L’Aziza, je te veux si tu veux de moi !

Feuilles de journal

Abu-Dhabi, le 20/03/2019

 

Retourner dans un pays que l’on connaît bien, après quelques années d’absence, c’est une expérience intéressante!

Surtout s’il s’agit des Émirats Arabes Unis où chaque année apporte son lot de nouveautés.

Je connais ce pays depuis 1983. A l’époque, j’étais venu pour leur vendre le compound P.V.C. qui servait à la production des bouteilles d’eau. C’était une nouvelle application pour le Moyen Orient et je sentais qu’elle permettrait un développement fulgurant: l’eau est un sujet capital dans le monde arabe!

Je ne me suis pas trompé. Quelques mois plus tard  je vendais mon P.V.C. à la majorité des fabricants de bouteilles des Émirats : Masafi, Emirates, Hatta…

A partir de ce moment, j’ai développé d’autres marchés, toujours dans le domaine des plastiques.

L’avantage de ce travail était qu’il me mettait en contact avec la consommation des ménages.

Par la suite, à partir de 1994 et jusqu’en 2007, j’y ai vendu un produit utilisé dans les carrières pour la fabrication du béton. D’où les contacts avec les travaux publics et l’industrie du bâtiment.

Je peux donc affirmer, sans fausse modestie, que j’ai participé au développement de ce pays, tant dans le domaine de la vie de tous les jours, que dans celui des infrastructures.

C’est probablement pour ça que l’évolution des Émirats, que j’ai suivi pas-a -pas, m’a fasciné! Continue reading

Non, je n’ai rien oublié…

La Bastide Vieille, le 2/10/2018

 

Quand nous sommes arrivés à Paris, en septembre 1967, nous n’avions pas un sou vaillant !

Même le billet de 1Leu roumain, que je voulais amener avec moi pour le montrer à mes futures connaissances, et qui ne valait rien en France, m’avait été retiré à la douane, à la sortie de Roumanie. 

Tout ce que nous possédions, c’était 300 FF, dont nous attendions avec impatience l’arrivée depuis Grenoble.

Pendant qu’il attendait qu’il soit reçu par le consul, dans les couloirs du Consulat de France à Bucarest, mon père avait fait la connaissance d’un jeune français de Grenoble, grand amateur de natation. Le jeune homme avait fait le déplacement pour encourager un champion français de la spécialité, qui concourait dans les bassins du stade « Dinamo », dans le cadre d’une rencontre franco-roumaine.  Seulement, cet ardent supporter, dans le feu de l’enthousiasme, c’était fait voler le portefeuille et  se retrouvait sans un sou, ni billet de train, pour le retour. Il était donc venu au Consulat, pour demander de l’aide. Ce que le consul de France lui a refusé. 

Alors, mon père a décidé d’intervenir.

Je suis allé avec le jeune homme, que nous ne connaissions ni d’Eve, ni d’Adam, à l’office de Chemins de fer roumains et j’ai réglé le prix du billet, l’équivalent de 300 Francs. Il nous a promis d’envoyer ce montant, dés son arrivé en France, à l’adresse de la cousine de ma mère, qui habitait Paris.

Ce qu’il a fait, très honnêtement ! Sauf que, quand nous avons présenté, à la préposée au guichet de la poste, notre « Récépissé de demande de carte de séjour », celle-ci, qui n’avait jamais vu un tel papier, a refusé de nous donner l’argent. C’est vrai qu’il s’agissait d’une feuille de papier maronnasse, remplie à la main, mais qui portait, quand-même, le cachet et la signature (illisible !) d’un agent de la Préfecture de police, dans l’Ile-de-la Cité. Il a fallu faire appel au directeur de l’agence, qui a confirmé la validité de ce document*. 

Continue reading

Welcome to Tomorrowland!

dubai-adrian-irvin-rozei3.jpgÎn 2002, revenind la Dubai după câţiva ani de absenţă, încheiam reportajul scris acolo cu un comentariu privind dezvoltarea emiratului care anticipează « lumea tehnică de mâine ». Eram, pe atunci, impresionat de proiectele în curs de realizare în domeniul construcţiilor în scopul obţinerii unor surse financiare care să înlocuiască veniturile aduse de producţia petroliferă, pe cale de epuizare.

În vizitele care au urmat am urmărit din ce în ce mai uimit proiectele de dezvoltare ale micului stat-oraş, care păreau din ce în ce mai faraonice, întrebându-mă deseori care este scopul final al acestei creşteri demăsurate în comparaţie cu dimensiunile emiratului. Bine înţeles, ca şi orice nou venit la Dubai, m-am simţit obligat să zâmbesc cu condescendenţă când am auzit că în mijlocul deşertului, acolo unde temperatura se ridică zilnic la mai bine de 40°C timp de câteva luni pe an, s-a construit o pârtie de ski. La fel, am fost uimit de proiectul care prevedea constructia unui arhipelag compus din insule care au forma continentelor, numit « The World ».

Vizitatorului neofit, căruia îi este greu să înţeleagă scopul acestor realizări şi care, împins de comentariile jurnalistice « de scandal », nu vede decât aspectul lor megalomanic, i se pare că nişte copii/adulţi, răsfăţaţi de soartă, care nu mai ştiu ce să facă cu banii, au decis să-şi facă plăcere, jucându-se cu betonul în deşert! Nimic mai fals! Conducătorii emiratului au decis acum câteva zeci de ani scopul final al dezvoltării urmărite şi, de atunci, continuă cu perseverenţă pe drumul definit.

Continue reading

File de jurnal (arabice 2)

Unde azi e deja mâine…

Dubai-ul este un fel de oras-stat cu o suprafată de numai 5.200 km2. Al doilea emirat ca suprafată, dintre cele sapte care compun Emiratele Arabe Unite, este si al doilea ca bogătie, datorită, mai ales, petrolului pe care îl produce si exportă de zeci de ani.

Numai că această mană cerească nu e infinită, pentru că astăzi în Dubai se extrag numai 120.000 barili pe zi (comparat cu Abu-Dhabi care produce 2.000.000!). Iar specialistii consideră că resursele existente nu vor depăsi zece ani, chiar cu ritmul scăzut de extragere de acum.

Asa că autoritătile din emirat au început deja de câtăva vreme să pregătească epoca ce va veni “după petrol”. De fapt axele de dezvoltare ale viitorului apăreau în mod clar de la bun început, pentru că istoria petroliferă a acestui stat este destul de recentă. În schimb traditiile locale sunt de multă vreme ancorate în geografia regiunii.

* * *

Orasul Dubai este un vechi port natural, situat în interiorul unui “fiord”, numit “The Creek”, care a jucat dintotdeauna un rol important în dezvoltarea relatiilor între regiunile Peninsulei Arabice si Asia de Sud-Est. El a fost, mai ales, un loc de trecere al călătorilor si negutătorilor care, venind din zona Cornului Africii sau din tările limitrofe Oceanului Indian, se dirijau spre celelalte aglomeratii aflate de-a lungul Golfului Arabic. În perioada pelerinajului la Mecca, sute de mii de călători treceau prin Dubai, adevărată poartă de intrare înspre lumea arabă, pe drumul care duce la orasele sfinte asezate pe tărmul vestic al Peninsulei Arabice.

Continue reading