Scrisoare deschisă către un văr din Haifa

Cher cousin,

Anul trecut, când ne-am întâlnit la Nîmes, în sudul Franţei, timpul de care dispuneai era prea scurt ca să putem vizita toate monumentele şi muzeele acestui oraş reputat pentru istoria sa bimilenară.

Am trecut în viteză prin faţa Arenelor, « Muzeului Romanităţii », la « Maison Carrée », le « Carré d’Art »…

Câte locuri poţi vizita în numai 4 ore ? 

Astăzi, am revenit, tot pentru 4 ore, între două trenuri, la Nîmes.

Am împărţit acest laps de timp între două activităţi : cea gastronomică şi cea culturală. Ca să fiu sincer, cea gastronomică mi-a ocupat 2 ore şi jumătate, iar cea culturală… doar o oră şi jumătate ! 

De fapt, scopul vizitei mele era vizita expoziţiei « Pompéi, un récit oublié », în cadrul Muzeului Romanităţii.

Intre 6 aprilie şi 6 octombrie 2019,  muzeul deschis acum un an prezintă această nouă expoziţie, organizată după aceleaşi principii ca şi cea din anul trecut, care avea ca subiect « Gladiatorii » : un etaj complet din edificiu, un număr limitat de exponate,  un subiect restrâns, care nu-şi propune să « epuizeze » tema, ci, mai degrabă, s-o prezinte în contextul epocii sale. 

Probabil că, din acest motiv, organizatorii au ales o temă şi un personaj principal mai speciale : tentativa de salvare a locuitorilor din Pompei, de către flota romană, sub conducerea celebrului amiral Plinius cel Bătrân, în momentul erupţiei vulcanului Vezuviu din anul 79 d. H.

O singură zi din… 2000 ani ! 

Pliniu cel Bătrân a rămas în istorie, până astăzi, datorită nenumăratelor studii pe care le-a scris, dintre care „Istoria Naturală” ( Naturalis Historiæ), o enciclopedie alcătuită din 37 de volume, de neprețuită valoare, ce ne transmite cunoștințele naturale, antropologice, artămedicină, din lumea animală și vegetalăcosmologiebotanicăprelucrarea metalelorfiziologie, zoologie și mineralogie din acea perioadă, este singura care ne-a parvenit.

Insă, activitatea de scriitor şi cercetător al acestui formidabil erudit, a ocultat, de aproape 2000 ani, cariera lui de administrator al provinciilor romane şi  de militar, la cel mai înalt nivel al vremii lui. Printre diferitele misiuni îndeplinite, Plinius a fost şi administrator al finanţelor provinciei « Gallia Narbonensis », unde mă aflu acum, ceea ce justifică, încă o dată, prezenţa lui în « Muzeul Romanităţii » din Nîmes.

Amatorul de istorie veche, originar din România, poate fi interesat de fragmentul din scrierile lui Plinius, care se referă la acest teritoriu : Istoria Naturală – fragmente privind Dacia, I(III,IIII),47. Cartea a IV-a cuprinde așezarea geografică, neamurile…Daciei, Sarmației, Sciției, a insulelor din Pont. Cu toate că, în momentul decesului său, Dacia nu făcea încă parte din Imperiul Roman. * 

Tocmai acest moment face obiectul expoziţiei de la Nîmes. 

In anul 79 d. H., în momentul erupţiei vulcanice a Vezuviului, care urma să distrugă oraşele Pompei şi Harculanum, Pliniu cel Bătrân era prefect, comandant al flotei militare romane, staţionată la Miseno, în Golful Napoli, nu departe de insulele Ischia şi Capri. Impresionat de fenomenele vulcanice în curs de desfăşurare la celălalt capăt al golfului, Plinius decide să se apropie cu flota sa, în speranţa de a putea salva locuitorii în pericol, dar şi pentru a studia fenomenul geologic la care asista.

Decizie fatală ! Plinius, care se pare că era astmatic, a fost sufocat de fumul şi de gazele degajate de erupţie, şi a murit. 

Acest eveniment dă ocazia organizatorilor expoziţiei de a ne prezenta flota romană, într-unul din momentele ei de apogeu, pe când Imperiul controla totalitatea perimetrului mediteranean, devenit un « lac roman », cunoscut şi sub numele de « Mare Nostrum ». 

Un detaliu semnificativ mi-a atras atenţia în excelenta prezentare din muzeu : descrierea « anatomiei » şi funcţiei « rostrelor » sau « pintenilor »,  care ornau prova galerelor militare romane. 

Acest subiect m-a pasionat încă de acum 50 ani !

Când am sosit la Paris, am descoperit « coloanele rostrale » din Place de la Concorde. In anii ‘70, le-am admirat pe cele de la Sankt Petersburg (pe atunci Leningrad !). Mai apoi, am descoperit acelaşi gen de decoraţii în nenumărate alte muzee, pe monumente sau pe freşti, în tablouri, prin palate sau în pieţe publice…

Coloană rostrală la Bèziers

Astfel, am aflat că, în Roma antică, existau faimoasele « tribune rostrale », decorate cu pintenii navelor de război capturate de la inamic. Prima dintre ele fusese cea de pe  Comitium, adevăratul centru al Forumului roman. Devenit o tradiţie, acest mod de a decora tribuna de unde oratorii se adresau mulţimii, « Rostres » a devenit un term generic, utilizat până azi, chiar dacă « pintenii » navelor de război nu mai apar ! 

După ce am aflat toate aceste detalii istorice, doream să văd, în fine, obiectul interesului meu “în carne şi oase”! 

Enormă decepţie ! Nu numai că nu exista nicăieri în lume acest obiect, dar însăşi « specialiştii » nu reuşeau să se pună de acord cu sistemul de propulsare al navelor sau a manierei de a vâsli, ca să se ajungă la viteza necesară pentru a străpunge corpul navei inamice ! 

Tocmai de aceea, pe la mijlocul anilor ’80, când am vizitat Muzeul marinei din Haifa, am fost impresionat, descoperind un obiect neobişnuit !

Este vorba despre faimosul « L’éperon d’Athlit » (pintenul de la Athlit).

Descoperit în 1980 de Y. Ramon, în nordul golfului Athlit, la vreo 15 km de Haifa şi la numai 4 metri adâncime, el are o lungime de 2,26 metri şi o greutate de 465 Kg. Masa principală este fabricată din bronz turnat, însă el mai păstrează, la bază, bucăţi din lemnul la care era ataşat.

Despre provenienţa lui, am aflat diferite teorii :

-unele afirmă că desenele şi emblemele de pe pinten indică provenienţa şi data construcţiei navei, realizată în Cipru, pentru regele Ptolemeu VI (204 – 184 î. H.)

-altele, că ar fi vorba despre o navă din Cartagena din jurul anului 0.

Aici intervine nedumerirea mea!

In expoziţia de la Nîmes, într-un film de prezentare a flotelor de acum 2000 ani, ni se explică îndelung că, dacă cercetătorii subacvatici au descoperit destule « rostre » ale navelor romane, pe locul unor bătălii maritime (14 numai în regiunea Miseno din Golful Napoli !), niciuna nu aparţine navelor din Cartagena ! Care, pe atunci, era inamicul declarat al Romei!

Explicaţia ar fi că romanii găsiseră o soluţie elegantă şi practică pentru a evita scufundarea navelor lor, odată galera inamică « înjunghiată » !

Pintenul de metal îmbrăca un corp de lemn şi, după lovitura fatală, el se desprindea de nava agresoare, care se putea retrage, ca un deget dintr-o mănuşă ! Astfel, « rostrele » găsite în fundul mării sunt resturile acestor « degete retractabile », după ce corpul de lemn interior a putrezit.

Mărturisesc că, această explicaţie mi se pare… foarte nebuloasă !

Aş dori să am părerea specialiştilor care au studiat acest subiect !

Ceea ce înseamnă… o vizită la Haifa! Şi, în acelaşi timp, o reîntâlnire cu « L’éperon d’Athlit », după mai bine de 30 ani !

Nu e deloc exclus ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, să fac această deplasare. Insă, întretimp, ţi-aş fi recunoscător dacă ai putea să-mi trimiţi imaginea plăcii explicative şi, dacă nu-i prea complicat, părerea unui specialist al muzeului, despre acest subiect.

Cu mulţumiri anticipate şi calde salutări celor din familie !

Adrian Irvin ROZEI
Nîmes, 31 august 2019

*Pe unul din zidurile expoziţiei, defilează în buclă un film de câteva minute, prezentând imagini ale unui basorelief cu galere şi vase cu pânze, din epoca romană. Insă, nicio inscripţie nu indică provenienţa imaginilor.

Doar o privire atentă şi binecunoscătoare a “spaţiului mioritic” poate remarca, într-un colţ al imaginii, două stindarde tipic dacice cu capete de lup. Astfel, poţi recunoaşte registrul inferior al Coloanei lui Traian, de la Roma.

Direcţia muzeului a decis să nu indice provenienţa imaginilor sau a evenimentelor reprezentate în basorelief. Probabil pentru că ele au avut loc vreo două decenii după cel ce alcătuieşte subiectul expoziţiei !

SERVICE APRES VENTE

1*In trecere prin Bucureşti, în luna septembrie, n-am putut rezista tentaţiei de a analiza basoreliefurile de pe Columna lui Traian, în căutarea unor imagini reproducând vase cu « rostre ». Această operaţie este uşurată, în cazul Muzeului Naţional de Istorie al României, prin faptul că o binecunoscută copie a Columnei se găseşte expusă în bucăţi la nivelul solului.

Mai mult ! Desene cu explicaţii înconjoară soclul coloanei, ceea ce facilitează recunoaşterea evenimentelor şi a personajelor marcante reprezentate.

Iată câteva imagini ale vaselor cu rostre care pot fi găsite pe coloană.

Impăratul Traian părăseşte Dacia ocupată, pe un vas cu rostră

O săptămână mai târziu, la Roma, am încercat să revăd aceste imagini pe Columna originală. Exerciţiu dificil legate de imagini ce se află, uneori, la aproape 30 metri înălţime !

Insă, foarte bine puse în valoare de o excelentă iluminare nocturnă.

2*O altă surpriză, legată de expoziţia din Nîmes, mă aştepta la Napoli !

Intr-una din vitrinele Muzeului Naţional de Antichităţi, o notă manuscrisă indica deplasarea unui obiect din colecţie la expoziţia de la Muzeul Romanităţii.

O statuie identică cu cea prezentată la Nîmes

Insă, un obiect simetric –un faun priapic purtând o tavă în mână- mi-a reamintit pe cel expus la Nîmes, care va reveni după închiderea acestei expoziţii, pe 6 octombrie. 

COMENTARII

RNS din Paris scrie :

Foarte interesant, felicitàri ! Sper sà placà tuturor celor càrora l-ai trimis. 

Cum sunt însà un împutit de cârcotas, îmi permit sà-ti semnalez o eroare: Titlul original al lucràrii lui Pliniu este Naturalis Historia, si nu Naturalis Historiæcum au scris în Evul Mediu latinistii care l-au reeditat, càci pe vremea lui Pliniu diftongul æ nu exista si nici genitivul nu cred cà se folosea. Apoi, latina a evoluat. 

Dar asta-i asa, doar ca sà te tachinez. Felicitàri !  

AIR a ràspuns :

Textele in italice sunt copiate dupa Internet, Wikipedia etc. Deci adresează-te lor pentru corectare! Cu siguranţă ca au vreo Anuţa pentru filosofii d’astea. Vor fi încântate de comentarii!

RNS ràspunde :

Sunt doar conventzii, cher ami, faptul cà latinistii mdievali nu mai vorbeau si scriau ca Pliniu, dar asa-mi place mie sà te tachinez pi tini !  

Nu stiu dacà Dimitrie Cantemir s-ar fi înteles cu Pliniu pi latinishti, dar este sigur cà noi nu ne-am întelege cu Stefan cel Mare pi româneshti ! 

2 thoughts on “Scrisoare deschisă către un văr din Haifa

  1. Deosebit de interesant. Ma bucur ca faceti asemenea cercetari.
    MULTUMESC !!!
    Toate cele cuvenite,
    Antoinette Danescu Dugas

  2. Impresionant! Un reporter de mare talent dublat de un istoric iscoditor, dl Irvin Rozei merită aplauze, Teșu Solomovici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *