La ce servesc stomatologii !

File de jurnal

Marsilia, 02/08/2017

 

Acum două săptămâni mă găseam în sala de aşteptare a unui stomatolog din Béziers.

Intr-un astfel de loc, la fel ca în culoarul care duce la o sală de tortură, stai cu inima cât un purice şi nu-ţi arde de nimic ! Totuşi, ca să omor timpul –în corpul medical există o tradiţie să ţi se facă morală dacă ai sosit cu 5 minute întârziere, însă ei te lasă să aştepţi deseori o jumătate de oră fără să se scuze !- am luat la întâmplare o revistă de pe masă.

Era un număr din « Point de vue », datat « noiembrie 2016 ».

Răsfoindu-l alene, dau peste un articol ilustrat de un tablou reprezentând un călăreţ arab din Africa de nord, care m-a făcut să-mi amintesc de faimosul « El- Zorab » al lui Coşbuc.

Articolul spunea :

« Adolf Schreyer (1828 – 1899) este unul dintre cei mai brilianţi pictori orientalişti germani, asimilat şcolii din Düsseldorf şi foarte apreciat la curtea imperială a Habsburgilor. Cu toate că era reputat ca un specialist al cailor, el a pictat majoritatea subiectelor sale preferate în timpul voiajelor în Orient. A debutat însoţindu-l pe Emmerich von Thurm und Taxis prin  Ungaria, Valahia, Rusia şi Turcia… » 

Nu auzisem niciodată de numele acestui pictor, însă mi-am spus imediat că un artist care a trecut prin « Ungaria, Valahia, Turcia… » trebuie să fi imortalizat şi niscaiva imagini din Principatele danubiene.

Mai apoi, am descoperit pe Internet că Adolf Schreyer a călătorit chiar de două ori prin “spaţiul mioritic”: 

-mai întâi însoţindu-l pe prinţul german precitat  în Ţările române

-mai apoi, în 1854, cu armata austriacă, în trecere prin Valahia. 

In anii următori, el a traversat nordul Africii şi a ajuns până la Paris, unde a fost distins cu medalii la Saloanele din 1864 şi 1865. După care, s-a întors la Francfurt, oraşul său natal, în 1870. In apropierea căruia a şi murit, în 1899, la Kronberg im Taunus.

In Franţa, se află, expuse în muzee publice, numai patru dintre tablourile lui, la Rouen, Bordeaux, Marsilia şi Paris. Insă singurul care mă poate interesa este cel din Marsilia : « La poste valaque, 1857, huile sur bois ». 

Quelle chance !

Sunt câţiva ani de când n-am pus piciorul la Marsilia. Intretimp, a fost inaugurat « MuCEM » (Musée des civilisations de l’Europe et de la Méditerranée). Excelent (dublu) pretext pentru a face un tur pe la « citée phocéenne) ! 

                                               *    *    *

Marsilia este un oraş pe care-l cunosc de 47 ani ! 

Prima dată, l-am traversat în 1970, de la gară spre port, unde urma să mă îmbarc într-o minicroazieră Marsilia – Genova – Napoli.

Croazieră de neuitat, nu numai datorită locurilor descoperite pe atunci, dar şi pentru amiciţiile legate pe vapor, care mai dăinuie până azi. 

Nu pot spune că am văzut atunci mare lucru din oraş. 

Insă, la sfârşitul anilor ’70, am început să “cobor” deseori la Marsilia.

Unul dintre amicii mei, originar din oraş, deşi locuia la Paris, păstrase nu numai legături familiare acolo, dar chiar şi o superbă vilă, cu vreo două  secole de existenţă, aflată pe una dintre colinele ce domină oraşul. 

Aşa se face că, ducându-ne acolo pentru un week-end mai lung sau mai scurt, petreceam mai tot timpul în această casă de vis, admirând marea albastră şi bronzând pe pajiştea verde din grădina amicului nostru.

Ieşeam de acolo numai ca să facem un tur pe mare, în vaporul lui cu pânze, sau ca să mâncăm o « bouillabaisse », într-un restaurant şic. 

Totuşi, eu aş fi dorit să cunosc măcar faimoasa « Canebière », despre care auzisem în celebra operetă ante-belică a lui Vincent Scotto, « Un de la Canebière ».

 

Atunci, un alt prieten, care cunoştea bine oraşul, m-a întrebat :

« Ce vrei să vezi acolo ? Pe Canebière, dacă la ora 5 după-amiază n-a sosit în chioşcurile de ziare « El MOUDJAHID », cotidianul naţional algerian, se dezlănţuie o răzmeriţă ! » 

 

Curios însă să trăiesc această experienţă stranie, am profitat de un voiaj de afaceri în regiune şi am rezervat o cameră la faimosul « Hôtel de Noailles », chiar pe Canebière.

Acest hotel, construit pe un teren care-i aparţinuse cavalerului de Noailles, a fost inaugurat pe data de 5 mai 1863. Doi ani mai târziu, era inaugurat alături,  « Le Grand Hôtel », un stabiliment tot atât de luxos. Aici au locuit, de-a lungul anilor, Wagner şi Gandhi, Kruger şi Charles Trenet.

Acesta din urmă a şi debutat la « Melody-bar » din hotel, în luna martie 1937. Legenda afirmă chiar că pălăria rotunda a celebrului cântăreţ “zazou” ar fi fost inspirată de cea a zeului Mercur, sculptat pe faţada hotelului! 

In tot cazul, când am locuit acolo, “Hôtel de Noailles” nu mai era decât umbra celui de altă dată ! Şi, în 1979, el şi-a închis porţile în mod definitiv. 

Din 2006, edificiul istoric găzduieşte pe 5300 m2 şi 9 nivele… Comisariatul de poliţie al zonei centrale din Marsilia! 

Pe Canebière, o placă aminteşte asasinatul regelui Iugoslaviei, soţul Mărioarei şi ginerele reginei Maria a României

                                                  *    *    *

Am revenit, în mod periodic, la Marsilia. Insă, de fiecare dată, cu un alt scop precis : o expoziţie « Victor Brauner » la Muzeul Cantili, o retrospectivă de pictură mediteraneană, la « Vieille Charité » (vezi : « Charite bien ordonee…*)

Altă dată, o excursie « maritimă » la celebrul « Château d’If » şi în insulele Frioul, sau la Carry-le-Rouet, satul lui Fernandel, pentru a gusta celebra « bouillabaisse »…

Château d’If şi insulele Frioul, un loc de odihnă paradisiac!

Am remarcat, acum vreo zece ani, progresele substanţiale realizate prin reabilitarea cartierului istoric al oraşului, « le Panier ». Dinamitat în mod sălbatic de nazişti în 1943, « le Vieux Port » a fost reconstruit în anii ’60 de către faimosul arhitect Ferdinand Pouillon. Insă, în spiritul arhitectural al epocii, în aşa fel încât orişice şarm a dispărut cu desăvârşire. Spre bucuria proprietarilor de restaurante, care astfel au obţinut « unda verde » pentru a se instala, cot la cot, sub noile arcade.

Pe celălalt mal al « Vechiului port », străduţele au rămas neschimbate. La fel şi activităţile « istorice » !

Centru tradiţional al lumii interlope marseileze este cartierul Operei. Acest splendid edificiu « Art déco », construit în 1924, pe ruinele fostului « Grand Théâtre » din secolul XVIII, a găzduit în 2006,  între nenumărate alte spectacole de prestigiu, premiera operei « Marius et Fanny » de Vladimir Cosma, după romanele omonime ale lui Marcel Pagnol, în interpretarea lui Roberto Alagna şi Angela Gheorghiu.

Insă, în faţa teatrului, am asistat de câteva ori la situaţii amuzante.

Cum porţile sălii de spectacol nu se deschideau decât 15 minute înainte de începerea reprezentaţiei, doamne elegante şi parfumate primeau propuneri scandaloase din partea unor persoane ce confundau motivul prezenţei lor pe trotuarul din faţa operei! 

                                               *    *    *

De această dată, am decis să petrec trei zile la Marsilia.

Cum era prevăzut să iau trenul de mai multe ori, am ales un hotel chiar alături de gara Saint Charles.

Scara monumentală, concepută în 1911, dar inaugurată între 1925 şi 1927, în spiritul « Expoziţiei coloniale » din 1922, este o ilustrare magnifică a lumii coloniale de la începutul secolului trecut.

Iar alegoria impozantă a « Porţii Orientului » îşi găseşte justificarea mai mult ca oricând ! Pentru că, « Africa » începe chiar după ultima ei treaptă, şi continuă de-a lungul Canebièrei, până la « Vechiul Port » ! 

Dacă ai ocazia să nimereşti drept în ziua în care celebra arteră centrală a oraşului este blocată pentru defilarea anuală « Gay Pride », cum a fost cazul meu, amestecul de culori este şi mai impactant ! 

Foarte repede, am constatat că Marsilia se compune din două oraşe total diferite. Ajunge să te duci în zona bulevadrului Prado ca să constaţi că aici « tout n’est que beauté, luxe, calme et volupté ! » Nu numai că vilele elegante se ţin lanţ, dar bulevardul este de o curăţenie exemplară. Iar castelul Borely, aşezat pe o colină care domină parcul cu acelaşi nume, priveşte mândru şi superb restaurat, golful şi insulele din faţa oraşului. 

                                                   *    *    *

Reamenajarea Fortului St-Jean şi noul edificiu al muzeului MuCEM sunt două realizări arhitecturale de excepţie. Imbinarea între piatra galbenă a fortului şi paralelipipedul perforat, de un negru metalic, al noului edificiu expoziţional crează un joc de culori neaşteptat. Flaşurile alb/albastru, care străpung faţada obscură, după apusul soarelui, îţi dau impresia unei  vieţi permanente a muzeului.

Mai puţin convins am fost de alegerea temelor selecţionate pentru cele cinci  expoziţii temporare sau a obiectelor din colecţia permanentă a muzeului. Spre marea mea surpriză, era şi părerea diferiţilor locuitori ai oraşului, cu care am avut ocazia de a discuta despre acest subiect. 

                                                   *    *    * 

Toate aceste consideraţii m-au îndepărtat de tabloul lui Adolf Schreyer, pretextul călătoriei mele la Marsilia.

« Le Musée des beaux-arts de Marseille » se află într-un edificiu impozant, construit în deceniul şase al secolului XIX. El este simetricul Muzeului de Ştinţe naturale, de care-l separă o fântână monumentală impresionantă, cu personaje, animale, plante  cu dimensiuni larg superioare celor naturale.

Muzeu adăposteşte o superbă colecţie de picturi şi sculpturi executate la «écoles françaises, italiennes, espagnoles et nordiques (Flandres, Hollande) », între secolele XVI şi XIX.

Desigur că am alergat imediat la etajul II, acolo unde sunt expuse picturile din secolul XIX, în căutarea tabloului meu. 

Enormă decepţie ! Nici urmă de « Poste valaque » ! 

N-am renunţat. I-am lăsat un mesaj Dlui. Conservator şef, explicându-i scopul vizitei mele.

După numai trei zile, am primit mesajul următor:

« Monsieur,

Vous trouverez ci-joint une image du tableau d’Adolf Schreyer, « La poste Valaque. (inv. BA 665) »

Comme vous le voyez l’œuvre n’est malheureusement pas dans un état de conservation très satisfaisant, mais j’espère néanmoins que l’image vous sera utile.

Bien cordialement

 Luc GEORGET

Conservateur en chef du Musée des Beaux-arts » 

Nu-mi mai rămâne decât să caut celelalte tablouri ale aceluiaşi pictor, cu subiecte « valahe », expuse în muzeele din Germania.                                           

*    *    *

Am un nou R.-V. la stomatologul meu pe 24/08/2017.

Sper să găsesc în sala lui de aşteptare începutul unei alte aventuri, tot atât de pasionantă.

De fapt, oare de ce m-am dus la stomatolog ?

Adrian Irvin ROZEI 

Marsilia, august 2017 

*Comentariile din acest text sunt uimitor de actuale, dupà 12 ani, în perspectiva presiunilor migratorii din ultima vreme!  

Service après vente 

O rapidă consultare a paginii “Adolf Schreyer” pe Internet, îmi economiseşte un lung şi fastidios voiaj în Germania. Iată câteva tablouri ale artistului german, cu subiecte « valahe » ! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *