Guess where is George Clooney!

…sau : « Acum ar fi binevenită o cafea… ! » din « Maică-mea era mare farmazoană » de Mihail Sadoveanu.

Pe vremea când lucram cu ţările din Orientul Mijlociu, de câte ori soseam în biroul unui client, mi se propunea o cafea.

Pe urmă, alta în timpul negocierilor şi una la plecare. The last one for the road ! Desigur că dac-aş fi băut atâtea cafele zilnic, n-aş mai fi închis ochii toată noaptea, poate chiar timp de o săptămână după sfârşitul voiajului !

Insă cum să faci ca să refuzi în mod elegant, mai ales când ştii că în Orient cafeaua este un element cheie al oricărei negocieri ?

Atunci, mi-am amintit o anecdotă auzită încă din copilărie, la Bucureşti, care, povestită la momentul potrivit, avea darul de a destinde atmosfera şi a-mi evita refuzul abrupt, când mi se propunea, pentru a zecea oară în aceeaşi zi, să servesc o cafea :

Un voiajor comercial soseşe în cabinetul doctorului său şi-i spune :

« Acum două săptămâni am sosit acasă pe neaşteptate şi mi-am găsit soţia în pat, cu un amic. Furios, m-am repezit la bucătărie, am pus mâna pe un cuţit de măcelărie şi m-am năpustit spre omul care mi-a terfelit onoarea, cu intenţia evidentă de a-l omorî. Atunci, soţia mea a intervenit : Stai dragă ! Iţi dai seama ce prostie faci ? El va fi mort, tu în puşcărie, eu te voi înşela cu alţi bărbaţi… Mai bine te opreşti, eu vă fac o cafea, vorbim ca oameni civilizaţi…şi totul se aranjează !

Zis şi făcut.

După câteva zile, revin iar acasă pe neaşteptate, iar o găsesc pe nevastă-mea în pat, cu alt amic, iar vreau să-l omor, soţia intervine şi ne liniştim cu o cafea.

In fine, ieri… »

Doctorul, care mai avea şi alte treburi decăt să asculte astfel de poveşti, îl întrerupe spunând :

« Bine, Domnul meu, de ce ai venit la mine ? Du-te şi consultă un avocat ! »

« Nu, spune pacientul ! Vreau să ştiu ? Atâta cafea n-o să-mi facă rău la inimă ? »

Continue reading

Ai alfi? Amalfi!

O rețetă a băuturii tipice amalfitane, păstrată într-o familie din regiune de aproape o sută de an

O rețetă a băuturii tipice amalfitane, păstrată într-o familie din regiune de aproape o sută de ani

File de jurnal (amalfitane)

Era pe la începutul anilor ’60, în casa renumitului actor Jules Cazaban. In rarele seri când nu juca, cam pe la apusul soarelui, Jules se îndrepta spre o vitrină din salon din care scotea niște pahare burtoase de ceramică neagră cu dungi galbene, după care se întorcea către cei prezenți, și mai întotdeauna erau în casă câteva persoane, de cele mai multe ori artiști sau oameni din lumea teatrului, și îi întreba : « Ai alfi ? » Noi, adică Costin, fiul lui, și cu mine, bine dresați, răspundeam în cor : « Amalfi ! »

Atunci începea prepararea unei băuturi, compusă dintr-un amestec de țuică și vermut alb, în proporții pe care numai el le știa. Așa că dulceața vermutului ușura tăria în alcool a țuicii și dădea o băutură lesne de consumat, dar cu o aparență înșelătoare, care-ți sucea repede mințile. Și toți cei prezenți o apreciau și repetau : « Ai alfi ? Amalfi ! », de câte ori doreau să mai fie serviți.

In anii următori, după ce Jules ne-a părăsit, Costin a reluat procedeul și formula, rămasă un « sésame » : « Ai alfi ? Amalfi ! »

Continue reading