Pentru Cazabani…şi asimilaţi!

Acest text a fost publicat în revista « 3R », nr. 16 – 21 septembrie 2019, editată de Asociaţia « Memorie şi speranţă » din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

De vreo 20 ani, am luat un obicei, când mă aflu în România : cumpăr în fiecare dimineaţă ziarele zilei şi le citesc în timpul micului dejun pe care-l iau în părculeţul din faţa hotelului meu !

Aud deja un comentariu puţin cam uimit : « Cum ai vremea să citeşti toate ziarele în timpul micului dejun ? »

E simplu ! Mai întâi, ziarele care merită a fi citite la Bucureşti sunt… din ce în ce mai puţine. Mai apoi, un ziar obişnuit, acolo, poate fi citit în numai… 10 minute ! De fapt, chiar şi la Paris, timp de vreo 20 ani, citeam zilnic două ziare (« Le Figaro », dimineaţa, şi « Le Monde », seara !) fiecare în numai 18 minute. De ce tocmai 18 ? Tot atât de simplu : era durata transportului în tramvai, de la casa mea la birou şi viceversa !

E drept că, dacă găseam un articol foarte interesant… rupeam foaia şi îl citeam, liniştit, seara, acasă. 

La fel fac şi cu ziarele din România. Aşa se face că, acum, am în faţa ochilor câteva ziare apărute la Bucureşti în lunile mai/iunie, când am petrecut vreo 4 săptămâni în România. 

Atunci, am descoperit o publicaţie intitulată « Ziarele României Mari –De la Marea Unire la republică –o colecţie unică de presă românească 1918 – 1947 ».

Acest jurnal, mai degrabă un fel de revistă, editată săptămânal, reia pe patru pagini o zi corespunzând unui eveniment istoric din viaţa României interbelice.

De exemplu : 

  • Instaurarea Dictaturii regale,
  • Acordul de la München,
  • Procesul şi moartea lui Zelea – Codreanu,
  • Pactul Ribbentrop-Molotov etc… 

In săptămânile petrecute în ţară, nu am putut consulta decât numerele de la 22 la 27. Insă ele mi s-au părut extrem de interesante. Şi… imposibil de citit chiar şi în 18 minute !

In afara articolelor de analiză a evenimentului ales pentru fiecare ziar, care este însoţit şi de desene, fotografii, facsimile, hărţi din acea perioadă, ziarul mai conţine şi un document exceptional : un număr integral al unei publicaţii din ziua selecţionată. Insă nu cum se face azi, când deseori sunt publicate extrase ale unui document, puse cap la cap. 

In cazul citat, este vorba de textul complet al ziarului, cuprinzând  şi « mica publicitate », programele culturale, chiar şi anunţurile mortuare ! 

Printre numerele pe care le-am achiziţionat, găsesc numai ziarele « Timpul » şi « Universul », cuprinzând 12 până la 18 pagini. Pe frontispiciul lor sunt înscrise nume sunătoare ale publicisticii româneşti : Luigi Cazzavillan, Stelian Popescu,  Grigore Gafencu… 

Deşi articolele publicate în totalitatea ziarelor sunt (deseori !) foarte interesante, chiar din primul moment m-am aruncat pe rubricile culturale şi, mai ales, pe informaţiile/anunţurile teatrale. De ce ? Pentru că, acum vreo 60 ani, am auzit un comentariu ( « Nu spun cine ! Persoană însemnată » !) care spunea :

« Inainte de război, Jules (Cazaban n. n.) nu era decât un mic actor de teatru de bulevard ! Mulţumită puterii socialiste, el a devenit un actor cunoscut ! » 

Eu, mic copil, luam de bune tot ce mi se spunea. Chiar dacă aveam unele îndoieli, cunoscând legăturile lui Jules cu autori de talia unui Victor Ion Popa sau Mihail Sebastian. Insă… cum puteam verifica, pe atunci, astfel de afirmaţii ?

Iată că, acum, am în mână câteva exemplare, alese total aleatoriu din presa anilor ’30. Şi ce găsesc? 

In ziarul “Timpul”, datat 18 mai 1938, un anunţ menţionând spectacolul Teatrului Comoedia, «IONESCU G. Maria”, în care joacă:

„Lenny Caler, George Vraca, Nora Piacentini, Beate Fredanow, Maria Wauwrina, Chr. (?) Etterle, Jules Cazaban,  M. Voiculescu, Clody Berthola şi V. Maximilian”. 

Nu-i rău, ca distribuţie! 

Tot în ziarul “Timpul”, datat 24 august 1939, se vorbeşte despre

„Ultimile 5 reprezentaţii cu “Mielul verde”, … “care a obţinut un strălucit succes de public în grădina « Colos » şi care aduce pe scenă fragmente inedite din viaţa artiştilor de revistă… » In continuare : « Mielul verde »… se bucură de o interpretare de frunte din care desprindem pe Lizette Verea, Aurel Munteanu, Jules Cazaban, Tanţi Căpăţână şi George Groner. Regia : G. Timică ». 

Iar în ziarul « Timpul », datat 1 octombrie 1938, apare, în pagina culturală, un mic text în care citim :

« De ce nu mă săruţi ? » 

« Cu începere de Sâmbătă, apreciatul comedian al scenei particulare, Jules Cazaban, îşi reia rolul creat pe scena Teatrului Comedia în “DE CE NU MA SARUTI”.

După cum am mai anunţat, “DE CE NU MA SARUTI” se reprezintă pe scena Teatrului Liber –sub Comoedia- cu d-nele Marilena Bodescu, Silvia Fulda, Mia Roman, Tanţi Căpăţână şi d-nii C. Lungeanu, Jules Cazaban, Marcel Anghelescu şi George Groner în rolurile principale, cari prin felurile de a interpreta cele 3 acte comico-muzicale, oferă publicului cel mai vesel şi antrenant spectacol. »

Insă, adevărata surpriză o găsim în pagina 2 a aceluiaşi ziar ! 

Aici, putem citi cronica teatrală « Premiera de aseară » la Teatrul « Regina Maria », pentru piesa « Ediţie specială » de C. F. Wynn, semnată şi ilustrată cu o caricatură de Ion Anestin. Mai jos, apare un desen de Matisse.

Alături, o coloană-publicitate prezintă succesele teatrale ale zilei : « Ediţie specială », « Jocul de-a vacanţa » şi « De ce nu mă săruţi ».

Primul şi al treilea anunţ sunt ilustrate cu portretul unuia dintre interpreţi. 

Numai că, pentru « Ediţie specială », apare fotografia lui Jules Cazaban… cu menţiunea « Nora Piacentini », iar la « De ce nu mă săruţi », apare Nora Piacentini cu menţiunea « Jules Cazaban » ! 

Astfel, Jules se găseşte alături de actori faimoşi, precum Tony Bulandra, G. Storin, R. Bulfinsky, Ion Talianu, Lucia St. Bulandra, Tanţi Cocea… cu care jucase sau urma să joace împreună, în anii următori. Ajunge să ne amintim că Jules avea pe atunci doar 35 ani, ca să înţelegem mai bine nivelul artistic la care se găsea ! 

Poate că piesele menţionate nu aveau « valoarea » teatrală a celor semnate de un Aurel Baranga, Titus Popovici sau Alexandru Mirodan, în care el a jucat două decenii mai târziu, dar, după cum spune un vechi proverb : 

« Spune-mi cu cin’te aduni, ca să-ţi spun cine eşti ! »

 

                                         Adrian Irvin ROZEI

                                     La Bastide Vieille, iulie 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *