Amintiri cu Costin Cazaban

Textul prezentării fàcute pe 28/10/2017 la Palatul Cantacuzino, cu ocazia serii de “evocare-concert” în amintirea lui Costin Cazaban. Pentru înregistrarea video a evenimentului clic aici.

In 1953, când am sosit la şcoala Clemenţa în clasa I, am făcut cunoştinţă cu Costin Cazaban.

Foarte repede, printre toţi noii mei colegi, l-am ales ca “cel mai bun prieten”. Cred că alegerea a fost reciprocă, pentru că el m-a invitat imediat în familia lui. Vorbind despre familie, atunci am aflat că avem şi legături familiale, mama lui Costin făcând parte din marea familie a “Sanielevicilor”, cei care au dat României nenumăraţi artişti, scriitori, oameni de ştiinţă…ba chiar şi patru academicieni!

La Costin în casă, mulţumită prezenţei tatălui său, Jules Cazaban, a cărui amintire am avut ocazia s-o evoc în cadrul acestor reuniuni, domnea o ambianţă culturală rară în acea vreme. Ba chiar şi o deschidere internaţională neobişnuită, datorită turneelor în străinătate sau congreselor la care participa Jules, dar şi pentru că mama lui Costin, Irina Nădejde, ştia să atragă şi să primească în casa lor toată lumea artistică a epocii.

După puţină vreme, a venit timpul celor “Trei muşchetari”. Eram, ca în romanul lui Alexandre Dumas, 4 colegi de clasă, care visam la eroii francezi ai epocii regelui Ludovic al XIII-lea.

Dacă pentru rolurile lui Athos şi Aramis doi dintre colegii noştri erau desemnaţi cu uşurinţă de fizicul lor, era mai complicat cu Porthos şi D’Artagnan. Având în vedere corpulenţa lui Costin, mie mi se părea că rolul lui Porthos îi revenea în mod automat. Nu asta era şi părerea lui !

De aceea, am discutat îndelung, amândoi dorind să-l întruchipăm pe D’Artagnan ! Din fericire, au apărut alte preocupări, care au lăsat deoparte această dispută copilărească. Continue reading

Vom scrie şi noi o carte !*

In 2014, scriam într-un text intitulat « După 50 ani… » :

« Unul dintre motivele principale ale vizitei mele la Bucureşti din luna mai a fost sărbătorirea celor 50 ani de la bacalaureat.

Pregătirea a început încă de pe 15/02 şi s-a derulat pe trei continente. Pentru că, în afara foştilor colegi, încă în România, am încercat să-i regăsim pe cei dispersaţi… în lumea mare! N-a fost simplu! Mai ales cu colegele noastre, care, măritate fiind, şi-au schimbat, uneori de două sau trei ori numele, sau cu cei care le-au adaptat, în funcţie de consonanţele obişnuite ţărilor unde trăiesc azi.

Totuşi, pentru “SH 50”, cum am denumit întâlnirea celor dela “Spiru Haret”, am reuşit să dăm peste 54 colegi, dintre care mai bine de jumătate se află azi în afara  României (USA, Canada, Franţa, Germania, Elveţia, Israel, Spania, UK… ba chiar şi Australia!)

Au participat efectiv 40 colegi, unii dintre ei insoţiţi de soţii sau soţiile lor. Astfel am totalizat aproape 60 participanţi.

Desigur că o astfel de participare masivă, pentru colegi care uneori nu s-au mai întâlnit de jumătate de secol, presupunea o organizare logistică excepţională. Şi nu numai o simplă întâlnire la o masă, cu câţiva mici şi o halbă de bere!

In practică, întâlnirea a durat un week-end: în prima zi, dela orele 12 a.m. la 12 p.m., într-un complex rezidenţial din apropierea lacului Săftica, iar a doua zi, la invitaţia unuia dintre foştii noştri colegi, în casa lui de pe malul lacului Snagov. »

Această întâlnire, un moment de excepţie, ar fi putut rămâne o frumoasă amintire, fără alte consecinţe, dacă Matei Cazacu, fostul nostru coleg de şcoală, nu ne-ar fi trimis după câtăva vreme un mesaj care spunea : « Vom scrie şi noi o carte ! »

El ne propunea să descriem, fiecare după amintirile sale, cum am trăit viaţa noastră de elevi, desigur punând accentul pe anii petrecuţi la « Spiru Haret ».

La început, am fost foarte circumspect. Cum vom putea povesti atâtea aventuri, momente de bucurie şi de tristeţe, anecdote, evocări… care să intereseze chiar şi pe cei care n-au fost colegi cu noi ? Pentru că noi am decis să scriem o carte pentru marele public, nu numai pentru câţiva foşti colegi de acum jumătate de secol. Continue reading

După 50 ani…

Unul dintre motivele principale ale vizitei mele la Bucuresti din luna mai a fost sarbatorirea celor 50 ani dela bacalaureat.

Cum am fost elev in doua scoli (V-VII la “Spiru Haret” si VIII-XI la “Sadoveanu”), am avut ocazia sa particip la doua intalniri. Am fost, de altfel, impresionat, trecand prin Bucuresti, sa remarc grupuri-grupuri de persoane mai tinere sau mai in varsta, care ieseau din scoli, facultati… dupa sarbatoriri de 10, 20,30…ani dela absolvire.

Daca la “Sadoveanu” reuniunea a fost cert emotionanta (au participat cca. 45 persoane), la “Spiru” a fost de-a dreptul de neuitat!

Pregatirea a inceput inca de pe 15/02 si s-a derulat pe trei continente. Pentru ca, in afara fostilor colegi, inca in Romania, am incercat sa-i regasim pe cei dispersati…in lumea mare! N-a fost simplu! Mai ales cu colegele noastre, care, maritate fiind, si-au schimbat, uneori de doua sau trei ori numele, sau cu cei care le-au adaptat, in functie de consonantele obisnuite tarilor unde traiesc azi.

Continue reading

Du coté de chez Swann…

Dave est un chanteur français, d’origine néerlandaise, qui enchaîne les succès dans le domaine de la musique pop depuis plus de quarante ans. Qui n’a pas entendu, depuis tant d’années qu’il passe et repasse dans les programmes de radio ou télévision, au moins une fois, « Vanina » ou « Dansez maintenant » ? D’autant plus qu’à 70 ans passés, Dave a gardé la silhouette de jeune homme et la crinière léonine de ses 20 ans, ce qui fait se reconnaître en lui, et, qui sait, rêver d’une telle longévité artistique et physique, des admirateurs de … 7 à 77 ans !

Je le regardais avec une certaine jalousie, je dois l’avouer, perdu dans la foule venue l’écouter, au bord de la plage, une belle nuit d’été, près de la Méditerranée, à Valras, au cœur du Languedoc.

Bien sûr que, à la demande générale, Dave a chanté un de ses premiers succès, « Du côté de chez Swann » :

J’irais bien refaire un tour du côté de chez Swann
Revoir mon premier amour
Qui me donnait rendez-vous sous le chêne
Et se laissait embrasser sur la joue

Je ne voudrais pas refaire le chemin à l’envers
Et pourtant je payerais cher
Pour revire un seul instant, le temps du bonheur
A l’ombre d’une fille en fleurs… Continue reading