Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (II)

…şi a făcut un pui !

 

Secondo tempo !

 

Atena, 3/12/2017

Mărturisesc că, în mai bine de 40 ani de vizite repetate la Atena, nu am locuit niciodată în cartierul « Omonia » !

L-am considerat dintotdeauna prea modern, prea impersonal, prea « geometric ». Alegeam, de-a lungul anilor, un hotel lângă “Syntagma”, alături de “Plaka”, o zonă mai tradiţională, mai tipică şi, în ultimii ani, mai boemă. 

Insă, de această dată, am decis să fac o nouă experienţă, cu atât mai mult cu cât preţul camerei, la hotelul « Vienna », era foarte atractiv ! 

Aflat pe o arteră majoră a oraşului, care duce de la « Omonia » la Pireu, îmi imaginam că voi da peste un cartier grecesc al anilor ’30 – ’50. 

Aşa şi este… pe artera principală ! Pentru că, după ce dai colţul, te trezeşti undeva… între Etiopia, Pakistan şi Maroc! Până şi vânzătorul de la chioşcul de ziare nu vorbeşte decât… pakistaneza sau o engleză foarte aproximativă. Normal ! N-a sosit în Grecia decât de două luni ! 

De altfel, toate prăvăliile care vând sau repară telefoane (poţi întâlni până la cinci pe aceeaşi stradă !) sunt ţinute numai de pakistanezi. Şi mi s-a spus, în mod confidenţial, că toţi ar veni din aceeaşi familie ! De unde, « unitatea » preţurilor cerute !  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (I)

…şi a făcut un pui !

Scenariu pentru un program « reality show » sau “road movie” de televiziune  

Roma, 13/10/2017 

In octombrie 2016, eram la Roma şi, mai mult ca să treacă timpul, am intrat în magazinul unui anticar, de pe « Via dela Scrofa ».

Acolo am văzut un tablou care mi-a plăcut. Ah ! Nu era cine ştie ce ! O vedere dintr-un port în sudul peninsulei, cu câteva bărci cu pânze şi nişte personaje în faţa unor case mediteraneene. Tabloul, care poartă o semnătură ininteligibilă, este pictat pe lemn de placaj şi are dimensiunile de 50cm X 30cm. 

 

N-am rezistat tentaţiei şi l-am cumpărat pe nimica toată. Il vedeam deja pe peretele casei noastre din Languedoc. Numai că, mai întâi, trebuia să-i găsesc un cadru potrivit. Nicio problemă ! La Roma mişună atelierele de « corniciai », cu o varietate de rame fără egal în lume. 

Am intrat în prăvălia celui din colţul străzii, chiar alături de hotelul meu.

Am ales un cadru care se potrivea cu tabloul meu şi l-am întrebat pe patron care e preţul :

Continue reading

La station « Tamara »

Il y a bien longtemps, quand j’avais huit ou neuf ans, en tout cas bien avant 1956, année du début de la déstalinisation dans les pays de l’Est, il y avait dans mon livre de classe à Bucarest, en Roumanie, un texte qui m’a tellement impressionné qu’aujourd’hui encore, tant d’années plus tard, il est resté gravé dans ma mémoire.

Ce texte, intitulé « La station Tamara », racontait l’histoire d’une petite fille, de son prénom Tamara, qui vivait au long de la ligne du chemin de fer Moscou-Vladivostok, quelque part au fin fond de la Sibérie. Son père, cantonnier de son état, était obligé par le règlement de sortir plusieurs fois par jour de sa maisonnette et se présenter au garde-à-vous, avec le fanion dans la main gauche et saluant de la main droite près du képi, à chaque passage d’un train qui, bien entendu, ne s’arrêtait jamais dans ce lieu perdu, au milieu de la steppe russe.

Et ainsi passèrent les saisons, l’été brûlant de la taïga ou l’hiver avec ses vents acérés venus du Pôle Nord, soulevant des congères de neige qui atteignaient par moment plusieurs mètres de hauteur. Tamara se plaisait bien dans ce paysage de rêve, nageant en été dans les étangs voisins, patinant en hiver sur la glace des mares gelées ou dévalant en traîneau les pentes enneigées du voisinage.

La"station Tamara" à la Bastide Vieille

La”station Tamara” à la Bastide Vieille

Jusqu’au jour, vers l’âge de sept ans, où c’est posé le problème de la scolarisation de Tamara.

Continue reading