Surpriză muzicală la Roquebrun

File de jurnal

Roquebrun, 8/08/2015

Astăzi, ne-am dus la Roquebrun, sătuleţul din apropiere despre care am avut ocazia să vorbesc de câteva ori în acest an. Este unul din locurile noastre preferate, cu un climat mediteranean excepţional, unde mimoza înfloreşte în luna februarie. Noi mergem acolo cam în fiecare lună. E drept că în iulie şi august e mai puţin plăcut, pentru că năvălesc turiştii şi e înghesuială, acolo unde în ianuarie sau noiembrie suntem…între noi !

La ora prânzului, ne-am îndreptat spre restaurantul nostru preferat, unde suntem cunoscuţi…ca lupul alb ! Deşi nu făcusem nicio rezervare şi restaurantul era plin, patronul s-a descurcat şi ne-a găsit o masă pe terasă, la umbră şi ferită de gălăgia unui mic grup care sărbătorea…nu ştiu ce, pe aceeaşi terasă !

Roquebrun St Hubert 1 001_resizeCând ajunsesem la cafea şi tocmai discutam despre programul « Festivalului de operete » din Lamalou, la care vom asista în săptămânile viitoare, aud venind din interiorul restaurantului o voce puternică şi foarte sigură care intona aria:

« Dein ist mein ganzes Hertz… » sau, mai bine zis, traducerea ei în franceză.

In mintea mea, a răsunat imediat întreaga strofă:

„Tu ești iubirea mea și visul meu vei fi mereu,
Tu mi-ai dat dragostea și m-ai făcut să cred în ea,
Iar dacă-i vis mincinos,
Eu tot îl cred fiindcă minte frumos…”

Şi l-am revăzut pe Ion Dacian, pe scena Teatrului de operetă din Bucureşti, acum vreo cincizeci de ani, interpretând aria-far din „ Ţara surâsului” de Lehar.

Mă puteam aştepta la orice, numai la o astfel de „reîntâlnire”, nu!

Am sărit de pe scaun, am alergat în restaurant şi acolo…ce văd? Un bătrânel pliat în două, sprijinit de braţul unei doamne în vârstă, însă cu o alură elegantă, care cânta „a capella”! Cu o voce de solist de operă, cu vibratto ca o vedetă…sau mai bine zis, cum nu mai auzi la cântăreţii de azi, la televiziune!

Roquebrun Serge Robert 001_resizeAm început să-i vorbesc despre pasiunea mea pentru operetă şi să-i citez câteva titluri. Imediat mi-a cântat orişice arie îi numeam. Cu aceeaşi tehnică vocală şi cu ochii sclipitori de fericire. Dar, mai întâi, mi-a cerut permisiunea să se aşeze pe un fotoliu, precizându-mi: „Ştiţi, am 90 ani şi nu mai pot sta în picioare!”

Acum era eu să cad de pe scaun!

Iar de câte ori cânta, tremurau geamurile restaurantului de forţa vocii lui! Doamna îi tot spunea: „Mai încet, mai încet! Deranjezi clienţii restaurantului!”

Insă el, fericit de cererile mele, ataca încă o arie, şi altă arie, din opere şi operete.

Desigur că toţi clienţii, impresionaţi de această performanţă vocală care ieşea dintr-un corp firav, de te temeai să nu se spargă într-o mie de bucăţi în orice moment, opriseră orişice conversaţie şi ascultau înmărmuriţi. Iar când „solistul” s-a oprit, un ropot de aplauze a răsunat în sală.

L-am lăsat să-şi tragă sufletul, şi i-am pus câteva întrebări, ca să ştiu unde-l pot regăsi. Am simţit, instinctiv, că nu era nici locul, nici momentul de a începe un interviu!

Astfel am descoperit că domnul Serge Robert locuieşte la numai câţiva kilometri de noi, chiar în satul vecin de lângă casa noastră, şi că vine în restaurantul unde ne aflam în fiecare săptămână. Şi că, de fiecare dată, interpretează două sau trei melodii din opere sau operete, pentru că repertoriul lui cuprinde zeci de piese muzicale celebre.

Nu a lucrat decât foarte puţin ca interpret de operă, însă a luat lecţii cu un mare profesor, prin anii 60. Şi a ieşit pe locul doi într-un concurs, la Toulouse, câştigat de Alain Vanzo, care a fost cel mai reputat solist francez de muzică de operă în perioada de după război.

Dl. Robert mi-a mărturisit că visul lui este să găsească un tânăr interpret căruia să-i poată transmite tehnica lui vocală. La 90 ani!

Acum, trebuie să găsesc un moment liber, ca să-l pot întâlni într-un loc mai liniştit, şi să-mi poată povesti …trecutul lui.

Care, sunt sigur, ascunde probabil multe alte surprize!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *