Întâlnirile franco-române în Mediterana

Pentrua noua oară s’au desfăşurat, între 7 şi 17 octombrie, „Les Rencontres Franco-Roumaines en Méditerranée”, care au loc în fiecare an în regiunea Sète/Montpellier. De data aceasta tema principală a întâlnirilor era anunţată chiar pe afişul manifestaţiei sub titlul: „Connaissez-vous Sulina?”.

A fost ocazia ideală de a prezenta, grupate într’o lungà după-amiază, câteva filme turnate de televiziunea română în Deltă, istoria uimitoare şi trecutul glorios al oraşului Sulina, precum şi viaţa unei minorităţi reprezentative din regiune: lipovenii. Cum istoria oraşului, ca şi activitatea Comisiei Europene a Dunării, amintesc imediat de prezenţa scriitorului-marinar Eugen Botez (în literatură Jean Bart), nepoata lui, Marina Botez, a fost invitată să evoce viaţa şi opera celui care a descris atmosfera acelor vremuri de glorie în romanul „Europolis”.

Ada Milea si Dorina Chiriac la Franco-RomâneAltă temă principală a întâlnirilor – gastronomia în România – a fost ilustrată de o prelegere prezentată cu obişnuitul lui brio de către Radu Anton Roman, autorul unui impresionant opuscul cuprinzând „358 reţete culinare şi poveştile lor”, recent editat în limba franceză cu titlul: „Savoureuse Roumanie”.

Nici poezia nu a fost absentă din cadrul întâlnirilor din acest an. Câteva prezenări au adus în amintirea amatorilor de literatură pe Nichita Stănescu, Gherasim Luca şi Gellu Naum.

Ramura muzicală, ca de obicei foarte eclectică, a fost ilustrată de concertele Laurei Buruiană (violoncel clasic), al grupului de muzică umoristică „Fără zahăr” şi de spectacolul muzical „Apolodor”, creat cu deosebit succes în România de Ada Milea, după „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum.

***

Pentru prima dată în cadrul întâlnirilor, a participat o tânără vedetă a scenei şi ecranului românesc: Dorina Chiriac.

Remarcată în filmele regizate de Costa-Gavras şi Lucian Pintilie, Dorina Chiriac a fost nominalizată pentru premiul celei mai bune actriţe într’un rol principal din cadrul Festivalului filmului dela Veneţia. În acest moment, Dorina Chiriac apare pe afişele a trei piese jucate la Bucureşti în cadrul unui teatru de avangardă „underground”.

La Sète, Dorina Chiriac s’a prezentat cu o dublă caschetă: cântăreaţă în cadrul grupului Adei Milea, interpretând partitura pinguinului din muzicalul „Apolodor”, şi actriţă în filmul lui Radu Munteanu intitulat „Furia”, film prezentat deja în cadrul „Festivalului filmului mediteranean” dela Montpellier.

Presa locală, cotidianul „Midi Libre” din Sète, nu s’a înşelat recunoscând în Dorina Chiriac o artistă de valoare şi i-a consacrat, pe 10 octombrie, o întreagă pagină. Tânăra artistă, deşi afirmă că nu’i e la îndemână să răspundă în limba franceză, pentu că în liceu a studiat engleza şi rusa, a acordat un interviu jurnalistei Salima Nekka, din care spicuim răspunsurile date la celebrul chestionar „façon Proust”:

– Care e pasiunea Dvs.?
– Viaţa! Pot trăi fără teatru, însă aş fi numai o supravieţuitoare.
– Care e deviza Dvs.?
– Dacă încerci să atingi o stea, poţi să prinzi luna.
– Care e principalul Dvs. cusur?
– Să cred că n’am nici unul.
– Principala calitate?
– Să cred că n’am niciun cusur.
– Ce animal aţi dori să fiţi?
– Un somn. Pentru că îmi place ideea de a înota împotriva curentului împreună cu cel de care sunt îndrăgostită şi să murim împreună.
– Care e autorul Dvs. preferat?
– Oscar Wilde. Dar şi Kurt Vonegut, un autor american de origină germană.
– Muzicianul/cântăreţul preferat?
– Ada Milea. În francezà îl prefer pe Patrick Bruel. În engleză, Sting.
– Orasul Dvs. preferat în Franţa?
– Unul din sud. După ce’l voi vizita, va fi cu siguranţă Sète.

Subtitlul articolului din „Midi Libre” este: „O actriţă cunoscută şi recunoscută în România”. După participarea ei la manifestaţiile „Întâlnirilor Franco-Române”, cu siguranţă că se va spune acelaşi lucru despre Dorina Chiriac şi Franţa.

Adrian Irvin Rozei, Sète, octombrie 2004

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *