Si tous les gars du monde…(I)

Boulogne, 1/06/2020

 

                      …ar vrea să citească « Don Quijote » pe limba lor ! 

 

Pe data de 2/05/2020, primeam mesajul următor de la Madrid : 

« Dragul meu, ce faci ? Sper ca bine.

Am o rugaminte, nu ştiu dacă e posibil. Un grup de persoane vor să recite un paragraf din Don Quijote de la Mancha şi m-au rugat pe mine să o fac, dar eu nu am Don Quijote în româneşte şi nu mai am un bun accent românesc.

Deci, te rugăm daca poţi să te filmezi spunând primele fraze ale carţii pe romaneşte. Ei vor să o aibă pe toate limbile…

Iti mulţumesc şi mi-ai face un mare serviciu. Acelaşi lucru şi pe alte limbi care să nu fie nici spaniola, nici engleza, nici franceza pe care le au.

Te sarut,

Micky »

Pe Micky o cunosc… de 60 ani ! 

Am fost colegi de clasă la Liceul naţional « Spiru Haret », între 1957 şi 1960. După care…nu ne-am mai văzut timp de … jumătate de secol !

Adică, până în 2014, la Bucureşti ! 

Intre-timp, Micky trăise vreo 40 ani la Buenos Aires şi 14 ani la Madrid.

De atunci, ne-am revăzut de câteva ori, la Madrid, în Delta Dunării, la Barcelona şi… la Bucureşti ! In plus, ne scriem şi vorbim, una-două, la telefon !

Nu se poate spune, deci, că demersul ei a fost o surpriză neaşteptată.

Insă, pentru mine, a fost o enormă bucurie ! 

N’am nevoie să amintesc slăbiciunea pe care o am pentru lumea « hispanică »  şi pentru limba lui Cervantes! Insă, timp de vreo 40 ani, era, mai mult, o înclinare « latino-americană ». In tot acest timp, când vreun client sau amic mă întreba « cum se explică această slăbiciune ? », îi răspundeam : « America latină îmi curge pe aici ! » Şi îi arătam, cu degetul mâinii drepte, vinele de pe braţul stâng ! 

Probabil, în mare măsură, pentru că, timp de patru decenii, am cutreierat America latină, din Nord în Sud, şi din Est în Vest, cam de două sau de trei ori pe an.

Insă, în ultimul deceniu şi jumătate, am început să frecventez cu mult mai multă asiduitate decât în anii precedenţi, peninsula Iberică. 

De ce ? Greu de spus !

Avantajul pensionarului ? Vecinătatea aeroportului de la Barcelona, « hub »-ul vecin cu reşedinţa noastră din Languedoc ? Regăsirea cu vechi amici, care locuiesc în Spania sau Portugalia, printre care Micky nu este ultima ? Contactele cu « Instituto Cervantes » în diferite colţuri ale lumii ?

Pasiunea  (virusul ?) contractată în ultimii ani pentru ceramica spaniolă, pictorul Sorolla sau cântăreaţa Sarita Montiel… ?

Regăsirea cu « Trajano, optimus princeps » (Traian în Dacia Felix !), cel născut la Italica, în Spania de azi ?  

Aş putea continua…încă multă vreme ! N-are rost !

Cum zice un celebru tangou argentinian de Carlos Gardel:

«Si soy así
¿Qué voy a hacer?
Nací buen mozo
Y embalao para querer ! » 
 

In plus, acest mesaj mi-a amintit o altă istorie argentiniană. 

Este vorba de o anecdotă cu Jorge Luis Borges, povestită de « verişoara » mea Alina Diaconú. 

Alina Diaconú este o bine cunoscută personalitate a lumii literare argentiniene, cu toate că e născută la Bucureşti şi a părăsit România în 1959, la vârsta de 14 ani. In plus de activităţile de scriitor, ea colaborează, ca jurnalistă, cu diferite cotidiene de renume din Argentina, cum ar fi  Clarin, La Nación, La Prensa şi La Gaceta.

Alina a fost distinsă cu numeroase premii, printre care bursa Fulbright. 

Acum mulţi ani, ea mi-a povestit că Jorge Luis Borges, pe care l-a cunoscut foarte bine, avea o « meteahnă » ! Dorea să asculte « Tatăl nostru » în cât mai multe limbi ale pământului. 

Pentru limba română, el s-a adresat Alinei.

După ce ea i-a precizat că  « …soy rumana. »

La care Borges a răspuns : « Usted es rumana o romana, porque Rumania, Roma… », după cum Alina povesteşte în cartea ei, intitulată « Preguntas con respuestas ». 

Nu-mi rămânea decât… să găsesc textul « Ingeniosului hidalg Don Quijote… » în limba română. 

Nimic mai simplu, într-o perioadă normală !

N-aveam decât să merg la ICR –Institutul Cultural Român din Paris, unde aş fi rezolvat repede această problemă.

Insă, într-o vreme de carantină… orice lucru devine mai complicat ! 

N-am renunţat ! Nici nu mi-am spus : « Las pe…după ! »

Am reflectat un moment şi am făcut apel la diferite cunoştinţe, care mă puteau ajuta.

Cum spune un proverb francez : « Dans la vie, l’important n’est pas de savoir les choses, mais de savoir quel est la personne qui sait où trouver celui qui connaît la chose ! »

Adică : « In viaţă, important nu e să cunoşti lucrurile, ci să cunoşti persoana care ştie unde-l poţi găsi pe cel care cunoaşte acest lucru ! ». 

Sau, în cazul carantinei : « Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi… cu mâna altuia ! » 

Zis şi făcut !

Am contactat imediat diferite persoane (români şi spanioli !), rugându-i să mă ajute.

După numai câteva ore, primeam un mesaj din Buenos Aires, care spunea :

« Am… “aruncat nişte undiţe” şi aştept să văd ce “prind” ! » 

După câtăva vreme, urma să aflu că « undiţele » spuneau : 

« Don Quijote…în româneşte!

Iată ce ma roagă Adrian Rozei (el, veriga pe lanţul slăbiciunilor)… Mă puteţi ajuta? »,

şi că fuseseră aruncate…în Spania, Argentina, România ! Nu-i rău ! 

In acelaşi timp, « Parisul » răspundea :

« Adrian hay varias traducciones al rumano: una creo que de Prologo editorial, pero  si pinchas en la casa del libro, encontrarás!! Te llamo por telf. »

Eram încântat : « El mundo se anima ! », cum spun argentinienii.

Din conversaţia telefonică propusă, am aflat că «traducerea de referinţă » este cea a lui  Sorin Mărculescu. 

Această informaţie m-a determinat să caut istoria traducerii capodoperei lui Cervantes în limba română.

Prima tentativă datează încă de la sfârşitul secolului XIX, prin publicarea în « Ediţie foileton » a  38 din cele 52 de capitole ale Părţii I. din „Don Quijote”, în revista „Convorbiri literare”, între anii 1881-1890, de către  junimistul Ştefan G.Vîrgolici. 

Insă, printre cele care au urmat, mi-a atras atenţia cea a unui

« traducător care semnează cu iniţialele L. S., probabil Lazăr Şeineanu, (care) scoate în Colecţia „Biblioteca pentru toţi” nr. 96, Bucureşti, Alcalay, 1910, reeditată în 1924, în aceeaşi Colecţie la nr.218, o prelucrare de numai 72 de pagini, sub titlul „Vieaţa şi aventurile viteazului şi nobilului Don Quijote” ».

Lazăr Şeineanu este, pentru mine, o prezenţă pariziană permanentă ! 

Mormântul lui « Lazar Sainéan » sau « Lazar Moïse Sain » (1859 -1934) se găseşte în Cimitirul Montparnasse din Paris, vecin cu locul de  veci a nenumăraţi români celebri, printre care scriitorul Tristan Tzara, pictorul Jacques Hérold, pianista Clara Haskil, dramaturgul Eugène Ionesco, fotograful Brassaï, scriitorul Emil Cioran, actorul De Max etc., etc. 

Şi, bine înţeles, Brâncuşi, nu departe de mormântul Tatianei Rachevskaïa, dominat de celebra sculptură « Sărutul », a cărei soartă mai este încă în dezbatere, mai bine de un secol după ce a fost creată de sculptorul de la Hobiţa ! 

Insă singurele versiuni integrale ale traducerii în limba română a operei lui Cervantes sunt ediţia Frunzetti-Papu, în 1965, şi cea elaborată de Sorin Mărculescu, în 2002. 

Aşteptam cu mult interes sosirea fragmentului cerut din « Don Quijote ».

Oare care va fi versiunea aleasă de interlocutorul meu necunoscut ? 

Prima variantă a sosit de la Madrid.

Era un scan al primelor trei pagini din romanul cerut. 

Al doilea, era versiunea integrală, sosită în pdf. de la Bucureşti.

Amândouă trecuseră prin Buenos Aires şi corespundeau traducerii din anul 2002, cu menţiunea : 

« Aveti, alaturat, in versiune PDF, ultima editie a romanului “Don Quijote”, in limba romana.

https://cdn4.libris.ro/userdocspdf/725/don-quijote.pdf » 

Le-am citit cu atenţie ! Numai primele alineate, printre care trebuia să aleg textul a cărui recitare mi se cerea. 

CAPITolUL 1
Care vorbeşte despre condiţia şi îndeletnicirile faimosului şi viteazului hidalg don Quijote de la Mancha

Într-un sat de prin La Mancha, al cărui nume nu voi să-l ţin minte, trăia nu de mult un hidalg dintre cei cu lance-n rastel, pavăză veche din piele, gloabă costelivă şi ogar iute de picior. Rasol, mai mult cu vacă decât oaie, salăţi de răcituri mai mereu seara, ofuri şi stropşiri sâmbăta, linte vinerea, câte-un porumbel pe deasupra duminica îi înghiţeau trei pătrimi din venituri. Restul i se ducea pe un pieptar din postav fin, pantaloni de catifea pentru sărbători, cu papuci din acelaşi material, iar în zilele de peste săptămână îşi ţinea rangul cu o stofă cenuşie dintre cele mai fine. În casă avea o jupâneasă ce trecea de patruzeci de ani şi o nepoată ce n-ajungea la douăzeci, precum şi un argat la fermă şi pe-afară, care înşeua gloaba şi mai apuca şi cosorul. Vârsta hidalgului nostru bătea spre cincizeci de ani. Avea un fizic ro- bust, uscăţiv la trup, tras la faţă, mare matinal şi prieten al vână- torii. Umblă vorba că purta numele de „Quijada“ sau „Quesada“, în această privinţă stăruind un dezacord printre autorii care scriu despre acest caz, deşi prin conjecturi verosimile se dă de înţeles că îl chema „Quijana“. Dar lucrul e de mică însemnătate pentru povestea noastră: e de ajuns ca în istorisirea ei să nu ne-abatem cu nicio iotă de la adevăr.

Foarte repede, am căutat textul original.

Spre marea mea uimire, am descoperit că înţelegeam mai bine versiunea în limba spaniolă, decât pe cea în limba română ! 

CAPÍTULO PRIMERO
Que trata de la condición y ejercicio del famoso y valiente hidalgoI don Quijote de la Mancha1

En un lugar de la Mancha2, de cuyo nombre no quiero acordarme3, no ha mucho tiempo que vivía un hidalgo de los de lanza en astillero, adarga antigua, rocín flaco y galgo corredor4. Una olla de algo más vaca que carnero, salpicón las más noches5, duelos y quebrantos los sábados6, lantejas los viernes7, algún palomino de añadidura los domingos8, consumían las tres partes de su hacienda9. El resto della concluían sayo de velarte10, calzas de velludo para las fiestas, con sus pantuflos de lo mesmo11, y los días de entresemana se honraba con su vellorí de lo más fino12. Tenía en su casa una ama que pasaba de los cuarenta y una sobrina que no llegaba a los veinte, y un mozo de campo y plaza que así ensillaba el rocín como tomaba la podadera13. Frisaba la edad de nuestro hidalgo con los cincuenta años14. Era de complexión recia, seco de carnes, enjuto de rostro15, gran madrugador y amigo de la caza. Quieren decir que tenía el sobrenombre de «Quijada», o «Quesada», que en esto hay alguna diferencia en los autores que deste caso escriben, aunque por conjeturas verisímilesII se deja entender que se llamaba «Quijana»III, 16. Pero esto importa poco a nuestro cuento: basta que en la narración dél no se salga un punto de la verdad.

Trebuie să precizez că, chiar dacă am văzut de nenumărate ori desene, gravuri, tablouri pe pânză sau carton, pe hârtie sau pe ziduri de cărămidă, executate în « aqua-forte », guaşă, acrilic, ulei sau…, nu am avut niciodată curiozitatea (sau răbdarea ?) de a citi întregul roman ! 

In schimb, am văzut de câteva ori, pe scenă, musicalul « Omul de la Mancha ».

In special, îmi amintesc de spectacolul vizionat la Ciudad de Mexico, prin anii ’80, în care rolul-titlu era interpretat de faimosul actor mexican Enrique Álvarez Félix, fiul celebrei actriţe Maria Félix.

Atunci, am descoperit că spaniola vorbită pe scenă de Don Quijote nu era aceeaşi cu cea pe care o auzeam când conversam…cu clienţii mei ! 

Pe urmă, l-am văzut la Paris, în acelaşi spectacol, pe marele actor francez Jean Piat, care juca însoţit, în rolul Dulcineei, de superba Jane Manson. 

Unul din marile mele regrete teatrale, în Franţa, este cel de a-l fi ratat, în acelaşi rol,  pe Jacques Brel, cu Dario Moreno în Sancho Pança. Deşi venisem special, de la Saint Etienne la Paris, în acest scop. Insă, în ultimul moment, cum mi s-a spus că nu mai e niciun bilet disponibil, am lăsat… pe data viitoare.

Doar că « data viitoare »… n-a mai existat ! 

Desigur că, pe scena franceză, problema « limbii vorbite  de Don Quijote» nu se punea în aceiaşi termeni ! 

In schimb, când am văzut, chiar în primele rânduri ale versiunii româneşti, « stropşiri », « ofuri » sau « cosorul »… m-am întrebat « oare ce-s astea ? ». Şi m-am îndreptat spre original, ca să le înţeleg ! 

E drept că am remarcat în scanul primit că, după primele două rânduri de text, urmau…26 linii de note explicative ! Dintre care, unele, se refereau chiar la cuvintele pe care nu le înţelesesem ! 

Mai apoi, câutând prin comentariile explicative şi exegezele specialiştilor, am descoperit că : 

« Principiile traductologice enunţate de Prof. D. Copceag au fost respectate şi urmate cu fidelitate în elaborarea celei de-a doua ediţii integrale „Don Quijote” existente în limba română, datorată lui Sorin Mărculescu (Piteşti, Paralela 45, 2002), în care textul propriu-zis este dublat de un aparat critic de două mii de note, constituindu-se într-un erudit manual de civilizaţie şi cultură a „Secolului de aur”; în schimb, această ediţie filologică se reazemă, în selectarea vocabularului, pe un principiu etimologic, neglijând în parte sensul curent al termenilor. »

Mărturisesc că n-aş avea curajul de a citi « un aparat critic de două mii de note » ! Şi mă întreb cine s-ar încumeta, dacă nu e un filolog sau profesor emerit, în această specialitate!

Iată că, în fine, cuvântul mi-a scăpat ! Cui se adresează această traducere ? « Specialiştilor » sau « cititorului de rând » ? 

Probabil că cel mai bine ar fi să existe două variante, corezpunzând celor două « segmente de piaţă », cum ar spune un specialist în marketing ! 

Iată că, fără să vreau, am dat iar peste un « specialist ».

Oare nu-s prea mulţi pe lumea asta ?

Trebuie să mai reflectez ! 

 *   *   *

Toate aceste detalii tehnice nu m-au împiedicat să realizez înregistrarea cerută. Cu o imensă plăcere ! 

Am trimis-o corespondentei mele din Madrid, rugând-o, după ce întregul « montaj » va fi gata, să-mi trimită şi mie o copie.

Ea a scris amicilor ei :

« Les envio lo que leyo mi amigo rumano de Don Quijote como me lo habian pedido.

El les pide cuando lo tengan en todos los idiomas  le envien a el tambien una copia – si quieren la tapa del libro la puede mandar,

Cariños

Micky »

Iar mie mi-a scris :

« SCUMPUL MEU, NUMAI TU AI PUTUT SA FII CAPABIL SA-MI TRIMITI IN ASA SCURT TIMP DON QUIJOTE. L-AI CITIT FOARTE FRUMOS SI ITI MULTUMESC DIN TOATA INIMA. ESTI UN OM DE INCREDERE.

SANATATE SI NUMAI BINE »

La care n-am putut răspunde decât : 

« Para servirle, Señorita, siempre a su disposición!» 

Va urma…

                                              Adrian Irvin ROZEI
                                              Boulogne, iunie 2020

2 thoughts on “Si tous les gars du monde…(I)

  1. Din nou Adrian Rozei ne copleșește cu erudiția lui formidabilă și ne transportă pe câmpiile eliseene ale bucuriilor cunoașterii. Îi sunt recunoscător că mă smulge din toropeala bătrâneții și a singurătății Coronei cu asemenea surprize intelectuale. Uite un sublim cavaler al literelor, l-am numit astfel pe Adrian Rozei, cum ne demonstrează că încă se mai poate, încă mai există, frumuseți ale cunoașterii… Umil, înfricoșat, beat de parfumul risipit cu atâta dărnicie de Rozei, îi sărut o pleoapă… Teșu Solomovici

  2. AI CERE ORICE LUI ADRIAN ROZEI, ESTE A OBTINE ABSOLUT TOTUL DESPRE INTREBAREA TA. ESTE UN ENTUZIAST CERCETATOR CU O RABDARE DE FIER SI CU RELATII DIN TOATA LUMEA. O PERSOANA CU TOTUL EXCEPTIONALA SI INTERESANTA. ,PENTRU MINE A FOST O REINTILNIRE EXCEPTIONALA. PENTRUCA N AM CUNOSCUT PE NIMENI ATIT DE PREGATIT. IN TOATE DOMENILE SI ATIT DE ATENT IN A LE TRANSMITE.
    Merci mon ami !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *