Rugby la “Passages”

Boulogne, 1 decembrie 2015

« Les Passages » este un centru comercial aflat în inima orașului Boulogne-Billancourt, unde locuiesc de aproape 50 ani. Aici poți găsi, în afara câtorva restaurante sau patiserii, tot felul de magazine, ce vând de toate, haine, încălțăminte, cărți, filme, electrodomestice, alături de vreo șase săli de cinema… Așa se face că merg acolo, cu sau fără vreo treabă precisă, cam în fiecare săptămână.

Insă ieri am descoperit, chiar în mijlocul curții interioare, un nou stand, foarte original. Inconjurate de o decorație « à l’ancienne », care amintește momentele de glorie ale sportului cu balonul oval de la începutul secolului XX, câteva tarabe expun cămăși, tricouri, accesorii textile ce pot servi tot atât de bine pe un teren de sport, ca și în viața de toate zilele. Marca « Sports d’époque », prezentă în Franța și în Marea Britanie, fabrică, după metodele tradiționale, această îmbrăcăminte pe gustul sportivilor nostalgici.

Decorația standului nu putea, astfel, decât să-mi facă plăcere !

Acolo am descoperit că la Jocurile Olimpice din Franța, în 1924, la disciplina « Rugby » au participat trei echipe naționale: cea a Franței, a Statelor Unite și… a României.

România a pierdut cele două partide, iar Statele Unite, cu o echipă foarte atletică, au câștigat în finală cu 17 la 3. Continue reading

Honneur aux forts, c’est la loi du sport, Vas-y petit c’est çà le rugby

File de jurnal

Narbonne, 30/07/2015

Halele Centrale sunt un loc inconturnabil la Narbonne.

După ce, timp de câteva secole, piaţa principală a oraşului se afla chiar în faţa Palatului arhiepiscopal, la sfârşitul secolului XIX devenise clar că această situaţie nu mai putea dura. Inghesuiala, condiţiile insalubre, dificultatea de a păstra curăţenia pieţii, impuneau deplasarea acestei activităţi într-un loc special amenajat în acest scop, dotat cu instalaţiile necesare unei activităţi de interes major pentru oraş.

Şi totuşi concepţia şi realizarea « Halelor Centrale » au durat treizeci de ani, între 1871 şi 1901.

In cele din urmă, pe 1 ianuarie 1901, halele sunt date în folosinţă negocianţilor şi, trei luni mai târziu, inaugurate în mod oficial. Ceea ce dă ocazia unei sărbători care a durat…cinci zile ! S-a cântat, dansat şi băut în noul local, încă vid, precum şi în barurile din vecinătate. Insă, de atunci, halele n-au mai fost închise nici măcar o zi !

Continue reading