Un proiect… cât o ţară !

Acest text a fost publicat în revista « 3R », editată de asociaţia « Memorie şi speranţă », în no. 1, din luna mai 2018.

 

Paris, 25/11/2017

Pe Christian Badea îl cunosc de…mai bine de 6 decenii!

Suntem născuţi în acelasi an; mama lui şi tatăl meu erau colegi de birou.

In 1956, în vara care a precedat decesul bunicii mele, părinţii mei, care nu puteau pleca în concediu, au decis că voi merge în tabără. 

Mama lui Christian a propus să plecăm împreună, ca să nu fim complet “stingheri”.

A fost aleasă o tabără la Timiş si am fost conduşi la tren. Numai că în tren am descoperit că el era repartizat la Timişul de Jos, iar eu… la Timişul de Sus!

După această aventură, ne-am mai văzut de câteva ori şi îmi amintesc că el ne-a interpretat câteva piese la vioară, cariera spre care se dirija pe atunci.

După plecarea mea din România, nu ne-am mai văzut aproape 20 ani.

Insă, în tot acest timp, am urmărit în presă cariera lui de violonist şi dirijor.

Pe 18/01/1985, Christian Badea a dirijat la Paris “L’Orchestre philarmonique de Radio France”, la Salle Pleyel.

Atunci, ne-am revăzut şi mi-a acordat autograful alăturat.

In continuare, în 2008, am descoperit un “Eveniment la Ateneul Român”: “prima întâlnire între maestrul Christian Badea şi Orchestra Filarmonicii, pe 2 şi 3 octombrie“. Continue reading

„Afacerea Brâncuși” și urmările ei

În numărul datat ianuarie 2003 al revistei „Beaux-Arts Magazine”, Jean Paderos se adresează cititorului, chiar de la începutul articolului său, cu întrebarea: „Connaissez-vous l’affaire Brancusi”?

După care povesteste cu lux de amănunte pentru amatorul de artă francez ceea ce pentru omologul lui român este deja „de l’histoire ancienne”.

În 1926, pictorul si fotograful american Edward Steichen cumpărase o operă realizată de Constantin Brancusi în Franta, „Pasărea măiastră”, în franceză „L’oiseau dans l’espace”. La sosirea la New York, autoritătile vamale americane interceptează obiectul si reclamă taxele corespunzătoare unei piese de metal manufacturate, legea americană de atunci afirmând că un obiect de artă trebuie să fie „cioplit sau modelat, o imitatie a unui model natural”, să aibă dimensiunile modelului, să fie original (nu mai mult de două reproduceri), să fie opera unui artist de profesiune si să nu aibă un caracter utilitar. Era o ocazie neasteptată pentru a obtine recunoasterea de către autorităti a evolutiei artistice înfăptuite în ultimile decenii.

Drept care Steichen si Brancusi decid să atace decizia autoritătilor americane în fata justitiei. Asa începe procesul „Brancusi contra Statele Unite”.

Întrebările si răspunsurile, ca si conditiile întregului proces, reeditate de curând în Franta, par astăzi suprarealiste, dacă nu chiar ridicole, însă ele au marcat o etapă decisivă în lupta pentru definitia operei de artă, ba chiar si în ceea ce priveste proprietatea intelectuală a artistului asupra creatiilor sale. Astfel, la sfârsitul dezbaterilor, „Măiastra” a fost recunoscută ca fiind „productia originală a artistului”.

Continue reading