Si tu vas à Rio…

…n’oublie pas de passer par Boulogne-Billancourt !

 

Rio de Janeiro, le 20/03/2018

J’étais au Brésil, quand j’ai reçu d’un ami boulonnais le message suivant :

« Je te déconseille d’essayer…
Un métier… à risque
Réparation des paratonnerres sur le Christ Rédempteur
à Rio de Janeiro

Cliquez ci après et accrochez-vous fermement: Phobie du vide s’abstenir…………

 Je lui ai répondu :

Je te promets de ne pas monter sur les bras du Christ!

Mais, il y a 12 ans, j’ai commencé à entreprendre une action tout aussi dangereuse!

Nous avons à Boulogne-Billancourt la maison où a vécu et travaillé Landowski, l’auteur du Christ de Corcovado. Continue reading

Les peuples heureux n’ont pas d’histoire…

File de jurnal

La Bastide Vieille, 12/02/2018

 

Écoutez-moi vous les ringards
Écologistes des grands soirs
La pollution n’est pas dans l’air
Elle est sur vos visages blêmes…

Renaud Sechan

 

De ani de zile, tot aud, la televizor sau la radio, jurnalişti foarte competenţi care îmi explică, pe un ton savant, că :

 -în ţările noastre occidentale, nu mai există tradiţii,

-că mâncăm numai « porcării »,

-că nu mai putem vedea nicio stea pe bolta celestă, din cauza luminii oraşelor care poluează cerul etc., etc. 

Poate că, după ani de spălare pe creier sistematic organizată, aş fi ajuns şi eu să iau de bune aceste teorii. Din fericire, fiind pensionar, îmi pot permite să voiajez o bună parte din an. 

In 2017, am traversat de vreo patru ori întreaga Franţă, de la Bordeaux la Biarritz, de la Toulouse la Marsilia, de la Uzès la Valence, de la Nevers la Valençay, prin Masivul Central,  de la St. Raphael la Menton… 

Insă, cel mai mult timp, în afara celui petrecut la Paris, l-am consacrat Languedocului, unde locuiesc 4 luni pe an. Pe bucăţele, dar în toate anotimpurile ! Şi asta, de mai bine de 10 ani. 

Pot afirma, deci, că este o zonă pe care o cunosc (foarte) bine.

De aceea, afirmaţii ca cele mai sus menţionate, mă scot din sărite. 

Aş putea începe o luuuuuuungă listă de exemple, care contrazic aceste afirmaţii.

Desigur că mi-e greu să demonstrez că din curtea noastră văd, în fiecare seară (când nu e lună plină sau e înorat !) milioane de stele.

Verific de fiecare dată, că « Steaua polară » nu s-a mutat şi că se găseşte tot deasupra chiparosului uriaş din grădină (pe care noi îl numim « L’Ancêtre » !), urmăresc « Carul mare », care se învârte în jurul ei, caut constelaţia « Orion », care apare pe boltă mai devreme sau mai târziu, în funcţie de anotimpuri… Şi, de câteva ori, am asistat chiar la eclipse de Lună.  Continue reading

« Murales », « fresques » sau « trompe-l’œil » ?

File de jurnal 

Paris, 04/02/2018

 

Acum două luni, în trecere prin Cozumel, pe coasta Caraibelor mexicane, am descoperit o serie de « murales », executate de o asociaţie care militează pentru salvarea oceanelor planetei Terra.

Puţin contează subiectul ales ! Mai important este că aceste tablouri, foarte colorate, înfrumuseţează oraşul şi îi dau un aer de sărbătoare.

Vezi : Cai verzi pe pereţi ! 

Această tradiţie latino-americană este mai puţin practicată în ţările europene. Ea a apărut în Statele Unite, la începutul anilor ’60, influenţată fiind de mişcarea « hip-hop ».

Plecând de la suprafeţele enorme de beton ale zgârie-norilor sau de la zidurile oarbe ale metroului din New York, « revoltaţii » din ghetourile suburbiilor defavorizate, precum « Harlem » sau « Bronx », au început să le «mâzgălească» cu taguri ilegale. De cele mai multe ori, ele nu erau semnate şi erau marcate cu un pseudonim sau un nume fantezist, în aşa fel încât poliţia să nu poată da de urma autorilor. Astfel, s-a creat o tradiţie, care dăinuieşte până azi, când condiţiile de lucru ale celor ce sunt acum consideraţi « artişti », nu mai sunt deloc aceleaşi.  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (II)

…şi a făcut un pui !

 

Secondo tempo !

 

Atena, 3/12/2017

Mărturisesc că, în mai bine de 40 ani de vizite repetate la Atena, nu am locuit niciodată în cartierul « Omonia » !

L-am considerat dintotdeauna prea modern, prea impersonal, prea « geometric ». Alegeam, de-a lungul anilor, un hotel lângă “Syntagma”, alături de “Plaka”, o zonă mai tradiţională, mai tipică şi, în ultimii ani, mai boemă. 

Insă, de această dată, am decis să fac o nouă experienţă, cu atât mai mult cu cât preţul camerei, la hotelul « Vienna », era foarte atractiv ! 

Aflat pe o arteră majoră a oraşului, care duce de la « Omonia » la Pireu, îmi imaginam că voi da peste un cartier grecesc al anilor ’30 – ’50. 

Aşa şi este… pe artera principală ! Pentru că, după ce dai colţul, te trezeşti undeva… între Etiopia, Pakistan şi Maroc! Până şi vânzătorul de la chioşcul de ziare nu vorbeşte decât… pakistaneza sau o engleză foarte aproximativă. Normal ! N-a sosit în Grecia decât de două luni ! 

De altfel, toate prăvăliile care vând sau repară telefoane (poţi întâlni până la cinci pe aceeaşi stradă !) sunt ţinute numai de pakistanezi. Şi mi s-a spus, în mod confidenţial, că toţi ar veni din aceeaşi familie ! De unde, « unitatea » preţurilor cerute !  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (I)

…şi a făcut un pui !

Scenariu pentru un program « reality show » sau “road movie” de televiziune  

Roma, 13/10/2017 

In octombrie 2016, eram la Roma şi, mai mult ca să treacă timpul, am intrat în magazinul unui anticar, de pe « Via dela Scrofa ».

Acolo am văzut un tablou care mi-a plăcut. Ah ! Nu era cine ştie ce ! O vedere dintr-un port în sudul peninsulei, cu câteva bărci cu pânze şi nişte personaje în faţa unor case mediteraneene. Tabloul, care poartă o semnătură ininteligibilă, este pictat pe lemn de placaj şi are dimensiunile de 50cm X 30cm. 

 

N-am rezistat tentaţiei şi l-am cumpărat pe nimica toată. Il vedeam deja pe peretele casei noastre din Languedoc. Numai că, mai întâi, trebuia să-i găsesc un cadru potrivit. Nicio problemă ! La Roma mişună atelierele de « corniciai », cu o varietate de rame fără egal în lume. 

Am intrat în prăvălia celui din colţul străzii, chiar alături de hotelul meu.

Am ales un cadru care se potrivea cu tabloul meu şi l-am întrebat pe patron care e preţul :

Continue reading

Les 9 écluses de Fonseranes

File de jurnal

Fonseranes, 12/07/2017

 

După cum fiecare ştie, « cei patru evanghelişti erau trei : Luca şi Matei » !

La fel şi cele 9 ecluze de la Fonseranes sunt… numai 6 ! Sau 7, dacă luăm în consideraţie pe cea care duce la braţul mort, abandonat în secolul XIX.

Ultimile două sunt nu prea departe, pe acelaşi braţ ne mai utilizat de mai bine de un secol şi jumătate.

Insă cele 6 ecluze încă în activitate sunt utilizate zilnic, de 336 ani !

E drept că prin « Canal du Midi » nu mai trec de aproape 30 ani decât bărci de turism, însă circulaţia, mai ales în perioada de vară, este extrem de intensă. Pe aici traversează tot atât de bine vasele cu pânze, care vor să scurteze drumul între Mediterană şi Atlantic, vapoarele care plimbă turiştii timp de câteva ore prin zonă, cât şi cei care au decis să petreacă zile de vacanţă voiajând, într-un ritm lent, de-a lungul Canalului, în vaporaşe închiriate.

Desigur că instalaţiile Canalului au fost modernizate în cele trei secole de existenţă a acestuia. In afară de înlocuirea tracţiunii animale sau umane, instalaţiile de acţionare a ecluzelor  au fost electrificate şi diferite alte moduri de transport al vaselor a fost experimentat. « La pente d’eau », un fel de vagon pe şine, care trebuia să îmbarce vasele într-un recipient cu apă şi să le ridice pe un plan înclinat, a fost construit în anii ’50. Fiasco total ! N-a funcţionat aproape deloc şi astăzi poluează peisajul deasupra ecluzelor… care funcţionează perfect, exact ca pe vremea lui Pierre-Paul Riquet*, genialul inginer care a imaginat şi realizat Canalul, în secolul XVII.  Continue reading

« La Reconquista » începe la Béziers

« Féria de Béziers » este « climaxul » sărbătorilor estivale în Languedoc.

Reluând din 1968 o tradiţie taurină iniţiată în 1859, această sărbătoare populară se desfăşoară timp de 4 zile şi 5 nopţi, cu ocazia ceremoniilor religioase de Sfânta Maria mare, celebrate pe 15 august.

După diferite încercări de a construi un loc adecvat unei astfel de manifestaţii în secolul XIX, arenele de azi au fost inaugurate în 1897, mulţumită aportului financiar adus de un mecena al  epocii de aur biterroises, Castebon de Beauxhostes. El dorea să transforme Béziers într-un Bayreuth francez, mulţumită legăturilor sale de prietenie cu Camille Saint-Saëns, Deodat de Severac şi a altor muzicieni şi artişti francezi de vază a acelei epoci.

Chiar dacă Béziers nu a devenit un « Bayreuth francez » decât timp de  câteva decade, oraşul a rămas cu porecla de « Sevilla franceză » datorită nivelului corridelor desfăşurate aici. Toţi marii matadori spanioli, sud-americani sau francezi au combătut în aceste arene, de la Dominguin, El Cordobes, Nimeno II până la Sébastien Castella, celebrul toreador contemporan născut la Béziers.

Incepând din 1968, la corride s-au adăugat tot felul de spectacole populare (concerte ale unor cântăreţi de muzică uşoară, grupuri folclorice, fanfare…), drept care, în cele 4 zile ale festivităţilor, vin la Béziers mai bine de un milion de participanţi. Activităţile se răspândesc pe « Aleiele Paul Riquet » şi în pieţele principale ale oraşului, sub formă de « bodegas » (cluburi private), « casitas » (corturi de pânză), scene, restaurante, baruri uneori  instalate chiar şi în mijlocul bulevardelor unde circulaţia maşinilor este interzisă. Continue reading

Summertime and the living is easy !

Vineri, 22/07 la Béziers 

AZI ne-am dus în piața din fața primăriei din Béziers să asistăm la o demonstrație și inițiere de tango. Vreo zece perechi, care fac parte dintr-o asociație locală, au dansat timp de 3 ore în spațiul dintre cele opt restaurante care și-au scos mesele în perioada verii pe « Place du Forum ». Am admirat tehnica dansatorilor,  în timp  ce luam masa de seară. 

Guerre Béziers tango 001_resizeGuerre Béziers mairie 1 001_resize

La ora 22, am trecut pe aleile din fața teatrului (construit 1848) pe a cărui fațadă este proiectat, în luna iulie, noul « Son et lumière » care descrie istoria milenară a orașului. 

Guerre Son + lumiére 001_resize

La 22h30, ne-am mutat la o cafenea, tot pe alei, unde un « gurist » cânta șlagăre universale, acompanându-se la chitară. 

Am terminat seara la ora 24h00. 

Marți, 26/07  la Paris 

AZI am ajuns cu TGV-ul în 4 ore la Paris. 

Era ora 23h00 și m-am dus la restaurantul nostru preferat « Les Deux Cadrans », chiar în fața turnului de la Gare  de Lyon. Am luat, ca de obicei « moules frittes », un « moelleux au chocolat » și juma’ de vin alb, totul la 20 Euro. Am trăncănit cu ospătarii și clienții, până la ora 1h00. 

Guerre Lyon 001_resize

Continue reading

On a retrouvé « l’Arlésienne » !

Les Allées Paul Riquet représentent depuis plus d’un siècle et demi le centre d’attraction de la ville de Béziers. A partir de 1838, date à laquelle la statue du fils de la ville qui a conçu et réalisé le Canal des Deux-Mers a été inaugurée au cœur de la Promenade, les bâtiments de prestige se sont multipliés dotant la cité d’un ensemble homogène qui est considéré par les spécialistes, avec les allées de Montpellier et celles d’Aix en Provence, comme le plus beau du Midi de la France. Cette vitrine de la ville moderne a généré aussi une vie culturelle et mondaine unique dans la région. Et chacun des édifices qui bordent les allées a une histoire plus ou moins captivante, qui peut intéresser ceux qui se passionnent pour le mode de vie à l’aube du XXe siècle.

Ainsi, jusqu’il y a peu de temps, on pouvait remarquer au n° 37 des Allées un immeuble qui dépareillait par rapport à ses voisins, connu sous le nom de « la maison Cauffopé ». Ayant la forme d’un éperon, bordé par la rue Boieldieu d’un côté et les Allées de l’autre, il ne comptait que trois étages prolongés par une sorte de tour abaissée qui servait de support à des panneaux publicitaires. Ce bâtiment avait abrité une bien connue pâtisserie, qui a fermée depuis longtemps.

L’immeuble avait été acquis en 1841 par un brasseur, Pierre Mathieu Cauffopé, dont les affaires prospères permirent l’achat de celui sis au n° 44, juste en face, qui marque l’angle entre les Allées et la place de la Citadelle. Continue reading

Rendez-vous au « Particulier »

Feuilles de journal
Béziers, 28/07/2015

La ville de Béziers a l’immense chance de posséder d’innombrables villas (« palacetes », comme appellent les sud-américains les « hôtels particuliers »), vestiges de l’époque brillante de la fin du XIXème siècle ou du début du XXème siècle quand l’argent généré par la vente du vin produit dans la région coulait à flots. Les montants disponibles étaient si importants que les propriétaires des vignes ne savaient pas comment construire plus grand, plus beau, plus décoré !

Il en résulte l’existence de dizaines de châteaux/villas/palais dans les styles les plus variés, des copies ou des créations originales dans l’esprit des courants artistiques de l’époque, ou des constructions inventées, telles qu’ils s’imaginaient, à ce moment, l’architecture et les décorations du temps passé, qui se sont multipliés dans toute la région. Ceci a donné le style « troubadour » tellement dédaigné, réaction normale, dans la deuxième moitié du XXème siècle. Ah! Le Corbusier, que de crimes on a commis en ton nom !

Mais ces constructions brillantes existent et essayent de survivre, tant bien que mal.

Continue reading