Muncat bine, dormit bine, diminațe sculat mort !*

File de jurnal

Barcelona, 3/10/2016

 

De câte ori revin la București, nu pot rezista tentației de a da o raită prin « mahalaua mea ». Adică prin cartierul unde am trăit primii 20 ani de viață : mahalaua « Popa Chițu ». Și, de cele mai multe ori, nu regret această plimbare ! 

Desigur că regret starea « Farmaciei Hotăranu », închisă și abandonată de vreo doi ani, sau soarta crudă a casei « Elie Radu », construită de arhitectul italian Giulio Magni.

Situată la capătul străzii « Alexandru Donici », unde mi-am petrecut copilăria, după ce a cunoscut acum câțiva ani o renaștere (parțială) uimitoare, prilejuită de inaugurarea unui bar în jumătate din clădire, ea a recăzut în categoria « case care plâng », de când orișice activitate a încetat între zidurile ei.

Casa “Elie Radu” în 2014

Insă, puțin mai departe, dincolo de linia de tramvai de pe « Vasile Lascăr », care taie cartierul în două entități diferite de mai bine de o sută de ani, am descoperit un restaurant, numit « Luna », așa cum îmi place mie și pe care le « vânez » în toate colțurile lumii. 

Intr-o casă, un adevărat « hôtel particulier » sau « palacette » (cum spun argentinienii !), care a aparținut, se pare unui general din armata României antebelice, s-a deschis un restaurant intim, cu (câteva) săli de mese izolate în jurul unui hol central, care-ți permit să iei masa între o superbă sobă de teracotă policromă și o mobilă din lemn de culoare închisă, așa cum le-au conceput proprietarul și constructorul acestui edificiu. Continue reading

La « Piața Gemeni »… în mahalaua mea

File de jurnal

București, 5/06/2016

Timp de 11 zile, m-am dus în fiecare dimineață la « Piața Gemeni ».

Acolo, nu e ca la « Mega Image » de peste drum : în piață poți vorbi cu precupeții, poți gusta câte o bucată de brânză sau o cireașă, dacă-ți lipsesc 50 bani… poți să-i dai mâine !

Prin anii ’50, îmi amintesc că mama mea s-a întors acasă scandalizată, de acolo. Cum luase să guste o bucățică de brânză, precupețul i-a spus, luând-o peste picior : «Cu pânică, Doamnă, cu pânică ! »

Insă eu nu mă duceam acolo ca să gust brânza, ci ca să-mi iau, în fiecare dimineață, iaurtul de băut și… plăcinta zilei : odată o merdenea cu brânză sărată, altădată o merdenea cu brânză dulce, apoi o plăcintă cu ciuperci sau un ștrudel cu mere sau cu vișine.

După care mă așezam frumos în părculețul de la întretăierea străzilor « Vasile Lascăr » și « Viitorului » și  îmi consumam liniștit micul dejun, la umbra arborilor, pe băncile  instalate acolo. Savurând patiseriile, admiram, când fațada « 1900 » a hotelului « Reginetta », când edificiul neo-românesc, vopsit în roșu « sang de bœuf » de peste drum, când imobilul « 1930 » de pe Viitorului.  Continue reading