Fan de Fanourios (II)

Ti pathos – Protopsalti

 

Paros, dans les Cyclades

Parikia, le 13/06/2018


Même si j’y suis passé en bateau des dizaines de fois, voyageant entre Athènes et les Cyclades, je ne me suis jamais arrêté à Paros!

Pourquoi ? Difficile à dire!

Mais, comme mon dernier patron avait une maison dans cette île, je me suis intéressé, il y a une dizaine d’années, à son histoire.

J’ai découvert ainsi qu’un ancien prince de Valachie avait construit une fontaine, encore en service, dans l’île de Paros.

Voici une bonne raison pour passer quelques jours à Parikia, la capitale de l’île.
On m’avait dit, par ailleurs, que Paros serait la plus verte des Cyclades. Pour l’instant, ça ne me saute pas aux yeux !

Mais, je suis allé, dès mon arrivée, trouver ma fontaine. Je n’ai pas eu à chercher très loin!

Dans la rue principale du vieux  village, je suis tombé toute de suite sur une fontaine, puis une seconde, et ensuite une troisième, portant l’inscription « Nikolaos Mavrogenis » et la date de 1777. Continue reading

Fan de Fanourios (I)

Feuilles de journal
 

Athènes, le 11/06/2018 

Melina Mercouri – Athènes, ma ville (1974)

Sachant que j’allais passer en Grèce dans les semaines à venir, j’ai commencé à ramasser des informations sur ce pays dans les magazines offerts par les compagnies de navigation aérienne, dés le mois de mars.

C’est ainsi que je suis tombé, dans la revue de « Paris Worldwide » du mois de mai, sur un entrefilet parlant de l’ouverture de l’hôtel « Electra Métropole Palace » et de la vue exceptionnelle sur tout Athènes, depuis le bar de son dernier étage. Mais, pas un mot sur sa localisation.

Quand j’ai trouvé son adresse sur Internet (Metropoleos 15), d’innombrables souvenirs ont surgi dans ma mémoire !

*  *  *
Au début des années ’70, j’avais pris une habitude étrange !

Dès que j’avais une semaine de vacances, je prenais le train en soirée à la Gare de Lyon, le lendemain matin j’arrivais à Milan, dans la journée je débarquais à Ancône, ensuite, je sautais dans le ferry pour Patras et, le jour d’après, me voilà à Athènes! De telles folies…on ne les fait qu’à 20 ans! C’est vrai qu’à l’époque il n’y avait pas de charters, mais, jusqu’à l’âge de 26 ans, on pouvait encore bénéficier des tarifs «  étudiant ».

Fallait-il encore être inscrit dans un établissement d’enseignement supérieur ! On verra, par la suite, qu’en Grèce ce n’était qu’un « détail » facile à régler!

C’est ainsi qu’un jour, ou plutôt une nuit, car à cause de la mer déchaînée, des transports aléatoires en Grèce et de notre méconnaissance des habitudes et de la langue du pays, nous sommes  arrivés à Athènes vers une heure du matin. Je parle d’un petit groupe de 4 ou 5 jeunes, rencontrés sur cette longue route, tous à peu près du même âge, qui avaient décidé de voyager ensemble.

Où aller à cette heure tardive de la nuit? Continue reading

Il Traforo sotto il Quirinale

 Feuilles de journal
Rome, 23/05/2018

                                           Roma nun fa’ la stupida stasera
                                           damme ‘na mano
                                           a faje di’ de si’ sceji
                                           tutte le stelle piu’ brillarelle che puoi
                                           e un friccico de luna tutta pe’ noi

Il y a quelques semaines, sur les Allées « Paul Riquet » à Béziers, j’ai trouvé chez un brocanteur, deux cartes postales de Rome datant du début du XXéme siècle.

La première représentait le portail du « Palazzo Barberini ». La seconde, était une vue du « Traforo… », peu de temps après son inauguration, en 1903.

Je connais ces deux endroits… depuis un demi-siècle ! C’est vraiment ça! Ma première visite à Rome date du mois de juillet 1968!

Pour le « Palazzo Barberini », je reviendrai dessus une autre fois. Mais, pour le « Traforo… », son histoire est encore plus surprenante!

Ce tunnel a été construit au début du XX siècle, afin de fluidifier la circulation dans Rome….

Mon projet de retourner voir l’entrée du tunnel, afin de comparer l’image de 1900 avec celle d’aujourd’hui, était prévu pour le lendemain de mon arrivée à Rome. Mais, d’autres visites, dans le quartier de la Piazza de la Republica, où j’habite cette fois-ci, m’ont empêché d’y arriver, avant l’heure du dîner. Il n’y a rien qui presse !

Continue reading

Si tu vas à Rio…

…n’oublie pas de passer par Boulogne-Billancourt !

 

Rio de Janeiro, le 20/03/2018

J’étais au Brésil, quand j’ai reçu d’un ami boulonnais le message suivant :

« Je te déconseille d’essayer…
Un métier… à risque
Réparation des paratonnerres sur le Christ Rédempteur
à Rio de Janeiro

Cliquez ci après et accrochez-vous fermement: Phobie du vide s’abstenir…………

 Je lui ai répondu :

Je te promets de ne pas monter sur les bras du Christ!

Mais, il y a 12 ans, j’ai commencé à entreprendre une action tout aussi dangereuse!

Nous avons à Boulogne-Billancourt la maison où a vécu et travaillé Landowski, l’auteur du Christ de Corcovado. Continue reading

Les peuples heureux n’ont pas d’histoire…

File de jurnal

La Bastide Vieille, 12/02/2018

 

Écoutez-moi vous les ringards
Écologistes des grands soirs
La pollution n’est pas dans l’air
Elle est sur vos visages blêmes…

Renaud Sechan

 

De ani de zile, tot aud, la televizor sau la radio, jurnalişti foarte competenţi care îmi explică, pe un ton savant, că :

 -în ţările noastre occidentale, nu mai există tradiţii,

-că mâncăm numai « porcării »,

-că nu mai putem vedea nicio stea pe bolta celestă, din cauza luminii oraşelor care poluează cerul etc., etc. 

Poate că, după ani de spălare pe creier sistematic organizată, aş fi ajuns şi eu să iau de bune aceste teorii. Din fericire, fiind pensionar, îmi pot permite să voiajez o bună parte din an. 

In 2017, am traversat de vreo patru ori întreaga Franţă, de la Bordeaux la Biarritz, de la Toulouse la Marsilia, de la Uzès la Valence, de la Nevers la Valençay, prin Masivul Central,  de la St. Raphael la Menton… 

Insă, cel mai mult timp, în afara celui petrecut la Paris, l-am consacrat Languedocului, unde locuiesc 4 luni pe an. Pe bucăţele, dar în toate anotimpurile ! Şi asta, de mai bine de 10 ani. 

Pot afirma, deci, că este o zonă pe care o cunosc (foarte) bine.

De aceea, afirmaţii ca cele mai sus menţionate, mă scot din sărite. 

Aş putea începe o luuuuuuungă listă de exemple, care contrazic aceste afirmaţii.

Desigur că mi-e greu să demonstrez că din curtea noastră văd, în fiecare seară (când nu e lună plină sau e înorat !) milioane de stele.

Verific de fiecare dată, că « Steaua polară » nu s-a mutat şi că se găseşte tot deasupra chiparosului uriaş din grădină (pe care noi îl numim « L’Ancêtre » !), urmăresc « Carul mare », care se învârte în jurul ei, caut constelaţia « Orion », care apare pe boltă mai devreme sau mai târziu, în funcţie de anotimpuri… Şi, de câteva ori, am asistat chiar la eclipse de Lună.  Continue reading

« Murales », « fresques » sau « trompe-l’œil » ?

File de jurnal 

Paris, 04/02/2018

 

Acum două luni, în trecere prin Cozumel, pe coasta Caraibelor mexicane, am descoperit o serie de « murales », executate de o asociaţie care militează pentru salvarea oceanelor planetei Terra.

Puţin contează subiectul ales ! Mai important este că aceste tablouri, foarte colorate, înfrumuseţează oraşul şi îi dau un aer de sărbătoare.

Vezi : Cai verzi pe pereţi ! 

Această tradiţie latino-americană este mai puţin practicată în ţările europene. Ea a apărut în Statele Unite, la începutul anilor ’60, influenţată fiind de mişcarea « hip-hop ».

Plecând de la suprafeţele enorme de beton ale zgârie-norilor sau de la zidurile oarbe ale metroului din New York, « revoltaţii » din ghetourile suburbiilor defavorizate, precum « Harlem » sau « Bronx », au început să le «mâzgălească» cu taguri ilegale. De cele mai multe ori, ele nu erau semnate şi erau marcate cu un pseudonim sau un nume fantezist, în aşa fel încât poliţia să nu poată da de urma autorilor. Astfel, s-a creat o tradiţie, care dăinuieşte până azi, când condiţiile de lucru ale celor ce sunt acum consideraţi « artişti », nu mai sunt deloc aceleaşi.  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (II)

…şi a făcut un pui !

 

Secondo tempo !

 

Atena, 3/12/2017

Mărturisesc că, în mai bine de 40 ani de vizite repetate la Atena, nu am locuit niciodată în cartierul « Omonia » !

L-am considerat dintotdeauna prea modern, prea impersonal, prea « geometric ». Alegeam, de-a lungul anilor, un hotel lângă “Syntagma”, alături de “Plaka”, o zonă mai tradiţională, mai tipică şi, în ultimii ani, mai boemă. 

Insă, de această dată, am decis să fac o nouă experienţă, cu atât mai mult cu cât preţul camerei, la hotelul « Vienna », era foarte atractiv ! 

Aflat pe o arteră majoră a oraşului, care duce de la « Omonia » la Pireu, îmi imaginam că voi da peste un cartier grecesc al anilor ’30 – ’50. 

Aşa şi este… pe artera principală ! Pentru că, după ce dai colţul, te trezeşti undeva… între Etiopia, Pakistan şi Maroc! Până şi vânzătorul de la chioşcul de ziare nu vorbeşte decât… pakistaneza sau o engleză foarte aproximativă. Normal ! N-a sosit în Grecia decât de două luni ! 

De altfel, toate prăvăliile care vând sau repară telefoane (poţi întâlni până la cinci pe aceeaşi stradă !) sunt ţinute numai de pakistanezi. Şi mi s-a spus, în mod confidenţial, că toţi ar veni din aceeaşi familie ! De unde, « unitatea » preţurilor cerute !  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (I)

…şi a făcut un pui !

Scenariu pentru un program « reality show » sau “road movie” de televiziune  

Roma, 13/10/2017 

In octombrie 2016, eram la Roma şi, mai mult ca să treacă timpul, am intrat în magazinul unui anticar, de pe « Via dela Scrofa ».

Acolo am văzut un tablou care mi-a plăcut. Ah ! Nu era cine ştie ce ! O vedere dintr-un port în sudul peninsulei, cu câteva bărci cu pânze şi nişte personaje în faţa unor case mediteraneene. Tabloul, care poartă o semnătură ininteligibilă, este pictat pe lemn de placaj şi are dimensiunile de 50cm X 30cm. 

 

N-am rezistat tentaţiei şi l-am cumpărat pe nimica toată. Il vedeam deja pe peretele casei noastre din Languedoc. Numai că, mai întâi, trebuia să-i găsesc un cadru potrivit. Nicio problemă ! La Roma mişună atelierele de « corniciai », cu o varietate de rame fără egal în lume. 

Am intrat în prăvălia celui din colţul străzii, chiar alături de hotelul meu.

Am ales un cadru care se potrivea cu tabloul meu şi l-am întrebat pe patron care e preţul :

Continue reading

Les 9 écluses de Fonseranes

File de jurnal

Fonseranes, 12/07/2017

 

După cum fiecare ştie, « cei patru evanghelişti erau trei : Luca şi Matei » !

La fel şi cele 9 ecluze de la Fonseranes sunt… numai 6 ! Sau 7, dacă luăm în consideraţie pe cea care duce la braţul mort, abandonat în secolul XIX.

Ultimile două sunt nu prea departe, pe acelaşi braţ ne mai utilizat de mai bine de un secol şi jumătate.

Insă cele 6 ecluze încă în activitate sunt utilizate zilnic, de 336 ani !

E drept că prin « Canal du Midi » nu mai trec de aproape 30 ani decât bărci de turism, însă circulaţia, mai ales în perioada de vară, este extrem de intensă. Pe aici traversează tot atât de bine vasele cu pânze, care vor să scurteze drumul între Mediterană şi Atlantic, vapoarele care plimbă turiştii timp de câteva ore prin zonă, cât şi cei care au decis să petreacă zile de vacanţă voiajând, într-un ritm lent, de-a lungul Canalului, în vaporaşe închiriate.

Desigur că instalaţiile Canalului au fost modernizate în cele trei secole de existenţă a acestuia. In afară de înlocuirea tracţiunii animale sau umane, instalaţiile de acţionare a ecluzelor  au fost electrificate şi diferite alte moduri de transport al vaselor a fost experimentat. « La pente d’eau », un fel de vagon pe şine, care trebuia să îmbarce vasele într-un recipient cu apă şi să le ridice pe un plan înclinat, a fost construit în anii ’50. Fiasco total ! N-a funcţionat aproape deloc şi astăzi poluează peisajul deasupra ecluzelor… care funcţionează perfect, exact ca pe vremea lui Pierre-Paul Riquet*, genialul inginer care a imaginat şi realizat Canalul, în secolul XVII.  Continue reading

« La Reconquista » începe la Béziers

« Féria de Béziers » este « climaxul » sărbătorilor estivale în Languedoc.

Reluând din 1968 o tradiţie taurină iniţiată în 1859, această sărbătoare populară se desfăşoară timp de 4 zile şi 5 nopţi, cu ocazia ceremoniilor religioase de Sfânta Maria mare, celebrate pe 15 august.

După diferite încercări de a construi un loc adecvat unei astfel de manifestaţii în secolul XIX, arenele de azi au fost inaugurate în 1897, mulţumită aportului financiar adus de un mecena al  epocii de aur biterroises, Castebon de Beauxhostes. El dorea să transforme Béziers într-un Bayreuth francez, mulţumită legăturilor sale de prietenie cu Camille Saint-Saëns, Deodat de Severac şi a altor muzicieni şi artişti francezi de vază a acelei epoci.

Chiar dacă Béziers nu a devenit un « Bayreuth francez » decât timp de  câteva decade, oraşul a rămas cu porecla de « Sevilla franceză » datorită nivelului corridelor desfăşurate aici. Toţi marii matadori spanioli, sud-americani sau francezi au combătut în aceste arene, de la Dominguin, El Cordobes, Nimeno II până la Sébastien Castella, celebrul toreador contemporan născut la Béziers.

Incepând din 1968, la corride s-au adăugat tot felul de spectacole populare (concerte ale unor cântăreţi de muzică uşoară, grupuri folclorice, fanfare…), drept care, în cele 4 zile ale festivităţilor, vin la Béziers mai bine de un milion de participanţi. Activităţile se răspândesc pe « Aleiele Paul Riquet » şi în pieţele principale ale oraşului, sub formă de « bodegas » (cluburi private), « casitas » (corturi de pânză), scene, restaurante, baruri uneori  instalate chiar şi în mijlocul bulevardelor unde circulaţia maşinilor este interzisă. Continue reading