La despărţirea de Ilinca…

File de jurnal

Paris, 3/05/2019

 

Ieri, când am aflat despre plecarea Ilincăi dintre noi, am avut sentimentul pierderii unui prieten apropiat ! 

Cu toate că n-am întâlnit-o decât doar de două sau trei ori în aproape 60 ani ! Cum se face asta ?

Simplu ! Insă, ca să explic ce s-a întâmplat, trebuie să fac un lung salt în trecut. 

La sfârşitul anilor ’50, tatăl meu, care studiase şi locuise în Franţa antebelică timp de 5 ani, se lupta să mă convingă că trebuie să învăţ limba franceză.

In teorie, nimic mai simplu ! El putea, foarte bine, să mă ghideze prin arcanele limbii lui Molière. Numai că eu eram prea leneş şi nu doream să-mi bat capu’ cu acest efort.

Ce n-a încercat el !  Să  mă momească cu tot felul de promisiuni, să mă trimită să iau lecţii cu o mătuşă, să-mi pună sub nas tot felul de texte sau reviste (atât de greu de obţinut pe atunci !) în limba franceză… Continue reading

Dialog la Stremț

bota.jpgTimp de mulţi ani am avut ocazia să cunosc, vizitând cele patru colţuri ale lumii, fii ai pământului dintre Carpaţi şi Dunăre care au trăit vieţi excepţionale şi care, prin forţa şi tăria lor de caracter, au realizat lucruri deosebite. Numai că, de cele mai multe ori, era vorba de persoane care se găseau spre apusul vieţii, deseori nu departe de a deveni centenari. Speram să întâlnesc şi în noile generaţii personalităţi destul de puternice pentru a realiza, cu ajutorul timpului şi a voinţei lor, un parcurs tot atât de remarcabil. E drept că un umorist francez se întreba, acum vreo câţiva zeci de ani, cum se face că ziarele anunţă întotdeauna decesul oamenilor celebri şi nici o dată naşterea lor.Totuşi, uneori avem ocazia de a întâlni tineri care, prin dorinţa arzândă de a reuşi în viaţă, ne amintesc personalităţile care i-au precedat. Iată cum am avut şansa de a-l cunoaşte pe Cristian-Florin Bota (foto), tânăr ardelean, plecat pe acest drum spinos şi căruia îi urez succes în realizarea excepţionalelor lui proiecte.

* * *

În 2001, când am descoperit la Gödöllö, lângă Budapesta, existenţa şcolii de pictură care s-a stabilit în acest oraş timp de două decenii la începutul secolului XX, am aflat că fondatorul ei, Körösfői – Kriesch Aladár, s-a instalat mai întâi la Diod, în Transilvania. Doar cauze de ordin personal, şi anume decesul fiului său Nunu, l-au făcut să se despartă de aceste locuri întrucât îi trezeau amintiri dureroase. După multiple cercetări, am constatat că numele actual al acestui sat, aflat la 4 Km de Teiuş, pe un drum secundar ce se termină într-o vale a masivului Trascău, este Stremţ, jud.Alba.

Extrem de intrigat şi întrebându-mă cum se face că toţi aceşti artişti s-au dus ani de zile, vară de vară, în acest sătuleţ pierdut, despre care nu mai auzisem niciodată şi care nu este menţionat în niciun ghid turistic, am decis să merg la faţa locului, în căutarea unei explicaţii logice. Am petrecut, în vara anului 2003, câteva ore la Stremţ; am vorbit cu câţiva oameni din sat, le-am arătat fotografii făcute acolo, pe la 1900, însă nimeni nu recunoştea locurile reprezentate. Mai mult decât atât, nimeni nu auzise de acea şcoală de pictură. Doar un om în vârstă mi-a arătat temeliile unui fost conac boieresc de pe malul unui lac, a cărui fotografie de acum o sută de ani o aveam.

Continue reading