Fidel, Fidel… je suis resté Fidel!*

File de jurnal

 

Intre Cienfuegos şi Santiago de Cuba, 15/12/2016

Nu ştiu cum se face dar, de nenumărate ori, m-am aflat la locul potrivit când acolo se întâmpla « ceva » !

Astfel, eram la Santiago de Chile când Pinochet a fost arestat la Londra şi, după câţiva ani, când a decedat. Eram la Buenos Aires când manifestaţiile de stradă au răsturnat guvernul Fernando de la Rúa. Eram la Ierusalim, când Menahem Beghin a revenit de la Cairo sau am « asistat în direct » la asasinarea lui Saadat, l-am fotografiat la numai un metru pe preşedintele argentinian Carlos Menem, la Roma… 

Nu mai vorbesc despre cutremurele trăite la faţa locului în Bucureşti, la Santiago sau, acum două luni, în Italia.

De altfel, clienţii mei chilieni obişnuiau să spună : « Anunţă-ne din vreme când vei veni, ca să ne pregătim sufleteşte pentru vreun eveniment special ! » 

Mărturisesc că, în luna octombrie, când am rezervat croaziera în Cuba, unde mă aflu acum, nu mă aşteptam să sosesc aici la numai câteva zile după ceremoniile funebre în memoria faimosului « Lider Maximo ».  Continue reading

Te-am șters din cartea de imobil !*

File de jurnal

Havana, 11/12/2016

 

In precedentele mele vizite la Havana, între 1981 și 2005, am locuit în câteva din cele mai reputate hoteluri din capitala Cubei. De cele mai multe ori, nici nu le puteam alege, pentru că, venit să negociez contracte cu autoritățile locale, ele decideau unde trebuia să locuiesc, în funcție de importanța contractului.

Insă acum, sosit pe cont propriu, am ales un mic hotel « de charme », în orașul vechi, la câțiva pași de celebrul « Malecon », faleza ce traversează Havana de la golful istoric, unde a fost întemeiată capitala Cubei, până la cel mai modern și elegant cartier, « Miramar ». 

O fotografie neașteptată pe peretele camerei din hotelul meu

Din primul moment, am plecat în « cercetare », la întâmplare, în cartierul în care mă aflu, chiar lângă malul mării. Hotelul meu se găsește într-un edificiu istoric cu o vechime de mai bine de o sută de ani, superb restaurat. De fapt, este vorba de două case, aparținând aceluiași proprietar, care locuiește, de altfel, la ultimul etaj, și care a amenajat tot felul de scări interioare din lemn tropical, care dau acces la camere transformate în mini-apartamente, profitând de suprafața lor importantă de altă dată.

Insă, odată ieșit din hotel, am fost uimit de aspectul caselor ce-l înconjurau. Continue reading

Tot ce-i desenat afară…

                                     …înăuntru’i viu și natural !

 

Jurnal de bord

Când ai parcurs în 21 zile mai bine de 30 000 Km, trecând prin 6 țări, 4 subcontinente și 7 fusuri  orare, amintirile acumulate pot face subiectul unui volum destul de măricel. La care s-ar putea  adăuga un album destul de gros cuprinzând măcar o parte din cele 2200 fotografii luate în cursul călătoriei.

Nu am de gând să mă lansez într-o astfel de operație complicată, cu atât mai mult cu cât eforturile și timpul necesar pentru  realizarea acestor opuscule mi-ar interzice efectuarea  altor călătorii. Și, după cum spune o veche zicală, « călătorului îi șade bine cu drumul ! »

Totuși, poate că merită să pun pe hârtie măcar un crâmpei din  amintirile lăsate de acest voiaj. Insă, cum să le aleg ? Pe subiecte ? Pe țări ? După forța  lor impactantă ? Iar mă găsesc în fața unor « alegeri dificile » ! 

Atunci, am decis să descriu numai un singur moment din fiecare țară unde am pus piciorul în aceste trei săptămâni. Chiar dacă într-unele am petrecut numai câteva ore, iar în altele mai bine de o săptămână.

Aud deja niște voci din public ce vor trata acest mod de a proceda drept « superficial ». Nu contează ! N-am intenția să fac  nici un studiu sociologic, nici o teză de etnografie comparată, ci doar să las amprenta unor momente agreabile. Pentru că, după cum spune alt proverb, « nu aduce anu’ ce aduce ceasu’ ! »

– 

Atena, 5/12/2016

« Nodul lui Herakles » la Lalaounis

Sunt mulți ani de când urmăresc cu  interes și admirație realizările acestui bijutier care, în ciuda capodoperelor create de el și purtate de nenumărate personaje celebre ale ultimilor  60 ani, nu are faima unor « Cartier », « Bulgari » sau « Mellerio ». Continue reading