Un proiect… cât o ţară !

Acest text a fost publicat în revista « 3R », editată de asociaţia « Memorie şi speranţă », în no. 1, din luna mai 2018.

 

Paris, 25/11/2017

Pe Christian Badea îl cunosc de…mai bine de 6 decenii!

Suntem născuţi în acelasi an; mama lui şi tatăl meu erau colegi de birou.

In 1956, în vara care a precedat decesul bunicii mele, părinţii mei, care nu puteau pleca în concediu, au decis că voi merge în tabără. 

Mama lui Christian a propus să plecăm împreună, ca să nu fim complet “stingheri”.

A fost aleasă o tabără la Timiş si am fost conduşi la tren. Numai că în tren am descoperit că el era repartizat la Timişul de Jos, iar eu… la Timişul de Sus!

După această aventură, ne-am mai văzut de câteva ori şi îmi amintesc că el ne-a interpretat câteva piese la vioară, cariera spre care se dirija pe atunci.

După plecarea mea din România, nu ne-am mai văzut aproape 20 ani.

Insă, în tot acest timp, am urmărit în presă cariera lui de violonist şi dirijor.

Pe 18/01/1985, Christian Badea a dirijat la Paris “L’Orchestre philarmonique de Radio France”, la Salle Pleyel.

Atunci, ne-am revăzut şi mi-a acordat autograful alăturat.

In continuare, în 2008, am descoperit un “Eveniment la Ateneul Român”: “prima întâlnire între maestrul Christian Badea şi Orchestra Filarmonicii, pe 2 şi 3 octombrie“. Continue reading

Dați un leu pentru Ateneu !*

File de jurnal

București, 2 iunie 2016

 

Timp de șapte ani, între 1960 și 1967, am fost abonat la concertele orchestrei filarmonice « George Enescu » din București. 

Concertele aveau loc în fiecare săptămână la Ateneul Român, cu excepția câtorva evenimente speciale (vizita unor mari intepreți sau manifestații excepționale, motive tehnice de restaurare…) când erau transferate la « Sala Palatului » sau în incinta Radiodifuziunii române. 

In toată această perioadă, cu oarecari mici excepții, am avut același loc, după părerea mea, cel mai bun din sală. Și, pentru că suntem între noi, și dacă-mi promiteți că nu veți spune mai departe, vă voi mărturisi că stăteam în loja 47, pe dreapta, sus, cum privești scena. 

Câteva programe din anii'60, uneori cu autograful artistului

Câteva programe din anii’60, uneori cu autograful artistului

Un calcul simplu și aproximativ artă că am petrecut în toți acești ani cam 500 ore sub cupola « bătrânului Ateneu ». Am avut deci tot timpul necesar pentru a  studia fiecare volută, fiecare decorație, fiecare cariatidă de pe tavanul sau din incinta sălii de concert. Am ascultat acolo zeci, poate sute de muzicieni de mâna întâi, români sau străini, de la David Oistrah la Ștefan Gheorghiu, de la Yehudi Menuhin la  Valentin Gheorghiu, de la John Barbirolli la George Georgescu, de la Monique de la Brucholerie la Ion Voicu, de la Lola Bobescu la Ștefan Ruha și atâția, atâția alții. 

Pot deci să spun, fără falsă modestie, că această sală face parte din sufletul și memoria mea și că, de nenumărate ori, asistând la un concert simfonic, chiar și în celălalt capăt al lumii, mi se întâmplă să închid ochii și să visez că mă aflu pe banchetele acoperite cu pluș roșu ale Ateneului Român din București.  Continue reading