Invitație la „Hanul Ancuței” din Paris

Existăla Paris câteva locuri mitice care amintesc oricui strălucirea unor vremuri de mult apuse. Printre cele câteva restaurante, cum ar fi “Le Grand Véfour” sau “Laperouse”, ale căror decoruri au rămas neschimbate de mai bine de un secol, se numără şi “Le Train bleu”, aflat în incinta staţiei de cale ferată numită “Gare de Lyon”. Unui neofit i se poate părea un pic straniu ca restaurantul unei gări să fie nu numai un “loc de memorie” însă chiar şi un locaş cu o reputaţie gastronomică bine stabilită. Asta înseamnă să uiţi însă ce reprezenta “drumul de fier” la începutul secolului XX. Factor de civilizaţie, legătură directă şi lesnicioasă între diferitele provincii şi regiuni ale ţării, calea ferată reprezenta pe atunci şi “visul depărtărilor”, concretizat un secol mai târziu prin superjet-ul care duce pe oricine în toate colţurile lumii.

'La femme pressee' (Anca Visdei) inconjurata de trei interprete ale pieselor ei Însă în 1900, înalta societate a vremii pleca din Paris înspre noile destinaţii la modă, printr’ una din gările pariziene, recent constuite. Cum plecarea sau sosirea cu trenul erau pe atunci o sărbătoare, gara trebuia să întruchipeze această realizare a visului “călătoriei”. Aşa au fost construite diferitele gări pariziene, între care şi “Gare de Lyon”.

Inaugurată de însuşi preşedintele Republicii Franceze, Emile Loubet, în 1900 cu ocazia Expoziţiei Internaţionale din Paris, ea reprezenta unul din elementele ansamblului menit să ilustreze măreţia şi puterea statului francez, la fel ca şi Podul Alexandre III sau pavilioanele de expoziţie de la “Grand Palais” şi “Petit Palais”. De aceea, decoraţia interioară a restaurantului, în care se pătrunde printr’o măreaţă dublă scară elicoidală, este compusă în egală măsură din statui în poziţii sugestive, candelabre impunătoare şi tablouri pictate pe imense panouri, reprezentând destinaţiile către care se dirijau trenurile ce părăseau gara. Autorii acestor tablouri, glorii artistice dela sfârşitul secolului XIX, precum Billote, Flameng, Debufe sau Saint-Pierre, care au reprezentat oraşele Paris, Lyon şi Marsilia, aveau un stil atât de asemănător, încât operele lor par a fi pictate de acelaşi artist, ceea ce dă, pe de altă parte, o unitate de decor remarcabilă.

În afara plafonului Sălii de Aur, pictat de faimosul Henri Gervex care ilustrează “Bătălia cu flori dela Nisa”, cel mai interesant tablou este cel executat de Albert Maignan, care reprezintă Teatrul Antic din Orange, locul despre care Ludovic al XIV-lea spunea : “C’est la plus belle muraille de mon royaume !”* În acest cadru istoric, sunt reprezentaţi, în afara directorului liniei de cale ferată P.L.M. (Paris Lyon Méditerranée), marile glorii ale teatrului francez din jurul anilor 1900 : actriţele Sarah Bernhardt, Réjane, Madame Bartet şi scriitorul Edmond Rostand, autorul celebrului “Cyrano de Bergerac”.


Este probabil un “clin d’oeil” al istoriei şi o invitaţie către lumea teatrului, un adevărat vis premonitor al artistului, acum mai bine de o sută de ani. Pentru că de aproape un an, restaurantul “Le Train Bleu” prezintă în fiecare lună o nouă “seară literară”. Este vorba de lecturi literare, care iau forma unor animaţii teatrale, organizate de către compania artistică “La femme pressée», creată şi dirijată de Anca Visdei. Referinţa literară a denumirii acestei companii aminteşte celebrul roman scris de Paul Morand în perioada interbelică, numit “L’Homme pressé”, poreclă ce i-a rămas autorului până la sfârşitul vieţii.

Serile literare, organizate de două ori pe lună de Anca Visdei, se desfăşoară în Salonul Tunisian, într’un superb decor de vechi “boiseries”, dominate de fresca ce reprezintă un peisaj nord-african, altă destinaţie la modă înspre care se îndreptau trenurile companiei P.L.M.

Aceste manifestări artistice au la origine un incident nefericit. Timp de câţiva ani, Anca Visdei asigura cronica teatrală a spectacolelor din Lausanne, în Elveţia. Trenurile care pleacă din “Gare de Lyon” nu se dirijează numai înspre destinaţii exotice, cum ar fi Tunis sau Casablanca, ci şi spre ţări vecine, ca Elveţia sau Italia. Aşa se face că Anca pleca de aici, în fiecare vineri, către Lausanne, unde asista la spectacolele prezentate, şi se întorcea la sfârşitul week-end-ului, pentru a-şi scrie cronica la Paris, unde locuia. Într’o astfel de vineri, după ce a ratat plecarea trenului, Anca s’a dirijat spre “Le Train bleu”, unde dorea să aştepte cursa următoare. Atunci a avut revelaţia faptului că acest restaurant cu o decoraţie istorică, poate fi un loc ideal pentru o reprezentaţie teatrală. Drept care a propus imediat direcţiei restaurantului o animaţie periodică sub forma unor lecturi lunare. Ziua prezentărilor, întotdeauna luni, a fost aleasă pentru că, fiind “relâche” în teatrele pariziene, este mai uşor să găseşti actori disponibili.

Seria prezentărilor a fost iniţiată în decembrie 2003 de piesa “La Patiente” , care urma să fie jucată cu deosebit succes pe o scenă pariziană la începutul anului 2004.

Pentru Anca Visdei, programele prezentate la “Train bleu” prezintă un multiplu interes. În afara prestigiului suplimentar adăugat de acest loc mitic, este şi o ocazie de a testa reacţiile publicului la un nou text sau o nouă punere în scenă, în condiţiile în care actorii sunt obligaţi să joace “fără fard”. Pentru că dimensiunile reduse ale sălii, care acceptă numai cincizeci de spectatori, nu permit instalarea unui podium sau a unor jocuri de lumini sofisticate. În schimb, reacţia spectatorilor aşezaţi în fotolii cu un pahar în mână, n’ar putea fi în nici un caz mai autentică, poate şi pentru că ei au sentimentul că actorii au venit să joace… în salonul din casa lor ! În fine, un salon luminat de reclamele de neon multicolore din piaţa gării, şi care se învecinează cu o “sală de mese” dominată de o decoraţie istorică !

În luna octombrie, subiectul ales de Anca Visdei a fost viaţa celebrei creatoare de modă Coco Chanel.

Anca Visdei in rolul 'Coco Chanel' priveste cu interes pe tanara subreta venita din Romania Cine nu cunoaşte reputaţia de eleganţă a creaţiilor ieşite din casa de mode aflată pe rue Cambon? Însă mai puţini sunt cei care cunosc viaţa aventuroasă a celei care, timp de jumătate de veac, a dominat lumea modei şi a creat o nouă imagine a femeii moderne. Coco Chanel a fost prima femeie care şi-a tăiat părul scurt, cea care a inventat costumul sport, bijuteriile false şi poşeta petrecută în diagonală, de pe umăr pe şoldul opus. Ba chiar se pare că ea a fost cea care a tăiat clasicul corset, creând sutienul şi liberând astfel femeia din carcanul care o strivea fizic. Parfumul ei “Chanel No. 5”, rămas până astăzi un “best-seller”, a fost lansat în 1921 după regulile şi riturile marketingului de azi (pe ziua de 5, în luna a cincea). Personalizarea “produsului” era împinsă la extrem pentru că, în plus de faptul că purta numele creatoarei lui, acest parfum primise numărul distinctiv “5”, porte-bonheur-ul autoarei.

Cu toată această mediatizare excesivă, într’adins căutată, viaţa şi originile celebrului personaj rămân eclipsate de nenumărate zone obscure. Nu întâmplător Coco, care detesta să fie numită astfel, adevăratul ei prenume fiind “Gabrielle”, a distilat toată viaţa informaţii voit contradictorii, care de cele mai multe ori erau menite să ascundă origini obscure şi comportări nu dintre cele mai recomandabile.

Este poate şi unul din motivele care au determinat-o pe Anca Visdei să descrie, să pună în scenă şi chiar să interpreteze personajul “Coco Chanel” din piesa prezentată la “Train bleu”. În curând această piesă va fi publicată de editura “La femme pressée” si, sperăm, jucată pe o scenă pariziană.

Între timp, Anca Visdei pregăteşte, pentru lunile viitoare, alte lecturi-spectacole, cum ar fi “Petits contes cruels”, “Scrisori către Moş Crăciun”, sau un program de umor evreiesc, cu o îmbinare a anecdotelor şi a muzicii tipice.

Încet-încet, programele organizate de Anca Visdei devin o permanenţă în peisajul artistic parizian şi atrag din ce în ce mai multi spectatori.

Cine ştie, poate că peste câtăva vreme ea va fi obligată să închirieze stadionul dela “Parc des Princes”**. Dar acolo decorul, din păcate, nu va mai avea farmecul celui dela restaurantul “Le Train bleu” !

Adrian Irvin Rozei, Paris, octombrie 2004

Note:
*) – ”Este cel mai frumos zid din regatul meu”.
**) – Stadion unde sunt prezentate concertele unor mari cântăreţi de muzică uşoară, cum ar fi Johnny Hallyday.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *