La podul làudat…

File de jurnal
Bucuresti, 26/09/2019

…sà nu te duci cu sacu’ mare!

Sau poate “la pomu’… “?

In tot cazul, la viaductul din parcul Heràstràu merg…de prin 1960.

Precum se vede în fotografiile alb/negru developate în baie la Costin Cazaban. Dar care, în ciuda neîndemânàrii noastre, a produselor chimice elementare si…a celor 60 ani de expunere la luminà, încà mai pot fi descifrate!

La începutul anilor ’90 (foto color stânga jos din primul mozaic), nimic nu se schimbase acolo. Nici màcar acoperişul “coşmeliei” vecine.

Acum un an, am descoperit cà un restaurant “chic” a fost amenajat în faţa viaductului. Atunci a apàrut o placà purtând inscriptia “Cataratul interzis”. Un moment, m-am întrebat “ce înseamnà cataratul?”. Pe urmà, am adàugat diacriticile necesare şi am înteles!

Insà, când am cerut autorizaţia de a fotografia viaductul… numai cà n-am fost dat afarà în palme. De càtre ospàtarul ce apare în fotografie.

Anul acesta, în mai, am revenit cu Sabine, sotia mea, care cunoaste acest loc din 1984. De data asta, un alt ospàtar, foarte amabil, ne-a làsat sà facem fotografiile ataşate.

Am revenit în septembrie.

Am remarcat, în faţa restaurantului, standul elegant cu ultimul model al maşinii Audi, precum şi pe cele parcate alàturi. Elegant, nimic de spus!

De data asta, nu numai cà (alt) ospàtar mi-a permis sà fac poze, dar mi-a si adàugat o informaţie interesantà. Se pare cà, sub stâncile artificiale, se aflà o “salà a maşinilor” cu o pompà puternicà menità sà creeze un flux artificial de apà. El genereazà un mic râu si alimenteazà o cascadà.

Sau, cel putzin, aşa era cândva! Pentru cà, azi, pompa si întregul circuit nu functioneazà. In mai bine de 60 ani, de când cunosc acest loc, n-am vàzut niciodatà o astfel de instalaţie în funcţiune!

Insà acum, proprietarii restaurantului au de gând s-o repare si s-o facà iar sà meargà. Intretimp, apa curge… în virtutea gravitàtzii, urmând panta naturalà a locului.

Mà întreb dacà aceastà instalaţie “secretà” n-a fost construità chiar din anii ’30, în momentul amenajàrii parcului, care s-a numit “Regele Carol II”, la început. Nu e imposibil, dacà luàm în consideraţie echipamentul care fàcea sà funcţioneze, la inaugurare, ecluza din vecinàtate, astàzi expus în standuri frumos prezentate, chiar lângà instalatzia modernizatà.

Iatà un subiect despre care voi încerca sà vorbesc la “Administratia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic” din Bucureşti.

Intretimp, am remarcat cà pescuitul în zonà este interzis, dupà cum se vede în imaginile ataşate! La care am adàugat o fotografie luatà sub acelasi unghi, în…1964, de un vizitator francez.

Nimic nu s-a schimbat!

Şi e foarte bine aşa!

Adrian Irvin ROZEI
Bucuresti, septembrie 2019

One thought on “La podul làudat…

  1. Draga Adrian,noi descoperim repede aceste aspecte de nepermis, a diferitelor locuri din tzara ! locuitorii nu le mai observa , nepasarea locuitorilor, are o zicala: lasa ca merge si asa! asta am invatzat in 91 cand am vizitat dupa 16 ani Romania!

Leave a Reply to Ila AndreiCancel reply