajute unii pe alții și se crează prietenii statornice, care rămân uneori pentru toată viața.

Primul vas “Mircea” a fost în activitate din 1882 până în noaptea de Înviere din 1944. Problemele achiziționării celei de-a doua nave au fost aceleași ca și la prima: dezvoltarea marinei militare, a marinei comerciale, protejarea zonelor de interes economic pe mare ca și pe Dunăre. Era deci necesară achiziționarea unei nave mai mari. Primul bric avea vreo 60 m lungime, cu până la 40 elevi. Noua navă are 82 m lungime, 12 lățime și facilități de cazare și instrucție pentru 100 elevi și studenți, dintre care 15 până la 20 sunt fete. Și Școala navală, și Școala de maiștri, și Academia navală au început de câțiva ani recrutarea cadeților din rândul fetelor. Avem deja maiștri și subofițeri în forțele navale de sex feminin. Până în anii ‘90, cadrele feminine nu lucrau decât în domeniul tehnic, la logistică, intendență, piloți; acum există membri feminini și în forțele navale, și în cele terestre sau aeriene, chiar și ca luptători sau în tehnica de apărare pasivă.

Nava-școală „Mircea” a intrat în șantier în Constanța pe 17 mai 1939, a făcut un scurt voiaj de practică, după care a început războiul. Neavând misiuni de război, ca să fie protejate, cele două nave-școală au fost transportate pe Dunăre, camuflate pe un braț al Dunării, în apropiere de Galați. În noaptea de Înviere din 1944, în urma unui bombardament, vechiul bric „Mircea” din 1882, construit în totalitate din lemn, a ars. Neputând fi controlat incendiul, i s-au tăiat legăturile și s-a scufundat în Dunăre. Deși era în apropiere, actuala navă a scăpat cu bine.

După încetarea războiului, au ramas cele patru nave surori (în realitate numai trei)**: dintre cele două nave „Eagle” și „Sagres” (fostele „Horst Vessel” și „Leo Sageter”) americanii au păstrat nava-școală la Cost Guard. În anii ‘70 au vândut-o pe a doua brazilienilor, care mai apoi au cedat-o Portugaliei, devenită „Sagres II”, nava-școală a Marinei portugheze. A existat, ca și „Mircea I”, un „Sagres I”, care nu mai există; exista „Grock Fock II”, nava Uniunii Sovietice. Cum doreau să fie la paritate cu S.U.A., sovieticii au sechestrat nava „Mircea II”, însă în cele din urmă aceasta a fost retrocedată României. După război nava a fost transformată în navă-bază, de comandament.

Mircea careul ofiterilor 001_resize
Fresca din careul ofiterilor reprezinta vechiul si noul “Mircea”

AIR: Ce legături aveți cu organizațiile internaționale?

CH: De regulă primim invitații de la Seal Training International (STI), care organizează regate în scopul încurajării navigației cu pânze și schimbul de experiență între studenți și crearea de relații de prietenie. Pe urmă, anumite orașe-port organizează festivaluri maritime: în 2005 am fost la Marmaris în Turcia, la Cagliari, la Brest … De aici, de la Rouen plecăm în regata organizată de Sail Training la Bremen, unde se termină croaziera și unde va fi un festival organizat de oraș. Am mai primit o invitație la Rostock pentru sărbătorirea a 50 ani de la lansarea la apă a velierului „Grock Fock II”, al doilea velier navă-școală german. „Grock Fock I”, după dispariția Uniunii Sovietice a rămas în Ucraina, de la care, nefiind interesată și nevrând să cheltuiască bani pentru a-l întreține, deși au o Academie Navală care pregătește ofițeri de marină militară și comercială, a fost cumpărat de o organizație neguvernamentală germană. Nefiind azi într-o stare tehnică satisfăcătoare, această organizație încearcă să convingă autoritățile germane să-l transforme în navă-școală a forțelor navale naționale. În acest an se va sărbători la Rostock a cincizecea aniversare a lui „Grock Fock II” și a șaptezecea a lui „Grock Fock I”.

AIR: Ce aduce României participarea la aceste manifestații, în afară de aspectul publicitar?

CH: În primul rând afirmăm că încă mai avem o forță și o putere navală, puterea financiară de a reconstrui și întreține un velier. Costurile de întreținere sunt mult mai mari decât cele necesitate de o navă de luptă sau comercială. E vorba de parâme, de lemn de esență specială și rară (teck, mahon …); pictură (trebuie menținut aspectul – în permanență se vopsește și se retușează zonele de rugină) ; arborada e foarte complexă și trebuie întreținută în permanență pentru a prezenta siguranță în exploatare, ca și părțile comune oricărei nave.

De câțiva ani Statul Major și Academia Navală a României au început să aibă colaborări pe plan internațional cu diferite instituții de învățământ de marină militară. Anul trecut am avut 17 cadeți străini în tot timpul regatei în Marea Mediterană: 2 francezi, 2 turci, 2 ucrainieni, 2 belgieni, 2 olandezi, 1 croat … Anul acesta avem doar 4: un croat, un belgian, un turc și va veni un italian de la Rotterdam. În general, cum au un program de practică de 30-40 zile, îi luăm dintr-un port, își fac practica cu studenții noștri, participă la toate activitățile de velă, de întreținere a navei, la bucătărie …

AIR: Cum pot să participe fără să vorbească românește?

CH: Găsesc un mijloc comun de comunicare… Engleză, română, franceză … Mai cunosc germană, italiană … Ordinele se dau în românește, dar sunt numai câteva care se repetă. Și când vezi că vecinul își pune centura, o pui și tu … Ca totdeauna e „1% imaginație și 99% transpirație”.

AIR: Aventura Dvs. personală de când v-ați născut până când ați ajuns pe acest vas?

CH: Mă numesc Herciu, sunt din Piatra Neamț. Cum spun colegii mei: „Ai venit cu pluta pe Bistrița…”. Când eram în clasa a VIII-a, au venit la noi la școală pentru selecție. Am ales marina. Am dat examen în 1986 la Liceul militar de marină „A. I. Cuza”, care s-a desființat din păcate în 1995, când din cinci licee militare au rămas doar trei. Liceul de marină era foarte bun, cu mulți profesori buni, pentru care am tot respectul. În ‘90 am dat examenul la Academia navală, în ‘95 am absolvit ca ofițer de punte. Prima funcție a fost pe o navă submarin ca ofițer de navigație, după care ofițer de combustibili, comandant și în perioada 2000-2001 am ajuns în funcția de comandant secund pe bricul „Mircea”.

* * *

În continuare, comandantul Herciu fiind chemat de o urgență la postul de comandă, m-am întreținut cu prof. Samoilescu despre formarea elevilor de pe nava-școală. Și am profitat de timpul disponibil pentru a vizita, în fine, vasul barc pe care visam să-l cunosc de atâția ani.

Când dupa câteva ore petrecute la bordul navei, a trebuit să-mi iau ramas bun dela interlocutorii mei, mi-am promis că viitoarea întâlnire cu nava-școală “Mircea” va avea loc în portul ei de ataș, Constanța. Și întradevăr, după câteva luni, am revăzut-o acolo, în apele ei familiare. Deși era la sfârșitul unui lung marș oceanic, în perioada de “repaus” și hivernare, vasul avea aceeași alură mândră și falnică.

Și mi-am spus că face cinste României, pe toate meridianele globului!

Adrian Irvin Rozei, Paris, iunie 2009

P.S. : Pe data de 25 august 2009 pe nava-școală “Mircea”, a fost organizat, în portul militar Constanța, un ceremonial cu prilejul sosirii din marșul anual de instruire practică, precum și sărbătorirea a 70 ani dela intrarea ei în serviciul Marinei Române. “Bricul s-a întors marți din marșul anual de instruire practică început în luna aprilie. La bordul său s-au aflat 192 persoane: 65 studenți ai Academiei Navale “Mircea cel Batrân”, 38 elevi de la Școala Militară de Maiștri “Amiral Ion Murgescu”, doi au fost cadeți din Turcia, iar restul membri ai echipajului. Printre aceștia s-au aflat și șase fete.”, menționau ziarele la această dată. Tot cu această ocazie, președintele României a decorat, pentru prima dată în lunga sa istorie, vasul-școală cu ordinul “Virtutea Militară în grad de cavaler, pe timp de pace”.

——-
Note :

* În realitate, dacă prima navă denumită „Mircea” era de tip „bric”, actuala navă-școală a României este de tip “barc”. Însă un abuz de langaj tradițional face să fie numită în continuare “bricul Mircea”.
** Mai există și nava-soră „Tovarișci” (Rusia), însă foarte modificată fața de proiectul inițial n.n.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *