Tre amori di… (III)

Elisa din Bs. As.

In 1994, am reînceput să merg în Argentina, după 5 ani de absenţă. 

Fusesem numit responsabil cu exportul pentru… jumătate din lume, într-o  întreprindere din grupul ELF, pe atunci cea mai mare societate industrială din Franţa.

Marea mea şansă era că, făcând parte dintr-o mică structură, care comercializa mai ales un alt produs decât al meu, aveam o totală libertate de acţiune. In plus, colegii mei habar n-aveau ce-i aia « America Latină », deci eu le puteam spune orice fel de snoave despre zonele mele de activitate.

 Tot ce-i interesa, era să-mi fac bugetul ! Cum, când, unde mă duceam… era treaba mea !

Pot spune că am profitat… « cu vârf şi îndesat » de această libertate.

 Argentina nu făcea parte din ţările mele importante, în ceeace priveşte vânzările de nitrat de amoniu. Asta nu m-a împiedicat să merg acolo, de două ori pe an, între 1994 şi 2007. Adică vreo 30 vizite !  La care se adaugă vreo 20, în anii precedenţi, începând cu 1975.

Buenos Aires, vechi şi nou!

 Din fericire, alte ţări –Chile, Peru…- compensau vânzările slăbuţe în Argentina.

 La un moment dat, timp de trei ani, principalul meu client peruvian era al doilea cont, în cifră de afaceri, al societăţii, deşi vânzările  globale ale departamentului meu nu reprezentau decât 15% din bugetul întreprinderii. Continue reading

O țară fără oglinzi…

Argentina e ţara tuturor minunilor! Poate numai România, din cele nouăzeci de ţări pe care le-am străbătut până astăzi, ascunde atâtea contraste şi contradicţii.

O ţară cu numai 37 milioane de locuitori, dar cu o suprafaţă de 2,7 milioane de km2, dintre care mai bine de 13 milioane locuiesc pe 1% din teritoriu la Buenos Aires, capitala federală a statului. O ţară cu 5000 km de coastă maritimă, dar unde aproape nimeni nu mănâncă peşte. O ţară unde, în jurul capitalei, pe cca. 1000 km, întâlneşti un strat de humus de câţiva metri, aşa că, după cum spun argentinienii, ajunge să înfigi un băţ în pământ şi după doi ani culegi fructe.

De altfel, spaţiul este singurul lucru care nu lipseşte în Argentina; pentru că aici se consideră că o adevărată fermă are un ha pentru o oaie, deci o fermă normală, în Patagonia, are 80 000 ha şi 80 000 oi.

In Argentină, totul e fără măsură: vântul în Patagonia, care suflă cu 120 km pe oră, mareele din Ţara de Foc, cu o diferenţă înregistrată de 12 metri în numai şase ore, gheţarul cel mai mare din America de Sud, cu o suprafaţă egală cu cea a tutoror gheţarilor din Europa, sutele de balene care vin să se împerecheze lângă Peninsula Valdez, iată numai câteva din dimensiunile cosmogonice ale acestei ţări.

Continue reading