Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (II)

…şi a făcut un pui !

 

Secondo tempo !

 

Atena, 3/12/2017

Mărturisesc că, în mai bine de 40 ani de vizite repetate la Atena, nu am locuit niciodată în cartierul « Omonia » !

L-am considerat dintotdeauna prea modern, prea impersonal, prea « geometric ». Alegeam, de-a lungul anilor, un hotel lângă “Syntagma”, alături de “Plaka”, o zonă mai tradiţională, mai tipică şi, în ultimii ani, mai boemă. 

Insă, de această dată, am decis să fac o nouă experienţă, cu atât mai mult cu cât preţul camerei, la hotelul « Vienna », era foarte atractiv ! 

Aflat pe o arteră majoră a oraşului, care duce de la « Omonia » la Pireu, îmi imaginam că voi da peste un cartier grecesc al anilor ’30 – ’50. 

Aşa şi este… pe artera principală ! Pentru că, după ce dai colţul, te trezeşti undeva… între Etiopia, Pakistan şi Maroc! Până şi vânzătorul de la chioşcul de ziare nu vorbeşte decât… pakistaneza sau o engleză foarte aproximativă. Normal ! N-a sosit în Grecia decât de două luni ! 

De altfel, toate prăvăliile care vând sau repară telefoane (poţi întâlni până la cinci pe aceeaşi stradă !) sunt ţinute numai de pakistanezi. Şi mi s-a spus, în mod confidenţial, că toţi ar veni din aceeaşi familie ! De unde, « unitatea » preţurilor cerute !  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (I)

…şi a făcut un pui !

Scenariu pentru un program « reality show » sau “road movie” de televiziune  

Roma, 13/10/2017 

In octombrie 2016, eram la Roma şi, mai mult ca să treacă timpul, am intrat în magazinul unui anticar, de pe « Via dela Scrofa ».

Acolo am văzut un tablou care mi-a plăcut. Ah ! Nu era cine ştie ce ! O vedere dintr-un port în sudul peninsulei, cu câteva bărci cu pânze şi nişte personaje în faţa unor case mediteraneene. Tabloul, care poartă o semnătură ininteligibilă, este pictat pe lemn de placaj şi are dimensiunile de 50cm X 30cm. 

 

N-am rezistat tentaţiei şi l-am cumpărat pe nimica toată. Il vedeam deja pe peretele casei noastre din Languedoc. Numai că, mai întâi, trebuia să-i găsesc un cadru potrivit. Nicio problemă ! La Roma mişună atelierele de « corniciai », cu o varietate de rame fără egal în lume. 

Am intrat în prăvălia celui din colţul străzii, chiar alături de hotelul meu.

Am ales un cadru care se potrivea cu tabloul meu şi l-am întrebat pe patron care e preţul :

Continue reading

„Ştie ţăranu’ ce-i şofranu’!”*

File de jurnal

Bucureşti, 22/10/2017

 

Singurul loc din lume în care mănânc într-un restaurant iranian  este… la Bucureşti !

Am descoperit, acum câţiva ani, la întretăierea între Bd. Dacia şi strada Aurel Vlaicu (ing. Aurel Vlaicu, după cum anunţă plăcile instalate acolo !), un restaurant numit « Daryus ».

Dacă am revenit în acest restaurant, este şi pentru că localizarea lui nu-mi este necunoscută. Mă aflu aici în « mahalaua » mea ! 

Această zonă este locul copilăriei mele. Infine, nu chiar ! Pentru că eu am locuit timp de 20 ani în « mahalaua Popa Chiţu », pe strada « Alexandru Donici » fostă « Popa Chiţu », iar aici sunt mai aproape de « mahalaua Dichiului », după numele bisericii Dichiu-Tirchileşti, aflată pe strada Icoanei.

Insă toate aceste nume au fost atât de modificate, schimbate, pitrocite, de-a lungul timpului, încât puţini sunt cei care-şi mai amintesc originea lor.  Continue reading

Tot ce-i desenat afară…

                                     …înăuntru’i viu și natural !

 

Jurnal de bord

Când ai parcurs în 21 zile mai bine de 30 000 Km, trecând prin 6 țări, 4 subcontinente și 7 fusuri  orare, amintirile acumulate pot face subiectul unui volum destul de măricel. La care s-ar putea  adăuga un album destul de gros cuprinzând măcar o parte din cele 2200 fotografii luate în cursul călătoriei.

Nu am de gând să mă lansez într-o astfel de operație complicată, cu atât mai mult cu cât eforturile și timpul necesar pentru  realizarea acestor opuscule mi-ar interzice efectuarea  altor călătorii. Și, după cum spune o veche zicală, « călătorului îi șade bine cu drumul ! »

Totuși, poate că merită să pun pe hârtie măcar un crâmpei din  amintirile lăsate de acest voiaj. Insă, cum să le aleg ? Pe subiecte ? Pe țări ? După forța  lor impactantă ? Iar mă găsesc în fața unor « alegeri dificile » ! 

Atunci, am decis să descriu numai un singur moment din fiecare țară unde am pus piciorul în aceste trei săptămâni. Chiar dacă într-unele am petrecut numai câteva ore, iar în altele mai bine de o săptămână.

Aud deja niște voci din public ce vor trata acest mod de a proceda drept « superficial ». Nu contează ! N-am intenția să fac  nici un studiu sociologic, nici o teză de etnografie comparată, ci doar să las amprenta unor momente agreabile. Pentru că, după cum spune alt proverb, « nu aduce anu’ ce aduce ceasu’ ! »

– 

Atena, 5/12/2016

« Nodul lui Herakles » la Lalaounis

Sunt mulți ani de când urmăresc cu  interes și admirație realizările acestui bijutier care, în ciuda capodoperelor create de el și purtate de nenumărate personaje celebre ale ultimilor  60 ani, nu are faima unor « Cartier », « Bulgari » sau « Mellerio ». Continue reading

Gustă o felie de nostalgie…

File de jurnal
București, 25 /09/2016

…sau « Unde începe coada șarpelui ? »

Pe când eram elev la « Liceul Mihail Sadoveanu », la începutul anilor ’60, aveam o profesoară de « Ștințele naturii » pe care nu o înghițeam deloc.

In afară de faptul că era « încuiată » și ne pisălogea cu tot felul de detalii și teorii fără importanță, ea avea un tic enervant : la fiecare câteva minute își ridica sânul drept cu o mișcare sacadată a brațului, care-i deforma partea dreaptă a corpului, până la gură. Obsedați de acest gest care ritma discursul ei, în loc să ascultăm ce ne preda, noi așteptam următorul rictus, încercând să calculăm periodicitatea lui. Iar eu, ca să-i fac boală, după fiecare gest necontrolat, șopteam în ritm : « Cha, cha, cha ! » De altfel, nici nu-mi amintesc cum se numea, în mintea mea rămânând pentru totdeauna « Tovarășa profesor cha, cha, cha ».

Insă ea nici nu mai era conștientă de ridicolul situației și mă considera puțin nebun.

Desigur că, în aceste condiții, nu mă jenam și căutam orice ocazie de a o face de râsul clasei.

Intr-o zi, când ora de zoologie se ținea în laboratorul de « științe naturale », la ultimul etaj al liceului, am remarcat pe un dulap, printre alte vietăți împăiate, un șarpe de vreun metru jum’ate, și el tot împăiat. Continue reading