Prezidentul și boborul

Viața politică a Republicii Ecuador a fost marcată la mijlocul secolului XX de o personalitate politică fără egal, a carei aventură va rămâne un exemplu pentru multă vreme în istoria Americii Latine. Şi nu numai!

Jose Maria Velasco Ibarra (1893 – 1979) a fost ales de cinci ori preşedintele Ecuadorului între 1934 şi 1968. De fiecare dată a condus destinele ţării timp de câtăva vreme, între 10 luni şi 4 ani, însă tot de fiecare dată a fost răsturnat de un complot militar care, uneori, l-a obligat chiar să se exileze peste mări şi ţări. Totuşi, chiar şi la o vârstă foarte înaintată –la ultima alegere avea deja 75 ani!- ajungea să se prezinte în faţa alegătorilor pentru a câştiga competiţia electorală fără nici o dificultate. E drept că preşedintele Velasco vizita în mod sistematic toate colţurile ţării, chiar şi acolo unde nu se putea ajunge decât cu calul, după multe ore de călătorie, ceeace era foarte important într-o vreme când radioul şi televiziunea nu erau răspândite în America Latină. Mai existau şi alţi lideri politici care încercau să ia legătura direct cu “poporul”, însă Velasco Ibarra avea un talent oratoric atât de excepţional încât şi cel mai acerb opozant, odată ce-l auzea vorbind, devenea un partizan convins al fostului şi viitorului preşedinte.

De altfel, Velasco Ibarra a intrat în istoria politicienilor lumii când a pronunţat, în 1952, la cel de-al treilea mandat, fraza rămasă de pomină: “Daţi-mi un balcon şi voi fi ales preşedinte!”

E drept că, mai de curând, într-o altă republică sud-americană, s-a petrecut o istorie asemănătoare.

Continue reading