« La Reconquista » începe la Béziers

« Féria de Béziers » este « climaxul » sărbătorilor estivale în Languedoc.

Reluând din 1968 o tradiţie taurină iniţiată în 1859, această sărbătoare populară se desfăşoară timp de 4 zile şi 5 nopţi, cu ocazia ceremoniilor religioase de Sfânta Maria mare, celebrate pe 15 august.

După diferite încercări de a construi un loc adecvat unei astfel de manifestaţii în secolul XIX, arenele de azi au fost inaugurate în 1897, mulţumită aportului financiar adus de un mecena al  epocii de aur biterroises, Castebon de Beauxhostes. El dorea să transforme Béziers într-un Bayreuth francez, mulţumită legăturilor sale de prietenie cu Camille Saint-Saëns, Deodat de Severac şi a altor muzicieni şi artişti francezi de vază a acelei epoci.

Chiar dacă Béziers nu a devenit un « Bayreuth francez » decât timp de  câteva decade, oraşul a rămas cu porecla de « Sevilla franceză » datorită nivelului corridelor desfăşurate aici. Toţi marii matadori spanioli, sud-americani sau francezi au combătut în aceste arene, de la Dominguin, El Cordobes, Nimeno II până la Sébastien Castella, celebrul toreador contemporan născut la Béziers.

Incepând din 1968, la corride s-au adăugat tot felul de spectacole populare (concerte ale unor cântăreţi de muzică uşoară, grupuri folclorice, fanfare…), drept care, în cele 4 zile ale festivităţilor, vin la Béziers mai bine de un milion de participanţi. Activităţile se răspândesc pe « Aleiele Paul Riquet » şi în pieţele principale ale oraşului, sub formă de « bodegas » (cluburi private), « casitas » (corturi de pânză), scene, restaurante, baruri uneori  instalate chiar şi în mijlocul bulevardelor unde circulaţia maşinilor este interzisă.

Incepând din 2003, de când locuiesc mare parte a anului în regiune, am încercat să particip la toate manifestaţiile locale, excelent prilej de a întâlni o lume diferită, cu care nu avusesem niciun contact în trecut. Intre altele,  lungile mese comune, unde în aşteptarea mâncărurilor tradiţionale (gardiane de taureau sau paëlla) ai ocazia să vorbeşti cu localnicii şi să ciocneşti cu ei (nu numai) un pahar de vin, m-au învăţat multe obiceiuri locale sau tradiţii populare din regiune. Am cunoscut acolo amatori fanatici ai sportului taurin, englezi sau neo-zeelandezi instalaţi în zonă, belgieni în vacanţă sau spanioli veniţi special pentru corrida. Pentru că, din 2012 de când o decizie absurdă a interzis corrida la Barcelona, nenumăraţi « aficionados » catalani vin la Béziers pentru a profita de acest spectacol. Precum şi de ambianţa de « fiesta » care îl înconjoară.       

Numai că, în ultimii ani, această sărbătoare populară devenise o imensă beţie în aer liber. Bodegile se înghesuiau unele peste altele, muzica ţipătoare, mai mult rock, punk sau nord-africană, îţi spărgea urechile, fumul de merghez pe grill îţi umplea nasul şi hainele de miros, barurile deveniseră un fel de « boîtes de nuit » cu « go-go girls » care dansau pe mese, tot felul de punks « magnetizaţi » încă de dimineaţă se învârteau însoţiţi de dulăii lor speriaţi de zgomot…, ca să nu mai vorbim de incivilităţile dominante, la limita legalităţii !

Rezultatul este că ne duceam numai la corrida, după care ne retrăgeam într-o « bodega » privată unde, la un preţ în general excesiv, ne regăseam de fiecare dată cu aceleaşi persoane, în jurul unei mese banale.

Timp de câţiva ani, am făcut parte din asociaţia fondată de Jérôme Savary, care a creat într-o fostă mânăstire un centru cultural. Pentru « féria » el organiza programe multiple (concerte, expoziţii, circ, seri de jazz sau tango…) pe care le anima împreună cu familia şi amicii lui artişti. Acolo domnea un spirit  de creativitate, de originalitate, de avangardă şi  devenise terenul de test al spectacolelor ce urmau, în lunile următoare, să colinde întreaga Franţă. Numai că, după decesul lui Jérôme Savary, acest loc a căzut în paragină !

In 2014, un nou primar a fost ales la Béziers.

Noua municipalitate a anunţat din primul moment că « Féria de Béziers » va deveni un obiectiv major al schimbărilor programate în oraş.

Suntem, în acest an, doar la a doua festivitate organizată de echipa lui Robert Ménard, însă transformările sunt deja radicale. Ideea de bază este reîntoarcerea la tradiţiile locale şi transformarea festivităţilor într-o sărbătoare a familiei.

Astfel, profitând de decorul faţadelor curăţate şi al localurilor restaurate de pe alei, au fost instalate « casitas » suficient de separate pentru ca muzica, devenită tradiţională, să nu se mai transforme într-o cacofonie.

Au fost invitate animalele totemice din localităţile vecine care, împreună cu « lou camel » biterrois au defilat pe alei. Slujba religioasă tradiţională a fost reiniţiată, la deschiderea manifestaţiei, în cadrul somptuos al arenelor.

A urmat traversarea oraşului, pe principalul bulevard unde se desfăşoară « féria », de către un cortegiu de călăreţi în costume spaniole, urmat de trăsuri cu personaje de epocă. Soseau în continuare autorităţile oraşului, câteva fanfare locale şi mulţimea.

Primarul a declarat deschise festivităţile, pe estrada instalată în faţa Teatrului municipal, construit în 1848. A fost inaugurată o nouă tradiţie : drapelul fériei a fost înălţat pe alei; el nu va fi coborât decât la închiderea festivităţilor, după focul de artificii final.

Alte manifestaţii culturale, concerte de muzică modernă, clasică şi folclorică, spaţii rezervate copiilor (« lous camelous »), liturghii, expoziţii au împânzit tot oraşul.

Desigur că în acest an, din cauza evenimentelor tragice pe care le trăim, securitatea participanţilor a fost preocuparea principală a autorităţilor. Au fost luate măsuri excepţionale, având în vedere simbolul major al acestei sărbători, la origină religioasă. Mulţi erau cei care ar fi dorit ca ea să fie anulată ! Contrar voinţei populaţiei, care a participat cu un entuziasm sporit, chiar dacă în număr mai redus decât în anii trecuţi. De câteva ori, am auzit izbucnind în mod spontan, în mulţime, acordurile şi versurile « Marseillezei ».

Dar, mai degrabă, am fost impresionat de reapariţia unei melodii, reluată acum de participanţi chiar de câteva ori, cu ocazia diferitelor reuniuni de massă. Este vorba de « Se canto, que canto… », imnul tradiţional al Languedocului, compus în secolul XIV de Gaston Phébus (1331 – 1391), conte de Foix şi senior de Béarn. Refrenul cântecului, o declaraţie de dragoste pentru soţia lui plecată la familia ei din Spania, a devenit în ultimii ani imnul  neoficial al regiunii occitane. Sub diferite variante, el este interpretat în toate zonele de limbă occitană, din Val d’Aran (Spania) până în nordul Italiei, traversând desigur « Le Midi de la France ». « Se canto… » răsună victorios la începutul întâlnirilor de rugby, când joacă ASBH, prestigioasa echipă din Béziers.

In contextul de azi, acest imn reprezintă mult mai mult decât o formă de nostalgie. El simbolizează o voinţă de întoarcere la valorile tradiţionale şi o dorinţă clară de a afirma încrederea în viitor.

Dorinţă pe care primăria din Béziers a auzit-o şi a înţeles-o !

Adrian Irvin ROZEI, Béziers, august 2016

PS: Ar fi fost imposibil să participăm la toate evenimentele organizate cu ocazia « fériei ». Am ales numai trei zile, cu manifestaţiile cele mai reprezentative : inaugurarea sărbătorilor cu liturghia din arene, procesiunea istorică şi înălţarea drapelului, urmate de concertul lui Gilbert Montagné, corrida cu participarea lui Sebastien Castella şi recitalul lui Hervé Villard, închiderea festivă a evenimentului şi focurile de artificii finale. Desigur că am hoinărit din « bodega » în « bodega », am cântat cu fanfarele locale şi cu grupurile de tineri, am asistat la demonstraţiile de tango argentinian şi am luat masa alături de participanţii înfierbântatzi de vinul roşu local sau de sangria. Mulţi dintre ei îşi pierduseră vocea cântând şi strigând formulele tradiţionale de încurajare în arene sau pe alei. Totul însă într-un spirit regăsit de sărbătoare populară.

Iatà câteva imagini surprinse în aceste zile de « fiesta ».

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *