O ţară fără evrei

File de jurnal (cipriote – Nicosia)

Deşi Cipru este una dintre cele mai mari insule din Mediterana, a treia după cum afirmă geografii, suprafaţa ei de numai 9251 Km2 este destul de mică pentru a o putea vizita în numai câteva zile. Aşa că, de multe ori, diferiţi prieteni se miră când aud că mă întorc iar şi iar acolo de patruzeci de ani. E drept că timp de vreo douăzeci de ani mă duceam acolo în interes de serviciu. Un motiv suficient pentru a crea legături care, cu timpul, devin prietenii atât de strânse încât uneori nici nu-mi mai amintesc când şi cum au început!

Şi pe urmă natura, geografia, istoria acestui colţ din Mediterana sunt atât de variate încât nici nu-ţi dai prea bine seama unde te găseşti cu adevărat. Ca distanţă, eşti mai apropiat de Orientul Mijlociu, ca tradiţii şi istorie, dar mai ales dacă-i întrebi pe locuitori, eşti în Europa! Iar, în ultimă instanţă, câte ţări din lume pot afirma că au făcut parte din trei mari imperii (roman, otoman, britanic)? Fără să mai vorbim despre nenumăratele alte invazii, mai mult sau mai puţin barbare, care au lăsat vestigii mai mult sau mai puţin impresionante.


Mai exista sarma ghimpata si gherete militare in mijlocul unei tari din Uniunea Europeana!

Poate că şi acesta e un punct de asemănare cu România cu care, în principiu, Cipru nu are nimic în comun: nici latitudinea, nici vegetaţia, nici clima… Şi totuşi, când traversez în viteza maşinii câmpia Messaoria, pârjolită de seceta verii, am impresia că sunt în Bărăgan; când admir culmea dantelată a crestei Pentadactylos –Beşparmak sau Five fingers, ca să nu supărăm pe nimeni!- mi se pare că văd Colţii morarului din Bucegi; pe plajele năpădite de hoteluri din beton care se ţin de mână din Agya Napa, parcă aş fi la Mamaia… Iar zidurile fortificate din Famagusta mă fac să visez “la lumi ce nu (mai) există”: insula Ada Kaleh!


Am acolo şi nişte foarte, foarte vechi prieteni, pe care nu uit să-i vizitez niciodată: leul veneţian din Famagusta, căruia îi comunic ultimele ştiri dela verii lui din faţa “Casei cu lei” din Bucureşti, capela St. James din Trikomo, sora mai mare a celor din Balcic şi Bran, construite pentru a adăposti inima reginei Maria…


Leul din Famagusta zambeste fericit de cate ori ii fac o vizita!

Şi desigur, ar fi trebuit să menţionez înainte de toate, toţi prietenii mei, atât greci, turci sau români, pe care îi cunosc de ani de zile.

Pentru mine, separarea în două a insulei nu a existat niciodată, deşi această afirmaţie mi-a adus timp de ani de zile mustrările şi comentariile sarcastice (nu întotdeauna binevoitoare!) ale celor două comunităţi. Acum, de doi ani, nimeni nu mai poate spune nimic, în mod oficial! Întreaga insulă face parte din Uniunea Europeană! Sunt la mine acasă în Cipru, tot atât de bine ca la Paris sau la Bucureşti! În plus, în majoritatea locurilor din insulă pot plăti în Euro!

Ei bine, nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată mai descopăr câte o legătură cu ţara mea de baştină!

E drept că, acum câţiva ani, fiind la masa unui restaurant din Nicosia, le spuneam colegilor mei ciprioţi că mă simt ca acasă şi că n-am nevoie de ajutorul lor! Mi-au râs în nas! “Nu vorbeşti nici greceşte, nici turceşte! Cum te vei descurca?”

Am chemat-o pe ospătăriţă şi m-am adresat în româneşte. Astfel le-am putut indica localnicilor cu care luam masa, care dintre nenumăraţii peşti oferiţi era proaspăt şi care aştepta un client de două zile!

* * *

Acum câţiva ani, vorbind vrute şi nevrute cu asistenta agentului meu la Nicosia, cu care ne cunoaştem de mai bine de cincisprezece ani, ea mi-a spus: “Ştii? În Cipru nu au existat evrei încă din antichitate!”

Mi s-a părut cam straniu, având în vedere apropierea imediată a Palestinei antice. N-am dat însă mare importanţă acestei afirmaţii, având de studiat alte subiecte mai actuale.

Până când, cu ocazia vizitei de acum, având mai mult timp disponibil, am decis să reiau şi acest subiect. Şi nu regret, pentru că am descoperit o istorie neaşteptată, chiar dacă ea a cerut o investigaţie dificilă.

* * *

Se pare că primii evrei s-au instalat în Cipru în epoca veche a dominaţiei greceşti.

E greu să ai o idee clară despre importanţa lor numerică la începutul epocii creştine, dar ea trebuie să fi fost majoră, dacă judecăm chiar şi după eforturile de a-i converti la creştinism depuse de Sf. Paul şi mai apoi de Sf. Barnabeu, care era originar din insulă.

Se ştie că, sub domnia lui Traian în 117 d. H., o revoltă uriaşă a avut loc în Cipru, în acelaşi timp cu cele ale evreilor din Egipt, Cirenaica etc. Leaderul evreilor se numea Artemion şi, după cum relatează Dio Cassius, aceştia ar fi masacrat 240 000 greci. Cifra pare enormă, chiar şi raportată la populaţia de azi a insulei. Însă ea explică probabil de ce autorităţile romane au decretat expulzarea evreilor, interzicerea de a se instala, mergând chiar până la a le refuza ajutorul în caz de naufragiu!

Probabil că la acest episod istoric se referea interlocutoarea mea când vorbea despre absenţa evreilor în Cipru timp de aproape 2000 ani.

În realitate, adevărul istoric era mai puţin simplist.

O mica populaţie evreiască a supravieţuit în insulă, ba chiar a luat o importanţa suficientă pentru a se revolta împotriva grecilor în 610, pe vremea domniei lui Heraclius.

În tot cazul, după cucerirea insulei în 1570 de către trupele sultanului Selim II, care-l avea ca principal sfetnic în “problemele internaţionale” pe Joseph Nasi, evreu sefarad de origină portugheză, comunitatea evreilor din Cipru s-a înmulţit, principalul ei sediu devenind Famagusta.

Imperiul otoman a domnit în Cipru până în 1878, când insula a devenit o dependenţă a Imperiului britanic.

Între timp, o mişcare europeană încerca să găsească o soluţie problemei evreilor persecutaţi, care deveniseră în mod periodic victimile progromurilor est-europene. Cum autorităţile otomane refuzau ideea fondării unui “cămin national” în Palestina, alte variante mai mult sau mai puţin apropiate geografic erau aduse în discuţie în mod repetitiv.

Printre aceste variante, ideea unei colonizări evreieşti a Ciprului apărea destul de logică: ea putea fi considerată ca o etapă pe drumul spre “Eretz-Israel” şi beneficia de suportul autorităţilor engleze care căutau dezvoltarea economică şi, mai ales, industrială a insulei.

De altfel, însuşi Theodor Herzl, fondatorul şi ideologul mişcării sioniste, a lansat într-un articol adresat Comitetului parlamentar al imigraţiei străine din Londra în 1902 această idee, sub titlul: “Problema imigraţiei evreieşti în Anglia şi Statele Unite rezolvată prin continuarea colonizării evreieşti a Ciprului.”

În acel moment însă, colonizarea evreiască în Cipru începuse deja de aproape două decenii.

În 1883, un grup de evrei cumpăraseră o importantă parcelă de pământ în regiunea de vest a insulei, lângă oraşul Paphos, şi fondaseră o primă aşezare agricolă. Din păcate, fără mare succes, ceea ce a adus, după câţiva ani, la abandonarea ei.

În ciuda acestui eşec, un an mai târziu, un alt grup de evrei, originari din România, au iniţiat o nouă experienţă de acelaşi gen, fondând o altă aşezare agricolă, pe un teren cumpărat de ei, care se află în centrul insulei, pe câmpia Messaoria, între Famagusta şi Nicosia.

Încă o dată, rezultatul nu a fost la înălţimea aşteptărilor. Lipsa de experienţă în agricultură a coloniştilor, malaria, seceta repetată au făcut ca şi această aşezare, localizată lângă satul Kuklia – Koprulu, în limba turcă- să ajungă la limita falimentului.

Cunoaştem situaţia ei exactă mulţumită unei scrisori disperate publicată de jurnalul “Hamagid”, primul săptămânal în limba ebraică publicat începând din 1856, mai întâi la Leek, în Prusia, şi apoi la Berlin, Cracovia şi Viena.

Un appel către fraţii noştri izraeliţi dela fraţii lor colonişti români acum în insula Cipru.

Cu ajutorul lui Dumnezeu; aici în colonia din insula Cipru-februarie 1886.

Către editorul ziarului Hamagid!

Sunt cunoscute de toţi tulburările ale căror victime a fost poporul nostru în nefastul regat al României, până când mulţi dintre noi (numai de-ar putea să răzbată!) au trebuit să părăsească acea ţară care îi gonea şi să caute pacea în alte locuri. De aceea, noi, semnatarii preezentei, locuitorii oraşului Neamţ, România, am format o asociaţie compusă din 25 familii decise să-şi părăsească patria, utilizând puţinii bani pe care îi aveam fiecare dintre noi. Am format un fond comun şi am decis să imigrăm în insula Cipru, să cumpărăm pământ spre a-l cultiva şi îngriji, şi să ne câştigăm existenţa prin propria noastră muncă, pentru că am aflat că pământul de acolo e fertil şi bogat şi insula se află sub autoritatea Regatului Angliei (sic!) şi de asemenea este apropiată de Ţara sfântă (…) În plus, am trimis pe unul dintre noi în Cipru, ca să constate el însuşi şi să înveţe ce avem nevoie, să ne cumpere pământ în funcţie de ce va găsi…

Trebuie să menţionăm în mod pozitiv Alianţa Neuer care a achitat costul voiajului pe vapor; cu toate acestea, cheltuielile voiajului au fost cu mult superioare estimărilor noastre. În plus, am găsit aici un cost al vieţii teribil de ridicat. Din această cauză, buzunarele noastre s-au golit şi am fost obligaţi să ne vindem lucrurile din casă pentru a evita foamea. Am cumpărat o sută de kilograme de grăunţe şi am avut grijă să nu le mâncăm; în schimb le-am însămânţat în speranţa că anul viitor ne vom hrăni din recoltă. Am cumpărat de asemenea câteva vite.

Acum ne găsim în mare dificultate în căutarea unei soluţii, ca un vas gata să se sfarâme în plin ocean. Ce putem face acum? Să ne câştigăm existenţa în alt fel e foarte greu în această insulă şi în plus suntem aproape gata să murim de foame. Copiii noştri cer pâinea pe care nu o avem. Suntem cu toţii 170 suflete. Atâta vreme cât am putut rezista, am făcut-o în tăcere, dar acum nu mai putem şi foamea devine mai grea pe zi ce trece. De aceea rugăm şi implorăm pe fraţii noştri izraeliţi, fii credincioşi ai Credinţei, să le fie milă de noi şi de copiii şi descendenţii noştri şi să nu-i lase să moară de foame, şi să ne ajute până când pământul nostru va rodi, în acest an. Se ştie că orişice colonie are nevoie de sprijin în primul an şi de ce noi să fim excluşi… Sărăcia îl face pe om bolnav cu mintea. Cei cu frica lui Dumnezeu, vor face un bine trimiţând donaţiile lor editorului revistei Hamagid, care va avea amabilitatea să ni le transmită…

Acest mesaj disperat era semnat de 19 persoane din colonia dela Kouklia şi a avut un răsunet pozitiv pe lângă asociaţiile caritative evreieşti.

Din păcate, ajutorul primit nu a fost suficient pentru a salva aşezarea. Banii primiţi au ajuns numai pentru cumpărarea biletelor de întoarcere la Constantinopol şi de acolo, înapoi în România. În sat au rămas numai două familii, pâna în 1950, când orişice activitate agricolă a încetat.

* * *

În ciuda fiascoului acestei experienţe, alţi colonişti evrei au continuat să vină în Cipru. Printre aşezările agricole fondate în ultimele două decenii ale secolului XIX, cea mai importantă a fost cea din Margo, aflată într-un punct strategic lângă drumurile care leagă Nicosia de Larnaca şi Famagusta.

Aici, colonia evreiască fondată în 1897 a avut mai mult succes, membrii ei au reusit să se adapteze restricţiilor locale, ba chiar au dezvoltat soiuri noi de plante, specializându-se în cultivarea strugurilor, bumbacului, migdalelor, tutunului sau sesamului, în ciuda condiţiilor de viaţă şi sociale dificile.

Cu ocazia celui de-al treilea Congres sionist, care s-a ţinut la Basel în 1899, problema colonizării Ciprului a fost pusă de Davis Trietsch. Chiar dacă cererea lui de a se înscrie acest subiect pe ordinea de zi a fost refuzată, acesta nu a abandonat ideea şi a convins vreo douăzeci de familii de evrei din România să emigreze în Cipru. Au urmat alte douăzeci şi opt de familii, tot din România, care au beneficiat de ajutorul acordat de Jewish Colonization Association. Ei s-au instalat în două aşezări: la Margo şi la Asheriton.


Câteva pietre funerare: este tot ce mai ramane dintr-o asezare care a existat zeci de ani! Foto: Doron Horowitz

Cea mai importantă aşezare, cea din Margo, a beneficiat de ajutorul tehnic şi organizatoric trimis din Palestina. Cu toate acestea, în 1912 nu mai rămăseseră acolo decât 155 locuitori, ceea ce i-a decis pe cei mai mulţi dintre ei să părăsească insula, dirijându-se spre Palestina, imediat după Primul Război Mondial. Se pare că ultimul colonist evreu a fost înmormântat la Margo, în singurul cimitir al evreilor din Cipru, în 1960.

* * *

În ciuda faptului că acest episod, destul de obscur, nu a marcat în mod capital istoria insulei, spre marea mea surprindere am constatat că tot atât de bine grecii, cât şi turcii cunoşteau istoria aşezărilor evreieşti dela sfârşitul secolului XIX. Desigur că ei nu auziseră de existenţa imigranţilor din România, subiectul care mă interesa pe mine, cu atât mai mult cu cât majoritatea coloniştilor venea din Rusia, Ucraina, Polonia sau Anglia.

Aş fi vrut să văd la faţa locului ce mai rămânea din această aventură fără urmare.

Din păcate, Margo, cel mai important aşezământ repertoriat, se află azi într-o enclavă militară, controlată de armata turcă, unde accesul, şi cu atât mai mult fotografierea, nu se poate face decât pe baza unei autorizaţii speciale.

Am descoperit totuşi că un jurnalist israelian, Yadin Roman – stranie coincidenţa onomastica! – , a avut aceeaşi idee acum zece ani şi, dispunând de mai mult timp şi mijloace decât mine, a obţinut autorizaţiile necesare.

Însă nici el nu a aflat mult mai multe lucruri la faţa locului. Satul Margo a dispărut cu desăvârşire. În cimitirul aflat acolo, se mai pot vedea pietre funerare, de cele mai multe ori sparte sau deplasate, de pe care cei care citesc limba ebraică pot afla oarecari informaţii despre viaţa sau moartea unora dintre colonişti. Dar în niciun caz de unde veniseră ei! Săteni bătrâni din regiune îşi mai amintesc de cutare sau cutare grajd sau antrepozit construit pe vremea aşezării evreieşti şi chiar de vacile aduse din Palestina.

Am avut chiar norocul de a da peste un bătrân ţăran turc care lucrase acolo, pe vremea coloniei britanice. Dar, în afara faptului că nivelul cunoştinţelor mele în limba turcă nu-mi permite să duc o conversaţie atât de specifică, mi-am dat seama că nu tot n-aveam vreo şansă să descopăr mare lucru.*


Chiar si musacaua e ca la Bucuresti

Drept care, m-am consolat cu vorbele pline de înţelepciune pe care Antoine de Saint-Exupéry le pune în gura micii vulpi din “Micul prinţ”: “On ne voit bien qu’avec les yeux du cœur. L’essentiel est invisible pour les yeux.”*

Adrian Irvin Rozei, Nicosia, octombrie 2010

_____________

*Probabil că cele mai multe informaţii privind aventura acestor colonişti pot fi găsite în ziarele evreieşti publicate în ultimile decenii ale secolului XIX în Romania, cum ar fi:”Ha-Yoez”, “Fraternitatea”, “Egalitatea” etc.

**Nu vezi bine decât cu ochii inimii. Esenţialul e invizibil ochilor.”

1* Leul:Leul din Famagusta zambeste fericit de cate ori ii fac o vizita!
2*Musaka: Chiar si musacaua e ca la Bucuresti
3*Mirador: Mai exista sarma ghimpata si gherete militare in mijlocul unei tari din Uniunea Europeana!
4*Margo: Câteva pietre funerare: este tot ce mai ramane dintr-o asezare care a existat zeci de ani! Foto:Doron Horowitz

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *