Roma nun fa’ la stupida stasera*

File de jurnal (romane)

« MAMAN POURQUOI TU NE M’AS PAS FAIT NAITRE A ROOOME!!!???? »
(Un internaut)

Prima zi, după reîntoarcerea la Roma, e întotdeauna un moment dificil!

In aproape cincizeci de ani de vizite repetate, s-au adunat atâtea amintiri, atâtea experiențe care, odată revenit la fața locului, reies cu o claritate… par’că s-au întâmplat ieri!

De data asta am decis să-mi petrec prima seară pe Via Veneto.

Desigur că, în 1968, când am sosit prima dată la Roma, după numai 11 luni dela plecarea din România și student fiind cu mijloace foarte reduse, n-am putut vedea decât fațadele hotelurilor, restaurantelor, barurilor unde, cu mai puțin de zece ani în urmă, strălucea epoca de glorie rămasă în istoria culturală a Romei sub numele “La Dolce Vita”.

Insă mai târziu, după alți 10 sau 15 ani, cu alte mijloace, am reușit să locuiesc, ba chiar și să petrec câteva zile în jurul Anului Nou, într-unul dintre marile hoteluri de pe Via Veneto. Pe atunci, la începutul anilor ’80, protagoniștii epocii “La Dolce Vita”, un Fellini, Mastroianni, Giulietta Masini, Vittorio Gassman, Totò, Renato Salvatori, Alberto Sordi, Domenico Modugno… fiind încă în viață și activi în lumea artística, nimeni nu îndrăznea să menționeze locurile de memorie pe care ei le marcaseră cu prezența lor actoricească. Deci ca să ști unde, când și cum, trebuia să te adresezi figurilor minore ale acelor vremi.

Mai pe urmă, în anii ’90, odată cu dispariția figurilor de vârf ale acelei epoci, au apărut, încet-încet, câteva indicații privind locurile de memorie care trebuiau reamintite. Așa am descoperit, în colțul de pe Via Veneto cu Via Ludovisi, o placă de marmoră care spunea:

Via Veneto placa Fellini 001„ A Federico Fellini che fece di Via Veneto il teatro della Dolce Vita
S.P.Q.R. 20 Gennaio 1995 ”

Mai apoi, fotografii ale personalităților artistice marcante ale epocii, nu numai cei care au participat la operele artistice create atunci, dar și vedete italiene sau internaționale cum ar fi Sophia Loren, Anna Magnani, Alain Delon, James Coburn, Sylvester Stallone, Ingrid Bergman, Alfred Hitchcock și mulți alții au apărut pe pereții restaurantelor din zonă, unde pot fi văzute până astăzi. Chiar dacă, probabil că n-au pus niciodată piciorul sau, mai bine zis, nu s-au așezat vreodată la o masă din aceste localuri.

Pentru că locul de întâlnire preferat al acestor vedete era restaurantul numit “Café de Paris”. Acolo se întâlneau, și nenumărate fotografii sunt martori incontestabili ale acelor momente, toate vedetele enumerate mai sus, precum și nenumărate “starlette” în căutarea gloriei, tehnicienii acestei lumi artistice, afaceriști și milionari de tot felul, simplii gură-cască sau agenții ordinei publice, care sperau să-i controleze pe “paparazzi” dezlănțuiți, ce încercau prin toate mijloacele posibile să obțină clișeul senzațional care urma să-i îmbogățească!

Astfel au trecut alți 10 sau 15 ani, timp în care regăseam Via Veneto aproape neschimbată. Și de fiecare dată treceam pe la Hotelul Excelsior, adevărat “landmark”, peste drum de placa lui Fellini, cu nespusă plăcere. Ba chiar, încă o tradiție care trebuie păstrată, după o zi întreagă hoinărind prin oraș, obosit frânt, trăgeam un pui de somn în confortabilele canapele din lobby-ul hotelului de 5 stele!

Numai că, de data asta, spre marea mea surprindere, am găsit restaurantul “Café de Paris” închis și cu obloanele trase!

O rapidă anchetă și mult noroc, m-au făcut să dau peste Mario, un fost “cameriere” care a lucrat zeci de ani la “Café de Paris”. Astăzi la pensie, el își mai rotunjește veniturile pescuind în cartier turiști, clienți potențiali pentru șoferii de taxi sau pentru barurile cu “go-go girls” din zonă. Insă ajunge să dea peste un amator al istoriilor de altă dată pentru a nu mai putea să-l oprești din povestit.

Mario, fostul "cameriere" în fața obloanelor trase la "Café de Paris"

Mario, fostul “cameriere” în fața obloanelor trase la “Café de Paris”

Așa am aflat, după ce mi-a arătat fotografiile cu personalitățile epocii “La Dolce Vita”, care mai pot fi văzute în vitrinele restaurantului, că după ce proprietarul calabrez, bănuit de a fi numai un om de paie al mafiei, nu și-a primit chiria câteva luni, în luna februarie 2014, un mic incendiu a izbucnit în local, după miezul nopții. O acțiune juridică este în curs, dar localul a fost închis.

Mi s-a spus că un alt proprietar al unui restaurant de pe Via Veneto a propus sa preia localul “Café de Paris”, dar autoritățile (guvernul ?) l-au refuzat. Se pare însă că, de curând, un posesor de fonduri importante din Orientul Mijlociu, a reușit să cumpere localul. Deocamdată nu s-a făcut nimic. Dar ne putem imagina că acesta, dacă ar găsi afacerea mai rentabilă, l-ar putea transforma într-un Mac Donald! Sper să nu văd această tristă decadență a unui loc de memorie, așa cum am trăit-o deja la Paris, în arondismentul XVI sau în cartierul istoric “Le Marais”.

Dar orice se va întâmpla, eu nu mă voi putea împiedica să fredonez, gândindu-mă la “orașul etern”:

T’amo, t’amo e t’amerò,
perdutamente t’amerò
finché il mondo vita avrà,
finché il sole luce
avrà, finché vivrò,
T’amo, t’amo e t’amerò!**

Adrian Irvin ROZEI
Roma, 15 octombrie 2014

*”Roma, nu fă pe nebuna astă seară” (titlul unei celebre melodii de Armando Trovajoli din 1961, interpretată de nenumărați cântăreți, dar imortalizată de Nino Manfredi)

** “Te iubesc, te iubesc și te voi iubi
Pătimaș te voi iubi
Câtă vreme lumea va exista,
Câtă vreme soarele
Va străluci, câtă vreme voi trăi
Te iubesc, te iubesc și te voi iubi!”
(Refrenul unui cântec de Peppino Gagliardi din 1963)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *