Acest text a fost scris cu ocazia « Zilelor Culturii şi Limbii Române în Israel, când mi-a fost decernată « DIPLOMA de EXCELENŢĂ – Omul Anului 2019 », cu menţiunea « ca semn de preţuire deosebită pentru activităţi şi acţiuni benefice în viaţa social-culturală şi în direcţia dezvoltării legăturilor şi prieteniei francezo-româno-israeliene ».

Pe 25/01/2020, binecunoscutul jurnalist român Sorin Roşca Stănescu a postat următorul comentariu, care clarifică în detaliu contextul acestui eveniment :

« Mulțumesc, Israel!

Mulțumesc că m-ai onorat cu medalia guvernamentală numismatică „Ierusalimul etern”. Mulțumesc că m-ai declarat ziaristul anului 2019, oferindu-mi o diplomă de excelență. Mulțumesc că mi-ai permis să mă adresez unor invitați de marcă, gazde și oaspeți, care s-au reunit la Tel Aviv, în centrul cultural „Beit Hasofer”, pentru a sărbători Ziua României, limba și cultura română și pentru a comemora Holocaustul în ziua eliberării lagărului de exterminare Auschwitz.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Israeliano-român din Tel Aviv, al cărui președinte este cunoscutul scriitor, istoric și jurnalist Teșu Solomovici. Un om-bibliotecă, care până la vârsta pe care o are acum, de 86 de ani, este autorul a sute de cărți și studii de specialitate și a mii de articole publicate în presa română și israeliană. Un om-bilbliotecă, un om monument.

Pentru reușita acestui eveniment, la care au fost prezente și onorate cu diplome de excelență zeci de personalități din România și din Israel, scriitori, jurnaliști, reprezentanți ai unor ONG-uri, oameni de știință și activiști ai axei strategice și de inimă România-Israel, și-au adus aportul Ambasada României din Israel, ICR Tel Aviv, Academia Română, Organizația Israelienilor Originari din România și asociațiile de prietenie româno-israeliene. Au fost prezenți penru a sărbători momentul numeroși artiști de mare valoare din România și din Israel, iar celebrul actor Horațiu Mălăiele  a susținut un recital extraordinar.

La Ierusalim, Holocaustul a fost comemorat de zeci de șefi de state și reprezentenți ai Caselor Regale din lumea întreagă, iar România a fost prezentă prin președintele Klaus Iohannis și delegația care l-a însoțit. 

În paralel, la Tel Aviv a avut loc o suită de manifestări, la care au participat un mare număr de români. Organizatorii, în frunte cu Teșu Solomovici au avut inspirația de a iniția cu acest prilej un amplu pelerinaj în cele mai importante locuri sfinte ale creștinătății. Acest pelerinaj se încheie astăzi printr-o vizită la Sfântul Mormânt de la Ierusalim. »

 

Programul iniţial al evenimentului a fost acesta: 

SIMPOZION INTERNAȚIONAL

« Cartea : punte între popoare, religii, civilizaţii »

Tel Aviv, 22/01 – 26/01/2020

22/01 : Intâlnire la Hotelul SEA.NET

Ness Tsiyona St 6, Tel Aviv-Yafo, 6390408

Israël, +972 3-517-1655

De aici vor pleca, în zilele următoare, excursiile şi deplasările menţionate în program. 

23/01 : excursie la Ierusalim, la locurile sfinte creștine și evreiești, primire oficială la Biserica Românească din Ierusalim, întâlnire cu Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, etc. 

24/01 : Simpozionul, la Casa Scriitorilor din Tel Aviv, (Beit HASOFER, str. Kaplan nr 6), ora 10.30

Spectacol „Câte-n lună și în stele » cu Caramitru și Mălăele, după eveniment, la ora 12h00, în aceeaşi  sală. 

Un autobus ne duce pe toți de la hotel la sală, de unde la ora 14, se merge tot cu autobusul la Banchet, la Restaurantul „București”, din str. Avigdor.

Autobusul ne așteaptă, și la ora 18 mergem înapoi, la Hotelul SEA.NET. 

25/01 : Excursie la Nazaret, Tiberiada, Capernaum, Cana, Muntele Beatitudinii etc.

26/01 : Excursie la Massada, Marea Moartă etc.

 Sfârsitul programului oficial

Toţi prietenii care vor să participe la Banchet sau Excursii, sunt bineveniţi ! Vă aşteptăm cu drag ! 

Organizator : Teşu Solomovici, Preşedinte « Centrul Cultural Israelo-Român » şi « Editura Teşu » 

Cu această ocazie, vor fi sărbătoriţi şi :

• Prof. Nicolae Cajal (100 ani de la naştere)
• Jacques Elias, un evreu remarcabil
• Mihai Eminescu…
• Adrian Irvin ROZEI : Diploma de Excelenţă : « Omul anului 2019 »

*   *   *

Programul a fost realizat în totalitate, cu mici modificări datorite prezenţei simultane a delegaţiilor oficiale sosite din numeroase ţări cu ocazia comemorării a 75 ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz.

………………………………………………………………………………….

Textul alocuţiunii mele, distribuit participanţilor la întâlnire, a fost următorul : 

–

Omul anului 2019  

Doamnelor şi domnilor, bonjour ! 

Trebuie să vă mărturisesc că, acum câteva luni, când domnul Teşu Solomovici m-a anunţat că am fost nominalizat pentru diploma « Omul anului 2019 », am fost oarecum mirat. Pentru mine, anul 2019 n-a fost nici mai special, nici mai excepţional decât cele care l-au precedat şi, sper, decât cele ce vor urma ! 

Mai mult ! El mi-a precizat că această nominalizare se referă la faptul că sunt « scriitor român ». Asta m-a uimit şi mai tare ! 

Eu nu pot fi scriitor, pentru că n-am făcut decât studii de inginer. 

Iar « român », nu mai sunt de mai bine de 50 ani, de când regimul comunist absurd din România m-a forţat, pentru a putea părăsi ţara, după o aşteptare de 16 ani, să renunţ la cetăţenia română. Am fost chiar obligaţi, împreună cu părinţii mei, să plătim 2000 Lei de persoană, pentru a putea obţine o fiţuică intitulată pompos « Titlu de călătorie pentru persoane fără cetăţenie » ! 

Insă, într-o lume ca a noastră, în care contează, mai mult decât cine eşti, felul în care eşti văzut de ceilalţi, mi-am spus că această nominalizare este o onoare pe care nu o pot refuza. Ii mulţumesc mult, deci, Dlui. Teşu pentru onoarea pe care mi-o face ! 

Dar, mai întâi, să vedem cum am ajuns aici ! 

Sunt născut la Bucureşti, în 1947, şi am studiat timp de 3 ani la « Institutul Politehnic din Bucureşti » în Facultatea de Automatică, pe atunci, a doua cea mai prestigioasă branşă a acestei şcoli de ingineri. 

Am avut, pe atunci, câţiva colegi care au devenit, în anii sau deceniile următoare, personaje sau personalităţi cunoscute, în domeniile cele mai variate.

Ii voi menţiona pe regizorul Alexandru Tocilescu, Toca pentru prieteni, sau pe Cristian Thau, astăzi reputat jurnalist şi scriitor sportiv, membru de frunte la « International Rugby Board » din Marea Britanie, a cărui fotografie o puteţi vedea la sediul Federaţiei Române de Rugby, pe zidul din « Hall of fame ». 

Am fost coleg, într-un an paralel, cu un anume Petre Roman, despre care cu siguranţă că aţi auzit ! 

De altfel, ultimul examen pe care l-am dat în România, în iunie 1967, a fost cel de « Socialism ştiinţific », curs predat de Walter Roman. El mi-a pus, de altfel, o « întrebare de actualitate » : « Care e poziţia Partidului nostru în problema conflictului din Orientul Mijlociu, încă în curs ? ». 

Eram la mijlocul lunii iunie 1967 şi « Războiul de 6 zile » încă nu se terminase ! Probabil că răspunsul meu a fost satisfăcător pentru că Walter Roman mi-a dat nota 10 ! 

Patru luni mai târziu, eram deja elev la Ecole des Mines din Saint Etienne, în Franţa. Şcoală pe care tatăl meu Ionel şi fratele lui geamăn Aurel ROZEI o absolviseră cu 40 ani mai înainte, în 1930. 

După ce am obţinut titlul de « Ingénieur Civil des Mines » al acestei prestigioase şcoli, am lucrat, timp de 40 ani în domeniul industriei chimice, mai ales în grupurile Elf Aquitaine şi TOTAL. 

In toată această perioadă, m-am ocupat, mai ales, de export, dirijând vânzările spre ţări din mai bine de jumătate din lume : America de Sud şi de Nord, Europa mediteraneană, nordică şi, după 1990, de Est, Orientul Mijlociu şi câteva ţări din Africa. 

Această activitate mi-a dat ocazia de a vizita mai bine de 100 ţări din lume : 105 după ultimul calcul !

Insă, am fost în aceste ţări nu o dată sau de două ori, ci, de exemplu, în Argentina de mai bine de 50 ori, între 1975 şi 2019. 

In Israel, pe care trebuie să-l menţionez pentru că ne aflăm la Tel Aviv, am voiajat, între 1971 şi astăzi, de vreo 20 sau 25 ori. Am lucrat, rând pe rând, cu industria materiilor plastice şi cu cea a îngrăşămintelor chimice sau a explozivilor civili. 

Aşa se face că, prin anul 2000, un amic mi-a spus : « Dacă tot te plimbi prin aceste ţări, de ce nu scrii ? »

« Despre ce să scriu ? »

« De fiecare dată când întâlneşti o personalitate sau un eveniment legat de România, scrie un articol ! » 

Astfel, am început cu un text de câteva rânduri despre o expoziţie de antichităţi la Saint-Germain-en-Laye, în vecinătatea Parisului, şi azi am ajuns la aproape 450 texte, publicate pe site-ul meu ! 

Printre ele, pot fi găsite acolo, articole publicate în 4 limbi, în vreo 10 ţări, conferinţe ţinute în România la Teatrul Naţional sau la Uniunea compozitorilor din Bucureşti, textele celor două cărţi editate în 3 limbi sau cele cu care am participat în lucrări colective apărute în Franţa, România sau în Statele Unite. 

Toate aceste texte sunt regrupate sub titlul generic « Secante româneşti / Sécantes roumaines ».

Este titlul sugerat de primul meu editor important, Dan Romaşcanu, care a scos timp de câteva decenii revista « DORUL » în Danemarca, acolo unde, timp de 7 ani, mi-am făcut ucenicia de « plaivazar ». 

La începutul anilor 2000, am avut o idee năstruşnică ! 

De câte ori mă duceam prin câte o ţară, sunam la poarta Ambasadei României, ceream să vorbesc cu Dl. Ambasador şi îi puneam aceeaşi întrebare :

« Ce persoane sau evenimente remarcabile, legate de « spaţiul mioritic » pot întâlni în ţara unde sunteţi acreditat ? » 

De cele mai multe ori, ambasadorul începea să-mi vorbească despre miile de tone de oţel vândute sau despre tractoarele exportate. 

Insă, când îi explicam că nu asta mă interesează, termina prin a-mi spune :

« Nu ştiu mare lucru despre legăturile istorice, culturale sau personalităţile româneşti de aici ! Am sosit doar acum… X luni !

Dar dacă vorbeşti cu Dl. Z sau cu Dna. Y, care locuiesc în această ţară de 40 ani, vei afla… tot ! » 

Astfel, am avut marea şansă de a întâlni, vorbi, cunoaşte, de multe ori chiar de a mă împrieteni cu oameni excepţionali, a căror existenţă era şi, uneori, mai este încă ignorată în România. 

Cu siguranţă că nu v-a scăpat faptul că România a traversat, timp de 45 ani, absurda perioada comunistă, timp în care s-au făcut eforturi nemaipomenite pentru a rupe ţara şi poporul român de tradiţiile, cultura, obiceiurile sale ancestrale. La fel şi cu personalităţile româneşti care au făcut să sclipească aceste elemente în lumea apuseană. 

Şi prezenţele româneşti au fost nenumărate şi extrem de briliante.

Nu vă voi vorbi de un Brâncuşi, Eliade sau Cioran, pe care toată lumea îi cunoaşte azi. Ci despre locuri, persoane sau evenimente mai puţin cunoscute. 

De exemplu, în anii ’50, în Brazilia, erau atât de mulţi români încât ei se împărţeau în câteva « bisericuţe ». Erau acolo, foşti legionari, evrei, simpatizanţi comunişti şi… oameni fără culoare politică. 

Insă, mulţi dintre ei se regăseau la « Casa Romena », fondată de Aurora Fulgida, pe adevăratul ei nume Amalia Cocăneanu, o fostă vedetă braziliană a filmului mut, care cedase o superbă vilă în centrul oraşului Rio de Janeiro, unde aveau loc conferinţe, proiecţii de filme, agape şi, desigur, se sărbătoreau Paştele, Crăciunul şi « 10 Mai », conform tradiţiilor ancestrale româneşti. 

Acolo au conferenţiat personalităţi ca scriitorul evreu Eugen Relgis, astăzi complet uitat, cel care a obţinut tot atâtea voturi cât şi Winston Churchill pentru desemnarea laureatului Premiului Nobel pentru pace, în 1955. Drept care, premiul nu a fost acordat, în acel an. 

Am avut marea şansă de a-i întâlni, tot la Rio de Janeiro, şi de a mă împrieteni cu ei, pe Jean Boghici, unul dintre cei mai reputaţi « marchands d’art » din Brazilia, pe Ştefan Eleutheriadis, arhitect şi pictor mangaliot, pe Alexandru Mateescu – Frâncu, profesor universitar, jurnalist, scriitor, cel care a participat, alături de Vintilă Horia, la editarea primului jurnal românesc în exil, în Argentina anilor ’50. 

Am cunoscut-o, la Buenos Aires, pe Gina Ionescu, actriţă « europeană » din Transilvania, care a jucat şi cântat în 3 limbi (română, maghiară, germană), în 3 ţări, înainte de a deveni o apreciată pictoriţă, cu expoziţii în vreo 17 ţări, printre care Argentina, Japonia sau România. 

L-am cunoscut, la Lima, pe Ioji Schul « ultimul prieten al lui Apunake », adică Grigore Cugler, diplomat român, scriitor, muzician, unul dintre creatorii suprarealismului mondial. Ioji, briliant inginer chimist din Făgăraş, a scris şi el 14 piese de teatru, un roman şi… 140 cântece, muzică şi cuvinte, în 4 limbi. Am avut onoarea de a-i edita şi difuza, prin intermediul revistei « Dorul », un CD, care cuprindea şi o melodie compusă de Ioji Schul pe versuri de Grigore Cugler. 

Desigur că aş mai putea continua cu zeci de nume, evenimente, personaje… din « spaţiul mioritic », frecventate, întâlnite, apreciate prin toate colţurile lumii în ultimii 20 ani. 

Nu pot însă să nu menţionez două personalităţi majore, car mi-au dat ocazia de a le face cunoscute în România, mulţumită articolelor publicate în cotidianul « Adevărul », suplimentul cultural de week-end, chiar pe pagina de titlu. 

Mai întâi, Georges Filip Lefort, născut la Oradea, organizatorul, comandantul şi liberatorul oraşului Villeurbanne, în timpul războiului.

Pentru aceste fapte de arme exceptionale, Georges Filip Lefort a fost ridicat la rangul de « Comandor al Legiunii de Onoare » şi decorat de trei preşedinţi ai Franţei (François Mitterrand, Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy). Mulţumită sfaturilor sale, am reuşit să editez primul meu volum… la Oradea ! 

Mai apoi, Szigmund Kallocsai, tânărul evreu care, alături de Rezö Kasztner, asasinat la câţiva paşi de locul unde ne aflăm acum, a negociat cu Eichmann, eliberarea a un million de evrei din Ungaria. Ei au salvat efectiv, mai bine de 3000 evrei în ultimile luni ale Războiului.   

Infine, într-un registru diferit, Alexandru Vona, pe adevăratul său nume Alberto Samuel de Behar y Mayor, distins inginer de vârf, poet şi romancier, al cărui volum « Ferestrele zidite » a fost onorat cu « Premiul Uniunii latine ». « Omul unei singure cărţi » este cel care m-a sfătuit să ţin un jurnal şi să scriu.

Tot el mi-a scris o dedicaţie pe cartea sa, care spune :

« Adrian Rozei ar fi fost cu siguranţă printre personajele misterioase ce obsedau naratorul dacă l-ar fi cunoscut înainte de 1945. »  

Din păcate, aceste figuri majore ale lumii româneşti de pe meridianele globului, ne-au părăsit în ultimii ani.

Aş putea continua şi cu nume ale unor români sau unor personalităţi încă activi, care au întretăiat « spaţiul mioritic ».

Timpul de care dispun nu-mi permite ! 

Insă, aş dori să închei cu un exemplu, un caz excepţional, pe care l-am întâlnit acum numai o lună, la Tiradentes, în Brazilia, un oraş colonial, rămas neschimbat de 3 secole, aflat la o oră de avion plus 3 ore jumătate de autobus de Rio de Janeiro. 

Acolo, am cunoscut-o pe Dna. Dorothy Lerner.

Născută la Bucureşti, în 1932, ea a părăsit România în 1939, a locuit în Argentina până în 1953, când, măritându-se cu un brazilian, s-a stabilit la Sao Paolo.

Dorothy a avut o mamă ortodoxă din  Bulgaria şi un tată protestant din Transilvania. In Argentina, mama ei s-a recăsătorit cu Mark Turkow, preşedintele Congresului evreiesc latino-american. 

Dorothy are 3 fete :

• -una este măritată cu un indian sicq,
• -a doua cu un chinez,
• -a treia, -ce banalitate !- cu un brazilian catolic.

Pentru Dorothy, nu « cartea este puntea între popoare, religii şi civilizaţii », cum spune titlul simpozionului nostru, ci… dansul ! Pentru că ea este azi directoarea unui festival de dans japonez la Tiradentes, artă pe care o practică din 1973, după ce a jucat în teatru şi în film. 

Dorothy vorbeşte şi scrie curent româneşte şi afirmă, tuturor celor ce o întreabă… că ea e româncă ! 

Iată pe lângă ce oameni excepţionali avem şansa de a trece zilnic, de multe ori, neacordându-le atenţia pe care o merită !

Amintirea lor nu trebuie să se piardă, cu niciun preţ ! 

Aceastei misiuni mi-am consacrat, în mare parte, timpul şi forţele în ultimii ani. O voi face, în continuare… cât mă vor ţine băierile. 

Insă, contez pe ajutorul Dvs. pentru a-i face cunoscuţi în jurul nostru !

E mai mult decât o pasiune… e o datorie ! 

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

 

                                                        Adrian Irvin ROZEI

                                                      Tel Aviv, ianuarie 2020