Paris est une fête!

"Noapte de carnaval", filmul cult al Ludmilei Grușenko

“Noapte de carnaval”, filmul cult al Ludmilei Grușenko

File de jurnal (Quartier Latin)

Vă amintiți de Ludmila Grușenko? Sunt sigur că da! Iar dacă numele nu vă spune nimic, ajunge să auziți refrenul “Piati minut! Piati minut!” (Cinci minute! Cinci minute!”) din filmul “Noapte de carnaval” pentru ca măcar muzica lui să vă revină in minte!

Mie, cel puțin, îmi sună în urechi de 50 ani. Toți am văzut acest film de mare succes în anii 50, dar unde mai poți să-l revezi astăzi?

Aud, deja, niște comentarii acre de genul: “Nu ți-a ajuns limba rusă, învățată cu forța în școală? Ce-ți trebuie un film rusesc după toate cele pe care a trebuit să le înghițim, de voie sau de nevoie, acum 50 ani?”

Ei bine, nu! Am fost dintotdeauna un admirator al culturii ruse, chiar daca ei ne-au făcut atâta rău de-a lungul secolelor, iar printre filmele rusești, pardon!… sovietice, se numără și capodopere ale culturii universale, recunoscute și apreciate de toți specialiștii!

Așa se face că, ani de zile, am încercat să regăsesc acest film, la fel ca și “Steaguri pe turnuri” (experiențele lui Makarenko, decenii înainte de a fi inventată Françoise Dolto) sau muzica lui Dunaievski. Insă, cum în Franța toate aceste lucruri sunt necunoscute, rămanea numai soluția de a le cauta prin alte țări.

Drept care, acum vreo 5 ani, mi-am spus că în Israel, unde au imigrat sute de mii de ruși, pot găsi operele astea. Mi s-a răspuns că pe rușii de azi nu-i mai interesează “arta sovietică”!

Numai că, în voiaj acolo, în 2010, am dat peste un magazin de discuri ținut de niște ruși. Și le-am cerut ceea ce căutam de ani de zile. N-a fost simplu! Ei nu vorbeau decât rusa și ebraica, eu vorbeam…alte limbi, dar, în cele din urmă, amintindu-mi de cei 7 ani de rusă facuți în România…ne-am înțeles.

Imediat au luat telefonul, au sunat în dreapta și în stânga și, a doua zi, aveam DVD-ul și CD-urile dorite. Numai că totul era în rusește! Pentru CD-uri (Dunaievski) era simplu! Dar mărturisesc că n-am avut curajul să vizionez un film întreg, “Noapte de carnaval”, în limba rusă!

Și iată că descopăr, acum doua zile, că “Noapte de carnaval” este prezentat la Paris, într-o cinematecă, în cadrul unui ciclu de filme rusești. Ba chiar că, pe 27 noiembrie, e și o lansare în prezență unui regizor dela “Mosfilm” cu participarea unei actrițe/animatoare radio de succes, Macha Méril!

Mi-am spus că pot ajunge chiar și în ultimul moment pentru că sala va fi juma’te goală, ca de obicei, când se dau astfel de “vechituri”. Ei bine, surpriză! Nu numai că sala era plină ochi, dar a trebuit să fie deschisă o a doua sală, tot atât de plină, ca să nu rămână spectatori pe afară! Și prezentatorii au făcut… doua ședințe, trecând dintr-o sală în alta!

Ba chiar am remarcat, în primul rând, pe celebrul compozitor de muzică de film Michel Legrand. Iar regizorul rus a greșit -din intâmplare sau voit?- numindu-l “Pierre le Grand”!

Spre marea mea surprindere, acolo unde mă așteptam la un film proletcultist cu câteva momente muzicale (filmul a fost turnat în 1956!), am descoperit o adevărată comedie muzicală “à l’américaine”, cu foarte puțin text, dar cu numere de music-hall care se țin de mână, cu un umor fin la adresa “birocrației” sovietice (de fapt a întregului sistem!), cu nenumărate șlagăre și cu actori vorbind natural (nu ca în filmele romanești ale vremii, stil “Răsună valea” sau “Lupeni 29”). Ba chiar mi-au revenit în minte două sau trei scene din film!

Se pare de altfel, după cum ne-a povestit regizorul dela « Mosfilm », că cineaștii sovietici aveau acces la filmele americane, difuzate în circuit închis, și visau să poată realiza filme în același stil. Ceea ce, însă, nu era pe gustul cenzurii atotputernice !

Istoria turnării lui, foarte interesantă, se găsește în foaia de prezentare atașată. Mai puțin istoria Ludmilei Grușenko, decedată în 2011, după ce a turnat…91 filme și a devenit o vedetă adulată de publicul rus. Numai “Noapte de carnaval” a totalizat 48 milioane de intrari în URSS/Rusia, plus cele din țările satelit de atunci! Cum spune criticul rus Nicolai Elkin: “un simbol al acelei epoci”.

* * *

După hrana spirituală, mai trebuie să ne ocupăm și de cea trupească!

Cum filmul și aperitivul oferit s-au terminat la ora 23h00, mi-era frică să nu găsesc niciun restaurant care să mă servească. Așa c-am intrat in primul restaurant disponibil pe rue Mouffetard, un restaurant cu “spécialités savoyardes”, unde mai erau două sau trei mese ocupate. Și cu un meniu la 17,50 Euro pentru trei feluri, care s-au dovedit excelente.

Insă imediat am remarcat că patronul se adresa ospătarilor…în grecește!

Uimit și neînțelegând care e legătura între Savoie și greacă, am început o conversație cu patronul.

Și astfel am descoperit că el este…aromân! Imediat s-a așezat la masa mea și, când a aflat despre legăturile mele cu a’rmânii din Grecia, Macedonia și România, nu mai termina cu întrebările!

Mi-a povestit istoria familiei lui, recuperarea casei bunicului, de lângă Mețovo, construcția unei noi case la 1600m altitudine și, mai ales, că toți descendenții “strămoșului” au câte o cheie și se pot duce acolo când doresc. Sosind din Grecia, Franța sau din Germania… El insuși merge acolo în fiecare an, de sărbătoarea “Panaghia” (Sfânta Fecioară) pe 15 august.

Am rămas de vorbă mult timp după plecarea ultimului client. Dar a ținut, mai întâi, să mi-o prezinte pe ospătărița care lucrează la el de trei ani, și ea a’rmână, care studiază în paralel designul pentru vapoare cu pânze! Se pare că singura școală pentru această specialitate se află la La Rochelle.

Intâlnire cu a'rmâni într-un restaurant savoyard

Intâlnire cu a’rmâni într-un restaurant savoyard

Mi-am spus, la sfârșitul serii, că probabil tot așa se vor petrece lucrurile și în România, cu toate casele pe care le-am văzut construindu-se prin tot felul de coclauri și de care m-am tot intrebat la ce vor servi.

* * *

De catăva vreme, remarc cu plăcere o animație nocturnă în Paris cu care eram mai puțin obișnuit! In fața barurilor, restaurantelor vezi mulți tineri, e drept, care au ieșit să fumeze!- până la ore înaintate ale nopții. De unde au bani? Ni se spune că suntem în plină criză! In octombrie, îmi ziceam că e reînceperea cursurilor prin facultăți. Dar asta continuă și la sfarșitul lui noiembrie!

Sălile de spectacol sunt pline, chiar și pentru un film sovietic din 1956.

Cum spunea Hemingway: « Tel était le Paris de notre jeunesse, au temps où nous étions très pauvres et très heureux… » în “Paris est une fête!”

Hemingway_resize

Casa în care a locuit scriitorul american în anii '20

Casa în care a locuit scriitorul american în anii ’20

Adrian Irvin ROZEI
Paris, 27 noiembrie 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *