La Béziers, cu şi fără Alecsandri…

În după-amiaza zilei de 16 iunie 2011, mai bine de o sută de persoane se aflau reunite în saloanele Societăţii Arheologice din Béziers. Afluenţă neobişnuită pentru o societate savantă, cu o istorie de aproape două secole, dar unde membrii ei se reunesc „en petit comité” cu ocazia prelegerilor bilunare.

Vizitatorii erau, în mare parte, participanţii la Congresul AIEO (Association Internationale d’Etudes Occitanes). Al X-lea Congres avea loc la

„5 ani după marea manifestaţie de apărare a limbii occitane, care a reunit la Béziers 20000 participanţi şi care a arătat că moştenirea trubadurilor a parvenit până în secolul XXI. Dorim ca acest congres să fie ocazia de a omagia pe toţi cei care, mulţumită activităţii lor de cercetători, profesori, militanţi… sau pur şi simplu vorbitori, au permis limbii Occitane să existe încă în cel de-al treilea mileniu”,

după cum se exprimă organizatorii în manifestul de prezentare al reuniunii. Congresul din Béziers, cu o densitate şi o durată remarcabile, a reunit aproape o sută de comunicări tratând, tot atât de bine, despre „lingvistică şi dialectologie”, „Evul Mediu”, „literatură modernă şi contemporană”, „răspândirea limbii occitane”, „spaţiul catalano-occitan” etc. Referatele au fost prezentate în diferite limbi europene: franceză, italiană, spaniolă, catalană şi, bine înţeles, occitană.

În mijlocul acestui program extrem de dens, ziua de 16 iunie a reprezentat oarecum un moment de destindere şi de reamintire.

Destindere, prin excursia organizată pe „Canal du Midi” la bordul navei numită „Lo cap de miol” (nu întâmplător în limba occitană!).

Ambarcaţiunea a parcurs traseul între Béziers şi Colombiers, trecând prin celebrele „9 ecluze” de la Fonseranes, care permit traversarea unei declivităţi de 21,5 metri pe o distanţă de 300 metri, precum şi prin tunelul de la Malpas, remarcabile lucrări de artă şi tehnică inginerească de acum trei secole, datorate geniului conceptorului şi realizatorului acestui canal, Pierre-Paul Riquet.

Reamintire, prin recepţia de la „Hotel Bergé”, sediul Societăţii Arheologice. Această societate savantă, profund ancorată în viaţa istorică şi artistică a regiunii Béziers, a participat de nenumărate ori la acţiunea de revitalizare şi răspândire a limbii occitane, încă dela fondarea ei. Amintim doar un eveniment semnificativ: în 1838, cu ocazia inaugurării statuii lui Pierre-Paul Riquet din centrul oraşului, devenită un monument emblematic al cetăţii, proiect iniţiat, conceput şi finanţat prin grija Societăţii Arheologice, limba tradiţională a locuitorilor regiunii a fost admisă pentru prima dată, în mod oficial, în discursurile ce făceau elogiul creatorului canalului „care reunea cele Două Mări”.

Cu ocazia recepţiei precitate, în prezentarea făcută, cu brioul şi entuziasmul care-l caracterizează, de către actualul preşedinte al Societăţii Arheologice, Jean-Denis Bergasse, a fost adus un vibrant omagiu fondatorilor societăţii, Jacques et Gabriel Azaïs.

Printre nenumărate alte obiecte de colecţie (statui, tablouri, gravuri, cărţi rare…) ce împânzesc saloanele Societăţii Arheologice din Béziers, un „hôtel particulier” istoric, decorat în stilul secolului XIX care domină valea râului Orb, vizitatorii au putut admira şi o pictură care îl reprezintă pe Gabriel Azaïs.


Portretul lui Gabriel Azaïs si ferparul de deces care mentioneazà decoratia “Coroana României”

Preşedintele Bergasse a atras atenţia celor prezenţi asupra discretei rozete care apare la butoniera redingotei fondatorului Societăţii, menţionând „faire-part”-ul de deces al predecesorului său în care putem citi:

„Monsieur Gabriel Azaïs, Ancien Magistrat, Secrétaire de la Société Archéologique de Béziers, Officier de l’Ordre de la Couronne de Roumanie”.

Istoria, oarecum neaşteptată, a acestei decoraţii merită a fi povestită.

* * *

În 1878, Vasile Alecsandri câştiga la Montpellier concursul de poezie în onoarea „rasei latine”, cu poemul „Odă ginţii latine”.

Din păcate, din cauza Războiului de Independenţă încă în curs, Alecsandri nu a putut participa la manifestările organizate cu ocazia distribuirii premiilor.

Însă, în 1882, el a venit în Franţa pentru a asista la „Jocurile Florale” care s-au desfăşurat la Forcalquier, Albi şi Montpellier. Pe 7 mai 1882, Vasile Alecsandri a fost primit cu onorurile cuvenite unui scriitor, om politic, prieten al Franţei şi felibru.

Cu acest prilej, în cadrul „Cours d’amour” de la Clapiès, poetul român şi-a declamat poezia „Ronsard la Toulouse”, în care povestea:

„El spune’n limba cea divină
Cum pe când Franţa era’n valuri,
Străbunu-i, Banul Mărăcină,
Născut pe-a Dunării verzi maluri
Veni pe-un zmeu călare
S’ajute’n lupta mare
L’a Franţei salvare”

Sosit la Albi pe 24 mai, Vasile Alecsandri participă la sărbătorile organizate de Frederic Mistral şi de contele de Toulouse, la care citeşte un alt poem intitulat „Patru regine”, tradus de asemenea în limba franceză. Cu ocazia banchetului ce urmează, Gabriel Azaïs îi adresează un „brinde” şi Vasile Alecsandri răspunde cu versurile pe care le dedică: „Au poète et philologue Gabriel Azaïs”.

Tot atunci era prevăzut ca Vasile Alecsandri să treacă prin Béziers, pentru a răspunde invitaţiei amicilor, confraţi din Societatea Arheologică. Însă, pe 18 mai 1882, el trimite din Avignon telegrama următoare:

Mr Gabriel Azaïs, Béziers

Sosit chiar acum dela Gap foarte obosit n-am nici timpul material nici forţele veni Béziers. Vă rog să exprimaţi regretele mele şi cele ale mylord Bonaparte-Wise onorabililor membri ai Societăţii Arheologice Alecsandri

Iată cum descrie Vasile Alecsandri însuşi acest episod în scrisoarea redactată în limba franceză trimisă pe 16 mai 1882 fratelui său, Ion Alecsandri:

„Mon cher Jean,

Sunt la Gap, tocmai în străfundul Alpilor, din fericire numai până mâine dimineaţă, căci aici este un pui de ger care mă sileşte să stau cu paltonul pe mine în cameră. Am asistat de curând la reuniunea Felibrilor, pe care ţi-o voi povesti cu amănunte la sosirea mea la Paris. Trei ore de discursuri şi de lecturi, este ceva cam mult, dar trebuie să fii politicos şi să surâzi cu drăgălăşie ca să laşi să se creadă că te distrezi din plin ascultând limba provensală, chiar atunci când nu o înţelegi deloc. Alerg din reuniune în reuniune, ca să mă aud lăudat peste măsură şi ţin speechs-uri care sunt găsite încântătoare. După Montpellier, Forcalquier, după Forcalquier, Gap şi apoi mă voi duce la Béziers şi Albi, deşi mai curând cred că nu mă voi ţine de vorbă, căci mă simt destul de obosit…”

Tot într-o scrisoare, redactată în limba franceză şi datată 19 mai 1882, din Avignon, Vasile Alecsandri îi mărturisea fiicei sale, Marie Bogdan:

„Ma chère Marie,

Sătul de complimente, de onoruri, de discursuri, de lecturi, de muzică şi de toasturi am venit să mă odihnesc două zile la Avignon şi sunt gata să plec spre Paris, după ce am făcut act de prezenţă la Montpellier, la Forcalquier şi la Gap; după ce am escaladat Alpii, este timpul să mă cobor printre simplii muritori dela câmpie. De aceea renunţ de a mai reîncepe aventurile mele poetice la Béziers şi la Albi.

Nu-mi plac discursurile lungi, dar ceea ce detest sunt mesele lungi, care durează câte patru ore. La sfârşitul primului fel sunt sătul, la sfârşitul celui de-al doilea sunt enervat, la sfârşitul celui de-al treilea sunt gata să leşin, şi la desert îmi vine să-mi muşc vecina. Este deci cuminte să pun capăt acestor agape de Gargantua…”

De fapt, se pare că revenirea bruscă a poetului în ţară, la începutul lunii iunie, se datora mai degrabă problemelor familiale ridicate de divorţul fiicei sale precitate.

O notiţă pe două pagini, scrisă de mâna poetului, care descrie în detaliu această călătorie, se găseşte şi azi în arhivele Bibliotecii Academiei Române.

Însă, în ciuda acestor dezagremente, Vasile Alecsandri, odată întors în ţară, nu şi-a uitat prietenii felibri din Franţa.

El a obţinut ca regele Carol, cu siguranţă în urma insistenţelor reginei Elisabeta supranumită „la reine des félibres”, să decoreze cu ordinul Coroana României, cu rang de comandor, pe Frederic Mistral si, cu rang de ofiţer, pe Joseph Roumanille, Albert de Quintana, Gabriel Azaïs şi Bonaparte-Wise, cu toţii membri ai Societăţii Arheologice.

Pe 2 septembrie 1882, Vasile Alecsandri anunţa dela Mirceşti prietenului său Gabriel Azaïs, pe o carte de vizită, ştirea îmbucurătoare în aceşti termeni:

Cher Monsieur et Confrère,

Sunt fericit să vă anunţ că M. S. regele Carol v-a decernat titlul de ofiţer al ordinului Coroana României. Primiţi, vă rog, sincerele mele felicitări.

În anii următori, pe când Vasile Alecsandri, ministrul României în Franţa, locuia la Paris, contactele cu Societatea Arheologică s-au intensificat. Aşa se face că putem întâlni, câţiva ani la rând, printre operele primite la Société Archéologique şi revista “ROMÂNIA”, transmisă de Ministerul Instrucţiunii publice din Paris.

În Buletinul Societăţii datat 1891-1892 este anunţat decesul lui “Veséli Alecsandri, membre honoraire, décédé à Mircesti (Roumanie), le 6 septembre 1890”.

Pe aceeaşi pagină suntem informaţi de dispariţia lui “Joseph Roumanille, membre correspondent décédé à Avignon, le 24 mai 1891”.

* * *

Omagiul adus memoriei fondatorilor Societăţii Arheologice nu s-a limitat la prezentarea făcută participanţilor la Congresul AIEO.

La începutul acestui an, o elegantă broşură de 150 pagini format A4 intitulată:

„Hommage de la Société Archéologique de Béziers à ses fondateurs
Jacques (1778-1856) et Gabriel Azaïs (1805-1888)
La Compagnie, le Félibrige et les langues romanes”,

a fost editată la Béziers. Ea cuprinde douăsprezece articole semnate de diferiţi profesori universitari, arhivişti, jurnalişti sau bibliotecari din Béziers, Montpellier, Birmingham, Bristol, Capestang, Paris toţi membri ai Societăţii Arheologice, precedate de o introducere semnata de Jean-Denis Bergasse, preşedintele ilustrei companii.

Printre ele, un articol este intitulat „Languedoc et Roumanie: du Félibrige aux Rencontres en Méditerranée, une histoire d’amour inachevée” publicat sub semnătura autorului acestor rânduri, al doilea membru de origine română al societăţii, după Vasile Alecsandri. Comentariul prezentării făcute volumului în „Buletinul de comandă” menţionează:

„Este îmbucurător că la acest omagiu ce reînvie amintirea celor doi Azaïs, participă confraţii noştri englezi şi un confrate de origine română, care evocă poetul Vasile Alecsandri, primit de Gabriel Azaïs în Compania noastră, şi legăturile între România şi Félibrige. Prezenţa lor atestă strălucirea regăsită a operei celor doi Azaïs.”

În ceea ce priveşte legăturile între Societatea Arheologică şi România, mai mult, între regiunea Languedoc şi România, putem spera, pe bună dreptate, că acest document va fi un pas pe drumul spre finalizarea unei „poveşti de dragoste încă neterminată”, care se prelungeşte de mai multe secole!

Adrian Irvin Rozei, Béziers, iunie 2011

________________
P.S.: Pe data de 2 iulie, Jean-Denis Bergasse ne-a părăsit în mod subit la vârsta de 65 ani. Cu el dispare nu numai un pasionat cercetător al istoriei oraşului Béziers, al lumii languedociene, dar şi un admirator al legăturilor între limbile romane şi, în egală măsură, al confluenţelor franco-române.


Jean-Denis Bergasse, într-o posturà caracteristicà savantului pasionat de regiunea Languedoc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *