Sevillana, …la nuestra !

Sevilia, 20/03/ 2017 

Se spune că, atunci când a ajuns în Paradis, papa X…  a fost primit de Sf. Petru, care are misiunea de a înscrie datele personale ale tuturor noilor veniţi într-un enorm catastif. La întrebarea : « Care a fost meseria Dvs. pe pământ ? », Sf. Părinte a răspuns : « Am fost Papă ! » 

Atunci, Sf. Petru, puţin uimit, l-a întrebat : « Ce-i aia Papă ? »

Şi mai uimit, noul venit a spus : « Cum ce-i aia Papă ? Am fost şeful Bisericii catolice, apostolice şi romane de la Roma ! In consecinţă, cer şi insist să am o primire demnă de importanţa activităţii mele pe pământ ! »

Sf. Petru i-a răspuns : « Eu nu ştiu ce-i aia !  Trebuie să vorbeşti cu Sf. Fecioară. »

Zis şi făcut ! Sf. Fecioară îl primeşte, ascultă explicaţiile Sf. Părinte şi, un pic uimită, îi răspunde : « Eu nu ştiu ce-i aia « biserica catolică… etc, etc »!  Vezi dumneata cu fiul meu Iisus Hristos. »

Zis şi făcut ! Intrevedere cu Iisus, explicaţia Sf. Părinte… « Fiul omului » cade pe gânduri.

După un moment de reflectare, el se adresează Sf. Părinte : « Dumneata vrei să spui că afacerea aia, pe care am montat-o acum 2000 ani, încă mai funcţionează ? » 

                                            *   *   *

La mijlocul anilor ’80, societatea în care lucram în Franţa cumpărase un brevet american pentru fabricarea unei materii plastice de larg consum, adaptată producţiei  ambalajelor alimentare. Polipropilena, ca să-i spunem pe nume ! 

După ce mi s-a explicat avantajul acestui produs, am început să caut, în ţările de care mă ocupam, utilizatori potenţiali ai acestui material. Mărturisesc că a crea şi a dezvolta o nouă piaţă cu un nou produs şi o nouă aplicaţie mă amuza mult mai mult decât să vând 2000 T de polietilenă pentru fabricarea sacilor de supermarket ! 

Astfel, am descoperit că în Colombia există o piaţă importantă… pentru sticlele de undelemn. Printre societăţile contactate atunci,  am aflat că « La Sevilliana », o fabrică de îmbuteliere a uleiului alimentar, tocmai cumpărase o maşină foarte modernă pentru fabricarea sticlelor de plastic, abandonându-le pe cele din sticlă.

Această societate avea o lungă tradiţie în domeniul alimentar, în care colombienii importă nenumărate produse din Spania. Insă deviza lor, nu lipsită de o oarecare mândrie naţională, era « Sevillana, la nuestra ! » Iar imaginea-simbol, reprodusă pe toate sticlele de undelemn sau pe afişele publicitare, reprezenta o dansatoare de flamenco… cu siguranţă din Sevilla !

 Am decis că acest consumator important TREBUIE să devină clientul meu !

 Au cumpărat un prim container, au făcut testele necesare, care le-au dat deplină satisfacţie, după care am semnat un contract pentru livrarea a 400 T în trei luni. 

După ce am înscris în programul de producţie al uzinei noastre 200 T din acest produs foarte special şi foarte bine valorizat, am văzut debarcând în biroul meu, supraexcitat, directorul « Departamentului Poliolefine » : 

« Adrian ! Ai făcut o greşală ! Vrei să spui că ai de expediat 20 T, nu 200 T ! »

Eu, foarte calm, i-am răspuns : « Nu ! Am vândut 200 T şi peste două luni vreau încă 200 T. »

Şeful departamentului a început să dea din colţ în colţ : « N-o să plătească niciodată ! »

Desigur ! « Orice client din lumea a treia este un escroc care trăieşte numai din înşelarea furnizorilor ! » Aşa gândeau ei, uitând să menţioneze că danezii, un popor foarte respectabil, le-au lăsat timp de trei ani facturi neplătite în valoare de mai multe milioane de franci ! 

« Nu ! », zic eu. « Am primit deja « cartea de credit irevocabilă şi confirmată de o bancă europeană de prim ordin », după formula consacrată. 

Aşa am descoperit că cea mai importantă comandă a acestui produs-far pe care o înregistraseră, în Europa, nu depăşise… 40T ! Şi eu, care aveam de expediat 400 T  în două luni pentru o « ţară de sălbatici cu pene-n… fund» din America de sud ! 

Desigur că tehnicienii s-au depăşit, au fabricat produsul, l-am expediat şi piaţa colombiană a fost în curând inundată de noul produs-far : sticla de ulei de masă « Sevillana… la nuestra ! »

Iar eu am adus, cu ocazia următoarei vizite în Colombia, una din primele sticle produse… cu uleiul în ea ! Insă, cum fusese fabricată sub vid, la Bogotà, la 2800 m peste nivelul mării, la Paris ea era cam « storcoşită », adică presiunea atmosferică ridicată îi dădea un iz de… călcat de tramwai. 

Subsemnatul, la “Feria de Bogotà”, în 1981

Contractele succesive cu « La Sevillana » au durat câţiva ani, până când colombienii au descoperit un furnizor mai ieftin, dacă-mi amintesc bine, în Statele Unite.

Insă eu am păstrat sticla de ulei colombiană mulţi ani de zile, până în 2007, când am ieşit la pensie. Ea rămăsese intactă, tot « storcoşită » ca în prima zi, cea mai bună dovadă că era perfect etanşe, deci că aerul nu oxidase conţinutul. Şi că undelemnul putea încă să fie folosit. 

Vivat  « Sevillana… la nuestra ! » 

                                       *   *   *

In vacanţă în Colombia, în luna aprilie 2016, mi-a venit o idee năstruşnică.

« Oare afacerea pe care am creat-o acum 30 ani, mai există încă ???? » 

Am intrat în câteva magazine alimentare sau supermarketuri din Colombia. Erau expuse acolo mai bine de 20 mărci de ulei de masă. Din măsline, din porumb, din soia, clasice sau biologice, de import sau naţionale, cu recipiente din sticlă sau din plastic… 

Numai marca « Sevillana » nu exista !

Oare mărcile de ulei sunt mai puţin perene decât… biserica romano-catolică ?

Rămâne de verificat ! 

                                       *   *   *

A trecut un an de la vizita mea în Colombia. 

In vizită la Sevilia, mi-am spus că s-ar putea ca marca de ulei « Sevilliana » să existe în acest oraş. Plimbându-mă prin grădina palatului ducesei de Alba, am dat peste o fetiţă foarte simpatică şi binevoitoare care lucra aici  încă de la deschiderea acestui muzeu, acum un an.

Am întrebat-o dacă a văzut cumva marca de ulei care mă interesează.

A scos imediat telefonul ei şi, în mai puţin timp de cât era nevoie ca să spun « Hop ! », mi-a găsit imaginea de azi a sticlei « Sevillana » din Colombia şi prezentarea societăţii din Bogotà, care o produce ! 

Desigur că, întretimp, ea nu mai e fabricată cu polipropilenă, ci cu PET. 

 Ce importanţă are!

Acum ştiu că « afacerea pe care am montat-o acum 30 ani, încă mai funcţionează » !

 

                                                         Adrian Irvin ROZEI

                                                          Sevilia, martie 2017  

 –

SERVICE APRES VENTE

La Bastide Vieille, 4/10/2018

 

Acest text a fost scris acum mai bine de un an, pe când furia împotriva utilizării maselor plastice nu se dezlănţuise încă.

Deşi, în Franţa, doamna ministru al « tranziţiei ecologice », Ségolène Royal, a decis în 2017,  înainte de a părăsi guvernul, că sacii de plastic trebuie să dispară de pe piaţă. De cum Ségolène a dispărut,… sacii au reapărut ! Biodegradabili, reciclabili, ecologici !

Ca în majoritatea cazurilor, aceste « ukazuri », aşa-zis « ecologice », ascund interese meschine ale unor politicieni, ale unor grupuri de presiune sau ale unor iluminaţi care doresc să schimbe lumea, după visele şi obsesiile lor.

In cazul sacilor de plastic, era vorba de interesele agricultorilor, producători de porumb, care doreau să vândă, cât mai repede, cantităţi uriaşe de făină care face plasticul biodegradabil. 

In acest moment, argumentul major, împotriva utilizării materiilor plastice în domeniul ambalajului alimentar, este apariţia, de zeci de ani, a unor « continente de deşeuri », în toate oceanele şi mările globului. 

Subiectul fiind de actualitate, săptămânalul « Le POINT », datat 27/09/2018, publică un articol, pe 4 pagini, intitulat «  Plastique, le combat du siècle a commencé ». 

Subiectul mă pasionează, pentru am o bogată experienţă în acest domeniu : am lucrat din 1975 până în 1989 în domeniul materiilor plastice, în cadrul grupului « ELF Aquitaine », primul grup industrial francez din acea vreme. Am fost responsabil cu exportul diferitelor materii plastice « de grand consum », rând pe rând sau în acelaşi timp, pentru jumătate din lume : Europa de Nord, America de Nord şi de Sud, Orientul Mijlociu şi câteva ţări din Africa. 

In domeniul « ambalajului plastic » am introdus şi dezvoltat nenumărate produse, în toate aceste ţări. Ele au reprezentat un progres major pentru calitatea vieţii consumatorilor, pentru accesul multor populaţii la produse medicale şi alimentare necunoscute lor înainte de apariţia acestor ambalaje, ba chiar şi pentru economisirea unei enorme cantităţi de energie. 

Pot afirma, deci, cu cifre şi argumente, că aceste ambalaje sunt mult mai « ecologice » decât alternativele « hârtie, carton sau sticlă », sugerate de apărătorii teoriilor ecologiste. Vorbind, încă o dată, din experienţă proprie, pentru că, din 1989 până în 1994, am fost « Chef produit », în cadrul aceluiaşi grup, pentru un produs utilizat, mai ales, în industria hârtiei. 

Mai mult ! In 1981, am ţinut o conferinţă, în limba spaniolă, la Rio de Janeiro, în faţa tuturor agenţilor regionali ai grupului « ELF Aquitaine », despre avantajele utilizării materiilor plastice în domeniul alimentar şi medical. Textul conferinţei, bogat ilustrat cu exemple din lumea latino-americană şi din Orientul Mijlociu, a fost editat sub forma unei broşuri bilingve franceză/spaniolă şi trimis agenţilor şi clienţilor noştri din America Latină. Am păstrat, până azi, un exemplar din această broşură. 

Nu e aici nici locul, nici spaţiul necesar pentru a dezvolta o analiză care cere zeci de pagini de argumente « pro şi contra ». Pentru că, în această lume, nimic nu e « totu’ alb, totu’ negru » ! Insă, ostracizarea unor produse, la fel ca şi al unei secţiuni din populaţie sau a unei teorii sociale sau politice, ţine mai mult de principiile dictatoriale, decât de cele democratice. 

Am avut deja ocazia de a menţiona în scris aceste probleme, de aproape un deceniu şi jumătate, fie sub o formă serioasă şi argumentată :

Verzi afară, roșii înăuntru

fie sub o formă umoristică :

Courte paille.

Insă acum doresc să revin asupra subiectului « sticle din plastic ».

Şi în acest domeniu, am avut marea şansă de a trăi o experienţă interesantă şi… premonitoare. 

Intre 1983 şi 1985, am introdus utilizarea materiilor plastice în domeniul apei minerale, în mai toate ţările din Orientul Mijlociu de care mă ocupam pe atunci.

In cadrul grupului « ELF Aquitaine », exista o societate,  numită « Dorlyl », care se ocupa cu fabricarea maşinilor pentru suflarea sticlelor de plastic. Tehnologia dezvoltată de această societate era printre cele mai, -probabil, cea mai !- avansate în acest domeniu. Tatăl meu, care lucrase în domeniul proprietăţii industriale, mi-a confirmat că brevetele depuse de « Dorlyl » erau printre cele mai inovante şi originale, din ceeace văzuse el. Ori, tatăl meu s-a ocupat, timp de vreo 15 ani, cu supravegherea brevetelor care erau depuse în majoritatea ţărilor cu tehnologie de vârf şi a rămas pasionat de acest subiect până la moarte, la vârsta de 102 ani ! 

Astfel, în colaborare cu « Dorlyl », tehnicienii din societatea noastră au dezvoltat un produs (PVC), cel mai adaptat pentru această utilizare. 

Aveam, deci, argumentele necesare pentru a introduce şi dezvolta această « aplicaţie », mergând mână în mână, cu fabricantul francez al sticlelor de apă. Mai apoi, am dezvoltat, în America Latină, vânzările de LDPE (Low Density Polyethylene), în domeniul poşetelor pentru lapte, sau HDPE (High Density Polyethylene), pentru sticlele de lapte, produse care mai există, sub aceeaşi formă, până azi. 

Insă, piaţa sticlelor de apă minerală fără gaz, m-a pasionat şi a rămas unul dintre cele mai importante succese comerciale pe care le-am obţinut. 

Nu voi vorbi despre realizările din Egipt, Arabia Saudită, Emiratele Arabe sau Bahrein, deşi am trăit acolo multe aventuri amuzante sau captivante, legate de acest produs. Ceeace ne interesează acum, este… Yemenul ! 

In Yemen, există obiceiul de a mesteca « khat », o plantă euforizantă, care, în timp ce-i utilizezi frunzele tinere, îţi dă o senzaţie de « fericire », dar şi o sete nebună ! Timp de multe secole, locuitorii acestei ţări se plimbau cu un recipient de argilă, în care ţineau apa de băut. Când am apărut pe piaţă cu sticle de apă minerală de 0,5 l, succesul a fost… fulgerător. In mai puţin de 3 ani, am vândut în Yemen mai bine de 11 000T de P.V.C., numai pentru sticlele de apă minerală ! 

Desigur că, locuitorii aceste ţări, fără nicio disciplină sau simţ al curăţeniei, aruncau sticlele golite peste tot. In numai câteva luni, toate gropile, tranşeele de-a lungul axelor de tranzit principale, chiar şi drumurile din satele pierdute prin munţi, erau pline de sticle de plastic goale ! 

Atunci, autorităţile locale au început să se preocupe de această problemă.

Orişice asemănare cu lumea noastră, aşa zis civilizată, nu este numai o întâmplare. Drept care, clienţii mei, fabricanţii de sticle din plastic, au început să-şi spună că… şi din acest domeniu se pot scoate bani ! 

Drept care, ne-au consultat în privinţa posibilităţii reutilizării materiei plastice disponibile, urmând ca ei să organizeze colectarea sticlelor, în Yemen.

Tehnicienii grupului ELF au studiat problema şi au venit cu două  produse posibile : stâlpii utilizaţi în vie şi transformarea materiei plastice în fir, cu care se fabricau…pulovere ! Astfel, pentru a promova această utilizare, oarecum neaşteptată, ni s-au oferit tuturor celor ce se ocupau de această activitate… pulovere cu logo-ul grupului ! 

Vorbesc de evenimente petrecute acum mai bine de 30 ani ! Este evident că tehnologiile au evoluat mult de atunci şi că azi există multe alte alternative. 

In ceeace mă priveşte, societatea « Dorlyl » fiind separată de grupul nostru, o altă structură a fost creată şi, cu foarte mare regret, a trebuit să renunţ la activitatea în acest domeniu. Cu atât mai mult cu cât, foarte repede, P. V. C.-ul a fost înlocuit cu alt produs (PET), care este utilizat încă şi azi. 

De altfel, acest ultim comentariu, mă face să revin asupra uşurinţei cu care jurnaliştii vorbesc despre aceste probleme, băgând în acelaşi sac nenumărate variante de « plastic », cu proprietăţi, natură, aplicaţii total diferite ! Ca şi cum ai spune că toate legumele, plantele sau… oamenii, sunt la fel, fără particularităţi specifice ! 

Iată însă că, acum 30 ani, cunoşteam deja  –şi nu numai eu !- problemele pe care ni le scot azi din cutie, şi de care nici autorităţile guvernamentale, nici industriile care au beneficiat de aceste materii, nici consumatorii, care le-au folosit, nu s-au preocupat în tot acest foarte lung laps de timp. 

Drept care, se trezesc deodată, sub presiunea « celor care strigă mai tare » că…trebuie să le interzică ! In loc să se preocupe de cum vor fi înlocuite aceste produse, care este « bilanţul ecologic » al înlocuitorilor, viitorul acestor profesii etc., etc.

Şi, mai ales, de educaţia populaţiei, de la mic la mare, pentru a evita o astfel de poluare ! Am întâlnit, nu demult, un locuitor, originar din Dordogne, care a revenit acolo, după un deceniu petrecut în Indonezia, care mi-a descris modul în care s-a  procedat pentru a rezolva problema poluării apelor cu materii plastice în regiunea lui din Franţa. Ceeace, bineînţeles, nu s-a făcut în Indonezia ! 

Numai că, acolo unde autorităţile, ca de obicei, fără nicio viziune de viitor, se grăbesc să legifereze suprimând, iniţiativele independente, văzând clar profitul care poate fi obţinut din această activitate, s-au pus în mişcare ! Din fericire ! 

Zilnic apar în presă sau în programele de televiziune, (când cenzura subliminală ecologistă le autorizează !), informaţii privind apariţia unei materii plastice biodegradabile, autodestructibile, fără remanenţă în natură (Chile) sau lansarea unui catamaran creat pentru a aduna deşeuruile de plastic din oceane (Ulysse), veşti despre cercetătorii pakistanezi, care au descoperit o ciupercă – Aspergillus tubingensis – care se hrăneşte cu materii plastice, ba chiar şi o invenţie care permite să transformi plasticul… în carburant (Plastic Odyssey) !

 

Incă din anii ’80, pe când mă ocupam în mod intens de utilizarea materiilor plastice în agricultură, am făcut cunoştinţă cu un cercetător israelian care mi-a prezentat un produs inventat de el, ce permitea descompunerea foilor de plastic, expuse la soare, la o dată aleasă de agricultor, în funcţie de condiţiile climatice, de intensitatea luminii soarelui în regiune şi de cantitatea de aditiv introdusă. 

E drept că am abandonat acest domeniu de 30 ani.

Doar acum, sub presiunea informaţiilor dezlânate ce apar în « mass-media », reîncep să mă pun la curent cu evoluţia acestui domeniu, însă… ca omul de pe stradă, al cărui creier e spălat cu obstinenţă şi rea credinţă de cei ce trăiesc din visuri… ideologice ! 

Am însă o încredere, fermă şi fără îndoieli, rezultat al experienţei personale, în posibilităţile tehnologice ale lumii noastre, care a demonstrat, de atâtea ori, că poate găsi soluţiile celor mai dificile probleme recurente în natură. 

Cu condiţia să nu i se pună beţe în roate de către puterea politică, interesată numai de scadenţele electorale de mâine dimineaţă !

                                                 Adrian Irvin ROZEI

                                          La Bastide Vieille, octombrie 2018

SERVICE APRES VENTE 2

Boulogne, 10/10/2018

 « Action ! Réaction ! », cum spunea o replică celebră dintr-un film recent. 

Pentru prima dată, văd în regiunea pariziană un afiş care, în domeniul materiilor plastice, nu militează pentru « dispariţia » lor, ci pentru « educaţia » populaţiei, având ca scop dezvoltarea « trierii ». 

Cei ce vor să cunoască spiritul acestei campanii de educare a publicului, pot găsi informaţiile necesare AICI.

Sper că această reacţie salutară se va manifesta şi în alte domenii ale vieţii publice. Astfel, informaţia de care dispunem nu va mai fi « mono orierntată » !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *