Souffler n’est pas jouer !*

Puisserguier, 4/08/2015

In 1975, când am ajuns pentru prima oară la Buenos Aires, unul dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult a fost că mai în toate restaurantele se servea o specialitate numită « la papa soufflé ». Erau nişte cartofi prăjiţi, care se prezentau sub forma unor sfere pline cu aer, dar la care « pielea » exterioară era tandră, cu o superbă culoare galben-aurie, care formau un maldăr impresionant, în farfurii. Dacă te amuzai să-i înţepi, cartofii se dezumflau şi se transformau într-un mic disc circular, operaţie foarte amuzantă pentru un neofit ca mine. Argentinienilor, obişnuiţi din fragedă pruncie cu acest « produs », nu le mai făcea nicio impresie, însă mie… ! De altfel acolo există chiar şi un « Palacio de la papa soufflé », unde specialitatea casei este servită pe platouri enorme, cărora nu le dau de capăt decât două sau trei persoane.

Intrigat de denumirea franceză, odată revenit la Paris, am încercat să regăsesc această specialitate culinară. Nimeni nici n-avea habar că aşa ceva poate exista !

Până când, după câtăva vreme, am descoperit pe rue de Ponthieu, stradă paralelă cu Champs-Elysées, un restaurant numit « La pomme soufflé ». Am intrat acolo şi l-am întrebat pe patron dacă au « pommes soufflées » în menu.

« Nici nu poate fi vorba ! », mi-a răspuns el. « Operaţia fabricării unor « pommes soufflées » este atât de lungă încât nimeni nu-şi poate permite să le propună clienţilor. Sau dacă da, la un preţ prohibitiv, care ar dezgusta orice client ! »

« Bine ! Am zis eu. Dar de ce păstraţi numele restaurantului care denumeşte un produs pe care refuzaţi să-l serviţi ? » El mi-a răspuns : « Pentru că, atunci când am cumpărat restaurantul, el se numea deja aşa. Iar proprietarul mi l-a vândut cu condiţia să nu-i schimb numele ! »

Uimit de această poveste, m-am interesat de istoria produsului « papa soufflé ».

Şi am descoperit că el vine de departe.

Mi s-a spus că, pe vremea impăratului Napoleon III, cu ocazia unei partide de vânătoare, sosirea iminentă a Majestăţii Sale a fost anunţată bucătarului care prevăzuse să servească o friptură, acompaniată de cartofi prăjiţi. Când un aghiotant imperial a sosit cu vestea că Impăratul va mai întârzia vreo 20 minute, bucătarul a scos cartofii tăiaţi în lamele din untdelemnul încins, cu intenţia să termine operaţia când comesenii vor ajunge la masă. După unul sau două incidente asemănătoare, Impăratul fiind iar în întârziere, bucătarul a constatat că lamelele de cartofi deveniseră un fel de sfere pline cu aer, având caracteristicile mai sus descrise…şi astfel au fost inventaţi « les pommes soufflées » !

Probabil că această povestire e numai o legendă, pentru că altă variantă, asemănătoare, vorbeşte de primul voiaj al trenului dintre Paris şi St Germain en Laye, prima linie de cale ferată construită în Franţa, şi de întârzierea lui, care a provocat acelaşi rezultat. Insă cu vreo 30 ani mai devreme, precizând şi data exactă : 24 august 1837 !

Insă toate aceste povestiri, mai mult sau mai puţin veridice, nu rezolvau problema mea : unde pot găsi « papa soufflé » ?

Am făcut tot felul de încercări :

– am căutat să le produc acasă ! Nu numai că era foarte complicat (undelemn încins, miros dezagreabil în casă, alegerea soiului de cartofi adecvaţi…), dar rezultatul a fost sub orice aşteptare ! De abea doi sau trei cartofi au binevoit să se umfle, « cum scrie la carte ».
– am căutat să-l conving pe bucătarul « selfului » unde mâncam zilnic, la birou. După ce s-a lăudat că ştie bine despre ce e vorba, după ce i-am adus prezentarea de la « Papa soufflé » din Argentina…a declarat că n-are timp, Pentru că ai nevoie –zicea el- de minimum 20 minute pentru prepararea ingredientelor, a celor 3 băi cu temperaturi diferite, pentru alegerea momentului potrivit (!) pentru lansarea operaţiei…

Am renunţat ! Pot trăi şi fără « pommes soufflées » ! Şi n-o să mă duc la Buenos Aires de câte ori îmi trece o astfel de năzbâtie prin cap !

* * *

Astăzi am decis să mergem la Puisserguier, un sătuleţ aflat la numai 4 km de casa noastră din Languedoc, unde mi se spusese că pot vedea câteva case superbe construite în jur de 1900. Decepţie totală ! Nici case, nici 1900, ba chiar am dat peste un sat urât, cum rareori mi-a fost dat să văd în zonă.

Insă dacă tot eram acolo, am decis să cinăm într-un mic restaurant, mai bine zis un « café » care servea şi de mâncare.

Am comandat un « steak tartare » cu frittes. Şi, oh miracol !, steak-ul a sosit acompaniat de… « pommes soufflées » !

D’accord ! Nu erau chiar ca la Buenos Aires, dar se apropiau foarte mult. Şi aveau chiar şi un gust excelent, nu erau grase…o adevărată surpriză !

Papa soufflé foto 001Mai apoi, bucătarul mi-a confirmat că ei fac asta în fiecare zi şi că este prevăzut în meniul lor. Acum ştiu că, chiar dacă satul e urât, mă voi duce acolo să mănînc ori de câte ori mă va apuca pofta de « papas soufflés » !

Adrian Irvin ROZEI, Puisserguier, august 2015

*« Suflatul nu înseamnă jucat ! » (traducere aproximativă !)

Multă vreme mi-am închipuit că această expresie franceză vine de la ideea că, dacă-i suflii răspunsul cuiva la un examen, este o trişare, deci…nu-i joc cinstit.

Acum descopăr că există mai multe interpretări, dar că cea mai acceptată se referă la jocul de dame. Se pare că dacă iei pionul unui adversar, această mişcare nu este consierată ca ai jucat, deci ai dreptul la încă o mişcare.

Numai că această regulă pare a fi fost suprimată acum vreo o sută de ani !

Insă expresia a rămas în langajul curent francez. Si non è vero… !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *