Daţi un RON pentru Ateneu!

Boulogne, 27/01/2019

Pe Dl. Ion Mirică l-am cunoscut la Buenos Aires, în anul 2003.

M-am dus atunci, la fel ca şi în celelalte ambasade ale României din America de sud, şi  am cerut să vorbesc cu Dl. Ambasador ; i-am pus aceeaşi întrebare ca şi omologilor săi din ţările vecine : « Ce personaje sau personalităţi marcante, legate de « spaţiul mioritic », se găsesc în ţara unde sunteţi în misiune ? »

In majoritatea cazurilor, ambasadorul mi-a recomandat o persoană, fie din oraş, fie din cadrul personalului ambasadei, care cunoştea bine acest subiect. 

La Buenos Aires, a fost Dl. Mirică ! 

Discutând cu el vreo jumătate de oră, am descoperit o mină inepuizabilă de informaţii, nu numai despre personalităţi din lumea argentiniană, ci şi din celelalte ţări vecine : Uruguay, Chile, Brazilia etc.

Cu ocazia vizitelor care au urmat, Dl. Mirică m-a îndemnat să vad cutare sau cutare loc, persoană, edificiu…legat de interesele mele. Şi, foarte repede, am descoperit că erau…interesele noastre comune !

Merită să menţionez, în special, pasiunea lui pentru tangoul argentinian, ca şi pentru muzica simfonică, în general. 

Aşa se face că, după ce am părăsit amândoi America Latină, am continuat să ne vedem la Bucureşti. Am profitat, de câteva ori de legăturile strânse pe care Dl. Mirică le-a păstrat cu ambasada argentiniană de la Bucureşti şi astfel am participat la sărbătorirea Zilei lor naţionale.

Dar, cel mai des, am asistat împreună la concerte de tango din oraş sau la serile muzicale de la Ateneul român. 

Acum câteva zile, Dl. Mirică mi-a trimis un mesaj ilustrat, foarte interesant, despre : « Ateneul român – Marea Frescă a Neamului ».

   Continue reading

Un proiect… cât o ţară !

Acest text a fost publicat în revista « 3R », editată de asociaţia « Memorie şi speranţă », în no. 1, din luna mai 2018.

 

Paris, 25/11/2017

Pe Christian Badea îl cunosc de…mai bine de 6 decenii!

Suntem născuţi în acelasi an; mama lui şi tatăl meu erau colegi de birou.

In 1956, în vara care a precedat decesul bunicii mele, părinţii mei, care nu puteau pleca în concediu, au decis că voi merge în tabără. 

Mama lui Christian a propus să plecăm împreună, ca să nu fim complet “stingheri”.

A fost aleasă o tabără la Timiş si am fost conduşi la tren. Numai că în tren am descoperit că el era repartizat la Timişul de Jos, iar eu… la Timişul de Sus!

După această aventură, ne-am mai văzut de câteva ori şi îmi amintesc că el ne-a interpretat câteva piese la vioară, cariera spre care se dirija pe atunci.

După plecarea mea din România, nu ne-am mai văzut aproape 20 ani.

Insă, în tot acest timp, am urmărit în presă cariera lui de violonist şi dirijor.

Pe 18/01/1985, Christian Badea a dirijat la Paris “L’Orchestre philarmonique de Radio France”, la Salle Pleyel.

Atunci, ne-am revăzut şi mi-a acordat autograful alăturat.

In continuare, în 2008, am descoperit un “Eveniment la Ateneul Român”: “prima întâlnire între maestrul Christian Badea şi Orchestra Filarmonicii, pe 2 şi 3 octombrie“. Continue reading