În slujba Europei

Acum câțiva ani, pe când traversam în maşină centrul Slovaciei, am descoperit cu surprindere o statuie reprezentând un general îmbrăcat în uniforma binecunoscută a armatei franceze. Uimit de a întâlni un ofiţer francez la mai bine de o mie de kilometri de frontierele Franţei, m’am apropiat şi am citit pe soclu:

Milan Rastislav Stefanik (1880 – 1919)

Aşa am aflat de existenţa unui general francez, de origine slovacă, un adevărat erou naţional în ţara lui de baştină.

Milan Rastislav Stefanik s’a născut la Kosiariska, în Slovacia, pe 21 iulie 1880. În timpul studiilor tehnice şi literare efectuate la Praga, care făcea parte pe atunci din Imperiul Austro-Ungar, Stefanik a avut ocazia să-l cunoască pe Masaryk, viitorul preşedinte al Republicii Cehoslovace. În 1904, după ce şi-a terminat studiile de astronomie în Boemia, Milan Rastislav Stefanik a decis să-şi continue cercetările de astronomie în Franţa. Timp de zece ani, el lucrează la observatorul astronomic din Meudon, în apropierea Parisului, sub conducerea profesorului Jansen, cu care organizează diferite expediţii de observaţii astronomice pe Mont-Blanc, culegând informaţii care se află la baza numeroaselor studii ştiinţifice publicate în această perioadă. Tot atunci, Stefanik voiajează în nenumărate ţări din lume, din Brazilia până în Tahiti, pentru a realiza observaţii astronomice în funcţie de fenomenele celeste în curs. La cererea autorităţilor franceze, Stefanik organizează o reţea de staţii radio-telegrafice care legau diferitele colonii cu Metropola. Rezultatele excepţionale obţinute în cadrul acestor misiuni îi aduc decernarea Legiunii de Onoare.

Milan Stefanik.jpg
Generalul Stefanik. Statuie aflata in parcul Obsevatorului dela Meudon (Franta), aceeasi ca cea ridicata la Brezno (Slovacia)

Între timp, Stefanik obţinuse naţionalitatea franceză, în 1912, şi, la începutul Primului Război Mondial, s’a înrolat ca voluntar în forţele aeriene ale noii sale patrii. Datorită activităţilor lui excepţionale, în numai trei ani, Milan Rastislav Stefanik este ridicat la rangul de general al armatei franceze ceea ce face să fie reprezentat aproape întotdeauna purtând uniforma corespunzătoare.

În 1915, rănit pe front, Stefanik profită de sejurul forţat la Paris pentru a milita împreună cu Masaryk şi Beneş în favoarea constituirii unei armate compuse din soldaţi cehi şi slovaci în Franţa. Misiunea pe care şi-a ales-o Stefanik, cu sprijinul autorităţilor franceze, în scopul creerii armatei cehoslovace în exil, era de a căuta tineri de această origine şi a le propune să se înroleze în unităţile ce urmau să fie create. Cea mai simplă cale pentru a găsi voluntari în acea perioadă de război era să contacteze prizonierii cehi sau slovaci care se găseau pe teritoriul ţărilor în conflict cu Imperiul Austro-Ungar.

T.G. Masaryk efectuase deja o misiune în România tot în acest scop, însă plecase de acolo cu ideea că, în condiţiile birocraţiei temeinic instalate de autorităţile române, mobilizarea şi deplasarea câtorva mii de voluntari înspre Franţa era o sarcină imposibilă. Însuşi regele Ferdinand nu era, la începutul misiunii, de acord cu ideea că soldaţii cehi sau slovaci, care au depus jurământ unui monarh, ar putea trece sub conducerea unei alte autorităţi inamice acestuia. A trebuit să intervină intervenţiile lui Take Ionescu şi I. C. Brătianu, sprijinite de situaţia catastrofală a armatei române, pentru ca regele să’şi schimbe părerea.

În aceste condiţii dificile, misiunea lui Stefanik în România s’a desfăşurat între 16/28 octombrie 1916 şi 3/15 ianuarie 1917. O a doua vizită era prevăzută pentru luna februarie 1918, însă ea nu a mai avut loc din cauza altor deplasări intervenite între timp, între care cea mai importantă a fost în Statele Unite, în acelaşi scop ca şi în România.

Activitatea lui Milan Rastislav Stefanik pe teritoriul României, desfăşurată în cadrul Misiunii franceze de ajutor a armatei române sub conducerea generalului Berthelot, nu era văzută cu ochi buni de către autorităţile militare ruseşti, care se temeau de o prea importantă creştere a puterii regatului dunărean, rival eventual al Rusiei în conflictele regionale. Această teamă s’a dovedit a fi justificată mai apoi, când armata română, instruită şi modernizată de generalul Berthelot şi de cei aproape 1500 ofiţeri şi subofiţeri ai Misiunii militare franceze, a participat cu succes nu numai la apărarea şi recucerirea teritoriului naţional, dar chiar şi, în anii următori, pe fronturile din estul şi vestul României.

Misiunea lui Milan Stefanik în România, în afară de caracterul ei militar, a avut şi o latură ştiinţifică, pentru că ofiţerul slovac (pe atunci doar cu gradul de locotenent) a utilizat cunoştinţele şi echipamentul său pentru crearea unui prim serviciu meteorologic în cadrul armatei române.

În cursul vizitelor efectuate în diferitele tabere de prizonieri, Stefanik a găsit aproape 1800 cehi şi slovaci, de altfel, în majoritate slovaci. El a identificat de asemeni vreo 200 alsacieni şi lotaringieni, care puteau fi integraţi în armata franceză. Toată această activitate, compusă între altele din vizite în taberele dela Bârlad, Şipote, Dobrovăţ, Tecuci, Galaţi şi Măstăcani, s’a desfăşurat în numai patruzeci de zile, timp în care avansul rapid al trupelor Puterilor Centrale obligase autorităţile statului să părăsească Bucureştiul şi să se retragă în Moldova.

De altfel, însăşi plecarea lui Stefanik din Bucureşti, pe data de 6 decembrie 1916, câteva ore înaintea intrării armatelor germane în oraş, a constituit o aventură exceptională, povestită de Charles Vopicka, legionar ceh lucrând la ambasada americană din România, în termenii următori:

“… Suferindul Milan Rastislav Stefanik nu putu să plece mai repede… mi-a cerut o maşină, ca să’l ducă la fostul sediu al Statului Major al Armatei române. Ajuns acolo, găsi avionul său într’o stare de neutilizat. Şoferul s-a văzut nevoit să’l ducă până la Ploieşti, de unde a reuşit să se salveze în ultima clipă… Stefanik a fost unul dintre ultimii soldaţi care au părăsit oraşul Bucureşti… Germanii, şi mai ales austriecii şi ungurii, ar fi exultat de bucurie dacă l-ar fi prins pe generalul Stefanik” (de fapt, pe atunci Stefanik nu era decât locotenent –n.n.)

Ajuns pe urmă la Galaţi, Stefanik şi-a continuat misiunea de triere în tabere până la 16 – 17 decembrie 1917.

stefanik-12.jpg
Stefanik decorat in armata franceza

Din cei aproape 1800 prizonieri cehi şi slovaci identificaţi de Milan Stefanik, numai 428 au ajuns în ianuarie 1918 la Chişinău şi, mai apoi, traversând întreaga Rusie până la Arhanghelsk, au abordat ţărmurile Franţei, la Brest. Ei au participat la creareea Legiunii cehoslovace din Franţa. Poate că mulţi alţi voluntari ar fi urmat acelaşi drum, dacă n’ar fi izbucnit revoluţia bolşevică, urmată de păcile separate dela Bresk-Litovsk şi de la Buftea. În orice caz, misiunea lui Milan Rastislav Stefanik în România a avut şi un efect colateral prin ameliorarea situaţiei prizonierilor cehi şi slovaci până la sfârşitul războiului. Se pare că, după cum povesteau diferiţi contemporani din Nădlac, (oraş cunoscut pentru prezenţa slovacilor din România) fratele lui Stefanik, preot evanghelic din localitate, ar fi insistat şi obţinut dela Comisia de demarcare, ca o parte din aşezare să fie acordată României, deşi în varianta iniţială ea ar fi trebuit să se afle în totalitate în Ungaria.

În momentul creării statului independent cehoslovac, Milan Rastislav Stefanik este numit ministru al Apărării naţionale. De altfel, împreună cu Eduard Beneş şi Dr. Thomas Masaryk, el era unul dintre cei trei semnatari ai Declaraţiei de Independenţă pe data de 18 octombrie 1918. În 1919, pe când se găsea în Italia, cu ocazia semnării primului act de recunoaştere al tânărului stat, Stefanik este chemat de urgenţă în ţară, ameninţată de avansul Armatei Roşii ungare [1] în Slovacia.

Puţină vreme înainte de a ateriza la Bratislava, avionul pilotat de ministrul slovac a căzut în mod neexplicat până astăzi. Anumite surse afirmă că aparatul fusese avariat de către comunişti. Astfel, la numai 39 ani, dispărea un personaj excepţional, care în plus de rare calităţi tehnice şi organizatorice, reuşise cu egală fidelitate să’şi pună aptitudinile în slujba a două ţări europene.

Cu ocazia funeraliilor organizate de statul cehoslovac, mareşalul Foch a spus:

“C’était un cœur rare, une âme noble, un esprit extraordinaire, il mérite la reconnaissance de l’humanité entière.” [2]

Douăzeci de ani mai târziu, în 1939, unul dintre primele timbre emise de statul slovac de creaţie recentă, îl reprezenta pe generalul franco-slovac şi mausoleul său.

Stefanik-stamp-france.jpg
Timbre cu imagini identice ale lui Stefanik emise in Franta si Slovacia in 2003

În 2002, optzeci şi patru de ani după moartea eroului, serviciile filatelice franceze şi-au amintit de existenţa acestui personaj excepţional şi, probabil în vederea intrării Slovaciei în Comunitatea Europeană, au emis un timbru reprezentându-l pe Stefanik în uniformă de general francez, alături de imaginea observatorului astronomic dela Meudon. [3]

* * *

Probabil că aceste informaţii, cert interesante, dar oarecum anecdotice, privind serviciile pe care o personalitate remarcabilă le poate aduce diferitelor ţări în care a activat, ar fi rămas ascunse în fundul memoriei mele dacă n’ar fi avut loc, din întâmplare, un eveniment legat de istoria eroului nostru.

De ani de zile, traversam în mod periodic un sat din regiunea Languedoc – Roussillon, numit Paulhan. Această aşezare, aflată în regiunea viticolă din sud-estul Franţei, poartă o denumire cunoscută care aminteşte numele unui celebru pilot francez din epoca eroică a începuturilor aviaţiei mondiale. Da altfel, aviatorul Paulhan era născut la zece kilometri de satul omonim, în orăşelul Pezenas, reputat printre admiratorii lui Molière, pentru că acesta a locuit şi creat aici câţiva ani. De fiecare dată când traversam satul Paulhan, treceam pe lângă statuia care reprezenta un aviator, îmbrăcat în salopeta caracteristică piloţilor din primele decenii ale secolului XX. Şi îmi spuneam că e normal ca locuitorii satului acesta să cinstească memoria eroului omonim cu numele localităţii lor. Mă intriga însă faptul că statuia avea un soclu asemănător mai degrabă cu stilul caracteristic sfârşitului secolului XIX. Până în ziua când, oprindu-mă şi citind cu atenţie inscripţia de pe soclu am descoperit că statuia nu’l reprezenta pe Paulhan, ci pe… Milan Rastislav Stefanik!

Şi mai intrigat de această întâlnire neaşteptată, am început să caut istoria acestei statui.

Astfel am descoperit că, la origine, monumentul ridicat în 1911, în memoria armatelor Revoluţiei franceze, reprezenta un soldat ridicând în aer un drapel revoluţionar. Statuia de 3,4 metri înălţime şi cântărind 2,15 tone, fusese realizată de sculptorul René Philleas Carillon, care o prezentase sub forma unei machete în ghips, la salonul din 1908.

Din nefericire, statuia de bronz, ca şi originalul ei din ghips, au dispărut în timpul ocupaţiei germane în Franţa, la fel ca şi nenumărate alte opere adunate de armata invadatoare în scopul de a fi topite şi “reciclate” în arme. Întâmplarea face că o copie, sau mai bine zis un alt original, există încă la Saint-Nazaire, pe bulevardul ce domină litoralul atlantic.

Însă soclul monumentului dela Paulhan a rămas singuratic până în 1955, când primarul oraşului, Vincent Badie, a ales o nouă statuie pentru a decora scuarul ce se află de-a lungul şoselei naţionale. Iată cum povesteşte el însuşi circumstanţele evenimentului:

“Obţinusem de la administraţia Domeniilor o dotare în opere de artă… Însă în absenţa unei statui reprezentând Republica, am ales statuia unui militar: generalul Milan Stefanik. Era un general francez de aviaţie, de origine slovacă, erou al Primului Război Mondial şi fost astronom la observatorul din Meudon. El este la originea creării Serviciului de Meteorologie Naţională. Statuia a fost dăltuită de sculptorul Kafka.”

stefanik-front.jpg
Pilot pe frontul franco-german

De fapt, statuia lui Milan Rastislav Stefanik a fost sculptată în 1935 şi uniforma pe care o poartă seamănă mai degrabă cu ţinuta aviatorilor din preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Cum instalarea statuii se făcuse fără nicio ceremonie specială, timp de ani de zile trecătorii se întrebau care este numele acestui erou. Până când, la începutul anilor ’80, unui jurnalist englez, de origine slovacă, în trecere prin Paulhan, i s’a părut cunoscută figura pilotului reprezentat. Odată ce semnătura sculptorului Kafka le autentificau, originea şi numele personajului deveneau evidente.

Bine înţeles că, în continuare, contactele între Paulhan şi autorităţile dela Bratislava s’au înmulţit, mai ales după 1992, odată cu proclamarea independenţei Republicii Slovace. Mai mult, specialiştii în istorie au descoperit că Stefanik şi Paulhan fuseseră camarazi de escadrilă în timpul Primului Război Mondial. Se pare chiar că Paulhan l’a salvat de la moarte pe Stefanik atunci când acesta căzuse dincolo de liniile inamice.

* * *

Pe data de 9 februarie 2001, a fost organizat la Bucureşti vernisajul unei expoziţii dedicate memoriei lui Milan Rastislav Stefanik. Cu această ocazie a fost expus un basorelief în bronz unde generalul Stefanik este reprezentat, ca de obicei, în uniforma de ofiţer al armatei franceze. Basorelieful, instalat mai apoi pe faţada ambasadei slovace din Bucureşti, va fi dezvelit în mod oficial cu ocazia vizitei viitoare a unei personalităţi de prim plan din această ţară. Se vorbeşte chiar ca piaţeta din apropierea ambasadei să primească numele eroului franco-slovac. [4]

Puţini sunt cei care pot fi consideraţi ca adevăraţi vizionari ai unei Europe unite, acum aproape un secol, şi care au început, nu numai în scris, dar chiar şi prin faptele lor să pună bazele “casei noastre comune” pe care încercăm s’o construim astăzi. Stefanik este un exemplu strălucit!

Adrian Irvin Rozei, Paulhan, decembrie 2005

—-
Note:
[1]. Aceste trupe ale Republicii Sovietice Ungare aveau să fie atacate dinspre est şi zdrobite de armata română câteva luni mai târziu.
[2]. “Era o inimă rară, un suflet nobil, un spirit extraordinar, care merită recunoştinţa intregii umanităţi.”
[3]. Acum câţiva ani o statuie reprezentându-l pe Milan Rastislav Stefanik, identică cu cea din Brezno, a fost instalată în grădina observatorului. De altfel, oraşul Meudon este înfrăţit cu Brezno. La Paris, în piaţa care poartă numele lui Stefanik, o placă indică: “General francez, om politic cehoslovac”.
[4]. Cu o deosebită satisfacţie, am aflat întretimp că aceste proiecte au devenit o realitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *