Invitație la „Hanul Ancuței” din Paris

Existăla Paris câteva locuri mitice care amintesc oricui strălucirea unor vremuri de mult apuse. Printre cele câteva restaurante, cum ar fi “Le Grand Véfour” sau “Laperouse”, ale căror decoruri au rămas neschimbate de mai bine de un secol, se numără şi “Le Train bleu”, aflat în incinta staţiei de cale ferată numită “Gare de Lyon”. Unui neofit i se poate părea un pic straniu ca restaurantul unei gări să fie nu numai un “loc de memorie” însă chiar şi un locaş cu o reputaţie gastronomică bine stabilită. Asta înseamnă să uiţi însă ce reprezenta “drumul de fier” la începutul secolului XX. Factor de civilizaţie, legătură directă şi lesnicioasă între diferitele provincii şi regiuni ale ţării, calea ferată reprezenta pe atunci şi “visul depărtărilor”, concretizat un secol mai târziu prin superjet-ul care duce pe oricine în toate colţurile lumii.

'La femme pressee' (Anca Visdei) inconjurata de trei interprete ale pieselor ei Însă în 1900, înalta societate a vremii pleca din Paris înspre noile destinaţii la modă, printr’ una din gările pariziene, recent constuite. Cum plecarea sau sosirea cu trenul erau pe atunci o sărbătoare, gara trebuia să întruchipeze această realizare a visului “călătoriei”. Aşa au fost construite diferitele gări pariziene, între care şi “Gare de Lyon”.

Inaugurată de însuşi preşedintele Republicii Franceze, Emile Loubet, în 1900 cu ocazia Expoziţiei Internaţionale din Paris, ea reprezenta unul din elementele ansamblului menit să ilustreze măreţia şi puterea statului francez, la fel ca şi Podul Alexandre III sau pavilioanele de expoziţie de la “Grand Palais” şi “Petit Palais”. De aceea, decoraţia interioară a restaurantului, în care se pătrunde printr’o măreaţă dublă scară elicoidală, este compusă în egală măsură din statui în poziţii sugestive, candelabre impunătoare şi tablouri pictate pe imense panouri, reprezentând destinaţiile către care se dirijau trenurile ce părăseau gara. Autorii acestor tablouri, glorii artistice dela sfârşitul secolului XIX, precum Billote, Flameng, Debufe sau Saint-Pierre, care au reprezentat oraşele Paris, Lyon şi Marsilia, aveau un stil atât de asemănător, încât operele lor par a fi pictate de acelaşi artist, ceea ce dă, pe de altă parte, o unitate de decor remarcabilă.

În afara plafonului Sălii de Aur, pictat de faimosul Henri Gervex care ilustrează “Bătălia cu flori dela Nisa”, cel mai interesant tablou este cel executat de Albert Maignan, care reprezintă Teatrul Antic din Orange, locul despre care Ludovic al XIV-lea spunea : “C’est la plus belle muraille de mon royaume !”* În acest cadru istoric, sunt reprezentaţi, în afara directorului liniei de cale ferată P.L.M. (Paris Lyon Méditerranée), marile glorii ale teatrului francez din jurul anilor 1900 : actriţele Sarah Bernhardt, Réjane, Madame Bartet şi scriitorul Edmond Rostand, autorul celebrului “Cyrano de Bergerac”.

Continue reading