Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (I)

…şi a făcut un pui !

Scenariu pentru un program « reality show » sau “road movie” de televiziune  

Roma, 13/10/2017 

In octombrie 2016, eram la Roma şi, mai mult ca să treacă timpul, am intrat în magazinul unui anticar, de pe « Via dela Scrofa ».

Acolo am văzut un tablou care mi-a plăcut. Ah ! Nu era cine ştie ce ! O vedere dintr-un port în sudul peninsulei, cu câteva bărci cu pânze şi nişte personaje în faţa unor case mediteraneene. Tabloul, care poartă o semnătură ininteligibilă, este pictat pe lemn de placaj şi are dimensiunile de 50cm X 30cm. 

 

N-am rezistat tentaţiei şi l-am cumpărat pe nimica toată. Il vedeam deja pe peretele casei noastre din Languedoc. Numai că, mai întâi, trebuia să-i găsesc un cadru potrivit. Nicio problemă ! La Roma mişună atelierele de « corniciai », cu o varietate de rame fără egal în lume. 

Am intrat în prăvălia celui din colţul străzii, chiar alături de hotelul meu.

Am ales un cadru care se potrivea cu tabloul meu şi l-am întrebat pe patron care e preţul :

Continue reading

Le roi est mort ! Vive le roi !

Feuilles de journal

Nouvelle-Orléans, 12/12/2017

 

Johnny est mort il y a quelques jours. Les journaux, les télés, les radios … ont rempli le vide de l’actualité avec des nécrologies, des commentaires, des interviews, des reportages, des photos d’archives … pendant des jours et des jours.

Moi, j’ai été « interpelé » par un détail, un évènement quelque peu marginal dans le cadre de « l’hommage national » rendu à « l’idole des jeunes » : la descente des Champs-Elysées par 700 « bikers » le jour de ses funérailles. 

People arriving at the funeral ceremony organized in memory of Johnny Hallyday in Paris.The funeral convoy started from l’Arc de Triomphe and then came down the Champs Elysées to Place de la Concorde before heading to the church of la Madeleine for a religious service in Paris, France on december 9, 2017. The President of the Republic and his wife participated in the religious service. Johnny Hallyday’s musicians accompanied the funeral convoy during the procession. Photo by Pierre Charlier/ABACAPRESS.COM

Je me suis rappelé alors une anecdote cocasse datant de 2010. Continue reading

Se va el caiman, se va el caiman…

File de jurnal

Grand Cayman, Cayman Islands, 14/12/2017

 

Lo que come ese caimán, es digno de admiración
Come queso y come pan, y toma tragos de ron !
Se va el caimán, se va el caimán,

                                          (se va para Barranquilla) 

 

Când eram copil, prin anii ’50, la Bucureşti, făcusem o pasiune pentru filatelie. 

Am început prin a strânge timbre de pe scrisorile sau cărţile postale primite de familia mea. In mare majoritate, din România. Mai apoi, am început să cer tuturor cunostinţelor să-mi păstreze mărcile de pe scrisorile primite.

La început, le-am clasat într-un carnet, scriind, pe fiecare foaie, numele ţării de unde proveneau. 

Foarte repede, caietul s-a umplut de timbre… şi de ţări. 

Atunci, am început să-mi bat la cap părinţii, cerându-le să-mi cumpere un adevărat clasor pentru timbre. Cum ei nu voiau să arunce banii, care şi aşa erau foarte puţini, pe fereastră, înainte de a-l cumpăra, mi-au pus o condiţie : « Vrem să vedem, mai întâi, că te ţii în mod serios de această pasiune ! Iţi vom cumpăra clasorul doar când vei avea, cel puţin, 100 timbre. »  Continue reading

Cai verzi pe pereţi !

File de jurnal

Cozumel, 21/12/2017

 

In 2015, când am trecut timp de o zi, în cadrul unei croaziere în Caraibe, prin Cozumel, am remarcat originalitatea, forma artistică, varietatea imaginilor şi ale culorilor, inventivitatea… nenumăratelor “murales” care împodobesc pereţii, altădată leproşi, ai oraşului.

Am scris atunci un text, intitulat « El pais de todos  los colores » şi am reprodus câteva dintre aceste realizări grafice foarte agreabile. 

Acum, reîntors la Cozumel, tot pentru câteva ore, în cadrul unei croaziere în Caraibele de vest, mi-am spus că ar fi interesant să văd dacă pereţii oraşului au fost împodobiţi cu alte decoraţii de acelaşi gen.

Cum, în tot cazul, la Cozumel nu ai mare lucru de făcut, dacă nu eşti un fanatic al vânătorii submarine sau al shopping-ului dezlănţuit, era încă un motiv valabil pentru a te îndepărta de malul mării, acolo unde vânzătorii te trag de mânecă, doar-doar vei intra în prăvăliile lor.  Continue reading

„Ştie ţăranu’ ce-i şofranu’!”*

File de jurnal

Bucureşti, 22/10/2017

 

Singurul loc din lume în care mănânc într-un restaurant iranian  este… la Bucureşti !

Am descoperit, acum câţiva ani, la întretăierea între Bd. Dacia şi strada Aurel Vlaicu (ing. Aurel Vlaicu, după cum anunţă plăcile instalate acolo !), un restaurant numit « Daryus ».

Dacă am revenit în acest restaurant, este şi pentru că localizarea lui nu-mi este necunoscută. Mă aflu aici în « mahalaua » mea ! 

Această zonă este locul copilăriei mele. Infine, nu chiar ! Pentru că eu am locuit timp de 20 ani în « mahalaua Popa Chiţu », pe strada « Alexandru Donici » fostă « Popa Chiţu », iar aici sunt mai aproape de « mahalaua Dichiului », după numele bisericii Dichiu-Tirchileşti, aflată pe strada Icoanei.

Insă toate aceste nume au fost atât de modificate, schimbate, pitrocite, de-a lungul timpului, încât puţini sunt cei care-şi mai amintesc originea lor.  Continue reading

Génoise à trois rangées et feuilles de choux farcies

Feuilles de journal

Curtea de Argeş, le 19/10/2017

 

Nous avons à La Bastide Vieille, près de Capestang, sous le toit, une génoise à trois rangées.

Il ne s’agit pas, comme certains pourraient l’imaginer, d’un biscuit à pâte battue du type de ceux fabriqués en Italie et importé en France au XVIIIe siècle!

La « génoise » est l’appellation d’un motif décoratif, largement utilisé dans le Languedoc pour séparer le toit des murs de la maison. La génoise a (surtout) une fonction pratique : créer un décrochement, qui évite à l’eau de pluie de ruisseler sur la façade de la maison et, ainsi, abîmer les murs.

 Traditionnellement, les maisons de notre région n’ont pas de gouttières pour canaliser l’eau de pluie vers un tuyau collecteur qui les conduiraient dans le sol. Mais, les constructeurs ou les restaurateurs modernes trouvent plus simple et que ça rapporte davantage d’installer des gouttières. Donc, pour convaincre plus facilement leurs clients, ils ont inventé des gouttières en zinc et en céramique (verte) ! 

Quand nous avons refait nos toitures, je me suis opposé, avec bec et ongles, à l’installation de ces gouttières, à mon sens anachroniques. Mais, j’ai insisté pour que l’on installe sur le toit des tuiles canal pour respecter la tradition du lieu. Même si elles sont de production actuelle et non pas « roulées sur les cuisses des jeunes filles » (comme les cigares de la Havane !) au XIXème  siècle, qui les rendraient hors de prix. Continue reading

Je vois des « nœuds- verts » partout !

Quand j’avais dix ou quinze ans, à Bucarest, une amie de mes parents souffrant d’un rhumatisme déformant prononcé, souhaitait passer au plus vite à la retraite. Mais, après des mois et des mois d’efforts désespérés auprès des médecins du travail, voyant qu’on n’arrivait à aucun résultat, elle a décidé de changer de tactique.

Elle est allée voir son médecin et, avec le plus grand sérieux, lui a dit : « Je suis très embêtée ! Je vois des « petits nains » partout ! » 

Le médecin, flairant la supercherie, lui a fait passer toutes sortes de contrôles médicaux. Mais, une fois le problème posé, notre amie n’avait plus beaucoup d’efforts à faire. Elle restait prostrée dans les cabinets des médecins, dans les salles d’attente, devant la commission des retraites, et, toutes les cinq minutes, elle sursautait sur sa chaise criant à voix haute : « Là-bas ! Là-bas ! Il y a un petit nain ! ». Et, d’un geste sûr, elle montrait du doigt un coin de la pièce. 

Au bout de six mois d’arrêts maladie et examens multiples et variés, elle a été mise à la retraite d’office avec le diagnostic : « Affection psychique incurable ».

A partir de ce jour, elle n’a plus vu « des petits nains » ! 

Moi, je ne vois pas de « petits nains ». Mais des « nœuds verts », qui me suivent partout. C’est grave, docteur ? 

                                                 *     *     * 

Ma première rencontre avec les poteries d’art a eu lieu à Bucarest, au début des années ’60. Continue reading

‘Le sort sourit aux audacieux’… al Palazzo Biscari!

Pagine di diario

Catania, 15/10/2015

 

In questo viaggio, la fortuna m’ha seguito passo a passo!

Forse che, prima ancora che cercassi di blandirla, i ripetuti sforzi per forzarle la mano, l’abbiano impressionata e mi abbia aiutato piu’ di quanto meritassi! 

Ho letto nella „Guide du routard” che a Catania si trova Palazzo Biscari, il piu’ bel palazzo civile della citta’…. un gioiello del secolo XVIII… con una magnifica scala riccamente decorata, con rampe bilaterali ad angolo retto, in puro stile Rococo’… E che in piu’: Ruggero Moncada, il proprietario, discendente della grande famiglia che ha costruito il palazzo, nutre una vera passione per questo luogo e illustra lui stesso le visite che durano tra 20 minuti e un’ora, in funzione dell’interesse che dimostri e dal suo desiderio di farti scoprire questo gioiello. D’altra parte la guida specifica: Visite su appuntamento per gli appassionati di bei posti e per gli amanti dell’arte. 

Siccome non ho tempo per prendere un appuntamento, posso cercare di andare direttamente… Chi lo sa? 

Effettivamente, la porta del palazzo era aperta, all’interno si agitavano vari tipi di lavoratori, entravano ed uscivano camion, si vedevano fotografi in azione… e quando mi son voluto avvicinare, il portinaio mi mostra un cartello su cui scriveva che il palazzo era chiuso per 4 giorni. E sulla famosa scala Rococo’ c’erano fissate bandiere col nome di una banca di Milano. Continue reading