La forza di Milano

File de jurnal

Am avut marea șansă de a voiaja, în ultimile șase luni, în mai bine de zece țari, teritorii, regiuni… de pe întregul mapamond.

Din punct de vedere al reazlizărilor arhitecturii contemporane, nu se poate spune că zona Caraïbelor (Santo Domingo, San Martin, Antilele franceze sau Isla Margarita) mi-au adus mare lucru ! Poate doar construcția noului Muzeu al istoriei sclavajului din Guadelupa mi-a dat încă odată ocazia de a constata cât de îndepărtate sunt, în țările noastre, concepțiile arhitecturale dominante și tradițiile locale.

Nu pot însă spune același lucru despre realizările în curs de finisare sau recent inaugurate din Golful Arabic ! Ajunge să fi vizitat Opera din Mascat, Insula muzeelor din Abu Dhabi, mall-urile comerciale sau câteva din nou inauguratele hoteluri din Dubai (« Four Seasons » sau « Mercato »), proiectul Operei sau stațiile de metrou… pentru ca să poți înțelege că o adevărată obsesie a îmbinării elementelor tradiționale cu formele arhitecturale cele mai avansate, domină concepția arhitecturală a acestei zone. Desigur că este de « bon ton » să afirmi ca, atunci cand ai bani, nimic nu este dificil ! Am văzut însă nenumărate construcții, mai ales în Europa occidentală, dar uneori chiar și în China sau pe continentul american, care au costat tot atât de mult și care nu dau dovadă de o urmărire sistematică a unui plan de ansamblu, cu atât mai puțin de căutarea unei legături cu tradițiile naționale, fie ele chiar numai la nivelul motivelor geometrice.

Ceea ce m-a uimit în țările din Golf, este că toate aceste proiecte au fost realizate de arhitecți occidentali, aceeași care, sub cerurile noastre, propun soluții arhitecturale fără nicio fantezie, fără niciun șarm, dacă nu, în cel mai bun caz, copii ale proiectelor deja realizate, vazute și revăzute în construcțiile lor mai vechi.

Mă gândesc în special la un Jean Nouvel, al cărui « Louvre » din Abu Dhabi, un model de integrare în peisajul și tradițiile locale, în curs de finisare, poate fi opus proiectului de o imensă tristețe propus pe Ile Seguin de pe Sena sau blocului inform recent inaugurat pe terenurile fostei uzine « Renault » la Boulogne-Billancourt. Sau la Muzeul « Louis Vuitton » din Bois de Boulogne, reproducere a « Fundației Guggenheim » de la Bilbao, opera lui Frank Gehry.

Oare suntem condamnați, în Europa Occidentală, la o mediocritate arhitecturală ? Și cine ne condamnă :

– lipsa mijloacelor necesare ?,

– lipsa unei viziuni de ansamblu ?,

– teama de a nu « distona » într-un peisaj încărcat de capodoperele moștenite de la străbunii noștri ?,

– simplul refuz al « gestului arhitectural » care iese din comun ?

– dificultatea de a modifica o viziune « istoricizantă » a unei populații care nu descoperă noul « ex-nihilo », precum în țările fără o tradiție arhitecturală milenară ?

– sau, pur și simplu, datorită lipsei de curaj al politicienilor nostri care, obsedați mai degrabă de alegerile de mâine, nu îndrăznesc să accepte propuneri revoluționare, de frica de a nu-și pierde alegătorii ? Deși am văzut, nu de mult, că un François Mitterrand a avut curajul, în acest domeniu, de a impune « le fait du prince », astăzi salutat și cădelnițat de toți epigonii !

                                               *   *   *

Am plecat cu aceste imagini în minte spre Milano, în Italia, țară leagăn al construcțiilor mondiale, unde « straturile » arhitecturale se suprapun, se învecinează, se contrazic de 2000 ani ! Și care a creat, nu odată, polemici, bătălii teoretice, chiar și fizice, între apărătorii « trecutului » și admiratorii « viitorului » în materie de arhitectură.

E drept că, în acest moment, Milano trăiește un « momentum » privilegiat ! Timp de șase luni, între 1 mai și 31 octombrie, orașul adăpostește « EXPO Milano 2015 », o manifestație mondială la care participă 145 țări și unde sunt așteptați mai bine de 20 milioane de vizitatori.

Tema aleasă, mai degrabă un pretext decât un scop în sine, este « Feeding the Planet, Energy for Life ». Este un proiect grandios, mai ales în condițiile crizei mondiale pe care o traversăm de aproape zece ani, în care fiecare țară vede acest eveniment ca pe o vitrină ce-i va permite să-și vândă produsele, nu neapărat agricole, uneori turistice, alteori culturale, ba chiar și ideologice, dar unde fiecare visează să atragă cât mai mulți vizitatori în pavilionul său, pentru că ei reprezintă tot atâția « comis-voiajori » răspândiți pe drumurile Planetei.

Desigur că primul « cârlig » este prezentarea arhitecturală a pavilionului. Și acesta e un « challenge » ! Pentru că în condițiile fondurilor limitate de astăzi, fiecare pavilion și-a propus să fie cât mai ieftin, cât mai modulabil, cât mai « recuperabil »… S-a sfârșit cu foliile pavilioanelor de miliarde ca cele de la Șanhai ! Acum totul trebuie să fie « ecologic » ! Insă tot atât de spectaculos…sau, dacă se poate, și mai și !

Pavilioane tradiționale (Emirate, Oman, Argentina, Ungaria)...

Pavilioane tradiționale (Emirate, Oman, Argentina, Ungaria)…

Ba mai mult, în afară de unele pavilioane italiene, construcțiile realizate în vederea expoziției vor fi ori recuperate de țările pe care le reprezintă, ori vândute pe piața internațională, deci ele trebuie să se poată încadra într-un mediu diferit și să reziste un anumit timp unor condiții climatice sau de funcționare diferite de cele pentru care au fost concepute. Poate de aceea au fost privilegiate, în majoritatea cazurilor, materiale de construcție ușoare, rezistente la intemperii, transportabile, nepoluante…

Rezultatul este deseori impresionant ! Pavilioane imense realizate în lemn lamelar, șindrilă și stuf (cum ar fi cel al Franței, al Chinei, al Columbiei sau, într-o oarecare măsură, cel al României), impresionează prin tehnicitatea lor și contrastează profund cu pavilioane cum ar fi cel al Emiratelor Arabe Unite sau al Omanului, remarcabile din punct de vedere arhitectural, dar depășite din punct de vedere al noului spirit « ecologist ».

...și pavilioane ecologice! (Franța, China, Columbia)

…și pavilioane ecologice! (Franța, China, Columbia)

Insă adevărata surpriză ce-l așteaptă pe vizitatorul sosit la Milano pentru a vizita EXPO 2015 nu se află în cadrul expozitiei, ci în plin oraș!

Nu mai fusesem la Milano de patru ani, dar cum în ultimul meu sejur acolo petrecusem aproape zece zile, mărturisesc că nu mă așteptam să descopăr schimbări enorme. Imi imaginam că, așa cum se întâmplă mai peste tot în locurile care sunt sediul unei manifestații internaționale, orașul a fost « badijonat » ca să pară curat, au fost refăcute indicatoarele de circulație, introduse panouri multilingve, în fine : toți banii disponibili au fost băgați în EXPO – « scopul vizitei ».

Milano teti 001_resizeIncă de la sosisea în gara Milano Centrale am fost frapat de apariția în cerul capitalei lombarde a unei săgeți, un vârf de suliță, amintind mai degrabă zgârie-norii de la Dubai. Mai apoi, am descoperit pe harta orașului un nou cartier, necunoscut mie :  « Porta Nuova ».

In fine, un comentariu citit într-o revistă locală mi-a ațâțat și mai mult curiozitatea :

« Sfinții și profeții din înălțimea garguilor Domului dialoghează cu arhistarurile internaționale care au desenat noul profil al orașului. Imaginea fotografiază caracterul orașului Milano, așa cum se prezintă el la înâlnirea cu Lumea, invitată aici pentru EXPO. O metropolă ce continuă să privească spre viitor, însă și un mare oraș de artă cu o istorie importantă care renaște cu această ocazie. Incă din secolul III d.H. Milano este unul dintre protagoniștii scenei mondiale. De atunci nu s-a mai oprit, până ce a devenit capitala italiană a economiei, a muncii și a creativității, mai întâi prin marile industrii, apoi cu finanțele, moda și « designul ». Insă el conservă vestigiile trecutului strălucitor ce pot fi și trebuie prezentate sub cea mai bună lumină. » (Bell’ Italia, mai 2015)

Superb program ! Să vedem însă, din punct de vedere practic cum pot fi împăcate și capra și varza !

Incă de la ieșirea din noua stație de tren/metrou Porta Garibaldi, geografia noului cartier te obligă să privești în sus : scări rulante, marchize transparente, ascensoare rapide te înhață și te trag spre cer, deasupra forfotei tradiționale ale străzii italiene. Scopul acestui magnet este să te împingă într-o lume nouă, diferită, funcționând după alte principii. O piață circulară, cu trei fântâni tot circulare în mijloc, dau tonul întregului ansamblu. De jur-împrejur, magazine, restaurante, cinematografe, librării la parter, dominate de imobile de birouri și locuințe, dar care formeaza un ansamblu la scară umană.

Déjeuner sans herbe!

Déjeuner sans herbe!

Desigur că cel mai impresionant este imobilul « Unicredit » inaugurat în 2014 și construit după planurile arhitectului american César Pelli, care domină cu săgeata lui cerul milanez, culminând la 231 m, cel mai înalt edificiu din Italia. Piața creată de curbura zgârie noriului, care poartă numele arhitectului italian Gae Aulenti, este completată de alte două imobile cu, respectiv, 22 și 12 etaje. Această piață este numai un punct de plecare, continuat cu o pasarelă ce duce spre alte edificii, finisate, sau în curs de construcție, de asemenea zgârie nori, semnați de mari nume ale arhitecturii internaționale, cum ar fi japonezul Arata Isozaki, britanica Zaha Hadid sau americanul Daniel Libeskind.

Piaza centralà, numità "Gae Aurenti"

Piaza centralà, numità “Gae Aurenti”

Ceea ce este poate cel mai impresionant, e că fiecare dintre aceste edificii are un stil propriu, uneori neașteptat. De exemplu, două turnuri cu balcoane « ultra vegetalizate », proiectul italianului Stefano Boeri, « Il Bosco verticale », reprezintă prin arborii de 3, 6 sau 9 metri plantați pe fațadă, o suprafață verde de 200ha !

Il Bosco verde: o pădure verticală!

Il Bosco verde: o pădure verticală!

Nici aspectul cultural nu a fost neglijat : o sală « polifunctională » cu câteva mii de locuri este în curs de finisare ; un edificiu circular, în marginea aceleiași piețe, prezintă, în perioada Expoziției Universale, un film pe ecran de 360° trecând în revistă nu numai frumusețile naturale ale Italiei, dar și arta meșteșugarilor ei, măiestria artiștilor sau specialitățile ei culinare.

Dar poate că cel mai simplu, dar și cel mai agreabil unghi al pieții este noua librărie/restaurant/sală de lectură « Read » unde, la ora prânzului poți frunzări ultimele volume editate, poți lua o masă rapidă sau, pur și simplu, poți bea o cafea cu un amic.

Librărie/restaurant/salon de lectură la Porta Nuova

Librărie/restaurant/salon de lectură la Porta Nuova

Toată această lume pestriță, de toate vârstele și cu ocupațiile cele mai variate, gravitează într-un spațiu ce se află la numai 800 m de inima orașului, « Il Duomo », unde poți ajunge trecând progresiv de la lumea de mâine la cea de ieri, fără a fi șocat de vreo tranziție abruptă ! Trebuie însă să precizez ca și aria istorică a orașului a fost remodelată în același spirit : zone rezervate pietonilor, terase pe acoperișurile edificiilor istorice care dau o vedere « din cer » asupra forfotei cetății, muzee larg deschise publicului, accesibile cu un bilet unic…

Ar fi mult prea obositor să citezi toate surprizele ce te așteaptă la fiecare colț de stradă în chiar inima orașului : bănci din secolul XIX transformate în complexe muzeale, noi spații de « design », muzee ale modei, ba chiar și un cofetar care prezintă ultimile modele de pantofi sau poșete… executate în ciocolată !

Dôme ou chaussures: jolis à croquer!

Dôme ou chaussures: jolis à croquer!

                                              *   *   *

Am plecat de la Milano, după numai patru zile petrecute acolo, cu moralul la zenit ! Iată că este posibil, chiar și în lumea noastră, în care e atât de la modă să plângem după o glorie dispărută, să găsești o insulă care merge înainte, fără teamă de bârfele și cancanurile celor care vor găsi întotdeauna nod în papură ! Se pot realiza atâtea lucruri în numai trei ani ! Există și un mod de a îmbina de manieră armonioasă, trecutul și prezentul, în lumea arhitecturii ! Este oare Milano un caz unic și ireproductibil ?

Nu știu nici cine a luat deciziile necesare, nici de unde au ieșit sumele, îmi închipui enorme, pentru realizarea acestor proiecte.

Insă plecând din Milano mi-am spus, repetând zicala englezilor :

« When there is a will, there is a way ! »

Adrian Irvin ROZEI, Milano, iunie 2015

PS : « Când înțeleptul arată luna, imbecilul privește degetul ! » – proverb budist

Milano Expo Buda 001_resize

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *