Of « HATE » and « LOVE »

« Se petrec nişte tragedii,
Că Homer, dac’ar mai trăi,
Pun pariu că un capitol inedit
Despre noi ar scri’… »

« Lysistrata »,  operetă de Gherase Dendrino

Cu Grecia, am o legătură de « dragoste » şi « ură » care durează de mai bine de 40 ani !

La începutul anilor ’70, eram pasionat de Grecia.

Mă duceam acolo chiar şi pentru numai câteva zile. Cu trenul, traversând Franţa şi Italia, cu vaporul, de la Ancona la Patras, cu autobuzul, până la Atena, după care plecam deseori în ferry spre insulele Ciclade.

LOVE :

Petreceam acolo momente de neuitat. Marea albastră (cel mai frumos « bleu marine » din lume !), insulele unde totul e « alb-albastru », restaurantele unde vinul alb, « mezze » şi muzica grecească se împleteau de minune, tineri şi bătrâni (numai bărbaţi !) care dansau cot la cot, ruinele antice sau medievale, sculpturile şi vasele de ceramică policrome… totul era un Paradis !

Iar oamenii, amabili, primitori, serviabili… chiar dacă nu vorbeau niciun cuvânt dintr-o limbă de circulaţie  internaţională. 

Imi amintesc de o zi când mă găseam la Ios, la ora prânzului, şi reperasem în cuptorul brutarului din sat o tavă cu mâncare gătită, care-mi făcea cu ochiul. 

I-am indicat-o brutarului. Mi-a făcut semn să aştept, a traversat strada, a vorbit nu ştiu ce cu locuitoarea casei. Aceasta mi-a surâs, o intrat în casă, a revenit  cu o masă şi un scaun, a aşternut masa în faţa casei, chiar pe stradă, a scos o sticlă de  « retzina » şi m-a servit.

Mai apoi, i-am indicat altă tavă din cuptorul brutarului. Mi-a făcut semn să aştept, a traversat strada, a vorbit ceva cu o vecină şi a revenit cu o porţie din tava acesteia. Am mâncat…ca la mam’ acasă ! 

Tot la Ios, am participat la căsătoria unor prieteni francezi, pe terasa bisericii de pe promontoriul care  domină portul, la apusul soarelui. A cântat atunci, « à capella », o prietenă a tinerilor căsătoriţi. In bisericile ortodoxe, instrumentele sunt interzise. A fost poate cel mai impresionant « Ave Maria » pe care l-am ascultat în viaţa mea !   

A urmat o săptămână de vacanţă, cu cei veniţi pentru ceremonie, care se încheia în fiecare seară cu un concert simfonic într-un amfiteatru natural, cu un pahar de ouzo  în mână, în timp ce soarele se scufunda în mare. Şi  mi se pare că Beethoven suna acolo mai bine  chiar şi decât la Filarmonica din Berlin !

 

HATE :

Am revenit la Ios în 1985, cu soţia mea, căreia îi vorbisem de frumuseţea  locului.

Am găsit o « discotecă flotantă » cu muzici stridente care se călcau pe picioare, un sat murdar, unde turiştii aruncau orice peste tot, unde dormeau 7 persoane pe o terasă şi 4 în salon, cu un singur WC, şi unde plăteam ca într-un hotel 3*. Localnicilor nici nu le păsa ! Făceau bani, atâta tot ! 

In insulele grecești, în 1985

Am decis că nu voi mai pune piciorul în Grecia. M-am ţinut de cuvânt timp de 10 ani !

 

LOVE :

Adoram insulele Dodecanezului ! Erau încă, în anii ’70, sub influenţa italiană, care le-a pus în valoare între cele două războaie mondiale. Se mai vorbea italieneşte, monumentele erau restaurate, la Rhodos te simţeai ca într-un oraş  medieval. Acolo l-am auzit, pentru prima dată, în 1971, pe Michel Polnareff cântând :

« Oh Georgina, oui, c’est atroce.
Sans toi, je n’ai plus faim ni forces.
Je voudrais être un albatros.
Pour voler jusqu’à Mykonos… »

 

HATE :

M-am dus la Mikonos ! Era superb ! Nu sosiseră (încă) turmele de turişti, nu se construiseră (încă) hotelurile 5* pentru « jet-set ». Petros, pelicanul locului, se plimba (încă) în libertate pe cheiul din port. 

In schimb, am remarcat la Kos că simbolurile trecerii cavaleilor cruciaţi fuseseră distruse cu ciocanul pe faţadele cetăţii, în mod sistematic. Pe când, peste drum, la Bodrum, erau în perfectă stare de conservare !

De altfe, când vorbeşti cu ghizii eleni, totul a fost făcut –numai !- de greci. Chiar şi când apare, cioplită în piatră, deviza regalităţii italiene : FERT.

 

HATE and LOVE :

Timp de câţiva ani, am fost « student » la Universitatea din Atena, fără să fi pus vreodată piciorul acolo ! Pentru câţiva zeci de FF, mi se confecţiona o  « Carte de student », care-mi dădea dreptul la preţuri reduse pe liniile « Olympic Airways », în muzee, cantine universitare…

 

LOVE :

In anii ’70, îmi plăcea să locuiesc în Atena la « Mme Cleo », un hotel sparţiat din centrul oraşului, unde, la ultimul etaj se află o cameră de numai câţiva m2, dar cu o terasă de vreo 200 m2. Seara, cu un pahar de « gin and tonic » în mână, urmăream cu delectare spectacolul « Sunet şi lumină » de pe Acropole, pe gratis. De fapt, nu aveam decât « lumina », însă, după câţiva ani, am adăugat « sunetul » cu ajutorul walkman-ului meu.

Mme Cleo, proprietara hotelului, îmi amintea de « Bouboulina » lui Zorba !

Grasă, suleimenită, veşnic cu un şal de lână pe umeri, chiar şi când afară erau 30°C, ea vorbea curent toate limbile pământului. Aşezată în permanenţă în holul hotelului, îmi oferea o  cafea «  metrio » (potrivit în zahăr) şi-mi povestea, în franceză, tot felul de istorii.

 

HATE :

Aveam oroare când mi se propunea o cafea turcească botezată « eleniko » (grecească !) Iar « Turkolimano », micul  port de pescari de lângă Pireu,  fusese rebotezat « Microlimano », numai pentru ca să dispară cuvântul « turc » ».

 

Microlimano azi, cu”Clubul nautic” pe colina ce domină portul

Acolo, în anii ’90, am avut o discuţie aprinsă cu unul dintre clienţii mei, a’rmân de origine, însă foarte grecizat şi virulent inamic al însăşi existenţei a’rmânilor.

Discuţia noastră avea loc pe terasa « Clubului nautic » ce domină portul, unul dintre cele mai selecte restaurante din Grecia, unde au acces doar membrii.

Era singurul loc unde mai puteai vedea un portret al regelui Constantin. Nu l-au putut elimina, ca în restul ţării. Câştigase o medalie la  Jocurile Olimpice din 1960 !

Moderatorul discuţiei noastre era Stelios Mentzos, agentul meu, care a devenit  un excelent prieten.

 

LOVE :

Incepând din 1994, şi timp de 14 ani, am lucrat intens cu Grecia. 

Atunci am decis să-i dau « une deuxième chance » şi m-am dus, după cele cinci zile de lucru, pentru un lung week-end la Santorini.

Am găsit acolo legături neaşteptate cu Languedocul, cu Marea Neagră, cu « capetania » (căpitanii de vapor) vlahi (adică a’rmâni !) din vremea luptelor pentru independenţa Greciei.

In plus, întors la Atena, am asistat la o seară de neuitat în curte la « Stamatopoulos », una dintre cele mai vechi taverne din Plaka. In acea seară de Paşte ortodox, clienţii au năvălit pe pistă, au dat afară dansatorii de meserie şi au atacat o suită de dansuri naţionale, cum nu vezi nici la baletele « Dora Stratou » de pe colina Philopapou ! Muzicienii s-au încins şi ei, drept care, timp de o oră, am asistat la un festival improvizat de sirtaki sau rebetico, cu solouri de bouzoukia…ca’n filmul Melinei, « Never on Sunday ».

Tot la “Stamatopulos”, în 2016

Iar mielul  la frigare…se topea în gură !

 

LOVE and HATE :

La începutul anilor 2000, eram regele explozivilor civili din Grecia. Controlam atunci 80% din piaţa produsului meu. 

Astfel, am petrecut  zile în şir vizitând  clienţi din Florina, la frontiera cu Macedonia (Pardon ! « Skopia », cum spun grecii !) până la Nafplion, în Peloponez, şi de la Salonic la Metzovo, în munţii Pindului. Mii de km în maşină cu Stelios, ore în şir în care am avut tot timpul să discut cu el, deseori în contradictoriu, despre politica  europeană, despre istoria agitată a ţării în  ultimii 60 ani, despre situaţia economică a Greciei, despre influenţa « politicarilor » asupra afacerilor noastre.

Pentru că, în domeniul  sensibil în care lucram, aveam în  permanenţă de a face  cu autorităţile militare, puse în scaun de potentaţii politici ai vremii, chiar dacă activitatea noastră nu aveam nimic în comun cu a lor. 

Stelios, fusese în tinereţe un admirator al partidului socialist PASOK. Iar soţia lui, foarte simpatica Soso (în Grecia tot omu’ are un diminutv al numelui !), lucrase ca asistentă a Melinei Mercuri, pe când ea era primar la Pireu. Insă, conştient de putreziciunea clasei politice, în ultimii ani ai « domniei » lui Papandreu, îmi repeta  mereu, cu o mişcare dezaprobatoare a capului « PASOK, pas OK » ! 

Când am preluat responsabilitatea pieţii greceşti pentru produsul meu, colegii, care se ocupaseră mai înainte  de această ţară, m-au avertizat : « Ai grijă ! Grecii te vor duce de nas ! »

E drept că ei duc toată lumea de nas…de la Ulise încoace ! 

De sigur că mi-a trebuit câtăva vreme ca să-i cântăresc !

Insă foarte repede mi-am trasat o linie de conduită şi « bête et discipliné », am urmat-o cu ochii închişi. Mai întâi le-am obţinut o linie de credit corespunzând  unei cantităţi de 1000T de produs. Au fost fericiţi. Eram  omu’ lor !

Şi cum expediam 9000 sau 10 000 T pe an, cu  vapoare de minimum 1000 T, trabuia să îmbarcăm aproape în fiecare lună. Le-am spus clar : « Cum plătiţi mia de tone deja expediată, vă îmbarc altă mie de tone. » Simplu ca « bonjour » ! 

Foarte repede, au început problemele !

Cum veşnic ei n-aveau banii să plătească, veneau cu tot felul de argumente ca să le facem credit, începând cu smiorcăiala şi terminând  cu ameninţările.

« Vrei să oprim toate lucrările publice din cauza ta ? Nu vom fi gata pentru Jocurile Olimpice ! »

Sau : « Şti foate bine că suntem o institiţie de Stat. Statul grec nu va da niciodată faliment ! »

Nu îndrăzneam să le spun că TOCMAI pentru că e vorba de Statul grec… n-aveam nicio încredere ! 

Cu Stelios, pusesem la cale un adevărat scenariu de film. Un « remake » după « Le bon, la brute et les truands » ! Stelios era « le bon », eu eram « la brute », iar ei… ce mai rămâne !

Când îi întâlneam, exact ca marinarii lui Ulise, îmi puneam  ceară în urechi, ca să fiu sigur că voi rezista tentaţiei şi cântecului sirenelor ! Stelios făcea pe  Ulise  şi îmi « traducea » teoriile lor. Iar eu făceam ca  în cântecul Ioanei Radu : 

« … şi să fac precum faci  tu :

Eu să plâng, tu să zici « Nu » ! »

După câteva astfel de şedinţe, înţelegând că « nu pot smulge nimic de la nebunu’ ăsta », au început să plătească (oarecum !) regulat. Dar veşnic în ultimul moment, după ce eu îmi luasem responsabilitatea fabricării, expediţiei către port, închirierii spaţiului pe vapor…cu toate riscurile financiare aferente ! 

Poate că dacă Uniunea Europeană ar fi procedat la fel, astăzi n-am fi (n-ar fi) în situaţia pe care o cunoaştem. Şi n-ar continua, când să se milogească, când să ameninţe, cum grecii ştiu s-o facă atât de bine de secole !

 

LOVE :

Intretimp, eram invitat regulat la mese somptuoase, pe malul mării, pe terase de vis, cu ospătari în livrea şi peşti de un metru !

 

HATE :

Pe interlocutorul meu, director la societatea de Stat cu care lucram, nu-l prea pasiona activitatea noastră ! El era tot timpul cu gândul la… atletism. Fiind arbitru internaţional, alerga prin lume din competiţie în competiţie şi marea lui mândrie era să-mi arate, la fiecare întâlnire, badge-urile adăugate la colecţia lui. Mai ales dacă întâlnirile atletice avuseseră loc în Franţa…sau  în România !

 

LOVE and HATE :

 

Am descoperit cu ocazia primei mele vizite la PPC, cea mai importantă mină de cărbune din Europa, în nordul ţării, care furnizează materia primă pentru 60% din energia electrică produsă în Grecia, că mai toată echipa de conducere era compusă din « vlachos » (a’rmâni). Cu care reuşeam cât de cât să mă înţeleg, vorbindu-le româneşte !

Timp de zece ani, am transportat, în ambele sensuri, calendare, cărţi sau afişe editate de a’rmâni, între Grecia şi Bitola (Macedonia, adicà FYROM !). Pânà când amicii mei a’rmâni din Grecia mi-au explicat jenaţi că legăturile cu ţara vecină nu erau bine văzute de autorităţi ! Pentru că « vlahii » sunt doar… « greci latinizaţi »  (dixit !).  

Cu Soso și Stelios Mentzos la masà; în vizită la mina de cărbune din nordul Greciei

 

HATE :

Atelierul de Stat unde se fabricau  explozivii civili în Lavrion, cu  o istorie pasionantă de aproape  două secole, era un adevărat pericol public. Asta nu deranja deloc  autorităţile locale. Mai greu era să găseşti tehnicieni dispuşi să lucreze în asemenea condiţii.

Astăzi, din acest port minuscul pleacă vapoarele de pasageri înspre insulele arhipelagului grecesc.

Chiar și copiii mei au descoperit produsul pe care-l vindeam în Grecia, cu ocazia unei vacanțe!

 

LOVE :

In drumul dintre Atena şi Lavrion, mă opream de fiecare dată să admir apusul soarelui la Cap Sounion. Şi mă miram cum de Lord Byron a avut prostul gust de a-şi ciopli numele pe o coloană antică. Insă ce excelentă investiţie pentru turismul  de azi !

La Atena, am locuit câţiva ani la hotelul « Grande Bretagne », unul dintre cele mai prestigioase şi istorice din Europa. Negociasem acolo un preţ special, care făcea să moară de invidie pe toţi cei care-l cunoşteau. 

Am stat acolo chiar în ultima săptămână, înainte de închiderea lui timp de 18 luni, în momentul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice, când a fost refăcut « din acoperiş până’n temelii ». Mi-au spus că pot lua ca amintire orice obiect din cameră. Am luat cheia, pe care o am şi azi.

Hotelul “Grande Bretagne” și terasa de la “Cleo”; Sf. Varvara este patroana activității noastre. In tavernele grecești se dansează chiar și pe masă!

 

HATE :

Când am revenit, după redeschidere, mi-au declarat că « lista clienţilor a fost pierdută », că nu mă cunosc şi, deci, nu pot onora înţelegera noastră !

Cam tot atunci, clienţii mei, cu care aveam un contract semnat şi parafat, m-au anunţat că, din cauza crizei, nu pot cumpăra decât 70% din cantitatea pactată. Dar că situaţia pieţii a evoluat şi, cantitatea deşi diminuată, trebuie să le reduc preţul ! Am aflat prin Stelios şi relaţiile lui că întretimp contactaseră un concurent, dispus să le facă un credit parţial.

Insă mie, mulţumită principiilor urmate, nu mi-au lăsat nicio factură neplătită!

 

LOVE :

De zeci de ani mă plimb prin lume cu CD-urile lui Yiannis Parios, Πρωτοψάλτη (pardon ! Protopsalti) sau Sfakianakis (în greceşte). Ca să nu mai vorbesc de Georges Moustaki (în franceză), Demis Roussos (în engleză) şi, desigur, regina socialistă a soliştilor greci : Melina Mercuri (în greceşte şi în franceză).

In tot cazul, singura muzică de folclor, în afară de cea sud-americană, pe care o pot suporta ore în şir, este cea grecească. Mai ales când sunt pe un vapor (cu pâze sau cu aburi) în mijlocul mării. De preferinţă, în Grecia !

Şi, de curând, l-am descoperit pe Antonis Remos, mulţumită versiunii greceşti a succesului mondial « Grande amore », cu a cărui refrene încep să mă familiarizez.

*   *   *

Aş mai putea continua cu astfel de exemple ore în şir.

La ce bun ? Toată lumea ştie cum s-a terminat (deocamdată !) « aventura grecească ».

Din 2007, nu m-am întors în Grecia decât o dată, în 2010.

Am fost atunci impresionat de primele ravagii ale crizei pe care o urmărim de aproape un deceniu. 

In centrul Atenei, un magazin din trei era închis şi avea vitrina acoperită cu ziare. La Sintagma, în piaţa de lângă iubitul meu « Grande Bretagne », sute de locuitori şomeri greci sau imigranţi, dezorientaţi, aşteptau…nu ştiu ce ! In insula Hydra, una dintre cele mai elegante staţiuni turistice, lansată încă din anii ’50,  la sfârşitul lui octombrie într-un lung week-end, hotelurile erau deja închise. 

In schimb, pentru prima oară, după zeci de ani, când intrai într-o prăvălie, vânzătorul oprea conversaţia telefonică, începută probabil o oră mai devreme, cu vre-un « preten » şi te întreba ce doreşti !

Am participat, atunci, la mitingul electoral ţinut de Soso, candidată la primăria cartierului lor, Ekkale lipit de Kifissia, în nordul Atenei. Chiar dacă n-am înţeles nimic din ce se vorbea, am simţit revolta care clocotea, chiar şi în cel mai elegant arondisment al oraşului.

Am  discutat îndelung cu Stelios, devenit întretimp ca şi mine pensionar. Numai că el a aşteptat vreo 18 luni până a încasat prima pensie !

In anii următori, n-am mai avut decât contacte sporadice cu Stelios. Insă îmi aminteam deseori de el privind tabloul « Rădăcini », pictat de Kuki, fiica lui, talentată artistă şi profesoară de arte plastice, pe care Stelios mi l-a oferit, la sfârşitul colaborării noastre. 

Rădăcini: tabloul lui Kuki Mentzos trebuie întors de două ori pe an: vara fructele sunt în pom, iarna… pe sol!

In ultimul an, am resimţit tentaţia de a mă întoarce în Grecia. 

Simţeam în mod instinctiv că « ceva » s-a schimbat acolo ! Şi, probabil, în bine. Altfel ziarele ne-ar mai fi înecat zilnic cu articole, analize, comentarii… despre Grecia, cum o făceau acum doi-trei ani !

Contam pe Stelios pentru a avea o vedere « din interior » a situaţiei locale.

Insă el nu răspundea la telefon. 

Am luat avionul şi am plecat la Atena, numai pentru 2 zile.

Inceputul lunii decembrie nu este momentul ideal pentru a vizita Grecia : sezonul turistic e terminat de mult, sărbătorile de Crăciun încă n-au început, vremea poate fi destul de proastă.

In plus, mă aşteptam să găsesc un oraş în stare de faliment. 

Prima impresie a fost mai mult decât pozitivă.

Oraşul era curat, decorat şi luminat peste tot în vederea Crăciunului.

Mai mult ! După tradiţie, în Grecia, cadourile sunt aduse copiilor de Moş Nicolae, la începutul lunii decembrie. Un excelent pretext pentru ca ei să ceară o doză dublă : Moş Nicolae şi Moş Crăciun ! Prăvăliile mi s-au părut deci în plină efervescenţă.

Plaka în plină activitate

 

Am luat metroul, în direcţia Kifissia, pentru a mă îndrepta spre casa lui Stelios. 

Metroul nu mai seamănă cu cel de acum 10 ani : e nou-nouţ, tocmai se instalau bornele de control electronic al biletelor. Curat, modern, fără « taguri », cu panouri electronice bilingve, el ar face să crape de gelozie locuitorii New York-ului. O nouă linie de tramway uneşte centrul oraşului cu portul, de-a lungul « Rivierei » ateniene. 

Un imens centru cultural « Stavros Niarchos » este pe cale de finalizare la Pireu, după planurile concepute de Renzo Piano. 

La Monastiraki, în vechiul centru istoric al oraşului, toată zona a devenit pietonă. Iar cofetăriile, impecabile de curăţenie, aliniază în vitrine prăjituri demne de prăvăliile campionului mondial al acestei specialităţi, Christophe Michalak din Paris. 

« Muzeul Acropolei », imaginat de Melina Mercuri pe când ea era ministrul Culturii, inaugurat acum 8 ani, este în continuare un punct de atracţie major al oraşului. Aici poţi găsi în orice moment un muzeolog bilingv care va răspunde la întrebările tale. Oare aşa ceva există la Luvru ? 

O surpriză plăcută! « Turnul celor opt vânturi », cu o vechime de 2000 ani, căruia i-am dat târcoale timp de 40 ani, admirând sculpturile de marmoră pe faţade, a fost redeschis vizitatorilor…după 4 secole! Timp în care fusese transformat în moschee !

 Straniu! 

De unde bani pentru toate astea ?

Speram că Stelios îmi va explica. Din păcate, am aflat cu durere că el s-a dus după Soso, într-o lume   mai bună, acum un an şi jumătate.

 Am revenit la « Stamatopoulos » şi la « Microlimano ».

Spre marea mea bucurie, am întâlnit turişti peste tot, acum mult mai bine trataţi, în restaurante pline în timpul week-end-ului. Un patron de hotel şi un şofer de taxi mi-au mărtuirisit că « nu au de ce să se plângă », privind sezonul 2016.

Cum spunea Yves Montand, într-un program de TV, acum 30 ani : « Vive la crise ! » 

Chiar și restaurantele sunt pline de turiști!

Desigur că în numai câteva zile, nu poţi avea o părere globală despre situaţia unei ţări, chiar dacă o cunoşti de mai multe decenii. Poate de aceea aştept cu nerăbdare o nouă ocazie de a reveni în Grecia, « pour une troisième chance » ! Pentru că acum mă aflu iar într-o perioadă de « LOVE » ! 

Sper că va dura… mai mult decât criza !

 

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, ianuarie 2017

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *