That’s entertainement ! 

Feuilles de journal

Boulogne, 25/04/2017

 

Au milieu des années ’70, j’étais responsable des ventes de différentes matières plastiques, fabriquées dans le groupe ELF, pour le nord de l’Europe. 

A ce titre, j’allais quatre ou cinq fois par an à Dublin, en Irlande. Au lieu de choisir un Sheraton ou Hilton récemment construits, moi j’avais décidé d’habiter à l’hôtel « Shelbourne ». 

Cet hôtel a été fondé en 1824 et se trouve juste en face du St. Stephens’s Green, le plus grand square paysagé d’Europe. Son nom rappelle celui de William Petty, le second duc de Shelbourne. 

L’hôtel a connu, pendant les deux siècles de son existence, d’innombrables moments historiques. Entre autre, en 1922 la constitution irlandaise a été rédigée dans la chambre 112, aujourd’hui appelée « The Constitution Room ». 

A l’époque, le « Shelbourne » avait conservé son élégance d’antan, mais faisait un petit peu… démodé. 

Un jour, ayant oublié mon rasoir à la maison, j’ai appelé la réception, demandant s’ils ne pouvaient pas m’en trouver un.  « Certainly, Sir ! »  Et quelques minutes plus tard, un groom frappait à ma porte et me présentait, sur un plateau d’argent, un…coupe-chou !  Continue reading

Put a shine on your shoes!*

File de jurnal

Boulogne, 22/04/2017

Dumnezeu ştie că mi-a fost dintotdeauna oroare să-mi lustruiesc pantofii!

Când trăiam în România, eram obligat, copil fiind, să execut corvoada asta.

Insă, sub diferite pretexte, reuşeam să obţin autorizaţia părinţilor mei şi fondurile necesare pentru a realiza această operaţie prin intermediul unui “profesionist-lustragiu”. La Bucureşti, în acea vreme, întâlneai peste tot lustragii. Unii erau ţigănuşi, alţii făceau asta de zeci de ani, plimbându-se prin oraş cu lădiţa lor cu perii şi cremă, pe care îţi cereau să pui piciorul pentru realizarea lucrării.

Mă amuza, în timpul opertaţiei de lustruire, să privesc agilitatea lor, precum şi cartonul pe care-l introduceau între picior şi pantof, ca să nu-ţi murdărească ciorapul. Aşteptam cu nerăbdare ultima etapă : atunci când scuipau pe pielea pantofului, ca să-i dea luciul final, fără de care … lucrarea era neterminată. Imi amintesc că, dacă lustragiul trăgea chiulul şi nu scuipa, mă supăram şi insistam pentru execuţia acestei etape capitale. 

De fiecare dată, mă făceam că mă uit pe pereţi, în aşteptarea momentului când meseriaşul, fără să spună o vorbă, bătea de două ori cu peria în lădiţă. Era semnalul că trebuie să schimb piciorul, fiecare membru urcându-se şi coborând de mai multe ori pe cutia de lemn.  Continue reading