Memories are not simply moments…

File de jurnal
La Bastide Vieille, iulie 2019

                             “Memories are simply moments that refuse to be ordinary”
                                                                Diane Keaton

Intre mai şi iunie, am petrecut aproape patru săptămâni în România. Am parcurs vreo 1000 Km, singur sau cu familia, am întâlnit zeci, poate sute de persoane, am participat la nunţi, conferinţe, spectacole, am vizitat monumente şi expoziţii, muzee şi locuri de memorie, frumuseţi naturale şi cartiere sordide…

Ca să le păstrez amintirea, măcar parţial, am făcut vreo 1600 fotografii, am strâns cărţi postale, publicităţi, afişe sau cărţi de vizită…, care au umplut, deja, patru albume. E foarte frumos ! Insă asta nu reprezintă decât « scheletul » amintirilor pe care aş dori să le păstrez. Insă, alte vizite, alte întâlniri, alte voiaje se vor suprapune peste ele, în viitor. Atunci, pentru ca ele să nu se piardă, am decis… să le pun pe hârtie. Măcar, câteva !

Altfel, voi petrece alte patru săptămâni, scriind !

Am ales doar câteva momente « that refuse to be ordinary! ».

Cel puţin, pentru mine!

Continue reading