«Traduttore, traditore ! »*

La Bastide Vieille, 12/07/2021

« Le don des langues (est) le mystérieux présent de la Pentecôte. L’épisode est célèbre. Lors de la Pentecôte, les apôtres se mirent à parler dans toutes les langues. Ce don du Saint-Esprit n’a pas fini d’intriguer. »

J’avoue que j’ai toujours rêvé de comprendre toutes les langues du monde !

Mais, pas les mots dits dans chacune de ces langues.

Moi, j’aimerais comprendre ce que suggèrent à chaque destinataire les affirmations et  histoires racontées par ses interlocuteurs. Parce que, chaque phrase prononcée déclenche dans l’esprit de celui qui l’écoute d’innombrables connections, souvenirs, références ! Tout comme dans l’esprit de celui qui parle !

Comme j’ai la grande chance de pratiquer une petite dizaine de langues, je me suis rendu compte qu’en vérité, l’important n’est pas de comprendre ce que signifient les mots de votre interlocuteur, mais ce que vos affirmations lui font remonter du fond de sa mémoire, culture, souvenirs…

Ainsi, quand j’ai reçu un texte, écrit il y a presque un siècle, de la part d’un ami Roumain, je me suis demandé si quelqu’un qui ne comprend ni la langue, ni les arrière-pensées de l’auteur, ni le contexte de sa création, peut être sensible à sa signification ! Continue reading

Brewing on the spot

Poster  de  prezentare  al  braseriei 'Gambrinus' din NapoliLegendaspune cã Gambrinus, regele berii, s-ar fi nãscut în Flandra si cã în tinerete era un simplu mecanic dintr-un atelier de suflat sticla. Îndrãgostit fiind de Flandrine, fata patronului sãu, Gambrinus i-a mãrturisit dorul lui, dar acesta i-a refuzat mâna, pentru cã nu era nici bogat, nici nobil, nici chiar sticlar din tatã în fiu. Atunci Gambrinus decide sã-si curme zilele. Însã diavolul, care îl urmãrea de mult a intervenit propunându-i un pact: sufletul sãu în schimbul averilor celor mai mari timp de 30 ani.

Gambrinus acceptã si începe sã câstige la orice joc de noroc îsi încerca sansa. Devenit bogat, el ceru din nou mâna Flandrinei, care îl refuzã iar, pentru cã nu era nobil. Gambrinus chemã atunci diavolul si se plânse cã a fost înselat. Diavolul îi propuse un nou târg si îl duse si-i arãtã un câmp însãmântat si douã constructii vecine.

“Aici ai un teren pe care creste maltul si alãturi o braserie. Te voi învãta sã fabrici ‘vinul de Flandra’, care se numeste ‘bere’si multumitã lui o vei uita pe Flandrina. Îti dau si un instrument muzical caruia nimeni nu-i poate rezista: carillon-ul, care te va ajuta sã te rãzbuni pe toti cei care si-au bãtut joc de tine “.

Gambrinus preparã berea si se duse în sat sã o ofere localnicilor. La început sãtenii au gãsit cã berea era amarã, însã dupã ce Gambrinus s-a apucat sã cânte din carillon s-au încins atât de tare, dansând, cã au început sã-l implore sã le dea tot mai mult de bãut. Succesul bãuturii inventate de Gambrinus depãsi imediat limitele satului, ale regiunii si chiar frontierele tãrii si peste tot unde se bea bere, se cânta din carillon. Regele Flandrei, ca sã-l recompenseze pe Gambrinus, îl înãltã la rang de Duce, Conte si Senior Domn, însã el prefera mai degrabã sã fie numit, asa cum îi spuneau sãtenii lui, “Regele berii”.

Însãsi Flandrina, interesatã acum de titlurile si averea lui Gambrinus veni, în fine, sã-l vadã. Însã acesta un pic cam cherchelit, nici n-o recunoscu si îi oferi o halbã de bere. Atunci Flandrina întelese cã, în fine, Gambrinus o uitase.

Când dupã 30 de ani, la scadentã, diavolul veni sã-i ia sufletul, Gambrinus se puse sã cânte din carillon, pânã ce necuratul, mort de oboseala jocului, îl dezlegã de contract, ca sã se poatã odihni. Gambrinus trãi fericit încã 100 de ani în mijlocul supusilor sãi si când în sfârsit moartea îl ajunse, fu înmormântat într-un butoi cu bere. De aceea mormântul lui nu a putut fi gãsit nicãieri.

Continue reading